Arhivă pentru Mai 2011

Despre viziunea economica social-liberala

Uniunea Social Liberala si-a prezentat astazi, prin vocea celor doi co-presedinti, „viziunea economica”. Plecand de la niste indicatori publici cunoscuti (unii chiar depasiti sau neactualizati, luati din surse amestecate), alianta PSD-PNL concluzioneaza ca actuala situatie economica se perpetueaza ca urmare a unei proaste gestionari a crizei. Despre greselile PDL in gestionarea crizei am mai scris, asa ca voi concentra continutul acestui post asupra masurilor propuse de initiatori, ca sa vedem cam cum vor gestiona ei economia Romaniei.

Am sa incep cu cele fiscale si anume cotele de impozitare de 8, 12 si 16% pe venitul salarial. Prima observatie pe care o fac este una de natura politica, si anume ca aceste cote reprezinta un compromis intre o mentinere a unei fiscalitati reduse si a unei cote unice (PNL) si o cota progresiva de impozitare, in functie de cuantumul venitului salarial (PSD). Din acest compromis politic a iesit un melanj nesustenabil din punct de vedere fiscal si generator de costuri administrative, insotite de o declaratie care ar trebui retinuta. Conform d-lui Tariceanu, “liberalism nu inseamna cota unica ci fiscalitate redusa”. Pana acum se bateau liberalii cu caramida in piept ca ei au nascut-o. Pe cota (istoria recenta a cotei unice arata ca aceasta a fost propusa de guverne crestin-democrate, dar asta poate si datorita faptului ca in Europa nu mai exista de foarte mult timp prim-ministri liberali).

Nesustenabilitatea masurilor propuse vine din faptul ca orice reducere din fiscalitate este, cel putin pentru urmatorii 3 ani, nerealista in conditiile in care Romania, ca si majoritatea statelor membre UE, se lupta cu deficitele bubetare si cu gradul de indatorare. Imi pare rau ca USL nu a prezentat si niste prognozele bugetare (multianuale, dupa cum chiar ei se lauda) privind veniturile. De ce nu le-a prezentat? Pentru ca ele nu exista. Pentru ca nici un profesionist, chiar si angajat politic, nu putea sa gireze o masura pro-ciclica populista pana la extrem de reducere a fiscalitatii intr-o perioada in care inamicul nr. 1 mondial este deficitul public.

Care sunt sursele cu care USL zice ca va compensa reducerea de fiscalitate? Cresterea gradului de absortie a fondurilor europene, oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii fiscale, imbunatatirea colectarii, suprataxarea tranzactiilor speculative, cresterea redevenetelor statului etc. Aceste surse le-as clasifica in doua categorii: (1) minore si (2) populiste.

In categoria celor minore, a caror pondere este deci nesemnificativa in structura veniturilor bugetare, intra majorarea redeventelor si impozitul pe tranzactiile speculative. Am spus intotdeauna ca redeventele statului sunt mici si ca ele trebuie marite, insa acest lucru doar va corecta o situatie anormala, dar fara a aduce, singura, multi bani la buget. Tranzactiile speculative? Care tranzactii speculative? Cu terenuri si constructii nu mai sunt. Cand am vrut, in calitate de Presedinte ANAF, sa le incadrez in categoria tranzactiilor comerciale si nu civile, pentru a le putea taxa cu TVA, ministrul liberal al finantelor, dl. Sebastian Vladescu, a „pierdut” propunerea mea. De doua ori. E adevarat ca el a ajuns ulterior si ministru PDL al finantelor, dar asta e alta discutie si nu o reiau, mai ales ca am mai scris despre aceasta anomalie. Asadar singurele tranzactii speculative ramase ar fi cele bursiere. Cum bursele noastre (de marfuri si de valori) au volume de tranzactionare ridicol de mici, comparativ cu alte piete, nu are rost sa mai discutam despre cati bani ar intra la buget. Nici despre impactul nimicitor asupra asupra burselor si, deci, asupra investitiilor de portofoliu.

Din categoria masurilor populiste se distinge de departe cea privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta nu poate provoca decat rumoare, daca nu ilaritate. Nici o institutie financiara serioasa nu te va lua in seama, ba te va mai si cataloga ca neprofesionist si rupt de realitate daca invoci reducerea evaziunii fiscale ca si sursa bugetara. Aici trebuie sa vii cu propuneri concrete, cu cifre exacte si prognoze corecte (forecasts), nu cu basme cu feti-frumosi. Asta nu inseamna ca nu trebuie luptat cu evaziunea, insa acest lucru nu poate fi adus ca argument palpabil intr-o discutie profesionista. Largirea bazei de impozitare este de asemenea o masura nerealista, desi mai putin spectaculoasa decat evaziunea fiscala in ceea ce priveste gradul de populism. Largirea catre cine? Catre evazionisti? Deja am spus cum sta treaba cu evaziunea fiscala. Catre alte categorii de venituri? Care venituri, ca acum se impoziteaza tot, inclusiv dobanzile bancare. Catre alte categorii de contribuabili? Agricultura este un segment in mare parte nefiscalizat, insa acest lucru este mai greu de facut decat colectivizarea in anii ’50 si asta nu din lipsa de tancuri, ci din cauza inexistentei marilor exploatatii (ferme) agricole. Suprafata cultivabila a Romaniei este, multumita lui Petre Roman (celebrul “pariu cu agricultura”), faramitata din punct de vedere al proprietatii, ceea ce face ca mare parte a agriculturii sa fie una de subzistenta si deci, aproape imposibil de fiscalizat. In traducere libera, e imposibil sa alerge fiscul dupa taranii care vand pe marginea drumului sau in mici piete (vanzarea in acest regim constituie si unul dintre motivele pentru care, din super-market, cumparam doar produse turcesti si egiptene). Cresterea gradului de absortie a fondurilor europene l-am incadrat la categoria masurilor populiste deoarece este tema la fiecare campanie electorala si, indiferent cine vine la guvernare, gradul e cam acelasi: mic. In cazul asta, pe langa populism, trebuie sa adaugam si neprofesionalismul introducerii acestor fonduri la categoria surse bugetare, in conditiile in care impactul lor asupra bugetului este 0, fiind in acelasi timp atat venituri, cat si cheltuieli.

Ramanand la categoria masurilor fiscale, trebuie neaparat facuta si o remarca referitoare la costurile de administrare care insotesc o cota progresiva de impozitare, costuri pe care autorii le uita sau le considera nesemnificative spre a fi mentionate. Totusi acestea sunt insemnate deoarece presupun tiparirea si distribuirea de declaratii fiscale tuturor contribuabililor (ca pana in 2004), realizarea de campanii publice de informare a contribuabililor asupra modului de completare, asistenta la depunere si apoi gestionarea lor informatica, prelucrarea datelor, verificarea deductibilitatilor si calcularea ori recalcularea impozitului si plata acestuia. Si sa nu uitam de cozile aferente. Si pentru ca tot veni vorba de deductibilitate, nu pot sa nu remarc din nou incompatibilitatea acestei masuri (ce insoteste, in general, o cota progresiva de impozitare) cu masura de reducere a fiscalitatii. Adica se bat cap in cap.

In ceea ce priveste reducerea CAS cu 5%, desi costurile fiscale cu forta de munca sunt mari, in conditii de criza bugetara (inclusiv deficit al bugetulului de asigurari) acest lucru este imposibil de realizat. Atunci cand conditiile se vor schimba, acest lucru ar fi sustenabil, dar in conjunctie cu masuri de crestere a bazei de impozitare salariala precum din cele adoptate prin noul cod al muncii, cresterea varstei de pensionare fiind cea mai importanta. O astfel de masura a fost adoptata in toata Uniunea Europeana, in conditiile in care natalitatea este in scadere iar numarul pensionarilor deja a depasit numarul salariatilor. Dar cum USL s-a opus zgomotos adoptarii noului cod al muncii, desi acesta era cerut cu insistenta de angajatori (aceiasi carora USL li se adreseaza astazi cu masuri de genul reducerii CAS), nu vad cum USL poate sustine in mod credibil reducerea CAS.

Reducerea TVA la 19% pana in 2016 este un deziderat pe care nimeni nu il poate controla. Cresterea TVA a fost o masura hazardata si am fost printre primii care l-a acuzat pe Sebastian Vladescu (pe atunci ministru de finante) ca a luat aceasta masura ca la clasa a 8-a, adica pur aritmetic (15% din pensii = 5% in plus la TVA), fara o analiza a impactului asupra cresterii economice si a veniturilor pierdute la buget ca urmare a scaderii consumului. Asadar TVA trebuie scazut la un moment dat, dar numai daca, in urma analizalor, ar rezulta o crestere a consumului pentru ca altfel riscam sa patim ce a patit Marea Britanie. Spre deosebire de noi, care am marit TVA-ul, ei l-au redus pentru a stimula consumul, numai ca acest lucru nu s-a intamplat din cauza temerii britanicilor ca criza va continua si, in lipsa increderii in viitor, consumul nu a crecut iar marea Britanie s-a ales doar cu o gaura in buget. Iar laburistii lui Gordon Brown au pierdut alegerile.

Scutirea de impozitul pe dividendele nerepartizate si folosite la majorarea capitalului social in vederea investirii sumelor ce fac obiectul majorarii in utilaje si echipamente etc. imi aduce aminte de legile privatizarii de la jumatatea anilor ’90, scrise de unii care habar nu aveau finante, legi care au dus la litigii inevitabile intre investitori si FPS-ul de pe atunci. Oricum, avem deja in codul fiscal masura scutirii de impozit pe profitul reinvestit cu diferite destinatii. Scutirea de impozit pe dividende nu aduce nimic in plus, ci in minus, ca inainte de a distribui dividende, platesti impozit de profit. In orice caz, nici actuala masura nu prea produce efecte deoarece, pur si simplu, lipseste profitul. Din pacate.

Restul propunerilor sunt mai mult de revista, asa ca nu voi face comentarii. Cu doua exceptii, prima referitoare la masura capitalizarii CEC Bank si Eximbank, cu riscul de a intra in conflict cu toate guvernele trecute, prezente si viitoare. Daca ar fi dupa mine, Eximbank-ul nu ar trebui capitalizat, ci dizolvat si lichidat. De cand exista nu a fost decat o sursa de drenaj a banilor publici catre credite preferentiale care ajung, invariabil, in default. Asadar salariul de 20.000 euro pe luna al cumnatului Costea (la care se adauga bonusuri „de performanta”) este doar partea vizibila, care genereaza discutii asupra subiectului. A doua se refera la masura “TVA 9% la stat si 15% deductibil la producator”. Cum adica?? TVA e tot la stat, ca de aia e impozit, si tot deductibil la producator, intermediar, retailer, singurul care plateste si nu deduce fiind consumatorul, utilizatorul final. Ma rog, as fi curios sa il cunosc si eu pe “inventatorul” masurii J

In concluzie, cu mici exceptii care, desi bune ca initiative (masuri de altfel, vehiculate de mult timp atat in mediul politic, cat si in cel de afaceri, insa ramase tot timpul la stadiul de promisiuni electorale), acestea nu pot reprezenta baza unui program economic. Acestea sunt contractele de management pentru proprietatile statului, contractele de performanta ale managerilor, incredintarea managementului catre firme private si centralizarea administrarii accesarii fondurilor europene. Asadar programul USL pare scris pe genunchi, este nesustenabil si necredibil, atat din punct de vedere fiscal-bugetar, cat si din punct de vedere economic. Mi-ar placea, daca tot invoca renegocierea acordului cu FMI, sa ceara o opinie si reprezentantilor acestei institutii. In special cu privire la obiectivul final, cresterea cu 6 puncte a ponderii in PIB a veniturilor bugetare, adica de la 32% la…38%.

Riscul unificarii bazei de impozitare (common consolidated corporate tax base – “CCCTB”)

Uniunea Europeana discuta zilele acestea proiectul unificarii bazei de impozitare la nivelul blocului comunitar. Daca acest sistem va fi adoptat, companiile mutinationale cu sedii in diversele state membre vor plati impozitul pe profit conform unei scheme consolidate de venituri si cheltuieli, profitul fiind astfel centralizat si distribuit apoi intre statele membre proportional cu volumul afacerii din fiecare stat. Mai departe, fiecare stat membru va aplica rata de impozitare stabilita conform reglementarilor nationale. Pana aici nimic rau, cel putin din punctul de vedere al Romaniei, care este avantajata de o astfel de masura. De asemenea, masura este dorita de companiile multinationale care isi vor putea centraliza astfel veniturile si cheltuielile, cu deductiblitatea aferenta uniformizata (aici vor avea chiar de castigat in fata Ministerului Român de Finante, care nu recunoaste in prezent deductibilitatea unor cheltuieli in aceeasi masura precum tari din vestul Europei). Pericolul vine insa din alta parte. Este déjà binecunoscuta intentia principalelor doua state membre UE, Franta si Germania, de a indrepta fiscalitatea comunitara catre o rata comuna (unica) de taxare a profiturilor companiilor, undeva la 25%. In conditiile in care Romania are in prezent, conform sistemului national, o rata de impozitare de 16%, este evident ca o uniformizare a acesteia va duce la o crestere a nivelului de fiscalitatii nationale. Acest lucru se traduce, din pacate, printr-o pierdere a avantajului competitiv al României in cursa pentru atragerea de investitii straine, adica exact companiile multinationale care sunt intotdeauna interesate de o legislatie cu fiscalitate redusa. Irlanda déjà s-a opus unificarii bazei de impozitare tocmai de teama ca acest lucru sa nu duca in final sau sa fie folosit ca argument pentru unirea ratei de impozitare (in prezent Irlanda avand o rata de doar 12,5%, aceasta fiind considerată motorul cresterii economice spectaculoase a Irlandei, tara in care PIB-ul per capita l-a depasit cu mult pe cel al vecinilor britanici). Miercuri seara a expirat termenul pana la care statele membre trebuiau sa adopte o pozitie fata de CCCTB si 8 state au facut opozitie, la care se adauga 5 state care au formulat obiectii. Romania nu se afla nici pe lista oponentilor si nu a formulat nici vreo obiectie. Unificarea fiscalitatii la o rata mai mare de 16% ar fi dezastroasa pentru Romania. O țară in care birocratia, evaziunea fiscală – ajunsă la cote déjà alarmante – , instabilitatea fiscala, legislative si politica, coruptia si, nu in ultimul rand, pregatirea din ce in ce mai slaba a fortei de munca (cauzata de degradarea constanta a sistemului educational) sunt elemente pe care o companie le ia intotdeauna in calcul atunci cand analizeaza oportunitatea realizarii unei investitii straine directe. Si atunci singurul lucru care ar mai putea determina o companie straina sa investeasca in România si nu intr-un stat din vestul ori centrul Europei, de exemplu, este nivelul redus al impozitului pe profit (si pe venit, dar asta e alta discutie). Din pacate, acest avantaj competitiv pâna de curand unic in Balcani, trebuie impartit acum cu Bulgaria (cae are cota unica de 10%) si, probabil, cu Ungaria, ceea ce face ca șansele atragerii de capital strain sa se reduca substantial (e adevarat ca Romania, ca piata, este cat Bulgaria si Ungaria la un loc, dar acest lucru nu poate compensa faptul ca Ungaria, de exemplu, a atras mai multe investitii straine decat Romania si fara cota unica). Care va fi pozitia Comisiei Europene fata de unificarea ratei de impozitare e greu de anticipat, avand in vedere greutatea doritorilor in balanta puterii europene. Cred ca temerea Irlandei fata de propunerea Comisiei este indreptatita. Cred ca Irlanda a sesizat pericolul, mai ales ca nu e prima data cand Irlandei i se cere sa renunte la cota sa redusa de impozitare corporatista (presiunea s-a simtit si atunci cand Irlanda a primit ajutor din partea UE si FMI). De fapt, alt motiv pentru care Franta si Germania ar accepta unificarea bazei de impozitare fara unificarea ratei nu vad, cele doua economii fiind dintre cele care suporta efectele negative ale transferului capitalurilor catre state cu fiscalitate redusa. Si vorbim aici de state conduse de guverne de centru-dreapta, dintre care unul (Franta) nu se poate abtine de la promovarea si legiferarea unor idei care vor duce la migrarea capitalurilor spre state emergente din afara Uniunii Europene (cum ar fi statele din grupul BRIC). Pozitia Regatului Unit fata de actual propunere de unificare a bazei de impozitare este una interesanta in conditiile in care acest stat membru a vazut economia Irlandei crescand fenomenal datorita cotei unice de impozitare de 12,5%, pe seama transferului de capital in primul rand din Regatul Unit (dar si pe seama unui grad semnificativ de atragere a fondurilor europene). Regatul Unit a anuntat (in urma unui vot recent dat in Camera Comunelor) ca nu agreaza masura pe motiv ca submineaza dreptul unui stat membru de a-si stabili singur politica fiscal (oare cati deputati din Parlamentul Romaniei au auzit de problema asta?). Am luat exemplul Regatului Unit deoarece este cunoscuta ambitia actualului guvern conservator de a relansa economia in primul rand creand un mediu de afaceri foarte prietenos, prin politici ce combina masuri de reducere a birocratiei si de stimulare fiscala cu masuri de consolidare fiscala (deficitul bugetar fiind cu mult mai mare de cat cel al Romaniei, de exemplu, insa acest lucru a atras masuri de austeritate moderate in raport cu Romania, de exemplu). Un alt motiv pentru care am ales exemplul britanic este acela ca, de curand, Comisia Europeana a stabilit ca o lege din 2006 (adoptata ca urmare a unei hotarari judecatoresti) care interzice multinationalelor britanice sa beneficieze, prin transfer de capital sub forma de investitii straine directe, de pe urma ratelor mai mici de impozitare din alte state europene este neconforma cu legislatia comunitara. Aceasta lege a fost edictata exact pentru a opri migratia capitalului britanic catre legislatii cu fiscalitate redusa (printre care si Romania). Asadar, desi finantele publice din Regatul Unit “beneficiaza” (inca) de o lege care ingradeste mutarea capitalului britanic catre alte state europene, guvernul britanic se opune primei initiative cel putin. Prin decizia data in cazul Regatului Unit, executivul comunitar recunoaste in prezent atât dreptul statelor membre de a-si stabili propria rata de impozitare, căt si dreptul companiilor europene de a investi in ce țara considera ele ca este mai profitabil din punct de vedere fiscal. Sa vedem daca aceasta pozitie se va pastra si sub asaltul franco-german, care va veni cu siguranță daca actual propunere, CCCTB, va fi adoptată. Si sa speram ca va intelege si actuala opozitie din Romania ca pastrarea cotei unice este o chestiune de importanta nationala iar renuntarea benevola la ea ar reduce Romania la o tara care nu va mai avea absolut nci un argument cu care sa atraga capitalul strain. Sau poate vrem sa revenim la sloganul anului 1990 cu “nu ne vindem țara” la straini (ca sa o dam pe nimic la ai nostri) …

Material publicat pe site-ul „The Contributors”, 24.05.2011

Europa, incotro?

Dupa ce Grecia a primit finantare din partea Uniunii Europene (prin European Financial Stability Facility) de 110 mrd. euro, se afla azi cam in aceeasi situatie ca inainte de a primi aceasta suma uriasa. Principalii ministri de finante ai UE, intruniti saptamana trecuta la Luxemburg, au constatat cu tristete ca exista doar doua variante posibile: alocarea unei noi finantari Greciei (care déjà are un grad de indatorare de 145% din PIB, adica isi vor plati datoriile cam intr-o suta de ani) sau un hair-cut, adica taierea din principalul datoriilor statului elen catre creditorii sai privati (banci). Prima varianta este neagreata de Germania, care s-a saturat sa dea bani la toata lumea. A doua varianta inseamna, de fapt, faliment (procedura in care debitorul insolvent negociaza cu creditorii un plan de reorganizare in care acestia isi vad creantele diminuate drastic). Ambele variante au efecte asupra monedei euro. Efecte negative, evident.

In conditiile in care Irlanda pare sa urmeze aceeasi cale ca si Grecia iar Portugaliei i s-a refuzat initial (prin opozitia Finlandei) accesul la cei putin sub 100 mrd. dolari negociati cu EFSF, Europa se pare ca nu gaseste iesire din criza. Din aceasta noua criza, criza deficitelor bugetare. Toata lumea se afla acum cu ochii pe Spania care, fiind o economie mai mare decat Grecia, Irlanda si Portugalia la un loc, cantareste greu in balanta comunitara si, in special, in ceea ce priveste moneda unica. Ajungand aici, observam ca, pe fondul acestor crize bugetare, moneda euro s-a devalorizat puternic. Ce nu a facut criza financiara, cand euro nu a avut de suferit (spre deosebire de dolar), a facut criza deficitelor publice.

Spre ce se indreapta Europa? In Danemarca, Finlanda, Olanda si Ungaria, avem déjà guverne cu atitudini de extrema dreapta. Spatiul Schengen se clatina (Franta si Italia vrea masuri temporare de suspendare a libereri circulatii sub pretextul crizei refugiatilor nord-africani, Danemarca a reinstituit unilateral controlul la frontierele Schengen sub pretextul controlarii migratiei).

Avem (din decembrie 2009) Tratatul de la Lisabona, care a intrat in vigoare cu ultimul tren. Romania si Bulgaria au prins, probabil, ultimul tren spre Uniune. Valorile europene sunt puse sub semnul intrebarii in urma efectelor politicilor publice care au avut ca premise ca toate guvernele sunt responsabile ori ca bancile sunt responsabile. Ei bine, nu sunt. Moneda unica nu se poate sustine fara politici comune privind sanatatea finantelor publice. Spatiul Schengen cedeaza in fata tiganilor si nord-africanilor. Mai avem piata unica, adica piatra de temelie a Uniunii Europene mai veche de jumatate de secol iar multi se intreaba daca nu cumva am mers cu integrarea prea departe. Mult mai departe decat piata unica.

Nu vreau sa par euro-sceptic. Dar cred ca euro-optimismul a fost…prea optimist. Am considerat ca toti suntem la fel si uite ca nu suntem. Avem atitudini diferite fata de responsabilitate, integritate, incluziune sociala, legiferare sau respectarea legii. Din pacate insa, nu recunoastem public multe din lucrurile care nu merg, conform principiilor politically corectness-ului.

T. Paleologu, discursul si politica

M-am saturat sa aud ca T. Paleologu a fost simpatic in discursul sau. A fost pe dracu. Daca voiam glume din partea unui candidat-gluma, il luam pe Garcea. Si macar ne-am fi ales cu un ras copios, nu doar cu niste zambete de cafenea (de la cineva care a intrat in politica direct din cafenea, fie ea si pariziana). Sunt momente in care se poate face caterinca, sunt situatii cand e nevoie de seriozitate.

Mai 2011
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Blog Stats

  • 110,827 hits