Arhivă pentru Mai 2010

Steagul Romaniei va flutura in SUA. La mare inaltime!

Desi Romania trece printr-o perioada economica extrem de grava, romanii continua sa faca performanta. Handbalul e un exemplu de care suntem cu toti mandri. Un alt sport care presupune, pe langa antrenament intens, un curaj deosebit este alpinismul. Doua tinere romance pasionate de munte incearca in aceasta luna sa ajunga, in tandem, pe cel mai inalt varf de munte din America de Nord, ceea ce ar fi o premiera absoluta pentru Romania. Doar cateva femei din intreaga lume au reusit sa cucereasca acest varf, care are un grad de dificultate cel putin echivalent cu Everestul.

Sunt mandru ca am putut si eu sa imi aduc o modesta contributie la un start bun al unei actiuni deosebite. Lectia celor doua alpiniste e simpla: pasiunea si excelenta sunt atribute universale, unisex. Trebuie sa ne mandrim cu toti cei care, indiferent de domeniul in care activeaza, reusesc sa aduca Romania in prim plan prin actiuni deosebite.

Va prezint mai jos si comunicatul Asociatiei Shareyes, ong ul care sustine acest demers.

COMUNICAT DE PRESA 25 mai 2010 Doua alpiniste romance – in expeditie pe cel mai inalt varf din America de Nord, Denali, Alaska 6,194 m. Joi, 27.05.2010, alpinistele Claudia Damoc si Ioana Molnar pleaca spre Statele Unite, destinatia Alaska pentru escaladarea celui mai inalt varf din America de Nord, Denali 6,194 m.Varful Denali face parte dintre cele 7 cele mai inalte varfuri de pe toate continentele (Seven Summits) si este considerat unul dintre cele mai dificile. Muntele Denali din Alaska supune alpinistii la un efort mental si fizic deosebit in conditii de temperaturi si furtuni extreme ( -40 -60 grade celsius). In anumite aspecte Denali este considerat chiar mai dur decat Everest:

– datorita apropierii de Polul Nord, temperaturile pot fi mai scazute decat pe cel mai inalt varf din lume

– alpinistii sunt nevoiti sa isi transporte singuri echipamentul, cu sanii speciale trase de fiecare in parte nu exista serpasi, magari sau caini)

– alpinistii trebuie sa-si construiasca singuri taberele (instalarea corturilor si ridicarea zidurilor de zapada pentru protejarea de furtuni

– de cele mai multe ori dupa 8-10 ore de urcus cu echipament de 40-50 kg pe temperaturi variind de la 30 la -40 grade celsius)

Claudia Damoc are 33 de ani si este din Brasov. Este pasionata de fotografie, escalada, snowboarding si mountainbiking, are la activ ascensiuni de vara si de iarna in muntii din Romania. In 2008 a urcat pe cel mai inalt varf din Mexic, Pico de Orizaba 5636m. In 2009 a escaladat cel mai inalt varf din Europa, Elbrus 5642m.

Ioana Molnar este din Oradea, are 26 de ani si are ca si pasiuni escalada, scufundarile si calatoriile. A realizat mai multe ascensiuni de vara si de iarna in Romania. In 2008 a cucerit cel mai inalt varf al continentului african – Kilimajaro de 5895m. In 2008 a atins 6000 de metri pe cel mai inalt varf din America de Sud -Aconcagua de 6962m. In 2009 a escaladat cel mai inalt varf din Europa, Elbrus 5642m. Cele doua alpiniste sunt sprijinite de Asociatia Shareyes, o organizatie neguvernamentala si non-profit, infiintata cu scopul de a atrage oamenii spre sport, natura si cultura.

Lasa, ca se poate si asa!

Guvernul taie salariile, pensiile, ajutorul de somaj, alocatia de maternitate, bursele s.a. Din investitii oricum nu prea mai ramasese mai nimic. PIB-ul de anul asta va fi pe 0 in cel mai optimist caz, ceea ce inseamna ca nu se intrevede vreo speranta in reducerea deficitului prin cresterea veniturilor statului.

Sindicalistii sunt in strada, fac cu schimbul. Pensionarii isi dau demisia din PD. Partidele de opozitie ne arata cum sunt ele devastate de mila bugetarilor si pensionarilor. Dl. Ponta a gasit solutia iesirii din criza: revenirea la cota progresiva de impozitare, adica sa ia mai mult de la bogati si mai putin de la saraci. Prin mai mult intelegand o cota mai mare, pentru ca, si in sistem de cota unica, in suma absolute „bogatii” (adica angajatii de la privat, in general, respectiv de la multinationale, in particular) contribuie mai mult decat „saracii”. Adica adio avantaj competitiv al Romaniei in atragerea de investitii straine directe, singurele in masura sa ridice economia din mocirla. Dl. Antonescu ne spune ca are masuri anticriza. Care sunt alea? A inventat dl. Antonescu roata si n-a primit inca premiul Nobel pentru economie?

De fapt lucrurile stau cam asa: dl. Ponta si dl. Antonescu stau pe margine si se fac ca plang pe umarul celor care acum sunt in strada, dar de fapt se bucura ca niste copii idioti ca gogoasa a explodat in timp ce la guvernare sunt altii. Asta dupa ce, intre 2006 si 2008, cheltuielile cu salariile bugetare au crescut cu 110%! A crescut eficienta administratiei publice cu 110%? Pe dracu! In 2009, PSD vota frenetic, impreuna cu PD-ul, legea care transforma functionarii publici cu functii de conducere in manageri…scuze, in „manageri” (ghilimelele sunt absolut necesare). Au ajuns astfel sa conduca structuri descentralizate ale institutiilor publice fosti stripperi, soferi, ospatari s.a. (in fisc, intr-un judet, a ajuns director unul venit de la societatea de salubrizare). Era la guvernare, ce-i pasa? Ca doar, vorba aia, e hot sau prost (sau si una si alta), dar e al nostru. Si uite asa, aia pusi de PNL (care ii inlocuisera pe cei de la PD prin diverse artificii facute la Legea functionarului public) au plecat acasa, asteptand salariul pentru faptul ca, fiind dati afara printr-o lege neconstitutionala, instantele i-au repus in drepturi, in timp ce noii manageri se calificau la locul de munca, dupa reteta patentata la cel mai inalt nivel de dl. Bogdan Olteanu, care se califica la locul de munca oferit de partid (in speta, Viceguvernator al BNR).

A explodat, dupa cum ziceam gogoasa. Orice om cu capul pe uneri stia ca va exploda. Ca bugetul nu mai poate sa sustina aceste cheltuieli uriase cauzate de politicianism (votul cu doua maini a oricaror propuneri de majorare de pensii si salarii, ca doar nu da nimeni din buzunar ci din bugetul statului, adica din banii nimanui), incompetentei („managerii” calificati la locul de munca fiind doar un exemplu aleatoriu) si coruptiei (aici e treaba DNA-ului sa dea exemple). Stia si PNL atunci cand a votat, alaturi de PSD  propunerea d-lui Geoana de majorare a pensiilor cu 30%. Stia si PSD atunci cand a votat, alaturi de PD propunerea aceluiasi domn Geoana de majorare a salariilor profesorilor cu…50%. Bine ca nu s-a votat si propunerea aceluiasi domn Geoana de alocare a 20.000 euro romanilor care se intorc in tara 🙂 Lasand gluma la o parte, bine ca dupa alegerile prezidentiale au fost suspendate efectele legii de majorare a salariilor profesorilor, pentru ca legea s-ar fi aplicat doar vreo trei luni, cam pentru atat ajungeau banii din buget.

Ghinionul PD? Ca gogoasa s-a spart pe guvernarea PD. Norocul PSD si PNL? Ca sunt in opozitie. Dar daca erau la putere, ce ar fi facut? Pai, cu dl. Antonescu prim-ministru am fi avut un guvern format din domnii: Vosganian, Rusanu si Fenechiu (prin interpusi, desigur, in cazul d-lui Fenechiu). Pai, din ce a demonstrat dl. Vosganian ca ministru, am inteles ca el e un mare specialist al provocarii crizei si nu al solutionarii. Ca asta a insemnat cheltuirea iresponsabila a banilor din privatizarea BCR in loc sa mearga pe investitii, conform destinatiei legale, suspendarea emisiunilor de obligatiuni de stat, acceptarea cresterii numarului de salariati bugetari cu 110% , supraestimarea cu buna stiinta a veniturilor bugetare pentru a putea acomida cheltuieli generoase si, bineinteles, cresterea pensiilor cu 30% peste noapte, crestere stearsa intr-un an de zile din cauza inflatiei…

Ce ar fi facut dl. Ponta stim, ar fi desfiintat cota unica si, nu numai ca nu mai venea nici un investitor strain, dar plecau si aia care au venit intre 2005 si 2008. Plecau in Bulgaria, in Croatia sau chiar in Vietnam, Brazilia, China sau India (ca mai bine mai departe, dar mai bine si mai ieftin decat aproaope, dar mai prost si mai scump). Si vedeam eu atunci de unde mai platea dl. Ponta pensii pentru cei carora astazi le plange pe umar.

De fapt toata problema se reduce la un singur lucru: noi, romanii, nu suntem nemti. Nu suntem nici macar francezi sau italieni si, cu siguranta nu suntem elvetieni. Ce ne ghideaza pe noi in viata e principiul neaos ca „lasa, ca se poate si asa”. Ei, uite ca nu se poate. Sau se poate cat se poate, pana cand nu se mai poate. Si atunci cand nu se mai poate, bubuie tot ce s-a acumulat in perioadele de „lasa, ca se poate „, ca acum.

De ce imi permit sa scriu acest lucru? Deoarece intre 2005-2007 am condus ANAF-ul, perioada in care colectarea la bugetul de stat a atins cel mai ridicat nivel de cand s-a inventat fiscul in Romania. Da, o sa spuneti ca atunci era crestere economica. Asa e, dar colectarea in 2006 a fost de 4,5 ori mai mare decat cresterea economica. A fost de aproape 1% din PIB… (dl. Isarescu spunea recent ca Romaniei ii este imposibil sa ajunga la o crestere a colectarii cu 2% din PIB; poate, dar 1% a crescut si, cine stie ce ar fi fost daca mai conduceam fiscul doi ani).

Scurt, dar vioi, cum s-ar zice. N-a tinut decat doi ani din patru pentru ca dl. Tariceanu (impins de d-nii Antonescu si Orban), a considerat de cuviinta sa ma elibereze din functie pentru ca am criticat taxa de prima inmatriculare. Cica nu am fost solidar cu guvernul din care faceam parte. Cum dracu sa fii solidar cu o masura dispusa in dispretul unei directive europene fundamentale din punct de vedere economic (piata comuna), masura dispusa exact in momentul la care aderam? Adica facem toti eforturi pentru a implementa aquis-ul, recuperam interzierile catastrofice ale celor de la PSD, intram in UE cam pe nemeritate, din punct de vedere economic (adica aia ne primesc in casa lor chiar daca nu prea indeplineam conditiile) si, cand trebuie sa le respectam regulile care devin si ale noastre tu, Primul Ministru al tarii care a intrat astfel (si care are, in afara Bulgariei, cea mai mica contributie la bugetul UE) si tu, Ministrul Finantelor Publice ziceti: „da-i naibii cu directiva lor, lasa ca se poate si asa„.

Despre Constanta (II)

Week-end-ul care tocmai s-a incheiat am fost la Constanta pentru a-mi inaugura biroul parlamentar. Evenimentul nu a avut nimic festivist (lasand la o parte criza, nu imi place opulenta din principiu). Presa care a fost prezenta a fost interesata de subiecte precum Rosia Montana si evaziunea fiscala. Nimic legat de activitatea mea de deputat in Parlamentul European, desi anuntasem in premiera o stire care ar fi bucurat mediul de afaceri, daca ar fi fost preluata: modificarea Directivei nr. 112 privind TVA in sensul ca taxa sa nu se mai plateasca la emiterea facturii, ci la incasarea ei. Cu doua precizari: facilitatea (optionala pentru agentul economic) se va aplica doar la IMM-uri (adica cei cu cifra de afaceri mai mica de 2 milioane euro) iar deductibilitatea taxei este imperativ conditionata de plata ei. Acest amendament a fost introdus si sustinut de subsemnatul, in calitate de raportor din umbra al PPE in Comisia pentru Afaceri Juridice care a emis avizul Comisiei pentru Afaceri Economice si Monetare. Plenul Parlamentului a votat raportul joi, in quasi-unanimitate.

Despre Rosia Montana nu mai scriu nimic, mi-am exprimat punctul de vedere foarte clar in postul precedent. Referitor la evaziunea fiscala pot vorbi numai despre ce s-a intamplat in mandatul meu, cand a scazut semnificativ (lucru reflectat in gradul ridicat de incasare a creantelor bugetare, de aproape 5 ori mai mare decat cresterea economica). Asa cum mai zis de fiecare data, voi vorbi numai despre ce am facut sau n-am facut eu in calitate de Presedinte ANAF sau europarlamentar. Stau in spatele fiecarei masuri pe care am luat-o intr-una din aceste calitati si raspund pentru ea. Despre ce au facut sau n-au facut altii este rolul opozitiei sau presei sa vorbeasca. Daca am ceva de zis, zic in interiorul partidului iar daca cineva din partid sau din executiv ori legislativ vrea sa imi ceara sfatul stie de unde sa ma ia.

Una peste alta, ma bucur – ca de fiecare data – sa imi revad orasul si sper ca acest birou deschis la organizatiei judetene a PDL Constanta sa fie o legatura intre Parlamentul European si constanteni. Pentru cei care sunt intersati de accesarea fondurilor europene, burse de studiu europene sau o cariera de functionar public european, pot gasi informatii structurate la sediul biroului. Aceste informatii (structurate sub forma unei mape) au fost, de asemenea, prezentate in conferinta de presa.

In rest, adresa mea de e-mail este disponibila pentru oricine, fiind publica (pe site-ul Parlamentului European): sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu

P.S. Din pacate nu pot rezolva, din Parlamentul European, probleme care tin de administratia locala. Pentru asta este responsabil primarul. Asta cand nu e plecat pe la Rio.

Cianură pentru viaţă (de Corina Dragotescu)

Parlamentul European a adoptat o moţiune privind interzicerea mineritului care utilizează cianuri. Mai pe scurt, e vorba de extracţia de aur şi, ca să fim şi mai precişi, e vorba de proiectul Roşia Montană, cel care pentru unii este mumă, iar pentru alţii este ciumă.

Personal, nu am ştiut ce părere să-mi fac despre acest proiect până când nu m-am dus la Roşia Montană să văd şi să înţeleg. Am văzut un piesaj frumos, ca în multe alte locuri din ţara asta, nişte munţi ca nişte muşuroaie de furnici, plini de galerii din care s-a extras aurul şi multă, multă lume săracă şi necăjită. Cu alte cuvinte, am văzut un loc mort, distrus nu de cianuri, ci de incapacitatea oamenilor şi de eternele lor dispute care i-au luat dreptul la o viaţă, oricare ar fi ea.

Cu riscul e a supăra mulţi ecologişti şi cu acela de a-mi atrage diverse critici, pot spune că m-ar bucura ca proiectul să devină, în sfârşit, realitate. În esenţă, canadienii vor să taie în felii, precum salamul, munţii aceia găuriţi şi să treacă fiecare felie prin procedeul de extragere a aurului. Care procedeu nu are cum să fie altfel decât cu cianură.

Am auzit până acum fel de fel de poveşti cu cianuri. Cum că va fi ca la Baia Mare, cum că vom muri respirând aerul, sau alte bazaconii. Precedentul Baia Mare nu are nimic de-a face cu proiectul Roşia Montană. La Baia Mare apa conţinea sute de miligrame de cianură la litru, în timp ce la Roşia ar urma să aibă 7 miligrame. Mai sunt şi alte aspecte tehnice pe care canadienii le-au calculat în aşa fel încât să nu existe nicio problemă, oricât de prost s-ar face exploatarea sau oricât de mult ciment ar fura românii la construirea digului de la iazul de decantare. A face o paralelă între cele Baia Mare şi Roşia Montană e ca şi cum am compara căruţa cu monoraiul.

Mi se pare o ipocrizie să spui că un munte găurit valorează mai mult decât bunăstarea pe care ar putea să ţi-o aducă măcar redevenţa din exploatarea aurului. Dacă lumea ar fi gândit doar în termeni emoţionali, trenul ar fi rămas doar pe hârtie, iar pe mare ne-am deplasa cu galere şi în ziua de azi.

Cât priveşte cianura, nu voi face decât o asociere foarte personală. Am fost bolnavă de cancer şi am fost tratată cu soluţii care, prost dozate, înseamnă otravă ucigaşă. Am avut încredere în medici şi m-am însănătoşit. La fel e şi cu cianura. E o otravă care în cantităţi mici poate folosi, iar în cantităţi mari poate ucide. Cred că discuţia despre Roşia ar trebui să se poarte în termeni care să se refere la garanţiile că totul va fi făcut ca la carte şi că pacientul va trăi sănătos, mult, şi bine. Altfel, nu ne mai rămâne decât să interzicem medicamentele otravă şi pentru pacienţi, că aşa ni se pare nouă că e mai moral.

Mai sunt importanţi oamenii din Roşia Montană?

Poate e păcat că suntem dotaţi cu mecanisme aproape inepuizabile (şi folositoare pentru noi) pentru a defula întâmplările dezagreabile.
Distanţa în timp şi spaţiu nu face altceva decât să menţină aceste mecanisme în funcţie. Tulburarea pe care o resimţim atunci când auzim că undeva sau altundeva în lume au murit oameni de foame este, întrucâtva, comparabilă cu moartea unui apropiat, a unui animal de companie care ne făcea plăcere sau chiar a unui peştişor auriu în acvariu, aşa cum spunea, într-unul dintre eseurile sale, cercetătorul Georg Klein.

Putem gândi cu tristeţe la toate aceste “întâmplări”, dar ele rămân totuşi dincolo de ecran. Nici pierderea vieţii din cauza foamei a unei mari mase de oameni, nici dispariţia unui animal drag nu ne poate sugera durerea pe care o simţim când un prieten apropiat sau aparţinător drag este expus unui act de violenţă sau când noi înşine ne confruntăm cu violenţa brutală. Am enumerat aceste exemple, cunoscute de fiecare dintre noi pe propria piele, pentru a putea sugera celor care se opun proiectului “Roşia Montană” să încerce un alt gen de raţionament.

Nu am să presupun, cum din ce în ce mai multă lume – din România, dar şi din Parlamentul European o face, deja -, că banii şi interesele unor (alte) ţări fac posibile atâtea proteste împotriva salvării acestei zone. Mă voi mulţumi să încerc a-i determina pe cei care militează sincer pentru interzicerea proiectului să-şi imagineze că ei înşişi ar avea părinţii sau bunicii trăitori în această zonă, după cum se ştie, una dintre cele mai sărace din România. Pe cei care sunt cumpăraţi deja sau au nevoie de mai multă notorietate la Bruxelles, cum presupun că sunt Laszlo Tökes, Daciana Sârbu, alături de comuniştii Tamara Liotard din Olanda Joao Fereira din Portugalia, cei care au iniţiat o moţiune ce propune interzicerea tehnologiilor pe bază de cianuri în mineritul din Uniunea Europeană, pe cei care sunt doar proşti îi înţeleg.

Nu acestora mă adresez. Nici acelora care nu sunt români şi încearcă să blocheze în ţara noastră o investiţie de miliarde de dolari. Cu siguranţă, o Românie săracă e mai vulnerabilă şi mai uşor de controlat. Mă adresez celor care sunt oneşti şi se mai pot gândi şi lua în calcul situaţia de astăzi a ţării care nu e, deloc, una uşoară. Suntem în plină criză, mii de firme şi-au închis porţile şi sărăcia îşi arată din ce în ce mai mult colţii. Poate că aş fi fost mai circumspect sau m-aş fi gândit mai mult la argumentele adversarilor (oneşti!) acestui proiect, care aduce bugetului ţării, doar în prima fază, suma de peste 7 (şapte) miliarde de euro, în condiţiile în care situaţia economică a României şi-ar fi permis să construiască un alt proiect pentru scoaterea din sărăcie a atâtor oameni muritori de foame care aşteaptă o soluţie în fiecare zi – şi au dreptate, fiindcă sunt cetăţeni ai acestei ţări.

Or, această soluţie nu va veni niciodată, nici de la organizaţiile de stânga, care fac jocurile de interese ale şefilor lor politici, nici de la tinerii beţivani care vin la Roşia Montană doar ca să cânte la chitară, să agaţe gagici, să se îmbete şi să vomite pe dealurile la poalele cărora sătenii mănâncă numai cartofi, ceapă şi câte un ou de la găinile din ogradă. Nici unul dintre aceşti “inamici” ai proiectului nu are soluţii pentru locuri de muncă, pentru colectarea de fonduri necesare prezervării patrimoniului, nici pentru foamea din fiecare gospodărie din zonă. Mă întreb, revenind, dacă onest fiind şi gândindu-te că, poate, semnătura ta face ca o mie de familii să nu aibă de mâncare pentru multă vreme de acum încolo, asta nu te va face să intri în pământ de ruşine?

Cu ce drept putem noi condamna, într-o Românie pe zi ce trece mai săracă, având zeci de milioane de euro datorii la FMI şi Uniunea Europeană, o zonă a propriei noastre ţări la încremenirea în sărăcie şi foame? Dacă membri ai familiei noastre sau prieteni buni s-ar afla în această situaţie fără viitor şi fără speranţă, cum ne-am uita în ochii acestora, ca semnatari ai protestelor împotriva singurei soluţii de viaţă pe care o au? Nu ştiu ce om normal al României va asuma un astfel de act de o maximă violenţă împotriva viitorului unei părţi a aceluiaşi popor? Căci nu există un act de o violenţă mai mare decât condamnarea în mod conştient, cinic şi perfid a unui grup de oameni la sărăcie, la lipsa accesului la educaţie şi, în fine, la un viitor onorabil în această viaţă.


Mai 2010
L M M M V S D
« Apr   Iun »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
24252627282930
31  

Blog Stats

  • 110,823 hits