Excepția de neconstitutionalitate a colectării de semnaturi: respinsă de CCR

Anexa 5

Către:​CURTEA CONSTITUȚIONALĂ A ROMÂNIEI

Subsemnatul Sebastian V. BODU cu domiciliul ales în str. Vasile Lascăr nr. 204, sector 2 București, adresă poștală electronică bodu.sebastian@gmail.com, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, formulez următoarea 

EXCEPȚIE DE NECONSTITUȚIONALITATE

 

Prin care solicităm constatarea neconstituționalității dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 privind alegerea autorităților locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 – Statutul aleșilor locali, publicată în M.Of., partea I-a, nr. 349 din 20 mai 2015. Acest articol prevede că „pentru funcția de primar, candidații independenți trebuie să prezinte o listă de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegătorilor înscriși în Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, 500 în cazul orașelor, și 1000 în cazul municipiilor, sectoarelor municipiului București, precum și în cazul municipiului București”. Desigur că neconstituționalitatea afectează și art. 49 alin. (2) din acceași lege, însă subsemnatul nu am interes să atac acest articol, întrucât de referă la candidații propuși de partidele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minoritățile naționale, însă instanța constituțională își va putea extinde controlul de constituționalitate și asupra acestui articol, alături de celelalte articole conexe (art. 50 alin. (1), art. 51 și parte din art. 52 alin. (1)).

Articolul 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 încalcă următoarele principii constituționale:

1. Cel privind dreptul de a fi ales, prevăzut la art. 37 alin (1) din Constituția României. Conform acestui alineat, „au dreptul de a fi aleși cetățenii cu drept de vot care îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 16 alin. (3), dacă nu le este interzisă asocierea în partide politice, potrivit art. 40 alin. (3)”;

 
2. Cel al egalității în drepturi. Astfel, conform art. 16 alin. (1) și (3) din Constituția României, „cetățenii sunt egali în faţa legii şi a autorităților publice, fără privilegii şi fără discriminări”, iar „statul garantează egalitatea de șanse […]”;

 
3. Cel privind intimitatea. Conform art. 26 alin. (1) din Constituție, „autoritățile publice respectă și ocrotesc viața intimă, familială și privată”.

 

4. Cel privind limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau libertăți. Conform art. 53 din Constituție, „exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav” (alin. 1). „Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau libertății” (alin. 2).

 
 
MOTIVELE DE FAPT ȘI DE DREPT
ALE NECONSTITUȚIONALITĂȚII
 

1.​Dreptul de a fi ales este un drept electoral fundamental ce trebuie corelat, conform art. 20 din Constituție, cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și celelalte tratate la care România este parte, printre care Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice care, la art. 25, prevede că „orice cetățean are dreptul și posibilitatea fără niciuna din discriminările la care se referă la art. 2 și fără restricții nerezonabile: […] b) de a alege și de a fi ales în cadrul unor alegeri periodice […]”. Apreciem că prevederile art. 50 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 prin care se instituie obligația colectării unui număr minim de semnături de susținere raportat la numărul de alegători este o restricție nerezonabilă, după cum vom demonstra în continuare.

Întâi de toate, apreciem că prevederile fostului art. 19 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, care prevedeau, ca cerință de constituire a unui partid politic, existența a 25.000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București, au fost declarate neconstituționale prin Decizia nr. 75 din 26 februarie 2015. Printre motivele invocate de instanța constituțională (considerentul 28) se regăsește acela că un astfel de număr „are caracter excesiv, disproporționat în actualul context socio-politic al țării, precum și față de măsurile legale ce reglementează reprezentarea parlamentară a electoratului, pe fondul indiscutabil al evoluției societății, noile realități politice, sociale, economice, culturale ce trebuie să fie normate, să se regăsească în conținutul dreptului pozitiv, dreptul fiind viu și adaptabil odată cu societatea modificărilor survenite”. Putem spune deci că instanța constituțională a apreciat că strângerea unui număr atât de mare de semnături este o restricție nerezonabilă în calea asocierii într-un partid politic, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor art. 40 din Constituție, ba chiar (în considerentul 33) a calificat-o expres ca „o limitare drastică ce depășește posibilele avantaje create prin adoptarea normei”. Totuși, cerința minimală a (doar) 3 membri fondatori, instituită prin art. 19 alin. (3) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice, republicată după modificările determinate de Decizia Curții Constituționale nr. 75 din 26 februarie 2015, rămâne o formă fără fond, o normă fără aplicabilitate practică, o barieră nerezonabilă ridicată în mod iluzoriu, câtă vreme scopul unui partid politic este acela de a-și arunca în cursa electorală candidații, care candidați trebuie apoi să obțină aproximativ același număr de semnături pe care Legea nr.. 14/2003 îl prevedea anterior modificării din 2015, concentrat, desigur, pe unitatea administrativ-teritorială pentru care candidatul intenționează să candideze (25.000 de semnături reprezentau 1,38% din totalul alegătorilor la nivel național).

Mai mult, câtă vreme candidații trebuie să treacă prin filtrul alegerilor, existența unui număr de semnături este inutilă (deci cu atât mai nerezonabilă), criteriul de reprezentativitate fiind atins în mod evident prin votul efectiv dat de alegători (de altfel, așa cum vom arăta în cadrul celei de-a doua excepții de neconstituționalitate, criteriul reprezentativității este puternic distorsionat prin legiferarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin, astfel că legiuitorul nu este deloc interesat de acest aspect). Întrucât expunerea de motive a Legii nr. 115/2015 nu prevede nimic cu privire la scopul instituirii obligației colectării unui număr minim de semnături de susținere raportat la numărul alegătorilor, intuim că acesta nu este, totuși, cel al reprezentativității, ci al seriozității candidaturii. Din păcate acest scop pălește și devine o restricție nerezonabilă în raport cu greutatea dreptului constituțional de a fi ales, drept care presupune prezentarea în fața alegătorilor sub forma prezenței pe buletinul de vot, nu și anterior, prin colectarea de semnături, aceasta din urmă nefiind o modalitate de exprimare a preferinței electorale față de fiecare candidat, precum scrutinul. Seriozitatea candidaturii este, oricum, deja asigurată prin limitarea drastică a mijloacelor de finanțare ale campaniei electorale, astfel că rambursarea cheltuielilor se face numai în cazul atingerii, de către candidat, a unui prag electoral de 3%. Nu în ultimul rând, este recunoscută reticența alegătorilor de a semna pentru susținerea unei candidaturi, și asta nu neapărat din lipsă de simpatie față de candidat sau față de politicieni, în general, ci pentru a evita dezvăluirea unor date cu caracter personal sau chiar a afinității politice, altfel decât la adăpostul secretului votului, ceea ce face de neacceptat eventualul argument că numărul de semnături este mic în comparație cu numărul de voturi pe care un candidat trebuie să îl obțină pentru a fi declarat câștigător. În plus, câștigarea alegerilor nu este singurul beneficiu electoral al unui candidat, expunerea și scorul onorabil obținut în cadrul scrutinului fiind premise solide pentru o candidatură ulterioară. Drept urmare, dacă legiuitorul vrea să stabilească o nouă cerință de seriozitate, alta decât exercitarea dreptului de rambursare a cheltuielilor de campanie, trebuie să găsească o formulă care să nu reprezinte o restricție nerezonabilă în calea dreptului de a fi ales.

Așa cum însăși Curtea Constituțională a stabilit în decizia mai sus menționată, dreptul pozitiv trebuie să urmeze realitatea socială. Or, în condițiile în care această realitate arată că partidele politice folosesc baze de date cu membrii de partid, membrii care semnează personal sau, mai degrabă, sunt indiferenți că altcineva semnează în locul lor, existența listelor de semnături de susținere a candidaturilor este o ipocrizie, fără nicio legătură cu realitatea socială despre care Curtea face în mod fericit vorbire. Desigur că partidele politice înființate anterior modificărilor din 2015 ale Legii nr. 14/2003 nu doresc schimbarea acestui sistem, pentru a perpetua ipocrizia în dauna partidelor politice înființate cu doar 3 membri fondatori, conform noii reglementări legale, precum și în dauna candidaților independenți, aceștia fiind în mod evident defavorizați (vezi pct. 2 de mai jos).

2.​Egalitatea de șanse între candidați este, în acest context, un corolar fundamental al dreptului de a fi ales (D.C. Dănișor, Drept constituțional și instituții politice, Editura C.H. Beck, București, 2007, vol. I, p. 341). Drept urmare, un candidat independent este defavorizat în raport cu un partid politic deoarece acesta din urmă se putea înființa, anterior modificărilor legislative din 2015, cu 25.000 de membri fondatori, domiciliați în cel puțin 18 din județele țării și municipiul București, dar nu mai puțin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste județe și municipiul București, ceea ce a dus la crearea unui cadru politic de tip oligopol. Este adevărat că această prevedere a fost abrogată și înlocuită cu un număr de minim 3 membri fondatori (pe fondul declarării neconstituționale a prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 14/2003 a partidelor politice), însă realitatea actuală arată că candidații care acced în mod evident la funcțiile elective sunt membri ai partidelor înființate anului 2015, partide care au un număr foarte mare de membri și care le permite contactarea lor pentru colectarea de semnături de susținere a candidaților respectivelor partide, lucru pe care candidații independenți nu pot să îl facă, aceștia fiind, deci, nevoiți să colecteze semnături de susținere exclusiv de la persoane fără o legătură juridică cu candidatul. Regula câștigării alegerilor de către candidații partidelor înființate anterior anului 2015 este confirmată de excepțiile candidaților independenți care sunt (sau au fost, până de curând) primari în funcție, chiar dacă, din diverse motive, au părăsit partidele care i-au susținut inițial, așadar independența lor vine ulterior câștigării mandatului din calitate de candidat al unui partid politic înființat anterior anului 2015.

3.​Prin colectarea de semnături de către persoane fără legătură juridică sau politică cu candidatul independent (practic, prin voluntari), se încalcă prevederile referitoare la viață intimă, familială și privată, alături de semnătură fiind necesare, bineînțeles, informații precum nume, adresă și serie/număr al actului de identitate, toate acestea fiind date cu caracter personal, în sensul art. 3 lit. a) din Legea nr. 677/2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date. Colectarea de semnături se face, deci, de către voluntari care, din simpatie sau interesați, aleg să sprijine în acest fel candidatul independent. Drept urmare, nefiind membri ai unui partid, între persoanele care colectează semnături și candidat nu există nicio legătură juridică sau politică, activitatea nefiind reglementată, ci doar permisă. Persoana care le colectează – ca de altfel și candidatul – nu are calitatea de operator de date cu caracter personal, astfel că datele colectate pot fi ușor copiate într-o bază de date care să fie folosită în orice fel de scop. Faptul că semnatarii oferă datele respective în mod voluntar nu înseamnă că aceștia achiesează, implicit, ca respectivele date să fie folosite la altceva decât la susținerea candidatului, iar Legea nr. 677/2001 nu prevede, la art. 5, activitatea de colectare de date în vederea susținerii unei candidaturi electorale printre excepțiile de la acordarea, de către semnatar, în mod expres și neechivoc, a consimțământului pentru această prelucrare. De asemenea, faptul că datele cu caracter personal colectate în vederea întocmirii listelor de susținători sunt depuse la birourile electorale și, în copie, la instanțele de judecată nu înseamnă că ele nu sunt destinate publicităţii, fiind evident că, între data colectării și data depunerii acestea pot fi ușor copiate. De altfel, riscul ca aceste date să fie refolosite, contrar scopului pentru care au fost colectate, este un motiv serios pentru care simpatizanții unui anumit candidat au rezerve sau refuză să semneze lista de susținători. Nu în ultimul rând, semnătura de susținere, însoțită de oferirea datelor cu caracter personal, nu reprezintă nimic mai mult decât exprimarea unei simpatii, nicidecum o afiliere, o aderare, o înregimentare sau o asociere, mai ales că o persoană poate semna, simultan, pe lista de susținători a oricâtor candidați, din oricare parte a spectrului politic, astfel că situația nu este similară cu cea de la constituirea unui partid politic, față de care Curtea Constituțională s-a exprimat în alte rânduri.

5.​După cum observăm, scopul art. 53 din Constituție este acela de a limita posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi, dintre care dreptul de a fi ales face parte. Există rațiuni care justifică restrângerea exercițiului dreptului de a candida, de exemplu stabilirea unei vârste minime, interdicția temporară a persoanelor condamnate pentru anumite fapte penale sau a persoanelor sancționate administrativ de către Agenția Națională de Integritate, însă toate acestea se încadrează în condițiile limitative enumerate de textul legal. Așa cum arătam la pct. 1, existența unui număr minim de semnături nu este o cerință care asigure standarde (morale) ale exercițiului funcției publice pentru care colectorul candidează, ci doar să asigure seriozitatea candidaturii. Or, acest lucru excede în mod evident scopul art. 53, scop care este de a proteja democrația statală (E.S. Tănăsescu, în Constituția României, comentarii pe articole, de I. Muraru, E.S. Tănăsescu – coordonatori, Editura C.H. Brck, București, 2008, p. 537).

 

 

Sebastian V. BODU

 

_____________________

 

 

 

 

 

 

 

 

DOMNULUI PREȘEDINTE AL CURȚII CONSTITUȚIONALE

0 Responses to “Excepția de neconstitutionalitate a colectării de semnaturi: respinsă de CCR”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Mai 2016
L M M M V S D
« Mar   Iul »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Blog Stats

  • 109,011 hits

%d blogeri au apreciat asta: