Arhivă pentru Martie 2011

Atentie mare la ce basme povestiti copiiilor!

Vom demonta astăzi un mit, şi anume că Făt-Frumos este personajul pozitiv din basmele româneşti iar Zmeul un ticălos fără pereche. În fapt, aşa cum vom vedea imediat, lucrurile stau exact pe dos. Pentru asta, să facem mai întâi un mic profil psihologic al celor mai importante personaje din basmele româneşti.

Împăratul. E un moş senil şi complet incompetent. Singurul merit că a ajuns împărat e că a fost primul născut. Nu e în stare să aibă grijă de fii-sa, prin urmare mă întreb cum mama dracului ar putea avea grijă de ditai împărăţia. Nevastă-sa lipseşte din peisaj, e subînţeles moartă şi l-a lăsat cu trei fete care sigur nu-s ale lui, fiindcă moşul are vreo 70 de ani şi aia mică în jur de şaişpe. Deşi e înconjurat de viziri, dregători, sfătuitori, când e să ia vreo decizie îţi vine să-l iei la palme: primul individ care-i aduce fata înapoi o primeşte de nevastă şi mai ia şi jumătate de împărăţie. Strămoşul său care a întemeiat dinastia se răsuceşte în mormânt.

Fata cea mare şi fata cea mijlocie: Sunt nişte strâmbăciuni nasoale, plate şi complexate, care-şi urăsc sora mai mică pentru că e mignonă, are fund, ţâţe, e în centrul atenţiei şi e aia răpita, ba se mai şi mărită înaintea lor. Sunt atât de jenante că nici un zmeu nu le vrea.

Fata cea mică: E aia răsfăţata, bunăciunea învăţată să i se facă toate poftele. Mai e şi curvă de mică. Nici nu vreau să vorbesc mai mult despre ea, că mă enervez.

Făt-Frumos (Fefe): De obicei, e unu’ căruia nu i-a plăcut cartea: ori prinţ, ori vreun coate-goale. Frumuşel şi efeminat, metrosexual nativ. Ar fi stat să frece menta în continuare şi să se ia la trântă prin iarbă cu oile, cu fraţii lui sau cu flăcăii satului, da’ vrea să dea lovitura. Şi, când boul de împărat dă sfoară-n ţară cu fiică-sa şi tronul premiu, normal că se prezintă primul. Habar n-are cum arată fata împăratului, dar nici nu-l interesează prea mult, de fapt vrea împărăţia. Şi oricum ştie de la tovarăşi că de obicei e răpită bucata familiei, nu cârjele ălelante două.

Calul. E singurul personaj pozitiv din toată povestea care merită apreciere. Înainte de episodul cu jăratec zace slab, bubos şi răpciugos în grajd, ceea ce arată încă o dată că împăratul e un idiot – nu aşa te porţi cu o asemenea comoară. Calul e cel care îi face strategia lui Făt-Frumos, în vorbe puţine şi concise. Nu zice prea multe pentru că probabil îi e jenă să intre-n vorbă cu un oportunist analfabet. În sufletul lui, îşi doreşte să fie în echipa Zmeului.

Zmaoaica (Mama Zmeilor): Este exact opusul împăratul. În primul rând, la ea e sigur că e mama zmeilor. Apoi, a făcut trei băieţi care e fiecare la casa lui, nu două plângăcioase şi-o curvă care stau pe capul ei, ca in cazul împăratului. Şi ia hotărâri bune, de una singură, n-are nevoie de o armată de viziri, dregători, sfătuitori, etc.

Zmeul: E un tip hotărât, energic şi forţos. Probabil are un nas cât toate zilele, umblă neras, e păros şi are palmele tăbăcite. Asta ce ne spune? Că e un om care munceşte! A tras din greu ca să ajungă unde e: a luptat, a umblat, a jefuit, a ucis, s-a preocupat de cariera lui! Aşa merg lucrurile pe tărâmul celălalt, acolo nu-ţi dă nimeni un castel că te cheamă împăratul-nu-ştiu-cum. E sigur că Zmeul şi-a clădit palatul cu mâinile lui. Bine, o mai fi avut nişte muncitori pe care i-a mâncat după aia, dar sunt convins că a stat cu ei acolo, pe capul lor, să vadă cum pun ăia marmura în baie, să nu-l tragă-n piept şi să-l fure. Şi mi se pare normal să-i mănânce la sfârşit, ştim cu toţii cum sunt muncitorii. Mai ştim că are o moşie imensă, populată cu tot felul de jivine ticăloase. Chiar greau de administrat aşa ceva, cum să-i ţii în frâu pe toţi ăia? Păi aia nu sunt proşti ca ţăranii împăratului, dacă nu stai cu pleoapa pe ei… Deci, Zmeul e un bun gospodar, un bun cunoscător de oameni, un excelent strateg militar şi un bun trezorerier.

Dar Zmeul e un tip cinstit în sentimente şi cam fără noroc la femei. I-a venit vârsta însurătorii, a stat, a analizat, a cercetat, şi-a căutat nevastă. n-a găsit pe nimeni pe placul lui în propriul tărâm (ce s-alegi din jivinele alea?), deci s-a uitat la vecini. S-a îndrăgostit de fata aia mică a împăratului (ştie ce-i frumos, măcar fizic, şi nici nu încalcă eticheta, ţinteşte la acelaşi rang) şi a procedat în consecinţă, aşa cum cerea tradiţia: a luat-o la el. Aşa a făcut şi tac-su cu mă-sa, şi bunicul lui, şi străbunicul lui, la vremea lor. Aşa e normal: clar, fără ascunzişuri, umblat cu şoalda şi alte prosteli. Pui problema direct: “Fă, te iubesc, te vreau! Treci încoace.” Şi prostul chiar o iubeşte: n-o forţează, n-o siluieşte, e romantic, are o grădină cu trandafiri, o-nconjoară de bogăţii, îi face toate poftele. N-am auzit nici o poveste în care Zmeul s-o ţină pe prinţesă legată în beci, goală-puşcă şi să vină s-o violeze când are el chef, după cum ar merita. Peste tot citesc numai de caftane, covoare, tiare, bucate alese, mătăsuri fine, rochii, giuvaeruri, o ţine-n puf. Omul e familist şi serios, nu-şi uită îndatoririle: se duce-n fiecare zi la muncă şi anunţă civilizat, cu buzduganul, când vine acasă. Şi toate astea pentru ea, ca să n-o sufoce cu atenţie, să-i lase spaţiu, să fie liberă, să aibă matracuca timp să-şi facă unghiile, să nu facă istericale că, vezi doamne, a intrat peste ea în cameră şi-a văzut-o cu masca de castraveţi pe faţă.

Carevasăzică, moldoveanca trăieşte în puf, îi face prostul toate poftele, şi, în semn de mulţumire, ce face? Se amorezează de Făt-Frumos că are părul mai îngrijit şi tenul mai puţin acneic (vezi, n-ai vrut să te culci cu Zmeul) şi se hotărăşte să fugă cu el. Da’ mai întâi încep să se hârjonească în pat, în patul pe care Zmeul cu mâna lui îl cioplise, din nişte buşteni tăiaţi tot de el din pădure, şi-l cărase-n cârcă până la ultimul etaj al castelului, să aibă japiţa peisaj când se trezeşte dimineaţa sub baldachin. Şi proştii ăia doi stau până îi prinde Zmeul, căruia – în sfârşit! – i se aprind beculeţele.

Mai departe. Zmeul luptă corect, Făt-Frumos trişează: bea apă vie de la un corb pe care-l mituieşte, dă cu peria, gresia, năframa; în fine, face tot ce poate să lupte cât mai puţin şi să-i bage pe alţii la înaintare.

Din toate astea, eu pricep că morala basmului românesc e următoarea:
– dacă eşti un şmecher metrosexual şi ştii să profiţi de pe urma tonţilor incompetenţi ajunşi în poziţii de conducere, te aranjezi pe viaţă.
– dacă eşti o fiţoasă fara scoala şi de bani-gata, ai toate şansele să umble toţi după fundul tău şi după averea lu’ tac-tu.
– dacă eşti un tip cinstit, muncitor şi care luptă după reguli, pici de papagal.

Dacă basmul românesc ar fi avut măcar o urmă de dreptate, Zmeul i-ar fi rupt gâtul lui Fefe cu două degete, ar fi luat-o pe proasta aia, i-ar fi dat o bătaie soră cu moartea şi ar fi trimis-o rachetă înapoi la tac-su acasă. Apoi şi-ar fi strâns armata, ar fi năvălit pe tărâmul împăratului şi i-ar fi făcut prăpăd, ar fi violat, jefuit şi ucis tot ce i-ar fi stat în cale, ar fi unit cele două tărâmuri şi şi-ar fi făcut harem din toate gagicile alea proaste ca noaptea. Pentru că fiecare merită să-şi trăiască propriul basm.

Anunțuri

De ce nu e romanu’ austriac

Ernst Strasser (Austria), Zoran Thaler (Slovenia) si Adrian Severin (Romania) sunt cei trei care, din 60 de euro-deputati contactati si 14 respondenti, „au mers pana la capat” in scandalul mitei din Parlamentul European. La cateva ore dupa aparitia articolului, austriacul si-a dat demisia, la solicitarea sefului sau de partid. A doua zi slovenul a facut la fel. Adrian Severin nu si-a dat-o si nici nu si-o va da. A renuntat doar la functiile politice, temporar (in PSD) si definitiv (in S&D). Asta demonstreaza, inca o data, daca mai era nevoie, ca romanul nu e austriac. Nu e nici macar sloven. Romanul de roman. Adrian Severin a aplicat tactica romaneasca, „lasa ca in Romania totul se uita”. Il are exemplu pe colegul sau Adrian Nastase (nu inseamna ca altii nu au si ei exemplele lor…).

In ceea ce ma priveste, opniile au fost divizate: unii m-au incriminat (vezi ziare.com: „Adrian Severin si Sebastian Bodu in mijlocul unui scandal in Parlamentul European, vezi Roxana Iordache : „Argumentele lui S.B. sunt la fel de solide ca si parul din cap”, vezi Mariana Sultanoiu: „Adrian Severin in tandem cu neuitatul Bodu, amicul lui Gigi Becali”), altii m-au compatimit ca am intrat in scandalul asta fara sa am nici o vina, juridica sau morala. Au fost insa unii care au spus ca Severin a fost smecherul iar Bodu prostul, negrul care munceste pe plantatia lui Severin, papagalul care nu s-a ales cu nimic. La acestia din urma vreau sa ma refer. Nu ma voi referi la primii deoarece imi era clar ca, in functie de pozitionarea politica, jurnalistii si cititorii lor ma vor acuza indiferent ce as zice, indiferent ce as face.  Ma asteptam la asta, simpla mentionare a numelui meu in jurnalul britanic era de ajuns pentru ei sa se ia de mine, lucru care nu s-a intamplat la Parlamentul European. Aici nimeni nu m-a privit cu rautate ci chiar cu simpatie. Mai mult, amendamentul cu pricina a fost sustinut fara rezerve de catre colegii mei din PPE/JURI si de altii, ba a si fost votat (aprobat) in Comisia Juridica (JURI). Asta ca sa fie clar ca nu era nimic in neregula cu acel amendament (pacat doar ca a fost folosit ca si momeala, lucru care putea sa influenteze votul insa oamenii pe aici sunt cu capul pe umeri).

Deci sa ma intorc la cei care m-au facut fraier, papagal, negru pe plantatie iar pe Severin l-au facut (direct sau per a contrario) smecher, descurcaret, papusar etc. Nu e prima data cand mi se intampla asta. Dupa ce am plecat de la ANAF, un cunoscut coleg de partid, membru in BPN al PDL a spus despre mine acelasi lucru: „Bodu? un fraier. A stat doi ani la ANAF degeaba, nu a facut nici o combinatie”. Asta e fibra romanului? Asta e gandirea romanului? Asta e si gandirea lui Adrian Severin, cand a hotarat sa ramana in Parlamentul European. Asta a fost si gandirea lui Sorin Rosca Stanescu (prins cu mata in sac de doua ori, atunci cand a trebuit sa plece de la Romania Libera pentru ca a fost gasit pe statele de plata ale Securitatii si s-a dus la Ziua iar atunci cand a fost inregistrat de Catalin Macovei, alaturi de alt coleg de breasla si de combinatii, Bogdan Chireac). Atat Sorin Rosca Stanescu, cat si Bogdan Chireac (si cine stie cati altii, ale caror nume nu imi vin acum in minte) sunt Severinii din presa. Apar zambitori sau incruntati, dupa caz, pe la diverse televiziuni care ii invita fara rezerve. Fac judecati de valoare. Hmm…politica si presa. Si alte domenii cu siguranta, care nu sunt inca atat de vizibile.

Nu stiu daca asta fibra romanului, dar cu siguranta nu semanam cu austriecii care s-au aflat in exact aceeasi situatie cu noi, cand un membru marcant al Partidului Popular Austriac a calcat stramb (Ernest Strasser) iar altul (Otmar Karas) a fost rugat sa depuna un amendament la Comisia Economica, fara sa stie de combinatia lui Strasser. Presa austrieca nu l-a incriminat in nici un fel pe Otmar Karas, nu l-au considerat „parte” a scandalului, „in tandem” cu Strasser si nici „papagal”, „fraier” sau „negru pe plantatie”. Nu. Mai mult, Otmar Karas a fost promovat, in locul lui Ernst Strasser, in functia de presedinte al delegatiei austriece a PPE la Parlamentul European.

Titlu ramane, dar am sa pun un semn al intrebarii: e romanul austriac?

Declaratie a Presedintelui Grupului PPE in Parlamentul European

One of my Colleagues, Mr Strasser, together with two Socialists MEPs, appear to have accepted promises of money from private companies in exchange for tabling amendements on a legislative text. This is unacceptable. Mr. Strasser already resigned today. I expect the other two MEPs to do the same if the charges against them are proven exact.

Cum am ajuns subiect in presa britanica (update)

De ce reporterii de la Sunday Times au ales ca momeala amendamentul cu termenul de o sapatamana-patru saptamani

Legislatia actuala a Marii Britanii prevede in prezent un termen de o saptamana pt plata compensatiilor catre deponentii unei banci intrate in insolventa. Pentru ca termenul este evident imposibil de respectat din cauza ca banii respectivi nu se afla intr-un seif al Fondului de garantare ci sunt investiti in diverse instrumente financiare, lichidarea acestor instrumente si transformarea lor in cash presupune o perioada de timp mai lunga. De aceea, deponentilor britanici li se elibereaza in termen de o saptamana un cec cu scadenta la…o luna.

In prezent, legislatia europeana prevede tot un termen de o luna in care sa se faca plata compensatiilor de catre un astfel de fond. Tot in prezent, un stat membru poate avea un termen mai scurt (dar nu mai lung) de o luna in care sa se faca plata. In momentul in care a aparut propunerea cu reducerea termenului de o luna la o saptamana in legislatia europeana, Marea Britanie a luat foc. Asa au aflat cei de la Sunday Times ca este posibil ca termenul de o saptamana sa pice, pentru ca e o aberatie. Si atunci au redactat un amendament in acest sens si s-au dus cu el la Severin si la altii.

Ca om care am lucrat 10 ani in industria finantarii (private equity si banking), era normal sa observ ca termenul de o saptamana este nerealist si sa sustin pastrarea actualului termen de o luna. Si asta am si facut, anuntand pozitia mea inca de la prima intalnire formala, din decembrie.

Asadar Adrian Severin nu m-a convins, nu am imbratisat nimic, ci era pur si simplu pozitia mea, adica o pozitie corecta. Ca e asa poate sa spuna orice absolvent de ASE-Finante/Banci care a fost cat de cat pe la scoala si intelege cum se lichideaza o investitie. Acest lucru i l-am spus in 30 de secunde in aeroport, dupa ce primisem cu o zi inainte amendamentul de la asistenta lui (pe e-mail).

De ce le-a spus Adrian Severin celor de la Sunday Times ca a durat muuult pana sa „gaseasca” pe cineva care sa imbratiseze ideea? Intrebati-l pe el. Eu banuiesc de ce…

Cum am ajuns subiect de presa britanica (The Sunday Times)

Aflata in prezent in procedura de modificare, Directiva europeana cu privire la fondurile de garantare a depozitelor(94/19/EC) a ajuns subiect de presa si, cu siguranta, subiect al unei viitoare anchete in Parlamentul European. Subsemnatul am ajuns sa fiu mentionat in acest scandal fara sa am nici cea mai mica vina si fara sa fie necesar a-mi face vreun proces de constiinta. Calitatea in care am fost mentionat in articol este aceea de raportor al PPE pentru acest raport, adica persoana care propune colegilor de grup politic din comisia de specialitate (Comisia pentru Afaceri Juridice) abordarea modificarilor propuse de Comisia Europeana cu privire la aceasta Directiva.
In calitate de raportor al PPE am avut prima intalnire cu raportorul principal al Comisiei pentru Afaceri Juridice (bulgarul Dimitar Stoyanov) in decembrie 2010, cand am discutat cu acesta despre necesitatea modificarii termenului de o saptamana de plata a compensatiilor de catre un fond de garantare a depozitelor catre deponentii unei banci aflate in faliment. Pozitia lui a fost in sensul ca termenul propus de Comisia Europeana este prea scurt si trebuie extins, idee agreeata 100% de mine . Amendamentul scris al colegului bulgar mi-a fost remis inca de atunci (decembrie).
Amendamentul depus de mine a venit in februarie, se afla in linie cu pozitia mea exprimata in decembrie si consider in continuare ca acesta este un amendament normal, de bun simt si realist. Aceasta deoarece unui fond de garantare a depozitelor ii este imposibil sa isi lichideze investitiile intr-o saptamana (cat e noul termen propus de Comisia Europeana) pentru a plati compensatiile respective. Acest lucru mi-a fost comunicat si de reprezentantii Fondului din Romania si, deci, am mers pe un termen de o luna, CAT ESTE SI IN PREZENT. Ca si nota de subsol, in Marea Britanie se dau intr-o saptamana nu bani cash ci…cecuri cu scadenta la o luna… De ce? Din acelasi motiv: termenul de o saptamana pur si simplu nu functioneaza! PENTRU A FI CLAR PENTRU TOATA LUMEA, EU AM PROPUS PASTRAREA ACTUALEI DIRECTIVE (CARE CONTINE UN TERMEN DE 30 DE ZILE). Situatia de fata nu are nimic special in ea, intotdeauna Comisia Europeana propune si Parlamentul European modifica sau respinge propunerile, conform conceptiilor fiecarui grup politic. Cei trei actori care decid asupra procesului legislativ sunt Comisia Europeana, Parlamentul European si Consiliul European. Comisia vine cu propunerea tehnica, Parlamentul vine cu viziunea tehnico-politia – de dreapata sau de stanga – iar Consiliul vine cu pozitia fiecarui stat membru UE.
In februarie am fost intrebat de Adrian Severin ce parere am despre extinderea termenului respectiv si i-am spus acelasi lucru: o saptamana este un termen nerealist, drept urmare voi depune un amendament de extindere a acestuia in sensul pastrarii actualului termen de o luna. Adrian Severin a spus ca e foarte bine si a urmat o discutie tehnica asupra acestui lucru, cu precizarea ca amendamentul este unul mai degraba de dreapta decat de stanga.
Ulterior discutiei cu Adrian Severin am fost contactat de un reporter de la ziarul britanic The Sunday Times care m-a intrebat de amendamentele depuse la raportul meu si, mai ales, daca am discutat cu Severin despre unul dintre ele si daca stiu ca Severin a luat bani de la o frima de lobby pentru acest lucru. Am sustinut ceea ce sustin si acum, asa cum am explicat mai sus. Asadar amendamentul a fost depus cu buna credinta si reprezinta pozitia mea exprimata public cu mult inainte de februarie. De altfel, justificarea tehnica a amendamentului, asa cum a fost depus de mine este destul de diferita de cea a lui Adrian Severin. In plus, habar nu aveam ca cineva a primit bani de la lobbisti. Adrian Severin nu mi-a dezvaluit acest lucru si nici nu am banuit, avand in vede ca a cere extinderea acelui termen (prea scurt) nu reprezenta un lucru nici incorect si nici foarte elaborat. Dovada este si faptul ca Dimitar Stoyanov a propus acelasi lucru si oricine cu minime cunostinte de banking ar fi facut la fel. Asupra acestui amendament se va vota luni in Comisia pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European si sper sa imi conving colegii din PPE ca mentinerea termenului actual de 30 de zile este un lucru pozitiv din punct de vedere legislativ.
In concluzie, pozitia mea a fost una normala, la fel ca pozitia oricarui deputat care se preocupa de raportul lui si care face astfel amendamente pertinente. Nu am fost abordat niciodata de catre cineva care sa imi propuna bani pentru a depune anumite amendamante si nici nu as accepta asa ceva. De ce reporterii de la Sunday Times i-au abordat pe cei trei deputati (printre care si Adrian Severin) si nu pe mine, direct, ca raportor al grupului PPE – si, deci, persoana cu cea mai mare influenta in ceea ce priveste promovarea de amendamente – este o intrebare la care va raspunde ancheta Parlamentului European. Propuneri de la reprezentanti ai firmelor ce intra sub incidenta reglementarilor europene primim cu totii frecvent, eu personal le ascult (intotdeauna intr-un cadru oficial) si, daca mi se par bune, le promovez. Daca nu, nu. Insa consider ca este important ca punctul de vedere al celor care urmeza sa fie reglementati de un anumit act normativ sa fie ascultat, lucru pe care il face si Comisia Eureopeana (in procedura de consultare) si care, in Parlamentul European, este firesc si reglementat.
In continuare, articolul din Sunday Times:

The Jeffrey Archer lookalike was in jovial mood when he let his lunch companions in on his secret. If he were to be employed to change laws in the European parliament, he would have to take precautions to avoid suspicion.

“The problem is, a lobbyist is a lobbyist, yes,” he said in a soft Austrian accent. “And a lobbyist has some special smell. It’s true to be said I am myself something like that. So we have to be very careful.”

He had every reason to take care. Ernst Strasser is a member of the European parliament who moonlights as a lobbyist. A former Austrian interior minister, he claims to be making half a million euros (£436,000) a year from private fee-paying clients on top of his MEP’s salary.

At lunch with him in Brussels were two lobbyists from an British company who were about to hire him as their man in parliament. They were, in fact, undercover reporters.

Over the following months Strasser explained how he would pose as a concerned politician, when he was actually secretly lobbying for clients.

Earlier this month he used this tactic when he was hired by the undercover reporters to amend new banking laws. A change was made and Strasser’s job was done. “This is very good,” he said.

In an eight-month Sunday Times investigation, we found that Strasser was one of three MEPs who were prepared secretly to change legislation for money. The two other MEPs’amendments now appear on the parliament’s books as the reporters had written them.

The cash for amendments scandal is set to spark one of the biggest crises in the parliament’s 53 years. This weekend Diana Wallis, vice-president of the parliament and a Liberal Democrat MEP, will launch an official investigation.

Although, the parliament’s rules are notoriously lax, they do say “members of parliament shall refrain from accepting any … gift or benefit in the performance of their duties”.

The European parliament has grown from a discussion forum to one of the most powerful legislative chambers in the world. Split between bases in Brussels and Strasbourg, it scrutinises about 100 pieces of legislation each year.

Big business is taking an increasingly close interest, and the parliament has become a magnet for lobbyists. The number of accredited lobbyists has grown from 3,500 to 5,000 in the past five years.

Tomorrow SpinWatch, the transparency campaigners, will publish a report showing how reforms to safeguard consumers are being blocked by lobbyists in Brussels working for the banking industry.

The main role of an MEP is to amend legislation initiated by the European commission. On average a piece of legislation attracts 50 to 100 amendments, but a hedge fund directive last year amassed more than 1,600.

“Research shows that two-thirds of these came from the hedge fund industry or lobbyists working on their behalf,” said Olivier Hoedeman of the campaign group Corporate Europe Observatory.

Last summer two separate sources told this newspaper that lobbyists were suspected of going even further and paying MEPs to help change laws in the parliament. If this were so, it was not obvious in the parliament’s register of financial interests, which is treated with disdain by many MEPs.

Posing as a lobbying firm and later as a Russian investment company, the reporters contacted more than 60 MEPs asking if they would be interested in a paid role as an adviser. Many did not reply and others had their assistants issue a curt rejection to the proposal. However, 14 MEPs expressed an interest and met the reporters.

Among them were two British MEPs who seemed keen to work for the fake lobbying firm but became suspicious, and discussions went no further. However, three of the MEPs all indicated they would be happy to help our fictional lobbying firm but became suspicious, and discussions went no further. However, three of the MEPs all indicated they would be happy to help our fictional lobbying company to amend laws. They then went on to do so.

The former Romanian deputy prime minister Adrian Severin had been quick to his feet in a parliamentary debate about censuring Russia for corruption and human rights abuses.

“We’d better continue the dialogue with Russia and stop listening to the assumptions and rumours spread by lobbyists,” the MEP thundered.

Yet on that very day in mid-February Severin was working hard to amend a banking law for one of those supposedly untrustworthy lobbyists. His fee was €4,000 (£3,500) a day.

Severin, 56, is a powerful figure in the parliament. He is a vice-president of the Progressive Alliance of Socialists and Democrats, the second largest group with 186 MEPs. He was also in the running to be the first EU high representative for foreign policy before Britain’s Baroness Ashton got the job.

The undercover reporters first met Severin in a dark corner of the members’ bar overlooking the parliament’s chamber in Strasbourg. They explained they wanted to hire an MEP for their advisory board, to help clients concerned about the impact of new legislation. If Severin took the job, he might be called upon to help change legislation. “I know what you need and I think I can provide you with what you need,” he responded.

It was agreed he would be paid €100,000 (£87,300) to attend the advisory board six times a year. He could also claim a consultancy fee of €4,000 a day for the work he did within parliament.

The work would be registered in his financial declaration but Severin said he would disguise the true amount by only disclosing how much he was paid for one meeting. “The amount looks less because you don’t tell them how many meetings you have per year,” he said. All correspondence about the work would be through his personal email.

In early February, the reporters asked him to help change part of the Deposit Guarantee Schemes directive, to delay the payout to customers if a bank went bust.

Severin agreed to do the work. At a meeting in his office in Strasbourg he said the amendment would stand more chance of becoming law if he found an MEP “insider” on the relevant committees — legal affairs or economic and monetary affairs — to table it for him.

However, the deadline was tight and he offered to put it down himself as a last resort. “The least we could do is to table an amendment by myself. So this could be done,” he said, adding later: “It’s much better to get somebody else to do it and I hope that I could get somebody.”

It proved difficult to find a socialist colleague to table the amendment because it was against his own group’s policy. “[The group] are more inclined to protect the customer rather than the banker,” he admitted.

Still, he was being paid and he found a way. On February 19 he emailed the reporters: “Just to let you know that the amendment desired by you has been tabled in due time by an EPP [European People’s party] MEP.”

The MEP was Sebastian Bodu, a vice-chairman of the legal affairs committee who is also its only Romanian. Severin said Bodu had been persuaded by the power of his argument.

Severin: Eventually he [Bodu] understood and he embraced the idea, he thinking that it is basically a correct thing, not doing it just because I asked him to do it.

Reporter: Did he understand that you were doing it on behalf of a client?

Severin: No. I didn’t say anything.

Earlier this month Severin sent the reporters an invoice for “consulting services concerning the codification of the Directive 94/19/EC, Directive 2009/14/EC and the amendments thereto”. The “amount due” was €12,000 (£10,500) for three days’ work.

When confronted by this newspaper 11 days ago, he said he had checked with unnamed parliamentary officials and had been told it was acceptable to work for the fake lobbyists. “I didn’t do anything that was, let’s say, illegal or against any normal behaviour we have here,” he said.

Contrary to the account he gave to the undercover reporters, Severin claimed he only asked Bodu if he was aware of the problem. He was then “surprised to learn he was already tabling an amendment”.

Bodu confirmed that Severin had spoken to him and “expressed his will”, but said he already had it “in mind” to make the changes suggested.

By the time Severin had tabled the reporters’ amendment, another MEP had already put down a second amendment written by the reporters.

On February 2, Zoran Thaler, a Slovenian MEP and former foreign minister, strode into the Conrad hotel in Brussels to dine with the reporters and a pretend Russian client. Thaler, 49, is a former head of a phone company who still dabbles in business as a partner in a €3m Slovenian restaurant and estate.

In a phone call the week before the dinner, he had confirmed his interest in joining the reporter’s advisory board for €100,000 a year. However, he did not want anything on paper and asked for the money to be routed through a London firm to keep it secret. “There is no way that I disclose this,” he said.

[…]

Din ciclul: Cam nasoala treaba…

Dupa o perioada de cam relativ, pietele financiare au redevenit turbulente. Cauza principala o reprezinta semnalele politice contradictorii care vin in special din zona Germaniei corelata cu situatia fundamentala precara a citorva tari din zona euro, in special a Greciei care se afla de facto in faliment.

Situatia politica germana este relativ fragila in conditiile in care partenerul junior de guvernare (Partidul Liberal) ameninta cancelarul german cu parasirea coalitiei daca accepta cresterea participatiei Germaniei la EFSF (Fondul European de Stabilitate Financiara). Aceasta cerere cu accente puternice populiste este legata de incapacitatea acestui partid de a se acomoda cu responsabilitatile guvernarii si mai ales de a isi defini o orientare liberala intr-o lume aflata intr-o faza de stabilizare post-criza (dar si imposibilitatea de isi tine promisiunile de a diminua taxele, de a retrage trupele germane din Afganistan si implicit riscul de a disparea definitiv dupa scena politica la urmatoarele alegeri). In consecinta Germania nu intentioneaza sa creasca aceasta participatie peste nivelul de 440 de miliarde de euro deja agreat, cerind in schimb masuri de austeritate bugetara si o politica salariala restrictiva (mai specific scaderi nominale ale salariilor substantiale de peste 20-30%) in tarile afectate de criza. Aceste masuri insa cel mai probabil vor conduce la o intensificare a recesiunii in aceste tari, la o contractie suplimentara economica, venituri bugetare mai mici si un cerc vicios de deficite bugetare ridicate, o datorie publica in crestere si nevoi de finantare si refinantare din ce in ce mai sporite.

Grecia are printre cele mai ridicate probleme in conditiile in care exista o cultura inradacinata a neplatii taxelor, iar masurile recente de crestere a accizelor si taxei pe valoarea adaugata au condus la scaderea veniturilor bugetare (ajustarea bugetara facindu-se preponderent pe partea de cheltuieli). Chiar si in conditiile in care Grecia implementeaza masurile deja agreate, nivelul datoriei publice urmeaza sa se stabilizeze la aproximativ 155-160% din PIB in 2013-2014, total nesustenabil din punct de vedere economic, necesitind o finantare suplimentara pe termen lung a acestei tari din fondul de stabilitate. Acest scenariu este facut in conditiile in care clasa politica greaca este capabila sa sustina masuri de austeritate pe o perioada indelungata de timp (ceea ce este foarte putin probabil intr-o societate democratica). Chiar si presupunind un proces de privatizare de anvergura in Grecia (clasa politica opunindu-se la ora actuala), datoria publica nu va putea sa scada sub 120-125 la suta (presupunind ca se va obtine 30-35% din PIB din privatizare, ceea ce este putin probabil in conditiile in care preturile activelor grecesti sint scazute iar tara este confruntata cu incertitudine ridicata pe termen mediu si lung).

Pe de alta parte, echilibrul politic este fragil si in cazul unora dintre tarile periferice complicind  luarea unor decizii de implementare a unor masuri de austeritate si intrarea intr-un program de finantare. Portugalia are un guvern minoritar in conditiile in care principalul partid de opozitie (Partidul Socialist) nu are nici un interes sa intre la guvernare si nu provoaca caderea guvernului in Parlament (mai sint trei ani pina la urmatorele alegeri, si nu vor sa isi asume masuri de austeritate dure de partea guvernului). Sperantele acestei tari de a putea sa depaseasca aceasta perioada critica fara a intra intr-un program de finantare multilaterala (FMI, CE etc) au fost spulberizate recent prin decizia agentiei de rating Moodys de a retrograda ratingul Greciei la nivelul junk (fiind pe acelasi palier cu Egiptul si Angola). In consecinta decizia Portugaliei de a intra intr-un program de finantare multilaterala este iminenta. In decizia de retrogradare a Greciei un rol important l-au avut nu numai fundamentele economice slabe ale Greciei dar si ezitarile Germaniei (provocate de constringerile politice interne dar si de perceptia negativa a populatiei cu privire a nota de plata in crestere rezultata din criza) in a suplimenta Fondul de European de Stabilitate Financiara. Din contra, Germania a venit in contrapartida cu un Pact de Competitivitate care a  creat confuzie suplimentara in conditile in care se suprapune cu cadrul reformelor deja agreate (Semestru European, strategia EU 2020 si pachetul de guvernanta corporativa in ansamblu). Drept reactie, Presedintele Bancii Centrale Europene a anuntat ca intentioneaza cresterea ratelor dobinzilor incepind cu sfirsitul acestei primaveri (ceea ce reprezinta o surpriza majora pentru piata care se astepta la o inasprire a politicii monetare catre sfirsitul anului), principala ratiune a acestei miscari fiind ritmul lent de atingere a unui consens necesar adoptarii pachetului de guvernanta corporativa la nivelul UE. Cresterea ratelor dobinzilor va avea un efect negativ asupra perspectivei de reluare a cresterii economice in zona euro si va complica suplimentar managementul politicilor macroeconomice.

 

Nivelul datoriei publice (% din PIB)

 

 

2009 2008 2007 2006 2005 2004
EU 27 74.0 61.8 58.8 61.5 62.8 62.2
Belgium 96.2 89.6 84.2 88.1 92.1 94.2
Ireland 65.5 44.3 25.0 24.8 27.4 29.7
Greece 126.8 110.3 105.0 106.1 100.0 98.6
Spain 53.2 39.8 36.1 39.6 43.0 46.2
France 78.1 67.5 63.8 63.7 66.4 64.9
Italy 116.0 106.3 103.6 106.6 105.9 103.9
Portugal 76.1 65.3 62.7 63.9 62.8 57.6

Sursa: Eurostat

Daca insa guvernul german nu accepta sa suplimenteze Fondul European de Stabilitate Financiara, trebuie sa accepte restructurarea datoriilor bancilor proprii la guvernele mai sus amintite, ceea ce implica recunoasterea unor pierderi masive in bilanturi, retrogradarea acestora de catre agentiile de rating, costuri de finantare si refinantare sporite si implicit o dinamica mai lenta a reluarii procesului de creditare catre economiile reale ale tarilor afectate. In plus, o astfel de alternativa se poate dovedi riscanta in conditiile in care poate avea un efect contagios, si conduce la deprecierea cursului euro, presiuni inflationiste si efecte mai ample pe orizontala si in tarile care nu sint direct implicate. Asa cum se observa in graficele de mai jos, numai sectorul bancar german are o expunere de cumulata de 181 de miliarde de euro fata de Grecia, Irlanda si Portugalia (31 de miliarde de euro la guvernul grecesc, 119 miliarde de euro fata de guvernul irlandez si 31 de miliarde fata de guvernul portughez). In consecinta, daca nu accepta capitalizarea Fondului European de Stabilitate Financiara, guvernul german o sa fie fortat de realitatea economica sa capitalizeze bancile proprii. Problema este ca pentru moment, din ratiuni politice nici una din variante nu este acceptata (pe de o parte trebuie finantate tarile periferice care si-au permis un trai mai bun in ciuda realitatilor economice diferite, pe de alta parte publicul german care nu doreste sa dea un cec suplimentar bancilor dupa ce au fost sursa principala de declansare a crizei). Pe de alta parte, bancile la rindul lor speculeaza guvernele tarilor din zona euro in conditiile in care au economii si finante publice fragile si cer rate de randament ridicate in ciuda garantiei de ultima instanta data de guvernul german.

Criza este complicata si nu va avea o solutionare rapida in conditiile interdependentei economiilor si slabiciunii relative a actorilor principali (atit a guvernelor cit si a sistemului bancar). Cu certitudine, bancile au un avantaj competitiv in relatia cu guvernele tarilor din zona euro (in conditiile in care in ambele situatii trebuie sa fie remunerate suplimentar de catre guverne si de asemenea nu au constringerile politice rezultate din procesul de alegeri avind o structura de guvernanta corporativa mai bine definita, deci un proces decizional mai coerent).

Impactul politicilor europene asupra mediului de afaceri din Romania

Importanţi reprezentanţi ai mediului de afaceri din România şi deputatul în Parlamentul European Sebastian Bodu au participat astăzi, 14 martie a.c., la masa rotundă intitulată „Impactul politicilor europene asupra mediului de afaceri din România”.
Dezbaterea, organizată la iniţiativa lui Sebastian Bodu, a avut ca tematică generală adoptarea la Bruxelles a unor decizii cu impact relevant asupra mediului de afaceri românesc. La acest eveniment au participat 40 de oameni de afaceri din companii de top din domeniul bancar, din industria de farmaceutice, din industria alimentară, precum şi din industria tutunului.
Au fost prezente şi cele mai importante firme de audit financiar, case de avocatură cu renume, respectiv reprezentanţi ai notarilor publici. Economistul şef al BNR Valentin Lazea şi preşedintele ANEIR Mihai Ionescu s-au numărat, de asemenea, printre participanţi.
80% din legislaţia românească este redactată şi adoptată la Bruxelles – aceasta a fost principala premisă lansată de euro-deputatul Sebastian Bodu pentru iniţierea dialogului cu oamenii de afaceri din România. În context, a fost apreciată de majoritatea participanţilor iniţiativa lui Sebastian Bodu de creare a Grupului de Dialog Economic – o platformă de comunicare menită să conecteze mai eficient mediul de afaceri românesc la deciziile care se iau la Bruxelles.
„Am avut deocamdată un dialog general, dar am în plan şi un dialog mai aplicat cu fiecare dintre industriile importante din România. E important ca vocea oamenilor de afaceri de la noi să se audă la Bruxelles”, a declarat Sebastian Bodu.
  Acesta a arătat că există cazuri când legislaţia europeană ajută mediul de afaceri, mai ales atunci când legislaţia naţională lipseşte sau are lacune. „Avem de a face, însă, şi cu reversul medaliei în anumite situaţii în care Uniunea Europeană a supra-reglementat anumite domenii, generând costuri suplimentare companiilor pe care le conduceţi. Scopul nostru este ca situaţii de acest tip să fie cât mai puţine”, le-a transmis Sebastian Bodu participanţilor la masa rotundă.
 
În cadrul dezbaterii au fost semnalate subiecte, precum nevoia de a recunoaşte, la nivelul UE, certificatul de moştenitor notarial emis în România. „Există mai multe sisteme de emitere a certificatelor de moştenitor la nivel european, iar noi îl avem pe cel tipic fostului bloc socialist, de tip notarial. Este nevoie ca aceste documente să fie recunoscute în Europa”, a spus preşedintele Uniunii Notarilor din România, Viorel Mănescu. Euro-deputatul Sebastian Bodu a declarat că există deja un amendament depus în acest sens şi că, în ciuda opoziţiei Germaniei, care practică sistemul emiterii certificatelor prin intermediul instanţelor, are toate şansele să treacă.
Industria tutunului a ridicat problema lipsei de dialog cu partenerii europeni. Directorul corporate affairs al Philip Morris International, Andrei Vasilescu, a spus că este normală educaţia preventivă şi descurajarea consumului de tutun, însă acest lucru nu înseamnă că trebuie să distrugi companii care generează importante resurse la buget.
„Ideea potrivit căreia se impune eliminarea oricărui element de brand de pe pachetele de ţigări sau informaţii referitoare la tutunul pe care îl conţin este abuzivă. Iar faptul că UE îşi asumă cu atâta uşurinţă o recomandare a OMS privind blocarea oricărui dialog între companiile producătoare şi Guverne ar putea face ca peste numai câţiva ani să nu mai existăm”, a spus Andrei Vasilescu, care este de părere că inclusiv drepturile consumatorilor sunt lezate de absenţa oricăror informaţii privind produsul pe care îl utilizează.  Sebastian Bodu spune că implementarea unor astfel de reglementări ar leza fundamental dreptul la proprietate intelectuală. “Ştiu că cel mai greu lucru în afaceri este să construieşti un brand. Iar interzicerea utilizării respectivului brand lezează grav fundamentalul drept de proprietate intelectuală”.
Companiile de audit financiar prezente la dezbatere au reclamat tendinţa Uniunii Europene de a supra-reglementa acest domeniu. „Un exces de reglementare, în actualele condiţii, va conduce la fuga capitalului şi a creierelor. Uneori, bunele intenţii fac mai mult rău”, a spus managing partner PWC, Vasile Iuga.
Senior partner KPMG Şerban Toader a apreciat că la nivelul UE există tentaţia de a sancţiona cele mai importante patru companii de audit, indirect, prin supra-reglementarea domeniului. „Auditul are un rol vital pentru piaţa de capital, iar în România auditorii şi-au făcut treaba onest”, a spus Şerban Toader care a reamintit că 225.000 de persoane lucrează în cele mai mari 6 firme de audit la nivelul UE.
Preşedintele ANEIR Mihai Ionescu a afirmat că la nivelul exportatorilor şi importatorilor din România se simte acut nevoia unui dialog cu euro-deputaţii pentru că se confruntă cu mari probleme cu modul în care se transpune legislaţia europeană în cea românească.
 
Vorbind despre sistemul bancar din perspectiva crizei economice, economistul şef al BNR Valentin Lazea a spus că, din punctul său de vedere, se impun două mari măsuri la nivel european. Prima ar fi separarea activităţii comerciale a băncilor de cea de investiţii, iar cea de a doua ar fi limitarea bonusurilor manageriale şi tăierea dividendelor pentru acţionari în cazul acelor bănci care primesc ajutoare de stat. Economistul şef al BNR s-a declarat împotriva intenţiei UE de a aplica o taxă pe toate tranzacţiile financiare, părere împărtăşită de Sebastian Bodu. Euro-deputatul s-a exprimat, dealtfel, şi împotriva unui alt curent de opinie existent la nivelul UE – unificarea ratei de impozitare pe profit la 25% la nivelul întregii Uniunii Europene. „O astfel de măsură ar avantaja în mod clar ţările dezvoltate economic dar ar dezavantaja state precum România”, a declarat Sebastian Bodu.


Martie 2011
L M M M V S D
« Feb   Apr »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 111,077 hits