Posts Tagged 'Vasile Blaga'

Criza de leadership și tragedia Dreptei tradiționale

Ultimul sondaj Sociopol efectuat în București relevă faptul că Alina Gorghiu și Vasile Blaga, cei doi copreședinți ai PNL, principalul partid de dreapta din România, au 11, respectiv 6% grad de încredere în electorat. Adică, împreună, au 17%, cât are liderul PSD, Liviu Dragnea și jumate din cât are liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu; mai rău, Vasile Blaga are doar două puncte procentuale peste Bogdan Diaconu, liderul unui partid naționalist minuscul. Alina Gorghiu și Vasile Blaga abia reușesc, împreună, să se ridice la jumătatea scorului politic al partidului, care este 30%, ceea ce arată o situatie dezastruoasă și, în acelasi timp, demobilizantă pentru membrii și simpatizantii noului PNL, care ajunsese, după victoria prezidențială din noiembrie 2014, la amețitorul scor de 40%. 
In mod normal, liderul unui partid politic trebuie să fie locomotiva partidului, persoana care tractează formațiunea politică în preferințele electoratului. Liderul trebuie să fie omul pe care partidul îl urmează și care, prin simpla lui apariție, mobilizează și motivează, inspiră încredere și forță, conduce partidul către cel mai bun scor electoral posibil. Mai mult, liderul politic trebuie să fie cel care își asumă candidatura cea mai grea și mai vizibilă, așa cum comandanții militari se puneau în fruntea oștirilor pentru a obține victoria. 
În realitate, cei doi copreședinți ai PNL nu doar că nu reușesc să inspire forță și încredere, nu reușesc să motiveze și să mobilizeze, dar nu au nici măcar curajul de a-și asuma vreo candidatură într-un scrutin uninominal. Singurele alegeri la care participă sunt cele în care se ascund în spatele unei liste, inclusiv migrând dintr-un colegiu într-altul, de la un ciclu electoral la altul, în căutarea celui mai comod loc, unde să nu riște nimic. Este adevarat că Vasile Blaga, de exemplu, păstrează încă în minte eșecul electoral din 2008, când a pierdut Primăria Generală în fața lui Sorin Oprescu, deși era ministru în funcție (al administratiei și internelor), presedinte al PD București, cu un buget de campanie de invidiat. Paradoxul nu a fost însă acela că a pierdut alegerile, ci că a luat un scor sub cel obținut de partid în Bucuresti, mai precis la Consiliul General (27,8%, față de 34,18%). Acela a fost momentul în care Vasile Blaga a realizat cât valorează, ca om politic, inclusiv ca strateg electoral. Dacă Vasile Blaga este total lipsit de carismă, de mesaj, de viziune, de idei, Alina Gorghiu s-a născut talent și a murit speranță. Nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, în ciuda tinereții și a energiei. 
Vasile Blaga, în calitate de lider, ar trebui să comunice și nu o face, iar cand o face toată lumea regretă că a făcut-o, cel mai recent exemplu fiind anunțul privind colaborarea dintre PNL și UNPR, care prevestește chiar o posibilă preluare a acestui din urmă „partid”, un paria al scenei politice, format din cei mai odioși traseiști. În schimb Alina Gorghiu comunică lucruri mărunte, platitudini sau populisme ieftine, parcă intr-o concurență, la acest ultim capitol, cu campioana Andreea Paul-Vass, ultimul exemplu al celei din urmă fiind acuzațiile aduse ministrului de externe de a nu o nominaliza pe Nadia Comăneci pentru…conducerea O.N.U. (cu tot respectul pentru marea noastră gimnastă, funcția de secretar general al Organizatiei Națiunilor Unite este, totuși, una politică).
Din păcate PNL va intra in alegerile locale cu astfel de „lideri”. Aceeasi lideri care, cu mai putin de un an în urmă, negociau cu PSD Legea alegerilor locale, conform căreia primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin. O atare lipsă de viziune și strategie – ca să folosesc niște termeni blânzi – a facut ca liderii PNL să negocieze împotriva intereselor propriului partid. Importat, în alegerile din 5 iunie, nu este scorul politic al partidului (probabil, că urmand acelasi trend descrescător, acesta va fi în jur de 25%), ci numărul de primari, în general și, in particular, numărul de primari de municipii – reședință de județ. Scorul politic obținut in alegerile locale este irelevant pentru partid deoarece principalii vectori de imagine și de campanie la alegerile parlamentare din toamnă sunt primarii. Consilierii locali sunt buni doar pentru a negocia diverse funcții prin societatile si regiile din subordinea municipalităților, adică pentru a satisface doar interesele liderilor, deci nimic pentru partid, ca ansamblu al membrilor săi. Mai mult, consilierii ajung cel mai usor o masă de manevră in consiliile locale, unde primarul – chiar și independent – își poate impune foarte ușor voința, în special în fața unui partid lipsit de lideri și, deci, impotent in a oferi suficient confort politic.
Cu un PSD + ALDE pe cai mari, cu o fărâmițare electorală uriașă pe partea drepată, cu o pleiadă de candidați independenți și anti-sistem, PNL este condus de doi diletanți. Doi oameni care au reușit „performanța” de a coborî atât de jos în preferințele electoratului încât periclitează însăși existența celui mai mare partid de dreapta, ultimul purtător al unui nume istoric. Desigur că, teoretic, puterea de a schimba conducerea unui partid stă în mâinile membrilor săi. Oare vor fi aceștia în stare să realizeze o astfel de schimbare? Întrucat nu poate veni decat după alegerile locale, va putea schimbarea – dacă se va produce – să oprească hemoragia care va cuprinde partidul, cu dezertări în masă către alte partide, în special ALDE și MP?

Anunțuri

Se rupe USL?

Evenimentele din ultimele zile au adus in prim-planul vietii politice o serie de declaratii razboinice facute de liderii PSD si PNL, la cel mai inalt nivel. Pe marginea lor s-au (re)aprins discuțiile privind ruperea aliantei, considerată de mulți (inclusiv din partidele sale componente) una contra naturii. Începem prin a reitera ca alianța nu s-a făcut ca urmare a vreunei compatibilitati între doctrine sau programe si nici in baza vreunei afinitati personale sau prietenii între lideri. Ca si alta alianță realizată cu 150 de ani in urma intre conservatori si liberali, denumită atunci „monstruoasa coalitie”, actuala alianță s-a făcut pentru un scop comun: înfrângerea lui Traian Basescu, asa cum predecesoara s-a facut pentru inlaturarea sefului statului nou format, Alexandru Ioan Cuza, acuzat de derapaje dictatoriale.

Deși USL si-a asumat inițial orice costuri politice generate de reactia electoratului celor doua partide, electorate absolut antagonice, acestea nu au existat iar scopul care scuza mijloacele a fost imbratișat de votanti. Mai mult, prin alianța realizată, clasa politică din România a descoperit ca, atunci cand exista trei mari forte si doua dintre ele se aliaza, o scot pe a treia din joc. Initial au castigat cvasi-totalitatea presedintiilor consiliilor judetene si a marilor primarii. Iar dacă nu ar fi fost respins la Curtea Constitutionala proiectul legii electorale a USL de alegeri uninominale pe baza principiului „castigatorul ia tot” (susținută inițial de Traian Basescu), ar fi câștigat si cvasitotalitatea mandatelor de parlamentar. Ceea ce ar fi dus, in mod ironic, la ruperea USL pentru ca ar fi avut o majoritate parlamentara de 99%, restul de 1% fiind reprezentat de minoritatile nationale. Totuși, chiar si cu pastrarea principiului electiv, USL a obținut o majoritate mai mult decât generoasa ce-i permite sa facă orice, inclusiv modificarea Constitutiei.

După ajungerea la guvernare, frictiunile dintre PSD si PNL au început sa se intețeasca. Cum e si normal, rabufnirile din teritoriu au fost primele, generate de impartirea funcțiilor. Apoi de gestionarea acestora, fiecare încercând sa conserve avantajele funcției exclusiv in folosul propriei tabere. După aceea au început sa apară reacții la nivel central, dar minore, batista de pe țambal fiind relativ bine fixata de cei doi lideri ai USL (de fapt mai e si un al treilea, dar acela nu contează). Scandalul legat de Roşia Montană a făcut, poate pentru prima data, ca batista sa cadă de pe țambal. Ambii lideri ai USL au scăpat hațurile declarațiilor, ajungând la ironii personale sau legate de familia fiecăruia dintre ei. Mai mult, s-a trecut la faza amenintarilor legate de suportul parlamentar actual, respectiv de suportul electoral pentru alegerile prezidențiale. Opiniile privind rezultatul acestor declarații belicoase s-au împărțit in doua: prima, conform căreia cei doi lideri fac un joc de imagine pentru a acapara spațiul public, războiul declarațiilor fiind unul simulat. Asupra acestei opinii nu insist, pentru ca o consider stupida din doua motive. Primul, pe cine sa scoata din prim-planul declaratiilor, pe Vasile Blaga? Pe bune? Al doilea motiv este intensitatea si gravitatea declaratiilor, care ma duc cu gandul la schimbul de replici dintre Gigi Becali si Dumitru Dragomir: „M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat”. A doua opinie imbratișează teza ruperii USL, pe care intenționeaz sa o dezvolt.

Am sa încep cu concluzia: USL nu se va rupe. Sau, cel putin, nu se va rupe acum. Asa cum spuneam la inceput, aceasta casatorie nu s-a facut din dragoste si nici nu si-a atins inca scopul. Sa zicem, pe fondul escaladarii declaratiilor, ca liderii USL pot sa uite de scopul care i-a unit, si chiar au uitat, partial. Crin Antonescu a decarat la un post TV ca, „in anumite chestiuni Traian Basescu are dreptate”. Niciodata nu te-ai fi asteptat la o astfel de formulare din partea liderului liberal. Poate sa fie de acord cu „chestiunea”, dar nu cu Traian Basescu. Exclus. Insa ce ii uneste acum pe socialisti si pe liberali este pastrarea guvernarii, respectiv suportul politic petru prezidentiale. PSD nu este pregatit inca (matematic si politic) pentru o excludere din Guvern a liberalilor. Nu si-a consolidat o alta majoritate, deși lucrează la acest lucru. Liberalii, pe de alta parte, nu vor pleca niciodată voluntar de la guvernare. Niciodată un partid politic nu lasa guvernarea. Nu o lasa nici măcar atunci cand mai cade câte un ministru sau secretar de stat pe câmpul de lupta, ceea ce nu s-a întâmplat (încă), deci cu atat mai putin din cauza unor declaratii, oricat de dure ar fi. Nu stiu cum se va incheia episodul Rosiei Montane. Indiferent de rezultat insa (trece sau pica legea) USL nu se rupe. Așa cum nu s-a rupt nici dupa numirea sefilor parchetelor si cum nu se va rupe nici cu ocazia urmatorului diferend politic major. Oricate declaratii vor fi, pana la europarlamentare batista va sta pe tambal sau, in cel mai rau caz, intr-o rână, pe jos, pe geam, sa o vadă poporul, dar nu va fi ruptă si aruncata celuilalt in față. Si chiar dacă, in extremis, USL se va rupe, ca alianță politică, la europarlamentare (mai ales ca fiecare va candida pe liste proprii, cu susținerea propriei familii politice europene), nu se va rupe ca si coalitie de guvernare, câtă vreme PSD nu si-a construit o majoritate alternativă (pentru asta mai are de racolat parlamentari de la PPDD sau PDL) iar Crin Antonescu e perfect constientient ca, dacă PSD își pune candidat propriu, nu mai are nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale, urmând sa piardă ulterior si președinția PNL. Pe de alta parte, Victor Ponta simte presiunea din ce in ce mai mare din partea partidului de a se angaja in cursa pentru presedintie, singura sa varianta de back-up fiind impingerea lui Sorin Oprescu (căruia tocmai i-a reconfirmat susținerea personală, in ciuda loviturii publice pe care a primit-o – prima, de altfel – legată de moartea copilului sfâșiat de maidanezi). Așadar, pana la prezidențiale, sa auzim de bine. Pe cât posibil.

O analiza a cauzelor care au dus la rezultatele alegerilor din 9 decembrie

Scrutinul de duminica a adus cu el o sanctiune aspra din partea electoratului, PDL pierzand aproape tot ce a dobandit din 2004 incoace quasi-exclusiv pe mana lui. Castigurile electorale trecute ale partidului au facut ca acesta sa se umfle indeajuns de mult pentru ca liderii sai sa piarda contactul cu realitatea, pe de-o parte iar partidul sa adune in jurul lui mai multi oportunisti decat putea duce, pe de cealalta parte.

As imparti cauzele esecului electoral in trei. Prima dintre ele este, evident, perioada de guvernare. In decursul celui de-al doilea mandat, din motivele invocate mai sus, partidul s-a aflat intr-un declin ireversibil, in ciuda remanierilor guvernamentale, remanieri care ar fi trebuit sa aduca o revigorare a echipei executive prin cooptarea de oameni cu pregatire si credibilitate recunoscute dar si cu rezultate politice, adica ministeriabili (ministeriabil nu este orice membru de partid, fie el si parlamentar ci este o calitate pe care o ai sau nu o ai ori nu o ai inca). Remanierile facute nu numai ca nici nu s-au apropiat de ideea de revigorare ci au fost doar cosmetizari ori chiar reglari de conturi interne.

Partidul a esuat in a transmite mesaje de incredere catre electorat si catre cetateni, in general, din cauza desemnarii in functiile executive centrale sau deconcentrate a unor personaje total nepotrivite, unele de-a dreptul sinistre, cu sau fara carnet de partid, numite in mod netransparent sau chiar nestatutar. Nu poti sa vii si sa ceri populatiei sacrificii materiale greu de suportat avand in aceste functii oameni care, in sistemul privat nu ar fi avut nicio sansa, uneori de-o aroganta maxima sau chiar etalandu-si in mod stupid opulenta.

Din pacate guvernarea noastra a fost perceputa ca o echipa de mecanici (avand un grad de competenta invers proportional cu sprijinul parlamentar de care s-a bucurat) care incerca sa astupe fisurile unei instalatii ce pleznea pe la toate incheieturile. Sudura aplicata nu numai ca nu a astupat fisura ci din contra, a transformat fisura intr-o gaura si astazi vedem efectele.

Din punct de vedere strict economic, multe din masurile luate noi au fost pro-ciclice si anti-business. Adica exact ceea ce spuneam mai sus intr-un mod mai plastic: asa-zisele solutii nu au rezolvat problemele ci le-au adancit ori au creat probleme altora care isi vedeau de treaba. O masura ori o lege trebuie indelung chibzuita, incercand a i se anticipa toate efectele si nu doar cele aparente, mentionate in titlul actului normativ. Daca, la nivel de guvernare, am fi facut toate aceste lucruri si le-am fi facut in mod competent, poate nu am mai fi pierdut chiar si increderea mediului de afaceri ori a clasei mijlocii, adica a electoratului de dreapta caruia ne adresam in primul rand.

Trecand peste problemele cronice si de data asta amplificate, generate de incompetenta si coruptia demnitarilor si functionarilor numiti politic cu o crasa iresponsabilitate, din punct de vedere al strategiei economice (daca pot sa ii spun asa), suntem singura tara al carui guvern a ales ca principala solutie la iesirea din criza consolidarea fiscala abrupta. Din punctul meu de vedere (si nu numai, uitati de exemplu discutiile aprinse din SUA pe acest subiect), taierile foarte mari de cheltuieli insotite de cresterea brusca a fiscalitatii indirecte reprezinta o solutie nefericita doaru pentru tari ca Grecia (care are insa a avut totusi sansa de se bucura de asistenta financiara a statelor din zona euro). Consolidarea fiscala trebuie facuta intr-o masura rezonabila si fara sa omoare de tot consumul. Am scris despre aceste lucruri de mai multe ori, pe blog sau pe Contributors.ro. La noi insa masurile pro-business nu numai ca au lipsit, dar multe dintre cele luate au agresat mediul economic sau au creat confuzie si nervozitate in randul intreprinderilor. Si asta intr-o tara in care statul nu a fost nevoit nici sa salveze banci si nici sa acorde ajutor financiar altor state.

A doua cauza a esecului electoral de duminica a fost izolarea PDL pe scena politica, urmata de constituirea USL ca si alianta politica. Insasi aritmetica spune ca atunci cand exista trei forte politice importante iar doua dintre ele se aliaza, o scot din joc pe a treia. Si daca aritmetica nu era sufucienta ca sa rezulte asta, exista desigur si exemplul baladei Miorita. S-a crezut ca electoratul socialist si liberal nu va inghiti aceasta alianta. Fals. A inghitit-o pentru ca i-a unit ura fata de PDL iar ura este un liant mai puternic chiar decat prietenia. Primul semnal a fost rezultatul USL la alegrile locale, cand oameni ca Liviu Negoita, George Flutur sau Florin Popescu au pierdut pozitiile in administratia publica locala. Nu stiu cati au realizat ca a fost si va fi un vot clar anti-PDL (datorat modului cum a guvernat), dat cu ura, si nu pro-USL dar acest lucru a devenit astazi evident pentru oricine. Altfel spus, USL putea sa puna pe listele electorale idioti, curupti, arestabili, securisti, turnatori sau cretini profunzi, ca tot ar fi castigat. De fapt USL chiar a pus astfel de personaje, ceea ce inseamna ca USL putea sa puna si camile moarte, ca tot ar fi primit votul majoritatii alegatorilor.

A treia cauza a fost modul in care a fost gandita strategia partidului dupa pierderea guvernarii, in aprilie. In conditiile in care la locale am inregistrat un scor chiar onorabil (23,3%), avand in vedere – asa cum spuneam – modul cum am guvernat, in opozitie fiind trebuia sa conservam acest capital electoral (dificila sarcina, in conditiile in care multi primari au dezertat la USL, din ratiuni financiare) si sa speculam punctual greselile economice pe banda rulanta ale noilor guvernanti (privatizarea tragi-comica a Combinatului Oltchim sau programul de guvernare al USL scris probabil de Gigi Becali fiind cele mai elocvente exemple).

Noi insa ne-am pozitionat fata de electorat ca si cum am fi fost in opozitie de nu-stiu-cati ani: „Repornim (sic) Inima Romaniei”. E drept ca USL nu a facut nimic la guvernare iar masurile economice luate de ei s-au redus, grosso-modo, la reintregirea cu cea de-a doua transa a salariilor taiate si la restituirea contributiilor incasate neconstitutional, lucruri pe care noi am ratat ocazia de a le pune in pracatica prin parasirea intempestiva a guvernarii. Mesajele si sloganurile noastre oficiale, prin pozitionarea partidului ca fiind unul care vrea sa vina sa salveze Romania (dupa ce abia a plecat de la guvernare) au fost neinspirate, nefacand decat sa jigneasca inteligenta electoratului. Apropos de asta, electoratul nu este prost, asa cum zic unii, pentru a se imbata cu apa rece. Desigur ca gradul de inteligenta al alegatorilor difera de la persoana la persoana dar atragerea voturilor de la cat mai multi se numeste management politic. Atunci cand partidul trece printr-o evidenta criza acest proces se numeste management al crizei: te adaptezi situatiei.

Au fost desigur si greseli individuale, care vor face obiectul unei analize interne. Intrebarea este ce e de facut de acum incolo? Unii ii cer demisia actualului presedinte, chiar daca isi castiga mandatul de senator. Daca pleaca, are PDL alt lider? Evident este ca PDL nu are un lider care sa electrizeze electoratul si care sa mobilizeze partidul. Nu il are pentru ca politica de resurse umane a PDL a fost sinucigasa, incalcand chiar si prevederile formale ale partidului care vorbesc despre modul de promovare in structurile executive: competenta, capacitate administrativa, verticalitate si buna comunicare publica; deci oameni care sa fie vectori de imagine, care sa traga partidul, nu sa il ingroape. Solutia, in astfel de cazuri, este cea a unei echipe care sa se grupeze pe domenii de specialitate si care sa critice guvernul USL pe arii determinate si alocate dupa modelul unui real guvern din umbra. Mai ales ca loc de critica va fi din belsug, USL nefiind un partid ci o alianta ale carei partide componente se vor sfasia la un moment dat intre ele, care va face exact aceleasi greseli ca si PDL la guvernare, in ceea ce priveste functiile executive, scuipand seminte de la inaltimea actualelor procente electorale si care va termina banii de la buget in 6 luni, nemaiputand sa faca nimic din ce a promis, mai ales ca a promis numai lapte si miere. Desigur o reducere a numarului de functii de conducere este obligatorie, ca pentru un partid care se doreste a reveni la flexibilitatea, inventivitatea si dinamismul care l-au caracterizat intre 1996 si 2004.

Daca nu vom reusi sa facem asta, peste patru ani vom contempla sucombarea partidului, insotita de ascensiunea PPDD sau a altui partid populist fara limite. Iar atunci scapa din tara cine poate, iar ultimul va ramane sa stinga lumina.

Adevaratul invingator in razboiul Ponta-Geoana (si pe ziare.com)

„Prostanac” si frustrat, Mircea Geoana nu s-a putut impaca cu ideea ca a iesit din linia intai a PSD si ca nu va fi candidatul socialist la alegerile prezidentiale din 2014, desi le-a pierdut cu brio pe cele din 2009.

Imatur si orgolios, Victor Ponta crede ca intarirea pozitiei sale de lider al PSD presupune eliminarea totala si definitiva a lui Mircea Geoana, pe care il percepe ca pe un adversar care incearca sa revina in fruntea PSD prin orice mijloace. Judecata falsa, frustrarea si iesirile sale repetate din „linia partidului” (de fapt initiative care, in viziunea lui Geoana, il ajuta pe acesta in pastrarea unei imagini de potential challanger a lui Ponta) nefiind decat convulsii disparate, fara sorti de izbanda si nici macar cu potential mediatic prea mare, amplificate mai degraba de reactia dispoportionata din partea lui Ponta si a altora din PSD (Miron Mitrea, Valeriu Zgonea etc.). Altfel spus, Geoana ar fi trebuit lasat in plata lui si ignorat complet, el fiind mort politic, cu certificatul de deces scris in decembrie 2009 si parafat la congresul PSD din 2010.

Vazuta de Ponta ca ultima greseala a lui Geoana, vizita acestuia in SUA il determina pe cel dintai sa treaca la solutia finala: mazilirea lui Geoana de la sefia Senatului, precedata de o excludere din partid. Initial sprijinit de Adrian Nastase si Ion Iliescu, poate chiar sfatuit ca se afla pe calea cea buna, Ponta considera ca a venit momentul sa ii dea lui Geoana lovitura de gratie, lovitura care sa ii asigure linistea in fruntea PSD. Doar ca, pe fondul discutiilor privind succesiunea, respectiv carei formatiuni politice ii revine dreptul de a numi pe urmasul lui Geoana la sefia Senatului, Nastase (care, trecut printr-o procedura de revocare el insusi, stie perfect care va fi rezultatul unui meci in Senat) si Iliescu fac pasul la off-side si il lasa pe Ponta singur in lupta cu Geoana. Nu este exclus ca, mai mult sau mai putin voalat, Nastase si Iliescu sa il fi sprijinit si atitudinea „rebela” a lui Geoana, mai ales ca acesta, din disperare, frustrare si prostie, era dispus sa faca orice pentru a iesi in evidenta ca si potential lider.

Constient ca un pas inapoi din partea lui inseamna pierderea autoritatii si un punct important castigat de Geoana, Ponta continua procedura si il exclude pe Geoana din partid, dupa o sedinta de birou la care acesta din urma nu a fost prezent, presedintele comisiei de disciplina (Dan Sova, prieten si fost coleg de facultate cu Ponta) invocand motive ridicole in argumentarea deciziei luate in lipsa. Chiar si de ochii lumii, chiar cand decizia era ca si luata, Geoana trebuia lasat sa apara in fata comisiei de disciplina. Insa Ponta si cu Sova au considerat fondul mai important decat forma, concentrandu-se asadar pe eliminarea cat mai rapida a lui Geoana si ignorand efectele publice ale unei decizii privite, chiar si de o parte din membrii PSD, ca nedemocratica si abuziva. Faptul ca Geoana a vorbit ulterior doua ore in fata Comitetului Executiv e superflu, decizia fiind deja luata. Mai mult, Nastase si Iliescu s-ar fi abtinut in loc sa voteze in favoarea excluderii daca Geoana nu ar fi avut o „aparare” care pur si simplu a enervat pe toata lumea (pe Iliescu chiar l-a bagat in spital pentru o zi). Daca nu am stii care sunt limitele inteligentei lui Geoana, am fi zis ca a facut astfel incat sa fie dat afara, ca si-a fortat demiterea.

Odata exclus Geoana din partid, Ponta continua cu eliminarea acestuia de la sefia Senatului, procedural invocand initial rocada cu Titus Corlatean si apoi transferarea atributiunilor catre Ioan Chelaru, vicepresedinte din partea PSD. Din punct de vedere juridic nu poate exista nici o rocada, procedura fiind una de revocare urmata de o numire pe baza de vot. Asa cum s-a intamplat in cazul Nastase, in 2005, functia revine aceluia care intruneste cele mai multe voturi, indiferent ce partid sau alianta il propune. Este evident pentru toata lumea ca PDL isi va nominaliza un candidat propriu pentru o functie-cheie in procesul legislativ si politic este esentiala si ca acesta va fi ales prin vot majoritar al tuturor senatorilor.

Odata pierduta functia de presedinte al Senatului, va incepe adevaratul razboi in PSD, cu un candidat de calibru: Adrian Nastase. Acesta a mai incercat o revenire in fruntea PSD la congresul din 2010, insa amintirile baronilor stransi de curea in timpul guvernarii sale erau inca proaspete si acesta a facut un pas inapoi, lasandu-l pe Ponta sa castige in fata lui Geoana, convins insa ca va aparea un moment mai prielnic pentru o noua incercare. Un argument pentru o astfel de miscare este, desigur, pierderea de catre PSD a functiei de presedinte al Senatului, pierdere care ii va fi reprosata lui Ponta (desi mai greu, avand in vedere cvasi-unanimitatea votului) la momentul oportun, acesta din urma neputand a convinge ca orgoliul lui este mai important decat pastrarea de catre partid a unei functii-cheie. Iar importanta functiei se va vedea in continuare, Vasile Blaga fiind indeajuns de experimentat sa jongleze cu procedurile in favoarea PDL, intr-o masura chiar mai mare decat Geoana, care reusea sa foloseasca aceleasi proceduri pentru a bloca activitatea legislativa (si nu numai) a puterii.

In acuzarea lui Ponta si, implicit, in sprijinul lui Nastase va iesi si Iliescu care, chiar daca nu mai are forta de a impune o decizie, are maturitatea si viclenia de a convinge. De fapt Iliescu s-a si exprimat public in favoarea lui Nastase ca si viitor prim ministru din partea PSD, dupa viitoarele alegeri, ignorand faptul ca aceasta functie ar reveni, conform pozitiei din partid si intelegerii cu PNL, lui Ponta.

In concluzie, Consilul Director din 22 noiembrie nu a reprezentat momentul intaririi puterii lui Ponta ci inceputul pierderii acesteia in favoarea lui Adrian Nastase. Cand va crede ca, odata scapat de Geoana, partidul si el personal vor iesi intariti va realiza cine ii sufla in ceafa cu sanse reale. Atunci va intelege Ponta ca este un simplu pion, alaturi de Sova, Zgonea etc., pe tabla de sah pe care se joaca Nastase si Iliescu. Atunci va intelege Ponta ca adversarul si adevaratul challanger al sau nu e Geoana ci Nastase. Din pacate, va fi prea tarziu pentru ca efectele in timp ale pierderii functiei de presedinte al senatului de catre PSD vor fi insemnate. Si atunci Adrian Nastase va aparea ca singurul candidat cu viziune pentru partid, capabil sa il infrunte pe Traian Basescu, in timp ce Ponta va avea aceeasi soarta ca si Geoana, adica va ajunge, daca nu in afara tablei de sah, cel mult pe marginea acesteia, dupa cum va considera Nastase necesar.

Despre moralitate si macroeconomie (sau ce as fi spus la CNC al PDL daca as fi apucat sa iau cuvantul)

Tocmai s-a incheiat sedinta Consiliului National de Coordonare al PDL. A fost un fel de teatru de operatiuni militare avandu-i ca protagonisti pe Monica Macovei si Cristian Preda, pe de-o parte si aproape tot partidul, pe de cealalta parte (cu exceptia, parca, a lui Ioan M. Oltean al carui discurs mi-a amintit, inca o data, de marele Caragiale). Tema atacurilor? Procentul propunerilor „grupului reformistilor” preluate in statut, interpretat diferit in functie de interesul si filozofia fiecarei parti. Dezbaterea cea mai aprinsa s-a produs pe tema suspendarii de drept a unui membru in cazul in care acesta este trimis in judecata pentru frauda sau coruptie. O fi bine sau o fi rau ca acesta sa fie suspendat de drept? O fi bine sau o fi rau ca acesta doar sa poata fi suspendat sau sa se auto-suspende?

(Din nou) proaspat beneficiarii unei exceptii de la regula ca, pentru a putea candida la presedintia unui partid politic, ai nevoie de o minima vechime in acel partid, au pledat pentru stabilirea de reguli. Drastice. Dupa 9 ani de politica (au trecut deja 9 ani?) pot sa spun ca nu de reguli duce lipsa partidul asta, dupa cum nu de legi duce lipsa tara asta. Ceea ce lipseste la noi este aplicarea regulilor existente sau, altfel spus, responsabilitatea aplicarii lor. Acest lucru, in configuratia unui partid politic, se traduce prin responsabilitatea numirilor in functie. Dupa 9 ani de politica am observat ca nu in asprimea regulilor sta rezolvarea problemei coruptiei. Din contra, se ajunge la situatia absurda ca un partid sau o tara sa aiba de pierdut ca urmare a unei astfel de abordari, deoarece se pot atinge situatii absurde si isterice cand oameni nevinovati ori doar cu o vina marginala sa fie pusi in aceeasi oala cu cei a caror vina este maxima si apoi lapidati. Ori ca cei cu vina maxima  sa se ridica deasupra regulilor, conform fabulei lui Grigore Alexandrescu cu cainele si catelul, la fel de actual ca si Ion Luca.

Daca suntem de acord ca politica se face pe voturi, i-as spune lui Cristian Preda ca, asa cum el a avut dreptate cand i-a replicat lui Adriean Videanu ca omul de rand nu intelege macroeconomie cand voteaza, ci vede doar ca nu mai are bani sa cumpere imbracaminte la copii, acelasi argument poate fi folosit si atunci cand stabilim ca draconizarea regulilor morale dau satisfactie doar unui grup restrans de votanti. Or, daca suntem de acord ca politica se face pe voturi si la guvernare nu se ajunge doar cu voturile celor 200.000 de elitisti, atunci aceeasi logica se aplica atat fata de votantul cu burta goala ca si fata de votantul preocupat mai mult de nivelul lui de trai decat de morala in politica.

In concluzie, e atat de simplu sa impaci utilul cu placutul doar numind oameni in diferite functii guvernamentale si administrative cu responsabilitate. Si, in loc de reguli drastice privind primirea in partid, suspendarea, excluderea etc., crearea unor mecanisme de control intern asupra acestor numiri, incepand cu stabilirea criteriilor de eligibilitate, urmate de respectarea lor in fapt, nu doar in vorbe goale, continuand cu transparenta acestor numiri si terminand cu raspunderea celui care a sustinut sau impus o persoana pentru a ocupa o astfel de functie.

Altfel vom ajunge sa ne autodistrugem, atat ca partid cat si ca clasa politica, in general si, odata cu noi, sa distrugem economia si societatea. Iar daca credem, precum Vasile Blaga, ca daca am castigat toate alegerile partiale, o sa castigam si alegerile generale din 2012, ne imbatam cu apa rece. Eu cred ca daca vom trata in continuare cu durere in cot procesul de numiri politice, nici burta romanului nu se va umple prea curand si nici tolba de principii a elitistului. Si vom avea in acest fel toate sansele sa ajungem a cincea roata la caruta politicii pentru ca, sa nu uitam, e adevarat ca am castigat alegeri partiale, dar ele au avut loc in mediul rural. In mediu urban (cu exceptia Valcei),  am pierdut cam tot. Exceptie care confirma regula, conform argumentelor de mai sus, ca politica se face pe voturi luate cu pragmatism si responsabilitate individuala iar nu cu statut aprobat de Vatican.

P.S. Imi permit sa spun toate aceste lucruri ca unul care, dupa 9 ani de poltica din care de 2 ani cu maxima expunere mediatica, nu am avut si nu am nici macar o acuzatie in mass media de coruptie, cu atat mai putin o trimitere in judecata.


Decembrie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Blog Stats

  • 111,448 hits