Criza de leadership și tragedia Dreptei tradiționale

Ultimul sondaj Sociopol efectuat în București relevă faptul că Alina Gorghiu și Vasile Blaga, cei doi copreședinți ai PNL, principalul partid de dreapta din România, au 11, respectiv 6% grad de încredere în electorat. Adică, împreună, au 17%, cât are liderul PSD, Liviu Dragnea și jumate din cât are liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu; mai rău, Vasile Blaga are doar două puncte procentuale peste Bogdan Diaconu, liderul unui partid naționalist minuscul. Alina Gorghiu și Vasile Blaga abia reușesc, împreună, să se ridice la jumătatea scorului politic al partidului, care este 30%, ceea ce arată o situatie dezastruoasă și, în acelasi timp, demobilizantă pentru membrii și simpatizantii noului PNL, care ajunsese, după victoria prezidențială din noiembrie 2014, la amețitorul scor de 40%. 
In mod normal, liderul unui partid politic trebuie să fie locomotiva partidului, persoana care tractează formațiunea politică în preferințele electoratului. Liderul trebuie să fie omul pe care partidul îl urmează și care, prin simpla lui apariție, mobilizează și motivează, inspiră încredere și forță, conduce partidul către cel mai bun scor electoral posibil. Mai mult, liderul politic trebuie să fie cel care își asumă candidatura cea mai grea și mai vizibilă, așa cum comandanții militari se puneau în fruntea oștirilor pentru a obține victoria. 
În realitate, cei doi copreședinți ai PNL nu doar că nu reușesc să inspire forță și încredere, nu reușesc să motiveze și să mobilizeze, dar nu au nici măcar curajul de a-și asuma vreo candidatură într-un scrutin uninominal. Singurele alegeri la care participă sunt cele în care se ascund în spatele unei liste, inclusiv migrând dintr-un colegiu într-altul, de la un ciclu electoral la altul, în căutarea celui mai comod loc, unde să nu riște nimic. Este adevarat că Vasile Blaga, de exemplu, păstrează încă în minte eșecul electoral din 2008, când a pierdut Primăria Generală în fața lui Sorin Oprescu, deși era ministru în funcție (al administratiei și internelor), presedinte al PD București, cu un buget de campanie de invidiat. Paradoxul nu a fost însă acela că a pierdut alegerile, ci că a luat un scor sub cel obținut de partid în Bucuresti, mai precis la Consiliul General (27,8%, față de 34,18%). Acela a fost momentul în care Vasile Blaga a realizat cât valorează, ca om politic, inclusiv ca strateg electoral. Dacă Vasile Blaga este total lipsit de carismă, de mesaj, de viziune, de idei, Alina Gorghiu s-a născut talent și a murit speranță. Nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, în ciuda tinereții și a energiei. 
Vasile Blaga, în calitate de lider, ar trebui să comunice și nu o face, iar cand o face toată lumea regretă că a făcut-o, cel mai recent exemplu fiind anunțul privind colaborarea dintre PNL și UNPR, care prevestește chiar o posibilă preluare a acestui din urmă „partid”, un paria al scenei politice, format din cei mai odioși traseiști. În schimb Alina Gorghiu comunică lucruri mărunte, platitudini sau populisme ieftine, parcă intr-o concurență, la acest ultim capitol, cu campioana Andreea Paul-Vass, ultimul exemplu al celei din urmă fiind acuzațiile aduse ministrului de externe de a nu o nominaliza pe Nadia Comăneci pentru…conducerea O.N.U. (cu tot respectul pentru marea noastră gimnastă, funcția de secretar general al Organizatiei Națiunilor Unite este, totuși, una politică).
Din păcate PNL va intra in alegerile locale cu astfel de „lideri”. Aceeasi lideri care, cu mai putin de un an în urmă, negociau cu PSD Legea alegerilor locale, conform căreia primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin. O atare lipsă de viziune și strategie – ca să folosesc niște termeni blânzi – a facut ca liderii PNL să negocieze împotriva intereselor propriului partid. Importat, în alegerile din 5 iunie, nu este scorul politic al partidului (probabil, că urmand acelasi trend descrescător, acesta va fi în jur de 25%), ci numărul de primari, în general și, in particular, numărul de primari de municipii – reședință de județ. Scorul politic obținut in alegerile locale este irelevant pentru partid deoarece principalii vectori de imagine și de campanie la alegerile parlamentare din toamnă sunt primarii. Consilierii locali sunt buni doar pentru a negocia diverse funcții prin societatile si regiile din subordinea municipalităților, adică pentru a satisface doar interesele liderilor, deci nimic pentru partid, ca ansamblu al membrilor săi. Mai mult, consilierii ajung cel mai usor o masă de manevră in consiliile locale, unde primarul – chiar și independent – își poate impune foarte ușor voința, în special în fața unui partid lipsit de lideri și, deci, impotent in a oferi suficient confort politic.
Cu un PSD + ALDE pe cai mari, cu o fărâmițare electorală uriașă pe partea drepată, cu o pleiadă de candidați independenți și anti-sistem, PNL este condus de doi diletanți. Doi oameni care au reușit „performanța” de a coborî atât de jos în preferințele electoratului încât periclitează însăși existența celui mai mare partid de dreapta, ultimul purtător al unui nume istoric. Desigur că, teoretic, puterea de a schimba conducerea unui partid stă în mâinile membrilor săi. Oare vor fi aceștia în stare să realizeze o astfel de schimbare? Întrucat nu poate veni decat după alegerile locale, va putea schimbarea – dacă se va produce – să oprească hemoragia care va cuprinde partidul, cu dezertări în masă către alte partide, în special ALDE și MP?

2 Responses to “Criza de leadership și tragedia Dreptei tradiționale”


  1. 1 Ion Popescu Martie 24, 2016 la 8:39 AM

    Referitor la sistemul de irigatii de la Cotroceni, pentru care ati facut o sesizare, stiti cumva daca este adevarata informatia ca proiectarea sistemului si caietul de sarcini a fost semnat de ing. Mihai Cojanu, firma Emesis, partener oficial al unui producator de sisteme de irigatii, cu dedicatie pentru implementarea propriilor produse si cu limitarea ofertelor alternative ? Este adevarat ca aceasta firma este partener al principalelor grupuri ce castiga licitatii pentru spatii verzi din Bucuresti ?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Martie 2016
L M M M V S D
« Feb   Mai »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 109,030 hits

%d blogeri au apreciat asta: