Posts Tagged 'PSD'

Se rupe USL?

Evenimentele din ultimele zile au adus in prim-planul vietii politice o serie de declaratii razboinice facute de liderii PSD si PNL, la cel mai inalt nivel. Pe marginea lor s-au (re)aprins discuțiile privind ruperea aliantei, considerată de mulți (inclusiv din partidele sale componente) una contra naturii. Începem prin a reitera ca alianța nu s-a făcut ca urmare a vreunei compatibilitati între doctrine sau programe si nici in baza vreunei afinitati personale sau prietenii între lideri. Ca si alta alianță realizată cu 150 de ani in urma intre conservatori si liberali, denumită atunci „monstruoasa coalitie”, actuala alianță s-a făcut pentru un scop comun: înfrângerea lui Traian Basescu, asa cum predecesoara s-a facut pentru inlaturarea sefului statului nou format, Alexandru Ioan Cuza, acuzat de derapaje dictatoriale.

Deși USL si-a asumat inițial orice costuri politice generate de reactia electoratului celor doua partide, electorate absolut antagonice, acestea nu au existat iar scopul care scuza mijloacele a fost imbratișat de votanti. Mai mult, prin alianța realizată, clasa politică din România a descoperit ca, atunci cand exista trei mari forte si doua dintre ele se aliaza, o scot pe a treia din joc. Initial au castigat cvasi-totalitatea presedintiilor consiliilor judetene si a marilor primarii. Iar dacă nu ar fi fost respins la Curtea Constitutionala proiectul legii electorale a USL de alegeri uninominale pe baza principiului „castigatorul ia tot” (susținută inițial de Traian Basescu), ar fi câștigat si cvasitotalitatea mandatelor de parlamentar. Ceea ce ar fi dus, in mod ironic, la ruperea USL pentru ca ar fi avut o majoritate parlamentara de 99%, restul de 1% fiind reprezentat de minoritatile nationale. Totuși, chiar si cu pastrarea principiului electiv, USL a obținut o majoritate mai mult decât generoasa ce-i permite sa facă orice, inclusiv modificarea Constitutiei.

După ajungerea la guvernare, frictiunile dintre PSD si PNL au început sa se intețeasca. Cum e si normal, rabufnirile din teritoriu au fost primele, generate de impartirea funcțiilor. Apoi de gestionarea acestora, fiecare încercând sa conserve avantajele funcției exclusiv in folosul propriei tabere. După aceea au început sa apară reacții la nivel central, dar minore, batista de pe țambal fiind relativ bine fixata de cei doi lideri ai USL (de fapt mai e si un al treilea, dar acela nu contează). Scandalul legat de Roşia Montană a făcut, poate pentru prima data, ca batista sa cadă de pe țambal. Ambii lideri ai USL au scăpat hațurile declarațiilor, ajungând la ironii personale sau legate de familia fiecăruia dintre ei. Mai mult, s-a trecut la faza amenintarilor legate de suportul parlamentar actual, respectiv de suportul electoral pentru alegerile prezidențiale. Opiniile privind rezultatul acestor declarații belicoase s-au împărțit in doua: prima, conform căreia cei doi lideri fac un joc de imagine pentru a acapara spațiul public, războiul declarațiilor fiind unul simulat. Asupra acestei opinii nu insist, pentru ca o consider stupida din doua motive. Primul, pe cine sa scoata din prim-planul declaratiilor, pe Vasile Blaga? Pe bune? Al doilea motiv este intensitatea si gravitatea declaratiilor, care ma duc cu gandul la schimbul de replici dintre Gigi Becali si Dumitru Dragomir: „M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat”. A doua opinie imbratișează teza ruperii USL, pe care intenționeaz sa o dezvolt.

Am sa încep cu concluzia: USL nu se va rupe. Sau, cel putin, nu se va rupe acum. Asa cum spuneam la inceput, aceasta casatorie nu s-a facut din dragoste si nici nu si-a atins inca scopul. Sa zicem, pe fondul escaladarii declaratiilor, ca liderii USL pot sa uite de scopul care i-a unit, si chiar au uitat, partial. Crin Antonescu a decarat la un post TV ca, „in anumite chestiuni Traian Basescu are dreptate”. Niciodata nu te-ai fi asteptat la o astfel de formulare din partea liderului liberal. Poate sa fie de acord cu „chestiunea”, dar nu cu Traian Basescu. Exclus. Insa ce ii uneste acum pe socialisti si pe liberali este pastrarea guvernarii, respectiv suportul politic petru prezidentiale. PSD nu este pregatit inca (matematic si politic) pentru o excludere din Guvern a liberalilor. Nu si-a consolidat o alta majoritate, deși lucrează la acest lucru. Liberalii, pe de alta parte, nu vor pleca niciodată voluntar de la guvernare. Niciodată un partid politic nu lasa guvernarea. Nu o lasa nici măcar atunci cand mai cade câte un ministru sau secretar de stat pe câmpul de lupta, ceea ce nu s-a întâmplat (încă), deci cu atat mai putin din cauza unor declaratii, oricat de dure ar fi. Nu stiu cum se va incheia episodul Rosiei Montane. Indiferent de rezultat insa (trece sau pica legea) USL nu se rupe. Așa cum nu s-a rupt nici dupa numirea sefilor parchetelor si cum nu se va rupe nici cu ocazia urmatorului diferend politic major. Oricate declaratii vor fi, pana la europarlamentare batista va sta pe tambal sau, in cel mai rau caz, intr-o rână, pe jos, pe geam, sa o vadă poporul, dar nu va fi ruptă si aruncata celuilalt in față. Si chiar dacă, in extremis, USL se va rupe, ca alianță politică, la europarlamentare (mai ales ca fiecare va candida pe liste proprii, cu susținerea propriei familii politice europene), nu se va rupe ca si coalitie de guvernare, câtă vreme PSD nu si-a construit o majoritate alternativă (pentru asta mai are de racolat parlamentari de la PPDD sau PDL) iar Crin Antonescu e perfect constientient ca, dacă PSD își pune candidat propriu, nu mai are nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale, urmând sa piardă ulterior si președinția PNL. Pe de alta parte, Victor Ponta simte presiunea din ce in ce mai mare din partea partidului de a se angaja in cursa pentru presedintie, singura sa varianta de back-up fiind impingerea lui Sorin Oprescu (căruia tocmai i-a reconfirmat susținerea personală, in ciuda loviturii publice pe care a primit-o – prima, de altfel – legată de moartea copilului sfâșiat de maidanezi). Așadar, pana la prezidențiale, sa auzim de bine. Pe cât posibil.

Scuze si demitere!

Având in vedere argumentele ridicole cu care au motivat obiecția de neconstituționalitate depusă pe data de 25 noiembrie 2011 la CCR împotriva legii de modificare a actualei Ordonanțe privind câinii fără stăpân, ar trebui ca PSD si PNL să își ceară scuze in mod public față de toate victimele făcute de maidanezi de la acea data pana in prezent.

Citez din motivația obiecției:
– proiectul de lege încalcă Conventia europeană pentru protecția animalelor de companie
– contravine demnității umane, întrucât eutanasierea este o măsura violentă, traumatizantă, care împiedica libera dezvoltare a personalități umane
– eutanasierea în masă a câinilor va periclita existența rasei comune și va produce dezechilibre previzibile, ceea ce încalcă dreptul populației la un mediu sănătos și echilibrat ecologic
– prevede limitări injuste ale dreptului de proprietate privată al adoptatorului a mai mult de doi câini, întrucât acesta trebuie sa îndeplinească unele condiții privind spațiul de locuit. In acest fel se aduce atingere si vieții private a cetateanului
– proprietarii câinilor fără stăpân sunt discriminați in raport cu proprietarii altor specii de animale fără stăpân, întrucât aceste din urmă animale nu pot fi eutanasiate.

Dacă situația nu ar fi tragică, probabil că citatele enumerate ar putea fi din Caragiale. Dar nu sunt. Nu sunt o glumă proastă ci fac parte din realitatea cotidiană si prezentă.

Cum însă și glumele proaste sunt, in acest moment, o dovada de imbecilitate politică, cer în același timp consilierilor generali ai municipiului București să procedeze de îndată la revocarea mandatului de viceprimar general al lui Marcel Nicolaescu, in temeiul art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, pentru declarațiile deplasate făcute ieri. Acesta a afirmat: „am luat toate măsurile, am mutat toți câinii pe stadionul Dinamo” (unde va avea loc meciul România – Ungaria).

Adevaratul invingator in razboiul Ponta-Geoana (si pe ziare.com)

„Prostanac” si frustrat, Mircea Geoana nu s-a putut impaca cu ideea ca a iesit din linia intai a PSD si ca nu va fi candidatul socialist la alegerile prezidentiale din 2014, desi le-a pierdut cu brio pe cele din 2009.

Imatur si orgolios, Victor Ponta crede ca intarirea pozitiei sale de lider al PSD presupune eliminarea totala si definitiva a lui Mircea Geoana, pe care il percepe ca pe un adversar care incearca sa revina in fruntea PSD prin orice mijloace. Judecata falsa, frustrarea si iesirile sale repetate din „linia partidului” (de fapt initiative care, in viziunea lui Geoana, il ajuta pe acesta in pastrarea unei imagini de potential challanger a lui Ponta) nefiind decat convulsii disparate, fara sorti de izbanda si nici macar cu potential mediatic prea mare, amplificate mai degraba de reactia dispoportionata din partea lui Ponta si a altora din PSD (Miron Mitrea, Valeriu Zgonea etc.). Altfel spus, Geoana ar fi trebuit lasat in plata lui si ignorat complet, el fiind mort politic, cu certificatul de deces scris in decembrie 2009 si parafat la congresul PSD din 2010.

Vazuta de Ponta ca ultima greseala a lui Geoana, vizita acestuia in SUA il determina pe cel dintai sa treaca la solutia finala: mazilirea lui Geoana de la sefia Senatului, precedata de o excludere din partid. Initial sprijinit de Adrian Nastase si Ion Iliescu, poate chiar sfatuit ca se afla pe calea cea buna, Ponta considera ca a venit momentul sa ii dea lui Geoana lovitura de gratie, lovitura care sa ii asigure linistea in fruntea PSD. Doar ca, pe fondul discutiilor privind succesiunea, respectiv carei formatiuni politice ii revine dreptul de a numi pe urmasul lui Geoana la sefia Senatului, Nastase (care, trecut printr-o procedura de revocare el insusi, stie perfect care va fi rezultatul unui meci in Senat) si Iliescu fac pasul la off-side si il lasa pe Ponta singur in lupta cu Geoana. Nu este exclus ca, mai mult sau mai putin voalat, Nastase si Iliescu sa il fi sprijinit si atitudinea „rebela” a lui Geoana, mai ales ca acesta, din disperare, frustrare si prostie, era dispus sa faca orice pentru a iesi in evidenta ca si potential lider.

Constient ca un pas inapoi din partea lui inseamna pierderea autoritatii si un punct important castigat de Geoana, Ponta continua procedura si il exclude pe Geoana din partid, dupa o sedinta de birou la care acesta din urma nu a fost prezent, presedintele comisiei de disciplina (Dan Sova, prieten si fost coleg de facultate cu Ponta) invocand motive ridicole in argumentarea deciziei luate in lipsa. Chiar si de ochii lumii, chiar cand decizia era ca si luata, Geoana trebuia lasat sa apara in fata comisiei de disciplina. Insa Ponta si cu Sova au considerat fondul mai important decat forma, concentrandu-se asadar pe eliminarea cat mai rapida a lui Geoana si ignorand efectele publice ale unei decizii privite, chiar si de o parte din membrii PSD, ca nedemocratica si abuziva. Faptul ca Geoana a vorbit ulterior doua ore in fata Comitetului Executiv e superflu, decizia fiind deja luata. Mai mult, Nastase si Iliescu s-ar fi abtinut in loc sa voteze in favoarea excluderii daca Geoana nu ar fi avut o „aparare” care pur si simplu a enervat pe toata lumea (pe Iliescu chiar l-a bagat in spital pentru o zi). Daca nu am stii care sunt limitele inteligentei lui Geoana, am fi zis ca a facut astfel incat sa fie dat afara, ca si-a fortat demiterea.

Odata exclus Geoana din partid, Ponta continua cu eliminarea acestuia de la sefia Senatului, procedural invocand initial rocada cu Titus Corlatean si apoi transferarea atributiunilor catre Ioan Chelaru, vicepresedinte din partea PSD. Din punct de vedere juridic nu poate exista nici o rocada, procedura fiind una de revocare urmata de o numire pe baza de vot. Asa cum s-a intamplat in cazul Nastase, in 2005, functia revine aceluia care intruneste cele mai multe voturi, indiferent ce partid sau alianta il propune. Este evident pentru toata lumea ca PDL isi va nominaliza un candidat propriu pentru o functie-cheie in procesul legislativ si politic este esentiala si ca acesta va fi ales prin vot majoritar al tuturor senatorilor.

Odata pierduta functia de presedinte al Senatului, va incepe adevaratul razboi in PSD, cu un candidat de calibru: Adrian Nastase. Acesta a mai incercat o revenire in fruntea PSD la congresul din 2010, insa amintirile baronilor stransi de curea in timpul guvernarii sale erau inca proaspete si acesta a facut un pas inapoi, lasandu-l pe Ponta sa castige in fata lui Geoana, convins insa ca va aparea un moment mai prielnic pentru o noua incercare. Un argument pentru o astfel de miscare este, desigur, pierderea de catre PSD a functiei de presedinte al Senatului, pierdere care ii va fi reprosata lui Ponta (desi mai greu, avand in vedere cvasi-unanimitatea votului) la momentul oportun, acesta din urma neputand a convinge ca orgoliul lui este mai important decat pastrarea de catre partid a unei functii-cheie. Iar importanta functiei se va vedea in continuare, Vasile Blaga fiind indeajuns de experimentat sa jongleze cu procedurile in favoarea PDL, intr-o masura chiar mai mare decat Geoana, care reusea sa foloseasca aceleasi proceduri pentru a bloca activitatea legislativa (si nu numai) a puterii.

In acuzarea lui Ponta si, implicit, in sprijinul lui Nastase va iesi si Iliescu care, chiar daca nu mai are forta de a impune o decizie, are maturitatea si viclenia de a convinge. De fapt Iliescu s-a si exprimat public in favoarea lui Nastase ca si viitor prim ministru din partea PSD, dupa viitoarele alegeri, ignorand faptul ca aceasta functie ar reveni, conform pozitiei din partid si intelegerii cu PNL, lui Ponta.

In concluzie, Consilul Director din 22 noiembrie nu a reprezentat momentul intaririi puterii lui Ponta ci inceputul pierderii acesteia in favoarea lui Adrian Nastase. Cand va crede ca, odata scapat de Geoana, partidul si el personal vor iesi intariti va realiza cine ii sufla in ceafa cu sanse reale. Atunci va intelege Ponta ca este un simplu pion, alaturi de Sova, Zgonea etc., pe tabla de sah pe care se joaca Nastase si Iliescu. Atunci va intelege Ponta ca adversarul si adevaratul challanger al sau nu e Geoana ci Nastase. Din pacate, va fi prea tarziu pentru ca efectele in timp ale pierderii functiei de presedinte al senatului de catre PSD vor fi insemnate. Si atunci Adrian Nastase va aparea ca singurul candidat cu viziune pentru partid, capabil sa il infrunte pe Traian Basescu, in timp ce Ponta va avea aceeasi soarta ca si Geoana, adica va ajunge, daca nu in afara tablei de sah, cel mult pe marginea acesteia, dupa cum va considera Nastase necesar.

Principiile de dreapta tin doar pana la prima campanie electorala

In 2008 PNL, pe atunci (aproape) singur la guvernare dar sustinut din parlament de PSD, majora pensiile si fura astfel „ideea” lui Geoana (cam de genul aceasta fiind toate ideile pe care le-a putut produce ilustrul presedinte pentru o seara). Asta dupa ce, initial, Tariceanu spusese ca nu se poate pentru ca nu sunt bani. Dar nu l-au tinut mai mult de trei zile principiile de dreapta si, dupa doar trei zile, mirosind avantajul electoral, l-a trimis pe Vosganian pe toate televiziunle pentru a explica masura electoratului PNL. Si electoratului altora, caruia Tariceanu i s-a si adresat ulterior in mod direct, prin fluturasi electorali tipariti de Guvern (adica tot pe banii nostri). Si uite asa PNL a obtinut in toamna lui 2008 22% din voturi iar deficitul public a ajuns la 5,4%. Ca sa nu ramana mai prejos in anul electoral ce nu se incheiase, doi ilustri necunoscuti deputati de la PD si, respectiv, PSD, propun in Parlament majorarea salariilor profesorilor cu 50%. De unde bani? Ce conteaza, asta e problema Guvernului, sa gaseasca bani (ca sa o citez pe o distinsa „doamna” a politicii romanesti, ajunsa la PSD dupa un stadiu de tatism la PRM), Parlamentul doar voteaza. Si uite asa a trecut legea, a votat-o pana si Adomnitei, ca tot si-a adus aminte ca si el deputat si nu se cade sa nu ridice mana cand gestul sau da bine la subordonatii de pe atunci ai domniei sale (pentru cine nu isi mai aduce aminte, Adomnitei era, la acel moment, Ministrul Educatiei). Relativ imediat dupa votul cu pricina au venit si alegerile iar PNL s-a dus in opozitie cu toate cele 22 de procente ale lor si, bineinteles, cu tot cu Adomnitei (pentru cine tot nu isi aduce aminte, Adomnitei e ala care s-a dus la nunta cu elicopterul MApN, precum se duc cocalarii cu limuzina). Odata ajuns la putere, PD isi da seama ca e partid de dreapta si suspenda aplicarea legii (ma rog, nici nu trebuia sa fii de dreapta ori de stanga ca sa vezi ca asta e prea groasa ca sa tina). Ideea generala desprinsa din toate aceste intamplari vesele si triste e aceea ca chestia asta, cu dreapta, nu tine prea mult timp, ci doar pana la prima campanie, cand toata lumea devine de stanga. Asa ca, mai avand de infruntat inca o campanie electorala, cea prezidentiala din 2009, in afara blocarii posturilor si nebugetarea celor neocupate in administratia publica, mare lucru nu s-a intamplat pe partea dreapta. In continuare isi produc efectele majorarile de cheltuieli publice convenite cu sindicatele si uite asa ajungem, la sfarsitul lui 2009, cu un deficit public ce tindea spre 8%. Odata trecute si alegerile din 2009, PD trece in 2010 la masuri de austeritate si consolidare bugetara (pe care ar fi trebuit sa le ia, daca nu PNL & UDMR in 2008, cu siguranta PD & PSD in 2009), sub titlul de masuri anti-criza – desi „anti-criza” inseamna stimularea, fiscala sau chiar si nefiscala a mediului economic -. Tinta: reducerea deficitului public pana unde vrea FMI-ul, ca doar el da banii pentru plata in continuare a pensiilor si salariilor, adica pentru consum… Ramane cota unica, lucru excelent, insa creste TVA-ul cu 5%, cu consecintele de rigoare asupra consumului, care scade pe masura. 2011 incepe cu anuntarea unei aliante surpriza (?) PSD – PNL + PC (plus, minus, nu mai conteaza; cand e dragoste nu mai conteaza nici doctrina diametral opusa si nici damful de securist dovedit, dapai matematica). Alianta cu acte in regula, inscrisa la cremenel. Mai mult, Antonescu spune ca ar renunta chiar si la cota unica daca PSD accepta listele comune la paritate (juma-juma). Asta dupa ce a zis ca moare de gat cu cota unica… Ponta saluta faptul ca Antonescu a inteles ca si socialismul e o optiune viabila economic, daca ai specialisti si uite asa au cantat impreuna prohodul cotei unice, in aplauzele liberalilor si spre stupefactia electoratului lor care nu mai intelege cine e de dreapta in tara asta. Pai ii spun eu cine e de dreapta: nimeni. Sau, mai bine spus, nimeni, cata vreme se apropie o campanie electorala. Toate actiunile, ba chiar si declaratiile publice palesc in fara mirajului guvernarii obtinut prin pomeni electorale, in diferite aliante politice. Daca ne uitam inapoi in istorie o sa vedem ca asa a fost dintotdeauna, de la Cuza incoace. aliante spectaculoase si promisiuni de dragoste etarna inspre binele patriei, desigur, urmate de divorturi gretoase si insotite de flegmele de rigoare. Un singur om a reusit sa puna ordine in adunatura de politicieni de pe la noi. Il chema Carol si venea din Germania. Si uite asa am inceput sa avem si noi bulevarde, cladiri administrative si canalizare ori iluminat stradal. A inceput si Bucurestiul sa semene a capitala europeana si nu a targ oriental. De unde mai luam acum un Carol? Ca Mihai e batran iar Duda poate sa-si spuna „principe” cat vrea ca, daca nu te nasti Hohenzolern, tot o duda, ramai. Din pacate concurenta pe un Carol ar putea fi mare, ca sunt in buda cu deficitul public si Grecia, si Irlanda, si Portugalia, si Spania, si Italia. Ba chiar si Belgia si Marea Britanie (apropos de Marea Britanie, si Gordon Brown stia ca se duce dracu’ deficitul public dar, ca si Tariceanu si Boc inaintea lui, intr-un alt colt de Europa, nu a luat nici o masura pentru ca, nu-i asa, urma o campanie electorala pe care oricum a pierdut-o). Si atunci ma intreb eu, mai e cineva de dreapta in UE? Teoretic da, cata vreme 21 din 27 de guverne sunt conduse de premieri ai caror partide fac parte din PPE. Practic, se pare ca doar Germania e de dreapta. Ca doar ei au inventat PPE-ul si crestin-democratia, nu? Germania, care inregistreaza cea mai robusta crestere economica post-criza. Germania, care si-a inscris in Constitutie ca statul federal nu are voie sa depaseasca 3% deficit public iar landurile 0%. Germania care este nevoita acum sa dea bani tuturor celorlalti (direct sau prin EFSF ori ECB), teoretic de dragul solidaritatii comunitare, practic de dragul monedei euro pe care ei au inventat-o si acum le pare rau. Dupa marca. Si atunci ramane sa ne ducem crucea, cu politicienii nostri de Dambovita (printre care ma numar si eu, ce sa fac, macar din solidaritate de breasla daca nu din impartasirea acelorasi principii), politicieni dintre care unii ajung ministri de finante din poeti ori ministri de interne din tamplari. Sau poate, Doamne-ajuta, s-o gasi vreun Carol pe aici, pe la noi, prin Romania. Unul care vorbeste rar dar bine si care acum lucreaza pe undeva pe strada Doamnei…


Iunie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Blog Stats

  • 110,626 hits