Principiile de dreapta tin doar pana la prima campanie electorala

In 2008 PNL, pe atunci (aproape) singur la guvernare dar sustinut din parlament de PSD, majora pensiile si fura astfel „ideea” lui Geoana (cam de genul aceasta fiind toate ideile pe care le-a putut produce ilustrul presedinte pentru o seara). Asta dupa ce, initial, Tariceanu spusese ca nu se poate pentru ca nu sunt bani. Dar nu l-au tinut mai mult de trei zile principiile de dreapta si, dupa doar trei zile, mirosind avantajul electoral, l-a trimis pe Vosganian pe toate televiziunle pentru a explica masura electoratului PNL. Si electoratului altora, caruia Tariceanu i s-a si adresat ulterior in mod direct, prin fluturasi electorali tipariti de Guvern (adica tot pe banii nostri). Si uite asa PNL a obtinut in toamna lui 2008 22% din voturi iar deficitul public a ajuns la 5,4%. Ca sa nu ramana mai prejos in anul electoral ce nu se incheiase, doi ilustri necunoscuti deputati de la PD si, respectiv, PSD, propun in Parlament majorarea salariilor profesorilor cu 50%. De unde bani? Ce conteaza, asta e problema Guvernului, sa gaseasca bani (ca sa o citez pe o distinsa „doamna” a politicii romanesti, ajunsa la PSD dupa un stadiu de tatism la PRM), Parlamentul doar voteaza. Si uite asa a trecut legea, a votat-o pana si Adomnitei, ca tot si-a adus aminte ca si el deputat si nu se cade sa nu ridice mana cand gestul sau da bine la subordonatii de pe atunci ai domniei sale (pentru cine nu isi mai aduce aminte, Adomnitei era, la acel moment, Ministrul Educatiei). Relativ imediat dupa votul cu pricina au venit si alegerile iar PNL s-a dus in opozitie cu toate cele 22 de procente ale lor si, bineinteles, cu tot cu Adomnitei (pentru cine tot nu isi aduce aminte, Adomnitei e ala care s-a dus la nunta cu elicopterul MApN, precum se duc cocalarii cu limuzina). Odata ajuns la putere, PD isi da seama ca e partid de dreapta si suspenda aplicarea legii (ma rog, nici nu trebuia sa fii de dreapta ori de stanga ca sa vezi ca asta e prea groasa ca sa tina). Ideea generala desprinsa din toate aceste intamplari vesele si triste e aceea ca chestia asta, cu dreapta, nu tine prea mult timp, ci doar pana la prima campanie, cand toata lumea devine de stanga. Asa ca, mai avand de infruntat inca o campanie electorala, cea prezidentiala din 2009, in afara blocarii posturilor si nebugetarea celor neocupate in administratia publica, mare lucru nu s-a intamplat pe partea dreapta. In continuare isi produc efectele majorarile de cheltuieli publice convenite cu sindicatele si uite asa ajungem, la sfarsitul lui 2009, cu un deficit public ce tindea spre 8%. Odata trecute si alegerile din 2009, PD trece in 2010 la masuri de austeritate si consolidare bugetara (pe care ar fi trebuit sa le ia, daca nu PNL & UDMR in 2008, cu siguranta PD & PSD in 2009), sub titlul de masuri anti-criza – desi „anti-criza” inseamna stimularea, fiscala sau chiar si nefiscala a mediului economic -. Tinta: reducerea deficitului public pana unde vrea FMI-ul, ca doar el da banii pentru plata in continuare a pensiilor si salariilor, adica pentru consum… Ramane cota unica, lucru excelent, insa creste TVA-ul cu 5%, cu consecintele de rigoare asupra consumului, care scade pe masura. 2011 incepe cu anuntarea unei aliante surpriza (?) PSD – PNL + PC (plus, minus, nu mai conteaza; cand e dragoste nu mai conteaza nici doctrina diametral opusa si nici damful de securist dovedit, dapai matematica). Alianta cu acte in regula, inscrisa la cremenel. Mai mult, Antonescu spune ca ar renunta chiar si la cota unica daca PSD accepta listele comune la paritate (juma-juma). Asta dupa ce a zis ca moare de gat cu cota unica… Ponta saluta faptul ca Antonescu a inteles ca si socialismul e o optiune viabila economic, daca ai specialisti si uite asa au cantat impreuna prohodul cotei unice, in aplauzele liberalilor si spre stupefactia electoratului lor care nu mai intelege cine e de dreapta in tara asta. Pai ii spun eu cine e de dreapta: nimeni. Sau, mai bine spus, nimeni, cata vreme se apropie o campanie electorala. Toate actiunile, ba chiar si declaratiile publice palesc in fara mirajului guvernarii obtinut prin pomeni electorale, in diferite aliante politice. Daca ne uitam inapoi in istorie o sa vedem ca asa a fost dintotdeauna, de la Cuza incoace. aliante spectaculoase si promisiuni de dragoste etarna inspre binele patriei, desigur, urmate de divorturi gretoase si insotite de flegmele de rigoare. Un singur om a reusit sa puna ordine in adunatura de politicieni de pe la noi. Il chema Carol si venea din Germania. Si uite asa am inceput sa avem si noi bulevarde, cladiri administrative si canalizare ori iluminat stradal. A inceput si Bucurestiul sa semene a capitala europeana si nu a targ oriental. De unde mai luam acum un Carol? Ca Mihai e batran iar Duda poate sa-si spuna „principe” cat vrea ca, daca nu te nasti Hohenzolern, tot o duda, ramai. Din pacate concurenta pe un Carol ar putea fi mare, ca sunt in buda cu deficitul public si Grecia, si Irlanda, si Portugalia, si Spania, si Italia. Ba chiar si Belgia si Marea Britanie (apropos de Marea Britanie, si Gordon Brown stia ca se duce dracu’ deficitul public dar, ca si Tariceanu si Boc inaintea lui, intr-un alt colt de Europa, nu a luat nici o masura pentru ca, nu-i asa, urma o campanie electorala pe care oricum a pierdut-o). Si atunci ma intreb eu, mai e cineva de dreapta in UE? Teoretic da, cata vreme 21 din 27 de guverne sunt conduse de premieri ai caror partide fac parte din PPE. Practic, se pare ca doar Germania e de dreapta. Ca doar ei au inventat PPE-ul si crestin-democratia, nu? Germania, care inregistreaza cea mai robusta crestere economica post-criza. Germania, care si-a inscris in Constitutie ca statul federal nu are voie sa depaseasca 3% deficit public iar landurile 0%. Germania care este nevoita acum sa dea bani tuturor celorlalti (direct sau prin EFSF ori ECB), teoretic de dragul solidaritatii comunitare, practic de dragul monedei euro pe care ei au inventat-o si acum le pare rau. Dupa marca. Si atunci ramane sa ne ducem crucea, cu politicienii nostri de Dambovita (printre care ma numar si eu, ce sa fac, macar din solidaritate de breasla daca nu din impartasirea acelorasi principii), politicieni dintre care unii ajung ministri de finante din poeti ori ministri de interne din tamplari. Sau poate, Doamne-ajuta, s-o gasi vreun Carol pe aici, pe la noi, prin Romania. Unul care vorbeste rar dar bine si care acum lucreaza pe undeva pe strada Doamnei…

Lasa, ca se poate si asa!

Guvernul taie salariile, pensiile, ajutorul de somaj, alocatia de maternitate, bursele s.a. Din investitii oricum nu prea mai ramasese mai nimic. PIB-ul de anul asta va fi pe 0 in cel mai optimist caz, ceea ce inseamna ca nu se intrevede vreo speranta in reducerea deficitului prin cresterea veniturilor statului.

Sindicalistii sunt in strada, fac cu schimbul. Pensionarii isi dau demisia din PD. Partidele de opozitie ne arata cum sunt ele devastate de mila bugetarilor si pensionarilor. Dl. Ponta a gasit solutia iesirii din criza: revenirea la cota progresiva de impozitare, adica sa ia mai mult de la bogati si mai putin de la saraci. Prin mai mult intelegand o cota mai mare, pentru ca, si in sistem de cota unica, in suma absolute „bogatii” (adica angajatii de la privat, in general, respectiv de la multinationale, in particular) contribuie mai mult decat „saracii”. Adica adio avantaj competitiv al Romaniei in atragerea de investitii straine directe, singurele in masura sa ridice economia din mocirla. Dl. Antonescu ne spune ca are masuri anticriza. Care sunt alea? A inventat dl. Antonescu roata si n-a primit inca premiul Nobel pentru economie?

De fapt lucrurile stau cam asa: dl. Ponta si dl. Antonescu stau pe margine si se fac ca plang pe umarul celor care acum sunt in strada, dar de fapt se bucura ca niste copii idioti ca gogoasa a explodat in timp ce la guvernare sunt altii. Asta dupa ce, intre 2006 si 2008, cheltuielile cu salariile bugetare au crescut cu 110%! A crescut eficienta administratiei publice cu 110%? Pe dracu! In 2009, PSD vota frenetic, impreuna cu PD-ul, legea care transforma functionarii publici cu functii de conducere in manageri…scuze, in „manageri” (ghilimelele sunt absolut necesare). Au ajuns astfel sa conduca structuri descentralizate ale institutiilor publice fosti stripperi, soferi, ospatari s.a. (in fisc, intr-un judet, a ajuns director unul venit de la societatea de salubrizare). Era la guvernare, ce-i pasa? Ca doar, vorba aia, e hot sau prost (sau si una si alta), dar e al nostru. Si uite asa, aia pusi de PNL (care ii inlocuisera pe cei de la PD prin diverse artificii facute la Legea functionarului public) au plecat acasa, asteptand salariul pentru faptul ca, fiind dati afara printr-o lege neconstitutionala, instantele i-au repus in drepturi, in timp ce noii manageri se calificau la locul de munca, dupa reteta patentata la cel mai inalt nivel de dl. Bogdan Olteanu, care se califica la locul de munca oferit de partid (in speta, Viceguvernator al BNR).

A explodat, dupa cum ziceam gogoasa. Orice om cu capul pe uneri stia ca va exploda. Ca bugetul nu mai poate sa sustina aceste cheltuieli uriase cauzate de politicianism (votul cu doua maini a oricaror propuneri de majorare de pensii si salarii, ca doar nu da nimeni din buzunar ci din bugetul statului, adica din banii nimanui), incompetentei („managerii” calificati la locul de munca fiind doar un exemplu aleatoriu) si coruptiei (aici e treaba DNA-ului sa dea exemple). Stia si PNL atunci cand a votat, alaturi de PSD  propunerea d-lui Geoana de majorare a pensiilor cu 30%. Stia si PSD atunci cand a votat, alaturi de PD propunerea aceluiasi domn Geoana de majorare a salariilor profesorilor cu…50%. Bine ca nu s-a votat si propunerea aceluiasi domn Geoana de alocare a 20.000 euro romanilor care se intorc in tara 🙂 Lasand gluma la o parte, bine ca dupa alegerile prezidentiale au fost suspendate efectele legii de majorare a salariilor profesorilor, pentru ca legea s-ar fi aplicat doar vreo trei luni, cam pentru atat ajungeau banii din buget.

Ghinionul PD? Ca gogoasa s-a spart pe guvernarea PD. Norocul PSD si PNL? Ca sunt in opozitie. Dar daca erau la putere, ce ar fi facut? Pai, cu dl. Antonescu prim-ministru am fi avut un guvern format din domnii: Vosganian, Rusanu si Fenechiu (prin interpusi, desigur, in cazul d-lui Fenechiu). Pai, din ce a demonstrat dl. Vosganian ca ministru, am inteles ca el e un mare specialist al provocarii crizei si nu al solutionarii. Ca asta a insemnat cheltuirea iresponsabila a banilor din privatizarea BCR in loc sa mearga pe investitii, conform destinatiei legale, suspendarea emisiunilor de obligatiuni de stat, acceptarea cresterii numarului de salariati bugetari cu 110% , supraestimarea cu buna stiinta a veniturilor bugetare pentru a putea acomida cheltuieli generoase si, bineinteles, cresterea pensiilor cu 30% peste noapte, crestere stearsa intr-un an de zile din cauza inflatiei…

Ce ar fi facut dl. Ponta stim, ar fi desfiintat cota unica si, nu numai ca nu mai venea nici un investitor strain, dar plecau si aia care au venit intre 2005 si 2008. Plecau in Bulgaria, in Croatia sau chiar in Vietnam, Brazilia, China sau India (ca mai bine mai departe, dar mai bine si mai ieftin decat aproaope, dar mai prost si mai scump). Si vedeam eu atunci de unde mai platea dl. Ponta pensii pentru cei carora astazi le plange pe umar.

De fapt toata problema se reduce la un singur lucru: noi, romanii, nu suntem nemti. Nu suntem nici macar francezi sau italieni si, cu siguranta nu suntem elvetieni. Ce ne ghideaza pe noi in viata e principiul neaos ca „lasa, ca se poate si asa”. Ei, uite ca nu se poate. Sau se poate cat se poate, pana cand nu se mai poate. Si atunci cand nu se mai poate, bubuie tot ce s-a acumulat in perioadele de „lasa, ca se poate „, ca acum.

De ce imi permit sa scriu acest lucru? Deoarece intre 2005-2007 am condus ANAF-ul, perioada in care colectarea la bugetul de stat a atins cel mai ridicat nivel de cand s-a inventat fiscul in Romania. Da, o sa spuneti ca atunci era crestere economica. Asa e, dar colectarea in 2006 a fost de 4,5 ori mai mare decat cresterea economica. A fost de aproape 1% din PIB… (dl. Isarescu spunea recent ca Romaniei ii este imposibil sa ajunga la o crestere a colectarii cu 2% din PIB; poate, dar 1% a crescut si, cine stie ce ar fi fost daca mai conduceam fiscul doi ani).

Scurt, dar vioi, cum s-ar zice. N-a tinut decat doi ani din patru pentru ca dl. Tariceanu (impins de d-nii Antonescu si Orban), a considerat de cuviinta sa ma elibereze din functie pentru ca am criticat taxa de prima inmatriculare. Cica nu am fost solidar cu guvernul din care faceam parte. Cum dracu sa fii solidar cu o masura dispusa in dispretul unei directive europene fundamentale din punct de vedere economic (piata comuna), masura dispusa exact in momentul la care aderam? Adica facem toti eforturi pentru a implementa aquis-ul, recuperam interzierile catastrofice ale celor de la PSD, intram in UE cam pe nemeritate, din punct de vedere economic (adica aia ne primesc in casa lor chiar daca nu prea indeplineam conditiile) si, cand trebuie sa le respectam regulile care devin si ale noastre tu, Primul Ministru al tarii care a intrat astfel (si care are, in afara Bulgariei, cea mai mica contributie la bugetul UE) si tu, Ministrul Finantelor Publice ziceti: „da-i naibii cu directiva lor, lasa ca se poate si asa„.