Ciolos vs. Jeleva

Presa internationala a reprodus corect reactia de admiratie pentru prestatia lui Dacian Ciolos la audierile de vineri din Comisia de Agricultura din Parlamentul European. Prestatia Rumainei Jeleva a fost insa considerata slaba. Ciolos a trecut, Jeleva nu. Mai mult, a renuntat atat la nominalizare, cat si la functia de Ministru de Externe al Bulgariei.

Spre deosebire de cabinetele multor state membre, executivul european este format din persoane numite exclusiv pe criterii politice. Asadar comisarii desemnati se prezinta la audieri in comisiile de specialitate ale Parlamentului European bazandu-se quasi-exclusiv pe votul politic de sustinere venit din partea deputatilor.

Ciolos s-a numarat printre putinii comisari desemnati care venea cu un bagaj important de cunostinte de specialitate in domeniu. Si a facut impresie buna, cum era de asteptat. Altii au facut figura buna desi nu aveau nici cea mai mica experienta in domeniul pentru care erau audiati si asta deoarece s-au pregatit foarte bine inainte, pe de-o parte, iar pe de cealalta parte si-a spus cuvantul experienta de comisar sau ministru dobandita pe parcursul a unul sau mai multe mandate anterioare. Jeleva, din pacate, s-a bazat doar pe votul politic. Si acesta nu a functionat, cel putin la nivel de comisie de specialitate (nu stiu ce s-ar fi intamplat daca ar fi mers totusi in plen). Au fost si altii care s-au bazat exclusiv pe votul politic si la ei a functionat (nu dau nume) si au trecut de audieri.

Desi eu, personal, sunt de parere ca un comisar european ar trebui sa aiba o minima experienta profesionala, au fost situatii cand membri ai Comisiei s-au descurcat foarte bine in coordonarea portofoliului acordat si au dobandit aceasta experienta pe parcursul exercitarii mandatului. Pe (unii din) acestia i-am urmarit in mandatul trecut si le-am remarcat prestatia la audierile ce tocmai s-au incheiat (exp. Viviane Reding, noul titular al mandatului de comisar pe Justitie si fost titular al portofoliului Comunicatiilor si, anterior, al Educatiei). Cei care au facut performanta ca si comisari au avut si o prestatie buna la audieri. Oare ce ar fi facut Rumaina Jeleva daca ar fi fost totusi desemnata comisar, in urma votului din plen?

Colegiul 1 – intre rutina politica si politica fara experienta

Am primit zilele trecute un e-mail pe adresa oficiala de la nu-stiu-ce asociatie de romani din Italia prin care semnatarii se intrebau daca criteriul pe baza caruia poti fi desemnat de catre un partid politic pentru a candida la o functie de demnitar este acela de a avea un Laborghini, ca sunt multi romani in diaspora care nu au Lamborghini si, in opinia semnatarilor, nu vor fi niciodata candidati ai unui partid politic.

Anul trecut, in august, am fost in Chicago invitat fiind de Honorius Prigoana (alaturi de William Branza si Sergiu Voinescu) pentru a participa la sedinta de infiintare a organizatiei PDL din capitala statului Illinois. Am acceptat invitatia, mai ales ca s-a nimerit ca in acea perioada sa fiu in SUA pentru o discutie in Washington D.C. cu doi inalti reprezentanti ai Federal Reserve pe marginea unei resolutii depuse de mine in Parlamentul European.

Pot sa spun acum, fara sa ma doara degetele cand scriu, ca Honorius Prigoana va fi, daca va castiga colegiul in alegerile din 17 februarie, un deputat mai bun decat Radu Stroe. Si am sa enumar cateva motive pe care eu le consider pertinente.

Sa incepem cu campania electorala. S-a cam vazut ca Radu Stroe a avut ceva probleme in a-si structura o umbra de campanie negativa directa la adresa tanarului Prigoana. Si am inteles si de ce. Pentru ca adversarul liberalului este un alt fel de candidat. Honorius e tanar. Este scolit in America, la o universitate din top 3 in Illinois (deci cade argumentul ca au intervenit banii si relatiile d-lui Prigoana Sr.) si nu un Spiru Haret local. E intreprinzator, energic si foarte orientat, chiar m-a surprins cu niste idei interesante legate de modernizarea administratiei. Un necunoscator al limbajului politic de lemn. Are intr-adevar un tata celebru – pozitie si avantajoasa, dar si incomoda de multe ori – lucru care l-a motivat suficient pentru a demonstra ca poate sa stea singur pe picioare. Si a facut-o. A pus pe roate, singur, o organizatie a PDL care numara multe zeci de membri (vreo 50 am numarat eu la sedinta constitutiva) si s-a implicat activ in ultimele doua campanii electorale generale.

In cealalta parte avem asa: om politic get-beget. Si la vorba, si la port. Dupa doua mandate de parlamentar anonim a
pierdut alegerile (tot) in Maramures. Ramas „fara coledzi”, incearca acum sa culeaga ramasitele lasate de dezertorul Bogdan Olteanu, plecat printr-o numire politica la BNR pentru a se califica la locul de munca. Cred ca dupa isprava asta bucurestenii din Colegiul 1 vor ceva diferit. Asta ar fi alegerea fireasca.

Cred sincer ca dl Stroe este si va ramane acelasi deputat prafuit, mediocru, anost si inutil, pe cand Honorius Prigoana are toate ingredientele personale ca sa ajunga un deputat activ, cu initiative argumentate si in timp sa capete o experienta politica care sa-l ajute in a se sustine in partid fara vreun sprijin din familie.

Multi considera ca ar fi prea mare pentru el palaria de deputat. I-as intreba pe acestia daca ei cred cu adevarat in ce spun atunci cand propavaduiesc “reforma clasei politice” prin intinerirea ei. Parlamentului Romaniei ii trebuie o gura de aer proaspat. Si ceva imi spune ca Honorius Prigoana, bucurestean, stie mai bine ce este de facut intr-un colegiu din Capitala, spre deosebire de contracandidatul sau, cu doua mandate de deputat de Maramures in timpul carora nu s-a remarcat cu nimic (cu exceptia faptului ca si-a atras porecla de „linge blide” din cauza ca dadea pe acolo doar ca sa manance si sa bea), motiv pentru care a fost ales secretar general al partidului sau foarte liberal.

Nu locuiesc in Colegiul 1 si nu pot vota pentru colegul meu de partid insa eu personal vreau sa vad in PDL cat mai multi tineri precum Honorius Prigoana, adica articulati, educati, energici si care au mult mai multe idei decat cei mai trecuti prin viata (citeste „mai harsiti in materie de aranjamente facute pe la bufetul Parlamentului”).

Tineretea nu mi s-a parut niciodata un contra-argument valid, cel putin cand vine vorba de Honorius Prigoana. Si vorba aia, daca legea a considerat ca un om la 23 de ani este destul de matur pentru a ocupa un fotoliu de deputat, atunci trebuie sa plecam de la premisa ca opinia politica a unui alegator instruit se formeaza prin analizarea candidatilor in functie de alte calitati sau defecte, varsta nefiind printre acestea (ceea ce inseamna ca as putea vota cu mare placere si un candidat ajuns la o respectabila senioritate, daca ma convinge cu alte argumente decat acela ca varsta i-a adus doar intelepciune). Sau cel putin asta cred eu, care zic ca sunt mai pragmatic si iau in general decizii rationale si nu emotionale.

In mod cert, Honorius Prigoana a avut in acest caz un avantaj – insa nu cred ca hotarator – asa cum si alti candidati au fost avantajati de cercul politic in care activeza, acest lucru fiind normal orice tara cu regim parlamentar. Honorius Prigoana are insa un avantaj in plus: nu este infectat de obisnuintele politicianului asa-zis „cu experienta”, dispus la compromisuri cu orice pret. Fara a vrea sa fac un laudatio, cred ca Honorius Prigoana este o solutie cert mai buna pentru Colegiul in care candideaza decat Radu Stroe.

Despre selectie si alte probleme interne care sunt caracteristice oricarui partid din Romania si de aiurea voi reveni, dar nu trebuie sa judecam pripit, pe baza unor marote formate ca urmare a unui anumit tip de comportament manifestat de multi tineri cu nume cunoscute prin prisma parintilor. Dar, cu siguranta (si acum raspund acelei asociatii, care nu stiu daca exista in realitate sau a fost constituita pe hartie sau chiar virtual doar pentru a da niste mesaje in eter), Honorius Prigoana nu a fost desemnat candidat pentru ca are un Lamborghini sau pentru ca taica-su are niste afaceri prospere ci pentru argumentele pe care le-am expus mai sus. Poate ca, daca toti candidatii PDL ar fi avut Lamborghini, Ferrari, Porsche 911 etc. as fi zis ca e o pre-conditie a deputatiei, dar nu e. Eu nu am o astfel de masina si am fost numit si Presedinte ANAF, si candidat pentru Parlamentul European (de doua ori), si candidat la Primaria sectorului 5.

P.S. Marturisesc ca daca as fi avut o astfel de masina (si contul bancar proportional cu valoarea ei, altfel ar fi stat poate rezultatul acelor alegeri locale din 2008) 🙂

Impozitul pe avere. A fost odata unul pe nume Mugurel…

Un oarecare domn Mugurel Surupaceanu, deputat PSD, a venit cu o “geniala” initiativa legislativa, facuta probabil pe genunchi, in timp ce astepta sa i se faca plinul de benzina la SUV. Ei bine, dl. Mugurel s-a gandit sa impoziteze averile mai mari de 500.000 de euro. Trecand peste handicapurile legii chiar si prin raportare la alte legislatii similare (impozitarea averii brute, adica si a datoriilor, excluderea tilurilor de participare si a conturilor bancare si concentrarea pe imobile, tablouri si bijuterii), initiativa d-lui Mugurel este absolute anacronica, d.p.d.v. fiscal si de-a dreptul stupida d.p.d.v. administrativ-fiscal.

Am sa fac cateva scurte consideratii pe care dl. Mugurel le poate citi si care ii vor tine loc de documentarea pe care trebuia sa o faca inainte de a deschide gura in public, dar nu a facut-o. De fapt, la drept vorbind, cand seful tau de partid poarta porecla de prostanac fara sa ii pese nici macar dupa ce si-a transformat respectiva porecla in renume, ce mai poti sa ii spui unui biet truditor pe mosia prostanacului.

Asadar, ziceam de consideratii. Tehnice, ca politice am facut mai sus 🙂

1. Tendinta actuala nu este de a introduce un astfel de impozit, cum sugereaza dl. deputat PSD Mugurel Surupaceanu, ci de eliminare a lui, pe principiul ca impunerea trebuie facuta cat mai aproape de sursa, de momentul realizarii venitului si nu atunci cand el se transforma in avere;

2. Asadar se merge acum pe renuntarea la un astfel de impozit, lucru facut de Germania, Austria, Danemarca (1997), Finlanda, Islanda si Luxemburg (2006), Suedia (2007) si Spania (2008); Rusia nu a avut si nici nu va avea asa ceva, mai ales ca nu se “pupa” de nici o culoare cu cota unica a Federatiei Ruse.

3. Au ramas, in momentul actual doar 5 state in lume care aplica un astfel de impozit: Franta, Elvetia, Norvegia, Grecia si India. In celelalte state (cu exceptia celor de mai sus si care l-au eliminat) nu a existat niciodata;

4. In afara Indiei, unde nu cunosc cum functioneaza sistemul, celelalte 4 state aplica un impozit pe averea neta, adica din active se scad pasivele, nu cum vrea dl. Mugurel Surupaceanu, sa impoziteze si datoriile.

O astfel de masura este de-a dreptul hilara chiar si pentru socialistii europeni (Spania are inca, de exemplu, guvern socialist), atat din cauza faptului ca nu duce catre o protectie sociala, asa cum crede dl. Mugurel Surupaceanu impreuna cu dl. MIrcea Geoana, ci din contra, pentru ca se ajunge la o deteriorare a finantelor publice.

Aceasta pentru ca:

1. Masura duce automat la pierderea unor sume importante de bani de catre stat prin emigrarea capitalului catre alte tari (de exemplu, un studiu a aratat ca Franta castiga cam 2,6 mrd. EUR/an si a pierdut prin exod de capital cca. 125 mrd. EUR din 1998 si pana azi). Acesta este primul mare motiv pentru care a fost eliminat din tarile enumerate, existand o diferenta majora intre situatia de la sfarsitul anilor ’70, cand el a fost introdus, si perioada actuala, caracterizata printr-o inalta mobilitate a capitalului;

2. Sumele incasate ar fi oricum destul de reduse, avand in vedere numarul relativ mic, raportat la nr. total al populatiei, de familii cu averi de peste 500.000 EUR (un astefl de impozit a existat, dupa cum ati observat, in state bogate, in general germanice si nordice, filozofia lui fiind aceea de a se aplica unui numar mare de contribuabili instariti). In Franta, ca sa dau un exemplu de tara care ii place mult d-lui Surupaceanu, ponderea veniturilor colectate la buget in urma acestui impozit, din total venituri, este doar de 1,5%. Oare in Romania cat ar fi?

3. Masura este pro-ciclica, ducand la ingroparea segmentului imobiliar cand acum se incearca mentinerea lui in viata, cu perfuzii (vezi programul prima casa);

4. Ultimul contra-argument dar nu cel din urma: cheltuielile de administrare ar fi mult prea mari, disporoportionat de mari in comparatie atat cu costurile administrarii oricaror alte tipuri de impozit, cat si cu veniturile fiscale (mici) obtinute. Si acesta este al doilea mare motiv pt care statele bogate au renuntat la el. Daca noi am introduce acum un impozit in afara sistemului actual agregat de taxe si impozite am avea declaratii de impunere care trebuie completate, depuse si procesate, calculate deducerile si exceptiile, toate acestea presupunand un nou sistem informatic si o noua baza de date, personal ce trebuie instruit, contribuabili care trebuie informati prin campanii publice, costuri cu evaluari ale bunurilor, anchete si investigatii fiscale specifice.

Imi pare rau, dar nu suntem in feudalism cand boierul se trezea dimineata cu o noua taxa in minte si a doua zi perceptorul se ducea din poarta in poarta sa colecteze fie taxa, fie vaca sau oaia din curtea omului (fara nici o aluzie la un faimos proprietar neaos de oi si de terenuri, pe care l-a lovit brusc o dorinta aprinsa de a plati impozite fara numar-fara numar).

Daca o astfel de initiativa ar fi fost insotita de un studiu de impact, s-ar releva toate aceste aspecte. Si va dau doua exemple in acest sens:

1. In Olanda s-a realizat in anii ’80 un astfel de studiu (cand in Europa erau la putere guverne socialiste, ca acuma nu prea mai sunt) care a aratat ca, din punct de vedere al administrarii fiscale, un cost al impozitului pe avere e de 5 ori mai mare decat costul administrarii impozitului pe venit.

2. In Franta un studiu a aratat ca valoarea agregata a costurilor de administrare este egala cu valoarea venitului minim garantat, mai ales ca ele au fost introduse simultan.

In concluzie, initiativa d-lui Surupaceanu este, pe cat de populista, pe atat de improvizata. De altfel, specialist in astfel de propuneri este seful d-lui Mugurel, dl. Mirciulica care, acum cateva zile, la dezbaterea bugetului, cerea reducerea CAS-ului, masura care se bate cap in cap cu instituirea unui nou impozit pe avere (“taxa de solidaritate”).

Daca stimabilii mei colegi social-democrati vor protectie sociala (nu ca le-ar pasa de pensionari, dar da bine la cei naivi si cu uz de stamplia de vot), le pot spune ca aceasta se face prin subventii directe: pentru alimente, energie si nu prin reduceri de TVA la anumite produse sau prin majorari de taxe si impozite. Sau ar putea dl. Mugurei si colegii sai sa ii propuna d-lui Mircea Geoana sa ofere unor persoane cu venituri reduse, din banii care le-au ramas dupa campanie (eventual din ce a pus de-o parte soacra partidului), o excursie in Caraibe impreuna cu presedintele PSD. Iar d-lui Crin Antonescu de la PNL sa ii transmita ca, intr-adevar, PSD tine la cota unica si crede in caracterul pro-ciclic al majorarii sau inventarii unor impozite in perioada de severa recesiune economica. Insa doar pana sar groapa (pe care nu au sarit-o ca, asa e-n tenis).

P.S. Imi aduc aminte ca, dupa ce alt geniu al finantelor publice, fost ministru al Sanatatii „si-a tras” prin 2006 taxa pe viciu, ne-am chinuit la ANAF vreo trei luni cum sa facem sa administram noul impozit instituit printr-o lege speciala, adoptata prin asumarea raspunderii guvernului. Varianta gasita a fost acela de a include taxa in acciza si a se administra (evidentia si colecta) impreuna cu aceasta. Iar d-l Eugen Nicolaescu (caci despre el e vorba) se batea cu caramida in piept ca introducerea a fost un succes, pentu ca se colecteaza in proportie de 100%. Pai da, daca era prinsa in acciza si nu oricum, ci „deasupra” ei, adica se stingea cu prioritate, ceea ce a dus evident la o scadere a colectarii accizei. Adica ce a castigat bugetul Ministerului Sanatatii (caci taxa avea destinatie speciala) a pierdut bugetul statului.

P.P.S. Dl. Surupaceanu zicea ieri la TV ca nu vrea lege separata ci vrea o modificare la Codul Fiscal. Dar codul ce e, nu tot o lege? (L. nr. 671/2003), ca doar n-o fi bula papala. Ce nu intelege dl. Mugurel (am inteles, doctor in economie) e ca hartia suporta orice, dar de la adoptare si pana la implementare, in special in domeniul fiscalitatii si administrarii fiscale, distanta e cam mare si ochiul dansului nu bate asa departe.