Posts Tagged 'cota unica'

Despre viziunea economica social-liberala

Uniunea Social Liberala si-a prezentat astazi, prin vocea celor doi co-presedinti, „viziunea economica”. Plecand de la niste indicatori publici cunoscuti (unii chiar depasiti sau neactualizati, luati din surse amestecate), alianta PSD-PNL concluzioneaza ca actuala situatie economica se perpetueaza ca urmare a unei proaste gestionari a crizei. Despre greselile PDL in gestionarea crizei am mai scris, asa ca voi concentra continutul acestui post asupra masurilor propuse de initiatori, ca sa vedem cam cum vor gestiona ei economia Romaniei.

Am sa incep cu cele fiscale si anume cotele de impozitare de 8, 12 si 16% pe venitul salarial. Prima observatie pe care o fac este una de natura politica, si anume ca aceste cote reprezinta un compromis intre o mentinere a unei fiscalitati reduse si a unei cote unice (PNL) si o cota progresiva de impozitare, in functie de cuantumul venitului salarial (PSD). Din acest compromis politic a iesit un melanj nesustenabil din punct de vedere fiscal si generator de costuri administrative, insotite de o declaratie care ar trebui retinuta. Conform d-lui Tariceanu, “liberalism nu inseamna cota unica ci fiscalitate redusa”. Pana acum se bateau liberalii cu caramida in piept ca ei au nascut-o. Pe cota (istoria recenta a cotei unice arata ca aceasta a fost propusa de guverne crestin-democrate, dar asta poate si datorita faptului ca in Europa nu mai exista de foarte mult timp prim-ministri liberali).

Nesustenabilitatea masurilor propuse vine din faptul ca orice reducere din fiscalitate este, cel putin pentru urmatorii 3 ani, nerealista in conditiile in care Romania, ca si majoritatea statelor membre UE, se lupta cu deficitele bubetare si cu gradul de indatorare. Imi pare rau ca USL nu a prezentat si niste prognozele bugetare (multianuale, dupa cum chiar ei se lauda) privind veniturile. De ce nu le-a prezentat? Pentru ca ele nu exista. Pentru ca nici un profesionist, chiar si angajat politic, nu putea sa gireze o masura pro-ciclica populista pana la extrem de reducere a fiscalitatii intr-o perioada in care inamicul nr. 1 mondial este deficitul public.

Care sunt sursele cu care USL zice ca va compensa reducerea de fiscalitate? Cresterea gradului de absortie a fondurilor europene, oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii fiscale, imbunatatirea colectarii, suprataxarea tranzactiilor speculative, cresterea redevenetelor statului etc. Aceste surse le-as clasifica in doua categorii: (1) minore si (2) populiste.

In categoria celor minore, a caror pondere este deci nesemnificativa in structura veniturilor bugetare, intra majorarea redeventelor si impozitul pe tranzactiile speculative. Am spus intotdeauna ca redeventele statului sunt mici si ca ele trebuie marite, insa acest lucru doar va corecta o situatie anormala, dar fara a aduce, singura, multi bani la buget. Tranzactiile speculative? Care tranzactii speculative? Cu terenuri si constructii nu mai sunt. Cand am vrut, in calitate de Presedinte ANAF, sa le incadrez in categoria tranzactiilor comerciale si nu civile, pentru a le putea taxa cu TVA, ministrul liberal al finantelor, dl. Sebastian Vladescu, a „pierdut” propunerea mea. De doua ori. E adevarat ca el a ajuns ulterior si ministru PDL al finantelor, dar asta e alta discutie si nu o reiau, mai ales ca am mai scris despre aceasta anomalie. Asadar singurele tranzactii speculative ramase ar fi cele bursiere. Cum bursele noastre (de marfuri si de valori) au volume de tranzactionare ridicol de mici, comparativ cu alte piete, nu are rost sa mai discutam despre cati bani ar intra la buget. Nici despre impactul nimicitor asupra asupra burselor si, deci, asupra investitiilor de portofoliu.

Din categoria masurilor populiste se distinge de departe cea privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta nu poate provoca decat rumoare, daca nu ilaritate. Nici o institutie financiara serioasa nu te va lua in seama, ba te va mai si cataloga ca neprofesionist si rupt de realitate daca invoci reducerea evaziunii fiscale ca si sursa bugetara. Aici trebuie sa vii cu propuneri concrete, cu cifre exacte si prognoze corecte (forecasts), nu cu basme cu feti-frumosi. Asta nu inseamna ca nu trebuie luptat cu evaziunea, insa acest lucru nu poate fi adus ca argument palpabil intr-o discutie profesionista. Largirea bazei de impozitare este de asemenea o masura nerealista, desi mai putin spectaculoasa decat evaziunea fiscala in ceea ce priveste gradul de populism. Largirea catre cine? Catre evazionisti? Deja am spus cum sta treaba cu evaziunea fiscala. Catre alte categorii de venituri? Care venituri, ca acum se impoziteaza tot, inclusiv dobanzile bancare. Catre alte categorii de contribuabili? Agricultura este un segment in mare parte nefiscalizat, insa acest lucru este mai greu de facut decat colectivizarea in anii ’50 si asta nu din lipsa de tancuri, ci din cauza inexistentei marilor exploatatii (ferme) agricole. Suprafata cultivabila a Romaniei este, multumita lui Petre Roman (celebrul “pariu cu agricultura”), faramitata din punct de vedere al proprietatii, ceea ce face ca mare parte a agriculturii sa fie una de subzistenta si deci, aproape imposibil de fiscalizat. In traducere libera, e imposibil sa alerge fiscul dupa taranii care vand pe marginea drumului sau in mici piete (vanzarea in acest regim constituie si unul dintre motivele pentru care, din super-market, cumparam doar produse turcesti si egiptene). Cresterea gradului de absortie a fondurilor europene l-am incadrat la categoria masurilor populiste deoarece este tema la fiecare campanie electorala si, indiferent cine vine la guvernare, gradul e cam acelasi: mic. In cazul asta, pe langa populism, trebuie sa adaugam si neprofesionalismul introducerii acestor fonduri la categoria surse bugetare, in conditiile in care impactul lor asupra bugetului este 0, fiind in acelasi timp atat venituri, cat si cheltuieli.

Ramanand la categoria masurilor fiscale, trebuie neaparat facuta si o remarca referitoare la costurile de administrare care insotesc o cota progresiva de impozitare, costuri pe care autorii le uita sau le considera nesemnificative spre a fi mentionate. Totusi acestea sunt insemnate deoarece presupun tiparirea si distribuirea de declaratii fiscale tuturor contribuabililor (ca pana in 2004), realizarea de campanii publice de informare a contribuabililor asupra modului de completare, asistenta la depunere si apoi gestionarea lor informatica, prelucrarea datelor, verificarea deductibilitatilor si calcularea ori recalcularea impozitului si plata acestuia. Si sa nu uitam de cozile aferente. Si pentru ca tot veni vorba de deductibilitate, nu pot sa nu remarc din nou incompatibilitatea acestei masuri (ce insoteste, in general, o cota progresiva de impozitare) cu masura de reducere a fiscalitatii. Adica se bat cap in cap.

In ceea ce priveste reducerea CAS cu 5%, desi costurile fiscale cu forta de munca sunt mari, in conditii de criza bugetara (inclusiv deficit al bugetulului de asigurari) acest lucru este imposibil de realizat. Atunci cand conditiile se vor schimba, acest lucru ar fi sustenabil, dar in conjunctie cu masuri de crestere a bazei de impozitare salariala precum din cele adoptate prin noul cod al muncii, cresterea varstei de pensionare fiind cea mai importanta. O astfel de masura a fost adoptata in toata Uniunea Europeana, in conditiile in care natalitatea este in scadere iar numarul pensionarilor deja a depasit numarul salariatilor. Dar cum USL s-a opus zgomotos adoptarii noului cod al muncii, desi acesta era cerut cu insistenta de angajatori (aceiasi carora USL li se adreseaza astazi cu masuri de genul reducerii CAS), nu vad cum USL poate sustine in mod credibil reducerea CAS.

Reducerea TVA la 19% pana in 2016 este un deziderat pe care nimeni nu il poate controla. Cresterea TVA a fost o masura hazardata si am fost printre primii care l-a acuzat pe Sebastian Vladescu (pe atunci ministru de finante) ca a luat aceasta masura ca la clasa a 8-a, adica pur aritmetic (15% din pensii = 5% in plus la TVA), fara o analiza a impactului asupra cresterii economice si a veniturilor pierdute la buget ca urmare a scaderii consumului. Asadar TVA trebuie scazut la un moment dat, dar numai daca, in urma analizalor, ar rezulta o crestere a consumului pentru ca altfel riscam sa patim ce a patit Marea Britanie. Spre deosebire de noi, care am marit TVA-ul, ei l-au redus pentru a stimula consumul, numai ca acest lucru nu s-a intamplat din cauza temerii britanicilor ca criza va continua si, in lipsa increderii in viitor, consumul nu a crecut iar marea Britanie s-a ales doar cu o gaura in buget. Iar laburistii lui Gordon Brown au pierdut alegerile.

Scutirea de impozitul pe dividendele nerepartizate si folosite la majorarea capitalului social in vederea investirii sumelor ce fac obiectul majorarii in utilaje si echipamente etc. imi aduce aminte de legile privatizarii de la jumatatea anilor ’90, scrise de unii care habar nu aveau finante, legi care au dus la litigii inevitabile intre investitori si FPS-ul de pe atunci. Oricum, avem deja in codul fiscal masura scutirii de impozit pe profitul reinvestit cu diferite destinatii. Scutirea de impozit pe dividende nu aduce nimic in plus, ci in minus, ca inainte de a distribui dividende, platesti impozit de profit. In orice caz, nici actuala masura nu prea produce efecte deoarece, pur si simplu, lipseste profitul. Din pacate.

Restul propunerilor sunt mai mult de revista, asa ca nu voi face comentarii. Cu doua exceptii, prima referitoare la masura capitalizarii CEC Bank si Eximbank, cu riscul de a intra in conflict cu toate guvernele trecute, prezente si viitoare. Daca ar fi dupa mine, Eximbank-ul nu ar trebui capitalizat, ci dizolvat si lichidat. De cand exista nu a fost decat o sursa de drenaj a banilor publici catre credite preferentiale care ajung, invariabil, in default. Asadar salariul de 20.000 euro pe luna al cumnatului Costea (la care se adauga bonusuri „de performanta”) este doar partea vizibila, care genereaza discutii asupra subiectului. A doua se refera la masura “TVA 9% la stat si 15% deductibil la producator”. Cum adica?? TVA e tot la stat, ca de aia e impozit, si tot deductibil la producator, intermediar, retailer, singurul care plateste si nu deduce fiind consumatorul, utilizatorul final. Ma rog, as fi curios sa il cunosc si eu pe “inventatorul” masurii J

In concluzie, cu mici exceptii care, desi bune ca initiative (masuri de altfel, vehiculate de mult timp atat in mediul politic, cat si in cel de afaceri, insa ramase tot timpul la stadiul de promisiuni electorale), acestea nu pot reprezenta baza unui program economic. Acestea sunt contractele de management pentru proprietatile statului, contractele de performanta ale managerilor, incredintarea managementului catre firme private si centralizarea administrarii accesarii fondurilor europene. Asadar programul USL pare scris pe genunchi, este nesustenabil si necredibil, atat din punct de vedere fiscal-bugetar, cat si din punct de vedere economic. Mi-ar placea, daca tot invoca renegocierea acordului cu FMI, sa ceara o opinie si reprezentantilor acestei institutii. In special cu privire la obiectivul final, cresterea cu 6 puncte a ponderii in PIB a veniturilor bugetare, adica de la 32% la…38%.

Riscul unificarii bazei de impozitare (common consolidated corporate tax base – “CCCTB”)

Uniunea Europeana discuta zilele acestea proiectul unificarii bazei de impozitare la nivelul blocului comunitar. Daca acest sistem va fi adoptat, companiile mutinationale cu sedii in diversele state membre vor plati impozitul pe profit conform unei scheme consolidate de venituri si cheltuieli, profitul fiind astfel centralizat si distribuit apoi intre statele membre proportional cu volumul afacerii din fiecare stat. Mai departe, fiecare stat membru va aplica rata de impozitare stabilita conform reglementarilor nationale. Pana aici nimic rau, cel putin din punctul de vedere al Romaniei, care este avantajata de o astfel de masura. De asemenea, masura este dorita de companiile multinationale care isi vor putea centraliza astfel veniturile si cheltuielile, cu deductiblitatea aferenta uniformizata (aici vor avea chiar de castigat in fata Ministerului Român de Finante, care nu recunoaste in prezent deductibilitatea unor cheltuieli in aceeasi masura precum tari din vestul Europei). Pericolul vine insa din alta parte. Este déjà binecunoscuta intentia principalelor doua state membre UE, Franta si Germania, de a indrepta fiscalitatea comunitara catre o rata comuna (unica) de taxare a profiturilor companiilor, undeva la 25%. In conditiile in care Romania are in prezent, conform sistemului national, o rata de impozitare de 16%, este evident ca o uniformizare a acesteia va duce la o crestere a nivelului de fiscalitatii nationale. Acest lucru se traduce, din pacate, printr-o pierdere a avantajului competitiv al României in cursa pentru atragerea de investitii straine, adica exact companiile multinationale care sunt intotdeauna interesate de o legislatie cu fiscalitate redusa. Irlanda déjà s-a opus unificarii bazei de impozitare tocmai de teama ca acest lucru sa nu duca in final sau sa fie folosit ca argument pentru unirea ratei de impozitare (in prezent Irlanda avand o rata de doar 12,5%, aceasta fiind considerată motorul cresterii economice spectaculoase a Irlandei, tara in care PIB-ul per capita l-a depasit cu mult pe cel al vecinilor britanici). Miercuri seara a expirat termenul pana la care statele membre trebuiau sa adopte o pozitie fata de CCCTB si 8 state au facut opozitie, la care se adauga 5 state care au formulat obiectii. Romania nu se afla nici pe lista oponentilor si nu a formulat nici vreo obiectie. Unificarea fiscalitatii la o rata mai mare de 16% ar fi dezastroasa pentru Romania. O țară in care birocratia, evaziunea fiscală – ajunsă la cote déjà alarmante – , instabilitatea fiscala, legislative si politica, coruptia si, nu in ultimul rand, pregatirea din ce in ce mai slaba a fortei de munca (cauzata de degradarea constanta a sistemului educational) sunt elemente pe care o companie le ia intotdeauna in calcul atunci cand analizeaza oportunitatea realizarii unei investitii straine directe. Si atunci singurul lucru care ar mai putea determina o companie straina sa investeasca in România si nu intr-un stat din vestul ori centrul Europei, de exemplu, este nivelul redus al impozitului pe profit (si pe venit, dar asta e alta discutie). Din pacate, acest avantaj competitiv pâna de curand unic in Balcani, trebuie impartit acum cu Bulgaria (cae are cota unica de 10%) si, probabil, cu Ungaria, ceea ce face ca șansele atragerii de capital strain sa se reduca substantial (e adevarat ca Romania, ca piata, este cat Bulgaria si Ungaria la un loc, dar acest lucru nu poate compensa faptul ca Ungaria, de exemplu, a atras mai multe investitii straine decat Romania si fara cota unica). Care va fi pozitia Comisiei Europene fata de unificarea ratei de impozitare e greu de anticipat, avand in vedere greutatea doritorilor in balanta puterii europene. Cred ca temerea Irlandei fata de propunerea Comisiei este indreptatita. Cred ca Irlanda a sesizat pericolul, mai ales ca nu e prima data cand Irlandei i se cere sa renunte la cota sa redusa de impozitare corporatista (presiunea s-a simtit si atunci cand Irlanda a primit ajutor din partea UE si FMI). De fapt, alt motiv pentru care Franta si Germania ar accepta unificarea bazei de impozitare fara unificarea ratei nu vad, cele doua economii fiind dintre cele care suporta efectele negative ale transferului capitalurilor catre state cu fiscalitate redusa. Si vorbim aici de state conduse de guverne de centru-dreapta, dintre care unul (Franta) nu se poate abtine de la promovarea si legiferarea unor idei care vor duce la migrarea capitalurilor spre state emergente din afara Uniunii Europene (cum ar fi statele din grupul BRIC). Pozitia Regatului Unit fata de actual propunere de unificare a bazei de impozitare este una interesanta in conditiile in care acest stat membru a vazut economia Irlandei crescand fenomenal datorita cotei unice de impozitare de 12,5%, pe seama transferului de capital in primul rand din Regatul Unit (dar si pe seama unui grad semnificativ de atragere a fondurilor europene). Regatul Unit a anuntat (in urma unui vot recent dat in Camera Comunelor) ca nu agreaza masura pe motiv ca submineaza dreptul unui stat membru de a-si stabili singur politica fiscal (oare cati deputati din Parlamentul Romaniei au auzit de problema asta?). Am luat exemplul Regatului Unit deoarece este cunoscuta ambitia actualului guvern conservator de a relansa economia in primul rand creand un mediu de afaceri foarte prietenos, prin politici ce combina masuri de reducere a birocratiei si de stimulare fiscala cu masuri de consolidare fiscala (deficitul bugetar fiind cu mult mai mare de cat cel al Romaniei, de exemplu, insa acest lucru a atras masuri de austeritate moderate in raport cu Romania, de exemplu). Un alt motiv pentru care am ales exemplul britanic este acela ca, de curand, Comisia Europeana a stabilit ca o lege din 2006 (adoptata ca urmare a unei hotarari judecatoresti) care interzice multinationalelor britanice sa beneficieze, prin transfer de capital sub forma de investitii straine directe, de pe urma ratelor mai mici de impozitare din alte state europene este neconforma cu legislatia comunitara. Aceasta lege a fost edictata exact pentru a opri migratia capitalului britanic catre legislatii cu fiscalitate redusa (printre care si Romania). Asadar, desi finantele publice din Regatul Unit “beneficiaza” (inca) de o lege care ingradeste mutarea capitalului britanic catre alte state europene, guvernul britanic se opune primei initiative cel putin. Prin decizia data in cazul Regatului Unit, executivul comunitar recunoaste in prezent atât dreptul statelor membre de a-si stabili propria rata de impozitare, căt si dreptul companiilor europene de a investi in ce țara considera ele ca este mai profitabil din punct de vedere fiscal. Sa vedem daca aceasta pozitie se va pastra si sub asaltul franco-german, care va veni cu siguranță daca actual propunere, CCCTB, va fi adoptată. Si sa speram ca va intelege si actuala opozitie din Romania ca pastrarea cotei unice este o chestiune de importanta nationala iar renuntarea benevola la ea ar reduce Romania la o tara care nu va mai avea absolut nci un argument cu care sa atraga capitalul strain. Sau poate vrem sa revenim la sloganul anului 1990 cu “nu ne vindem țara” la straini (ca sa o dam pe nimic la ai nostri) …

Material publicat pe site-ul „The Contributors”, 24.05.2011

Principiile de dreapta tin doar pana la prima campanie electorala

In 2008 PNL, pe atunci (aproape) singur la guvernare dar sustinut din parlament de PSD, majora pensiile si fura astfel „ideea” lui Geoana (cam de genul aceasta fiind toate ideile pe care le-a putut produce ilustrul presedinte pentru o seara). Asta dupa ce, initial, Tariceanu spusese ca nu se poate pentru ca nu sunt bani. Dar nu l-au tinut mai mult de trei zile principiile de dreapta si, dupa doar trei zile, mirosind avantajul electoral, l-a trimis pe Vosganian pe toate televiziunle pentru a explica masura electoratului PNL. Si electoratului altora, caruia Tariceanu i s-a si adresat ulterior in mod direct, prin fluturasi electorali tipariti de Guvern (adica tot pe banii nostri). Si uite asa PNL a obtinut in toamna lui 2008 22% din voturi iar deficitul public a ajuns la 5,4%. Ca sa nu ramana mai prejos in anul electoral ce nu se incheiase, doi ilustri necunoscuti deputati de la PD si, respectiv, PSD, propun in Parlament majorarea salariilor profesorilor cu 50%. De unde bani? Ce conteaza, asta e problema Guvernului, sa gaseasca bani (ca sa o citez pe o distinsa „doamna” a politicii romanesti, ajunsa la PSD dupa un stadiu de tatism la PRM), Parlamentul doar voteaza. Si uite asa a trecut legea, a votat-o pana si Adomnitei, ca tot si-a adus aminte ca si el deputat si nu se cade sa nu ridice mana cand gestul sau da bine la subordonatii de pe atunci ai domniei sale (pentru cine nu isi mai aduce aminte, Adomnitei era, la acel moment, Ministrul Educatiei). Relativ imediat dupa votul cu pricina au venit si alegerile iar PNL s-a dus in opozitie cu toate cele 22 de procente ale lor si, bineinteles, cu tot cu Adomnitei (pentru cine tot nu isi aduce aminte, Adomnitei e ala care s-a dus la nunta cu elicopterul MApN, precum se duc cocalarii cu limuzina). Odata ajuns la putere, PD isi da seama ca e partid de dreapta si suspenda aplicarea legii (ma rog, nici nu trebuia sa fii de dreapta ori de stanga ca sa vezi ca asta e prea groasa ca sa tina). Ideea generala desprinsa din toate aceste intamplari vesele si triste e aceea ca chestia asta, cu dreapta, nu tine prea mult timp, ci doar pana la prima campanie, cand toata lumea devine de stanga. Asa ca, mai avand de infruntat inca o campanie electorala, cea prezidentiala din 2009, in afara blocarii posturilor si nebugetarea celor neocupate in administratia publica, mare lucru nu s-a intamplat pe partea dreapta. In continuare isi produc efectele majorarile de cheltuieli publice convenite cu sindicatele si uite asa ajungem, la sfarsitul lui 2009, cu un deficit public ce tindea spre 8%. Odata trecute si alegerile din 2009, PD trece in 2010 la masuri de austeritate si consolidare bugetara (pe care ar fi trebuit sa le ia, daca nu PNL & UDMR in 2008, cu siguranta PD & PSD in 2009), sub titlul de masuri anti-criza – desi „anti-criza” inseamna stimularea, fiscala sau chiar si nefiscala a mediului economic -. Tinta: reducerea deficitului public pana unde vrea FMI-ul, ca doar el da banii pentru plata in continuare a pensiilor si salariilor, adica pentru consum… Ramane cota unica, lucru excelent, insa creste TVA-ul cu 5%, cu consecintele de rigoare asupra consumului, care scade pe masura. 2011 incepe cu anuntarea unei aliante surpriza (?) PSD – PNL + PC (plus, minus, nu mai conteaza; cand e dragoste nu mai conteaza nici doctrina diametral opusa si nici damful de securist dovedit, dapai matematica). Alianta cu acte in regula, inscrisa la cremenel. Mai mult, Antonescu spune ca ar renunta chiar si la cota unica daca PSD accepta listele comune la paritate (juma-juma). Asta dupa ce a zis ca moare de gat cu cota unica… Ponta saluta faptul ca Antonescu a inteles ca si socialismul e o optiune viabila economic, daca ai specialisti si uite asa au cantat impreuna prohodul cotei unice, in aplauzele liberalilor si spre stupefactia electoratului lor care nu mai intelege cine e de dreapta in tara asta. Pai ii spun eu cine e de dreapta: nimeni. Sau, mai bine spus, nimeni, cata vreme se apropie o campanie electorala. Toate actiunile, ba chiar si declaratiile publice palesc in fara mirajului guvernarii obtinut prin pomeni electorale, in diferite aliante politice. Daca ne uitam inapoi in istorie o sa vedem ca asa a fost dintotdeauna, de la Cuza incoace. aliante spectaculoase si promisiuni de dragoste etarna inspre binele patriei, desigur, urmate de divorturi gretoase si insotite de flegmele de rigoare. Un singur om a reusit sa puna ordine in adunatura de politicieni de pe la noi. Il chema Carol si venea din Germania. Si uite asa am inceput sa avem si noi bulevarde, cladiri administrative si canalizare ori iluminat stradal. A inceput si Bucurestiul sa semene a capitala europeana si nu a targ oriental. De unde mai luam acum un Carol? Ca Mihai e batran iar Duda poate sa-si spuna „principe” cat vrea ca, daca nu te nasti Hohenzolern, tot o duda, ramai. Din pacate concurenta pe un Carol ar putea fi mare, ca sunt in buda cu deficitul public si Grecia, si Irlanda, si Portugalia, si Spania, si Italia. Ba chiar si Belgia si Marea Britanie (apropos de Marea Britanie, si Gordon Brown stia ca se duce dracu’ deficitul public dar, ca si Tariceanu si Boc inaintea lui, intr-un alt colt de Europa, nu a luat nici o masura pentru ca, nu-i asa, urma o campanie electorala pe care oricum a pierdut-o). Si atunci ma intreb eu, mai e cineva de dreapta in UE? Teoretic da, cata vreme 21 din 27 de guverne sunt conduse de premieri ai caror partide fac parte din PPE. Practic, se pare ca doar Germania e de dreapta. Ca doar ei au inventat PPE-ul si crestin-democratia, nu? Germania, care inregistreaza cea mai robusta crestere economica post-criza. Germania, care si-a inscris in Constitutie ca statul federal nu are voie sa depaseasca 3% deficit public iar landurile 0%. Germania care este nevoita acum sa dea bani tuturor celorlalti (direct sau prin EFSF ori ECB), teoretic de dragul solidaritatii comunitare, practic de dragul monedei euro pe care ei au inventat-o si acum le pare rau. Dupa marca. Si atunci ramane sa ne ducem crucea, cu politicienii nostri de Dambovita (printre care ma numar si eu, ce sa fac, macar din solidaritate de breasla daca nu din impartasirea acelorasi principii), politicieni dintre care unii ajung ministri de finante din poeti ori ministri de interne din tamplari. Sau poate, Doamne-ajuta, s-o gasi vreun Carol pe aici, pe la noi, prin Romania. Unul care vorbeste rar dar bine si care acum lucreaza pe undeva pe strada Doamnei…

A fi sau a nu (mai) fi ministru

Declara Sebastian Vladescu intai ca nu se astepta sa fie demis. Motivul? Avea sprijinul Presedintelui Romaniei. Macar formal trebuia sa stie ca echipa si-o face Primul Ministru, nu seful statului. Ma rog, inca un sut in fund dat premierui… Asadar, dupa ce iti pui in cap un intreg partid pe care il sfidezi, dupa ce iti pui in cap toti oamenii de afaceri prin declaratii nefundamentate, stupide si generatoare de panica in mediul investitional, dupa ce iti pui in cap o tara intreaga, declari senin ca nu te asteptai sa fii remaniat si ca inlaturarea ta a fost o greseala. Daca nu l-as cunoaste as spune ca declaratia vine pe fondul naivitatii, de la un om rupt de realitate. Dar il cunosc si stiu ca ruptura e in alta parte, la vreo 3 metri in fata, cum se zice.
Declara din nou Sebastian Vladescu (mai recent) ca Emil Boc are capacitate limitata de a intelege mecanismele economice si ca majorarea TVA a fost o greseala cu care el nu a fost de acord. Declara, evident, dupa ce a fost revocat din functie. Dar cand a acceptat mandatul nu stia cata economie stie Emil Boc? A aflat dupa aceea? Si atunci de ce a asteptat sa se compromita el, un mare technocrat de altfel, alaturi de un sef limitat in intelegerea economiei? Sa inteleg ca a suferit foarte mult pe perioada mandatului din cauza ca nu putea discuta economie cu seful lui. Trist, nu-i asa? Pai ar fi trebuit atunci sa spuna ca simte o mare bucurie ca a plecat, atata vreme cat premierul nu numai ca nu stia economie, dar lua si decizii trecand peste vointa ministrului de finante, precum majorarea TVA.
Da, majorarea TVA a fost facuta, spune Sebastian Vladescu, fara ca el sa fi fost de acord. Pai, de ce nu a zis atunci asta? Ca doar in cabinetul lui s-au facut acele calcule pe genunchi de genul 15% din pensii = 5% majorare TVA. De ce nu a produs un alt document, ca doar avea la cine sa apeleze in Ministerul de Finante in care sa arate ca macro-economia nu e aritmetica de clasa a V-a. De ce nu s-a opus?
In 2005, pe cand eram presedinte ANAF, nu am fost de acord cu stergerea datoriilor unor mamuti de stat generatori de pierderi pe banda rulanta. Am zis asta in Guvern si, mai mult, nu am semnat HG-ul. Nici eu nici Ionut Popescu (pe atunci ministrul finantelor publice). Dar le-a sters Tariceanu pana la urma. In 2006 nu am fost de accord cu taxa pe viciu a geniului in viata Eugen Nicolaescu (pe atunci ministru al sanatatii). Era generatoare de evaziune, distorsiona alcatuirea bugetului de stat si nici nu rezolva problema in sanatate (asta vedem si astazi, dupa 4 ani). La fel, nu am semnat proiectul de lege. Dar Tariceanu l-a trecut prin asumarea raspunderii guvernului in parlament. In 2007 am criticat taxa de prima inmatriculare. Am considerat o ipocrizie ca, la cateva zile dupa aderare, cand te-ai vazut cu sacii in caruta UE, sa iti bagi picioarele in ea de legislatie comunitara si sa o incalci grosolan. Si taxa a trecut. Evident ca a cazut apoi in instanta, insa in urma unor procese individuale, ca procedura de infringement dureaza mult.
Lasand la o parte ca Sebastian Vladescu nu avea ce cauta in acea functie de la bun inceput, el trebuia demis fara nici un menajament dupa ce a declarat nonsalant ca ar trebui sa adoptam sistemul impozitarii progresive si ca nu mai avem nevoie de cota unica. Adica atunci cand a criticat cu buna-stiinta un element fundamental al programului de guvernare intr-un mod similar cu comportamentul unui hipopotam intr-un magazine cu portelanuri. El a ramas bine-mersi, si-a vazut de treaba, a taiat 25% din salarii si a doua zi a plecat in vacanta, lasandu-l doar pe Mihai Seitan sa explice cum e cu criza si cu masurile de austeritate. Si ne mai intrebam de ce e lumea rea cu noi,ca doar avem ministrii buni, nu?

Cota unica vs. cota progresiva

Sebastian Vladescu zice ca i-ar placea o cota progresiva de impozitare. Nu a spus nici la ce se aplica (venit/profit) si nici la ce cote s-a gandit. De fapt, a te gandi asa, intr-o dimineata nu echivaleaza cu a studia problema in toate aspectele ei: avantaje/dezavantaje competitive ca si tara (nimeni in jurul nostru, cu exceptia Ungariei, dar nu pentru mult timp, nu are cota progresiva), costurile de administrare, impactul bugetar etc.

Crin Antonescu zice ca e sustinator al cotei unice (ceea ce stiam) insa o vrea de 10%. Nici domnia sa nu a facut nici un studiu ci a zis asa, tot intr-o dimineata.

Chiar nimeni, in afara de Mugur Isarescu, nu sustine nemodificarea impozitarii (directe, ca aia a mai ramas)?

Ponta, criza economica si cota progresiva de impozitare

Zice dl. Ponta, proaspat ales prsedinte al PSD, ca solutia (romaneasca?) la iesirea din criza este desfiintarea cotei unice si revenirea la cota progresiva de impozitare. De unde stie dl. Ponta acest lucru nu stiu, pentru ca nu exista inca vreun precedent in care un stat care a trecut de la cota de impozitare progresiva la cota unica sa decida acum invers. In schimb toate statele care au adoptat cota unica au avut crestere economica. Asta ar trebui sa stie dl. Ponta deoarece nu e o chestiune de economie (domnia sa fiind jurist de profesie) ci de istorie recenta. Iar toti anii acestia de crestere economica au ajuns sa se simta si in buzunarul cetateanului de rand (pt care cica lupta PSD-ul). Numai ca intre timp a venit criza peste noi si toata amarata de crestere economica s-a spulberat.

De ce vrea insa dl. Ponta sa schimbe o metoda care a demonstrat ca functioneaza, doar doctrinarii socialisti gen Cristian Parvulescu pot sa spuna. E adevarat ca, pe termen foarte scurt (max. 1 an),  s-ar strange bani mai multi la bugetul statului, bani care evident s-ar duce in pensii si salarii majorate artificial, ca asa fac socialistii; de fapt asa au facut si bravii nostrii liberali, care cica sunt de dreapta (stiu, asa a facut si PD-L insa doar la nivel de intentie deoarece legea nu s-a pus niciodata in aplicare pentru ca altfel ar fi fost un dezastru comparabil poate cu cel grecesc). Asa ca bine ca nu suntem in locul grecilor, desi as vrea sa il intreb pe liberalul Tariceanu urmatorul lucru: daca, marind cheltuielile cu salariile de la 5% din PIB la inceputul lui 2005 la 9% din PIB la inceputul lui 2009, a obtinut si o dublare a eficientei administratiei publice sau doar a cumparat niste voturi pe banii trezoreriei (adica ai nostri), cu efecte pe care azi cu totii le resimtim. Poate imi raspunde tot pe blog, daca ii dau un „ping” 🙂

Dar sa revenim la dl. Ponta care, prin declaratiile sale, nu stiu cate voturi aduna de pe la creduli insa cu siguranta daca va si pune candva in aplicare aceasta masura (desi nu cred), va spulbera si bruma de avantaj competitiv al Romaniei in raport cu alte state, in speta fiscalitatea redusa.  Ca avantajul fortei de munca ieftine si calificate s-a cam dus pe apa sambetei, o stie toata lumea, incepand cu angajatorii, adica nici ieftina nu prea mai este si nici cu calificarea nu mai stam bine, la cat de performant a devenit sistemul nostru de invatamant unde fiecare nou ministru al educatiei „reformeaza” sistemul.

P.S. Cred ca am plagiat in titlu. Seamana cu titlul unui film romanesc, „Pruncul, petrolul si ardelenii” 🙂

inconstantin, krossfire, lovingvama, Narcis Gavan, Ovidiu Draghia, Piticu, Subiectiv, Visurat, Vlad Bogos, Voce, zoso, cristealizari, Victor CiutacuPavel Lucescu, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu

Oful d-lui Tariceanu II

Se plange dl. Tariceanu pe blogul domniei sale ca programul de guvernare al coalitiei PD – PSD e unul de stanga si aduce ca prim argument eliminarea cotei unice. Ei bine, unde a vazut domnia sa asemenea lucru nu stiu. Lasand la o parte faptul ca veniturile si profiturile vor continua a fi impozitate prin aplicarea unei cote unice, dl. inginer Tariceanu face confuzie intre acciza (adica acel impozit indirect aplicat consumatorului final care cumpara anumite marfuri, unele dintre aceste marfuri facand parte din categoria celor de lux) si impozitul pe venit (adica un impozit direct). Ei bine, acciza pe lux se spune ca va creste si nu vreun impozit.

Zice in continuare dl. Tariceanu ca programul in speta nu contine masuri pentru stimularea economiei. Adica, indirect, dl. Tariceanu ne aduce aminte de programul anti-criza al PNL. Zambesc cand ma gandesc la acel program „liberal” facut in jumatate de zi, pe finalul campaniei electorale, pentru ca pur si simplu acesta este neaplicabil in cea mai mare parte. El reprezinta doar un document electoral care a fost folosit inainte de alegeri.

In aceeasi ordine de idei, imi aduc aminte despre sedintele Comisiei Nationale de Strategie a Aliantei D.A. din 2004 la care dl. Tariceanu nu a participat, in schimb a fost foarte reticent la introducerea cotei unice, speriat ca vor scadea incasarile la bugetul de stat. Ei bine, incasarile nu au scazut ci din contra, au crescut (cu 15% in 2005 si cu 22% in 2006). In acest context a imbratisat dl. Tariceanu cota unica si a ramas cu ea in gura si in campania electorala ce tocmai s-a incheiat. De altfel, cota unica nu este o masura de sorginte liberala ci populara, primii care au implementat-o in istoria moderna a fiscalitatii europene fiind balticii (acest lucru e cu atat mai simplu de verificat intrucat liberalii nu au avut, pana la CPT, nici un prim-ministru in Europa).

Nu in ultimul rand, nu pot sa nu remarc ipocrizia d-lui Tariceanu care caracterizeaza promisiunile de crestere a cheltuielilor publice de natura salariilor si pensiilor ca fiind iresponsabile…dl. Vosganian stie de ce :), ca doar a lasat mostenire noului ministru de finante un deficit bugetar de peste 4,5% (cu tot cu Fondul Proprietatea) si o trezorerie goala.

In concluzie, dl. Tariceanu ar trebui sa vorbeasca mai putin despre altii ci sa vada mai bine cum isi va pastra scaunul de presedinte al PNL pe care l-a condamnat la opozitie prin solicitarea nerealista de a conduce viitorul guvern din postura de „castigator” a 18% din voturile electorilor. Sau sa isi vada de firma sa care va avea de suferit destul de mult in contextul actualei crize economice, alaturi de alti producatori si vanzatori de autoturisme (sau nu, ca de aia si-a tras „taxa de poluare”…)

inconstantin, krossfire, lovingvama, Narcis Gavan, Ovidiu Draghia, Piticu, Subiectiv, Visurat, Vlad Bogos, Voce, zoso, cristealizari, Victor CiutacuPavel Lucescu, Calin Constantin Anton Popescu-Tariceanu

 

 

 


August 2017
L M M M V S D
« Aug    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 110,827 hits