Posts Tagged 'Rosia Montana; cianuri; Exploatare miniera'

Comisia Europeana consideră că interzicerea totală a cianurii în activităţile miniere nu este justificată din punctul de vedere al mediului şi al sănătăţii

„În urma unei analize aprofundate a problemei, Comisia consideră că interzicerea totală a cianurii în activităţile miniere nu este justificată din punctul de vedere al mediului şi al sănătăţii. Legislaţia existentă, în special cea cu privire la managementul deşeurilor extractive (Directiva 2006/21/CE) include cerinţe precise şi stricte, care asigură un nivel adecvat de siguranţă a facilităţilor de management al deşeurilor miniere. Valorile limită pentru stocarea cianurii, prevăzute de Directivă, sunt printre cele mai stricte cu putinţă, iar în practică aceasta presupune o etapă de neutralizare a cianurii înainte de stocare. În lipsa unor tehnologii alternative mai bune (care să aibă un impact mai redus asupra mediului), o interdicţie generală a utilizării cianurii ar presupune închiderea minelor existente care operează în condiţii de siguranţă. Aceasta ar fi în detrimentul locurilor de muncă, fără a aduce o valoare adăugată pentru mediu şi sănătate. Comisia intenţionează să urmărească în continuare îndeaproape posibilele dezvoltări tehnologice din acest sector, pentru a se asigura că sunt aplicate în practică «cele mai bune tehnici disponibile», în conformitate cu cerinţele Directivei”, se arată într-un răspuns al CE, semnat de comisarul Janez Potocnik. Comunicatul arată că CE consideră că trebuie să se acorde prioritate asigurării implementării depline a Directivei respective de către Statele Membre.

Cianură pentru viaţă (de Corina Dragotescu)

Parlamentul European a adoptat o moţiune privind interzicerea mineritului care utilizează cianuri. Mai pe scurt, e vorba de extracţia de aur şi, ca să fim şi mai precişi, e vorba de proiectul Roşia Montană, cel care pentru unii este mumă, iar pentru alţii este ciumă.

Personal, nu am ştiut ce părere să-mi fac despre acest proiect până când nu m-am dus la Roşia Montană să văd şi să înţeleg. Am văzut un piesaj frumos, ca în multe alte locuri din ţara asta, nişte munţi ca nişte muşuroaie de furnici, plini de galerii din care s-a extras aurul şi multă, multă lume săracă şi necăjită. Cu alte cuvinte, am văzut un loc mort, distrus nu de cianuri, ci de incapacitatea oamenilor şi de eternele lor dispute care i-au luat dreptul la o viaţă, oricare ar fi ea.

Cu riscul e a supăra mulţi ecologişti şi cu acela de a-mi atrage diverse critici, pot spune că m-ar bucura ca proiectul să devină, în sfârşit, realitate. În esenţă, canadienii vor să taie în felii, precum salamul, munţii aceia găuriţi şi să treacă fiecare felie prin procedeul de extragere a aurului. Care procedeu nu are cum să fie altfel decât cu cianură.

Am auzit până acum fel de fel de poveşti cu cianuri. Cum că va fi ca la Baia Mare, cum că vom muri respirând aerul, sau alte bazaconii. Precedentul Baia Mare nu are nimic de-a face cu proiectul Roşia Montană. La Baia Mare apa conţinea sute de miligrame de cianură la litru, în timp ce la Roşia ar urma să aibă 7 miligrame. Mai sunt şi alte aspecte tehnice pe care canadienii le-au calculat în aşa fel încât să nu existe nicio problemă, oricât de prost s-ar face exploatarea sau oricât de mult ciment ar fura românii la construirea digului de la iazul de decantare. A face o paralelă între cele Baia Mare şi Roşia Montană e ca şi cum am compara căruţa cu monoraiul.

Mi se pare o ipocrizie să spui că un munte găurit valorează mai mult decât bunăstarea pe care ar putea să ţi-o aducă măcar redevenţa din exploatarea aurului. Dacă lumea ar fi gândit doar în termeni emoţionali, trenul ar fi rămas doar pe hârtie, iar pe mare ne-am deplasa cu galere şi în ziua de azi.

Cât priveşte cianura, nu voi face decât o asociere foarte personală. Am fost bolnavă de cancer şi am fost tratată cu soluţii care, prost dozate, înseamnă otravă ucigaşă. Am avut încredere în medici şi m-am însănătoşit. La fel e şi cu cianura. E o otravă care în cantităţi mici poate folosi, iar în cantităţi mari poate ucide. Cred că discuţia despre Roşia ar trebui să se poarte în termeni care să se refere la garanţiile că totul va fi făcut ca la carte şi că pacientul va trăi sănătos, mult, şi bine. Altfel, nu ne mai rămâne decât să interzicem medicamentele otravă şi pentru pacienţi, că aşa ni se pare nouă că e mai moral.

Mai sunt importanţi oamenii din Roşia Montană?

Poate e păcat că suntem dotaţi cu mecanisme aproape inepuizabile (şi folositoare pentru noi) pentru a defula întâmplările dezagreabile.
Distanţa în timp şi spaţiu nu face altceva decât să menţină aceste mecanisme în funcţie. Tulburarea pe care o resimţim atunci când auzim că undeva sau altundeva în lume au murit oameni de foame este, întrucâtva, comparabilă cu moartea unui apropiat, a unui animal de companie care ne făcea plăcere sau chiar a unui peştişor auriu în acvariu, aşa cum spunea, într-unul dintre eseurile sale, cercetătorul Georg Klein.

Putem gândi cu tristeţe la toate aceste “întâmplări”, dar ele rămân totuşi dincolo de ecran. Nici pierderea vieţii din cauza foamei a unei mari mase de oameni, nici dispariţia unui animal drag nu ne poate sugera durerea pe care o simţim când un prieten apropiat sau aparţinător drag este expus unui act de violenţă sau când noi înşine ne confruntăm cu violenţa brutală. Am enumerat aceste exemple, cunoscute de fiecare dintre noi pe propria piele, pentru a putea sugera celor care se opun proiectului “Roşia Montană” să încerce un alt gen de raţionament.

Nu am să presupun, cum din ce în ce mai multă lume – din România, dar şi din Parlamentul European o face, deja -, că banii şi interesele unor (alte) ţări fac posibile atâtea proteste împotriva salvării acestei zone. Mă voi mulţumi să încerc a-i determina pe cei care militează sincer pentru interzicerea proiectului să-şi imagineze că ei înşişi ar avea părinţii sau bunicii trăitori în această zonă, după cum se ştie, una dintre cele mai sărace din România. Pe cei care sunt cumpăraţi deja sau au nevoie de mai multă notorietate la Bruxelles, cum presupun că sunt Laszlo Tökes, Daciana Sârbu, alături de comuniştii Tamara Liotard din Olanda Joao Fereira din Portugalia, cei care au iniţiat o moţiune ce propune interzicerea tehnologiilor pe bază de cianuri în mineritul din Uniunea Europeană, pe cei care sunt doar proşti îi înţeleg.

Nu acestora mă adresez. Nici acelora care nu sunt români şi încearcă să blocheze în ţara noastră o investiţie de miliarde de dolari. Cu siguranţă, o Românie săracă e mai vulnerabilă şi mai uşor de controlat. Mă adresez celor care sunt oneşti şi se mai pot gândi şi lua în calcul situaţia de astăzi a ţării care nu e, deloc, una uşoară. Suntem în plină criză, mii de firme şi-au închis porţile şi sărăcia îşi arată din ce în ce mai mult colţii. Poate că aş fi fost mai circumspect sau m-aş fi gândit mai mult la argumentele adversarilor (oneşti!) acestui proiect, care aduce bugetului ţării, doar în prima fază, suma de peste 7 (şapte) miliarde de euro, în condiţiile în care situaţia economică a României şi-ar fi permis să construiască un alt proiect pentru scoaterea din sărăcie a atâtor oameni muritori de foame care aşteaptă o soluţie în fiecare zi – şi au dreptate, fiindcă sunt cetăţeni ai acestei ţări.

Or, această soluţie nu va veni niciodată, nici de la organizaţiile de stânga, care fac jocurile de interese ale şefilor lor politici, nici de la tinerii beţivani care vin la Roşia Montană doar ca să cânte la chitară, să agaţe gagici, să se îmbete şi să vomite pe dealurile la poalele cărora sătenii mănâncă numai cartofi, ceapă şi câte un ou de la găinile din ogradă. Nici unul dintre aceşti “inamici” ai proiectului nu are soluţii pentru locuri de muncă, pentru colectarea de fonduri necesare prezervării patrimoniului, nici pentru foamea din fiecare gospodărie din zonă. Mă întreb, revenind, dacă onest fiind şi gândindu-te că, poate, semnătura ta face ca o mie de familii să nu aibă de mâncare pentru multă vreme de acum încolo, asta nu te va face să intri în pământ de ruşine?

Cu ce drept putem noi condamna, într-o Românie pe zi ce trece mai săracă, având zeci de milioane de euro datorii la FMI şi Uniunea Europeană, o zonă a propriei noastre ţări la încremenirea în sărăcie şi foame? Dacă membri ai familiei noastre sau prieteni buni s-ar afla în această situaţie fără viitor şi fără speranţă, cum ne-am uita în ochii acestora, ca semnatari ai protestelor împotriva singurei soluţii de viaţă pe care o au? Nu ştiu ce om normal al României va asuma un astfel de act de o maximă violenţă împotriva viitorului unei părţi a aceluiaşi popor? Căci nu există un act de o violenţă mai mare decât condamnarea în mod conştient, cinic şi perfid a unui grup de oameni la sărăcie, la lipsa accesului la educaţie şi, în fine, la un viitor onorabil în această viaţă.


August 2017
L M M M V S D
« Aug    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 110,823 hits