Posts Tagged 'PVV'

Am cerut instituţiilor europene să examineze posibilitatea declanşării procedurii de infringement împotriva Olandei

Sebastian Bodu (RO, PPE) a cerut Comisiei Europene şi Consiliului să examineze dacă aprobarea tacită din partea guvernului Olandei a site-ului xenofob administrat de Partidul Libertăţii din Olanda (PVV) îndeplineşte condiţiile pentru declanşarea procedurii de infringement împotriva Olandei.
Într-o interpelare adresată Comieiei, respectiv Consiliului, Sebastian Bodu argumentează că deoarece PVV este un partid aflat la putere prin faptul că acordă sprijin parlamentar actualului executiv în schimbul promovării la nivel guvernamental a politicilor acestuia, şi deoarece guvernul Olandei sau o instituţie a acestui stat membru nu a declanşat nici o acţiune pentru a închide acest site, acest lucru echivalează cu promovarea implicită a unei politici discriminatorii de către statul olandez. Această concluzie este întărită şi de faptul că premierul olandez, liberalul Mark Rutte, nici măcar nu a încercat să condamne site-ul anti-imigraţionist şi a refuzat chiar să vină în faţa Parlamentului European pentru a da explicaţii, ceea ce reprezintă o aprobare de facto a politicilor xenofobe ale PVV.

Site-ul în speţă invită cetăţenii olandezi să se plângă „dacă şi-au pierdut locul de muncă în faţa unui polonez, român sau bulgar, sau dacă au fost deranjaţi în vreun fel de imigranţi din Europa centrală şi de est”.
“Este clar că acest site reprezintă o platformă de instigare la discriminare şi chiar ură pe bază de cetăţenie”, afirmă Sebastian Bodu. Acesta adaugă că „explicaţiile orale ale Comisiei, cum că închiderea site-ului este o problemă care trebuie rezolvată de către instanţele judecătoreşti olandeze şi că executivul comunitar nu are nici o competenţă, sunt doar în parte adevărate”. În opinia lui, articolele 18 şi 19 din Tratatul de Funcţionare al Uniunii Europene au fost încălcate. Conform acestor două articole, orice formă de discriminare bazată pe cetăţenie sau origine etnică este interzisă. Mai mult, în conformitate cu articolul 4 alineat 3 paragraful secund din Tratatul Uniunii Europene, statele membre adoptă orice măsură generală sau specială pentru asigurarea îndeplinirii obligaţiilor care decurg din tratate sau care rezultă din actele instituţiilor Uniunii (precum Directiva-Cadru privind Rasismul şi Xenofobia). „Conform articolelor mai sus menţionate, Comisia Europeană trebuie să ia o poziţie foarte clară privind începerea procedurii de infringement. Articolele 18 şi 19 nu vorbesc despre discriminare printr-un act al guvernului, ci despre discriminare într-un stat membru, în general. Mai departe, articolul 3 vorbeşte despre acţiunile pe care un stat membru, prin instituţiile sale, trebuie să le ia în vederea eliminării discriminării”, a mai declarat eurodeputatul.
Sebastian Bodu consideră că în acest caz ne aflam „într-o evidentă discriminare împotriva căreia instituţiile olandeze nu fac nimic. Mai mult, discriminarea este aprobată tacit de către guvernul olandez. De aceea situaţia este de neacceptat iar Comisia Europeană ar trebui să dea un semnal puternic în sensul că astfel de acte nu sunt tolerate şi că tratatele trebuie respectate indiferent de culoarea steagului naţional sau de culoarea politică a guvernului. Altfel, nu facem decât să încurajăm acest tip de comportament iar guvernele se vor putea ascunde în spatele altcuiva. În acel moment, Comisia va începe să piardă controlul asupra situaţiei”.

SCRISOARE DESCHISĂ d-lui Crin Antonescu (C.C. d-nei Renate Weber)

Stimate Domnule Crin Antonescu,

Astăzi în Parlamentul European are loc dezbaterea cu privire la existenţa site-ului xenofob al aşa-zisului Partid Olandez al Libertăţii (PVV) şi la lipsa de reacţie a autorităţilor olandeze cu privire la derapajele partidului extremist care susţine în continuare din Parlament guvernul olandez. La această dezbatere a fost invitat şi premierul Olandei, liberalul Mark Rutte, care a refuzat însă participarea.
Un astfel de refuz reprezintă o premieră istorică pentru Parlamentul European şi nu una de bun augur. Nu mai devreme de luna ianuarie premierul Ungariei a fost chemat pentru a da explicaţii cu privire la acuzaţiile de slăbire a mecanismelor democratice din ţara sa. Viktor Orban s-a prezentat şi şi-a susţinut punctul de vedere, deşi ştia că o majoritate aritmetică formată din liberali şi socialişti îl va pune la zid. Este nu numai o datorie de onoare pentru orice lider din statele membre să îşi prezinte poziţia în faţa unei instituţii fundamentale a Uniunii Europene, ci şi un gest de respect faţă de legislativul european.
Sfidarea premierului olandez observ cu tristeţe că trece nesancţionată de eurodeputaţii liberali, mai ales cei români, precum şi de Dvs., ca preşedinte al unui partid înfrăţit cu partidul liberal al premierului olandez Mark Rutte. E adevărat că sunt mai puţini români în Olanda decât în Italia sau Spania, de exemplu, dar este de-a dreptul cinic să îţi ghidezi acţiunile politice doar cantitativ într-un caz care reprezintă un atentat la însăşi valorile democratice ale unui stat membru al UE în funcţie de astfel de calcule.
Mă adresez dumneavoastră, domnule Crin Antonescu, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi depun aceasta scrisoare deschisă şi în atenţia doamnei Renate Weber, foarte vocală zilele trecute în a susţine că domnia sa a fost cea care a aflat prima de existenţa site-ului xenofob (fără însă să am cunoştinţă de vreo acţiune concretă, dincolo de simple declaraţii, a doamnei Weber împotriva site-ului PVV), să ieşiţi din tăcerea suspectă la adresa premierului olandez care girează, prin lipsa totală de reacţie, acţiunile PVV şi să vă folosiţi influenţa în cadrul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor în Europa (ALDE) pentru a-l convinge pe acesta să folosească pârghiile administrative şi judiciare de care Olanda dispune, ca orice stat membru UE, pentru a închide acel site. Vă atenţionez, domnule Antonescu, că orice zi în care acel site funcţionează prin incriminarea concetăţenilor noştri pentru „vina” de a fi primit permis de muncă în Olanda poate duce la consecinţe greu de controlat, dacă vreun fanatic susţinător al PVV decide să-şi facă dreptate singur.
V-aş mai ruga să faceţi public modul în care înţelegeţi să abordaţi această problemă şi demersurile exacte, în eventualitatea în care veţi da, desigur, curs solicitării mele.

Sesizarea Comisiei pentru Egalitate de Tratament si Biroului Anti-discriminare din Regatul Olandei cu privire la site-ul PVV. Introducerea unei actiuni la instanta olandeza pentru inchiderea lui – Sebastian Bodu (PPE, PDL)

„Salut iniţiativa concretă a grupului parlamentar al Partidului Popular European de a propune şi susţine o rezoluţie de condamnare a Olandei, ţară cu un guvern captiv si santajat de catre PVV, un partid radical si xenofob, incapabila sa ia decizii in baza normelor europene stabilite de comun acord.

Consider că rezoluţia iniţiată de popularii europeni face parte dintr-o serie de măsuri pro-active ce trebuie luate pentru ca demersuri sau poziţii intransigente şi iraţionale de tipul celor promovate de Guvernul de la Haga să nu mai fie posibile în Uniunea Europeană. Deplang insa faptul ca premierul olandez refuza sa vina in fata Parlamentului European pentru a da explicatii, refuz tratat cu maxima ingaduinta de liberalii si socialistii europeni.

Văzută odată ca o ţară democratică, tolerantă şi un bun jucător de echipă, Olanda a ajuns cea mai radicală voce a Europei, sub presiunea acestui partid extremist care controlează Guvernul şi îi oferă sustinere în Parlament. Olanda blochează discreţionar şi abuziv accesul României în Schengen, in contradictie cu regulile stabilite pentru un astfel de acces si in pofida avizelor pozitve venite de la toate institutiile europene insarcinate cu evaluarea pregatirii Romaniei. Mai mult, Guvernul olandez a ajuns ca, in mod iresponsabil, sa tolereze existenta unui site al acestui partid care incita la ura si razbunare pe baza de cetatenie. Rezoluţia de condamnare a Olandei urmează să fie votată săptămâna viitoare în plenul Parlamentului European.

Am avut de curand iniţiativa unui boicot la adresa produselor olandeze, alături de un coleg polonez. Acţiunile mele nu se opresc insa aici. Voi depune o sesizare la Comisia pentru Egalitate de Tratament si la Biroul Anti-Discriminare din Olanda (instituţiile care sanctioneaza actele de discriminare) pentru a cere sancţionarea administrativă a site-ului PVV care îi îndeamnă pe cetăţenii olandezi să îşi verse nemultumirile subiective împotriva est-europenilor, prin sesizari anonime. Acest site extremist care promovează intoleranţa si xenofobia, caracterizat in Parlamentul European ca de natura fascista, trebuie să dispara de urgenţă! In acest scop voi introduce o acţiune în instanţa olandeză pentru închiderea lui. Nu accept argumentul colegilor olandezi ca libertatea de expresie, inclusiv pe Internet, este mai importanta decat discriminarea si instigarea la ura. Libertatea de expresie trebuie sa se desfasoare in limitele legii iar legi care interzic discriminarea si incitatea la ura xenofoba exista cu siguranta si in Olanda, ca in orice alt stat membru UE.

Consider că numai având iniţiative concrete, dincolo de vorbe, putem combate atitudini de genul celor promovate de către PVV, un partid mic ca pondere dar de care depinde liniştea premierului olandez. Pentru demararea acestei acţiuni în instanţă sunt deschis oricărui ajutor din partea cunoscătorilor sistemului juridic si legislativ olandez, astfel încât demersul să fie unul de succes.

Consider că doar a-ti exprima doar opinia – chiar si pe un ton energic – despre ce se intampla in Olanda nu este suficient, raportat la gravitatea situatiei. Acel site trebuie oprit cat mai repede, inainte ca o tragedie provocata de vreun sustinator fanatic al PVV sa se produca. Atata vreme cat Olanda este un stat democratic, european, legile acestui stat trebuie sa fie folosite impotriva actiunilor PVV. „

Boicotati produsele olandeze!

Scrisoare deschisa catre cetatenii din Europa Centrala si de Est

„Dragi cetateni din Europa Centrala si de Est,

Vreme de aproape jumatate de secol am trait, mare parte dintre noi,
departe de Europa Occidentala si valorile ei democratice. Atunci cand
Uniunea Europeana ne-a deschis larg bratele si ne-a primit, pe unii in
2004 si pe altii in 2007, dupa eforturi uriase facute pe drumul
integrarii, am crezut ca nu ne vom mai simti nicicand exclusi, ca vom fi
parte a unei mari familii cu care impartasim aceleasi valori si cu care
vom imparti si bune si rele.

Am crezut, noi, cele 100 de milioane de cetateni europeni care au trait in
spatele unei cortine de fier discretionare, impuse de altii impotriva
vointei noastre si a cursului firesc al istoriei, ca in Uniunea Europeana
nu vom mai fi judecati la gramada, nu ne vom mai simti discriminati sau
umiliti pentru ca vrem sa calatorim, sa muncim, sa traim intr-un spatiu
coumun prin esenta.

Un partid radical din Olanda a reusit, insa, sa ne aminteasca faptul ca
extremismul si discriminarea pe baza de cetatenie nu au murit in Europa
anului 2012, ba chiar sunt din ce in ce mai virulente si acceptate la
nivelul unui Guvern european.

Am auzit de la acest partid de extrema dreapta ca est-europenii sunt
infractori, ca sunt direct raspunzatori pentru cresterea criminalitatii in
Olanda, ca fiecare cetatean olandez ar trebui sa se planga daca si-a
pierdut locul de munca in favoarea unui nou venit in UE si, in general,
daca „a fost deranjat” de noii cetateni ai Europei, sositi odata cu anul
2004.

Ne simtim profund lezati si chiar amenintati de atitudinea partidului
olandez PVV, un sustinator al Guvernului actual. Premierul olandez a
refuzat sa se dezica de site-ul anti-imigranti din Europa Centrala si de
Est promovat de PVV si de politica acetui partid, in general.

Consideram ca Guvernul olandez trebuie sa primeasca un mesaj foarte clar
din partea celor 100 de milioane de cetateni europeni care au exact
aceleasi drepturi precum cei olandezi.

Facem astfel apel la boicotarea tuturor produselor olandeze in toate cele
12 state ale UE devenite membre dupa 2004. Atunci cand diplomatia esueaza
este dreptul cetatenilor sa intervina in mod direct, prin mijloace
democratice precum dreptul consumatorului de a alege. Este nevoie sa dam
un semnal unit Guvernului olandez si partidului radical caruia ii sunt
tolerate actiunile extremiste. Trebuie sa aratam Olandei ca are nevoie de
noi la fel de mult cum noi avem nevoie sa apartinem spatiului comunitar.

Va incurajam sa verificati intotdeauna provenienta produselor pe care le
cumparati. Putem trai fara ele, mai ales ca altele, la fel de bune sunt
disponibile oricand. Iata cateva din principalele produse olandeze pe care
va invitam sa le ignorati pana cand acest partid va fi izolat politic:
Shell, Heineken, Dove, TNT, Amstel, Lipton, Rexona, Knorr, Axe, Wolters
Kluwer, Tom Tom si lista ramane deschisa. In acest fel poate reusim si o
implicare a companiilor care produc si vand aceste produse in rezolvarea
acestei probleme, implicare care ar fi trebuit, in mod normal, sa
intervina de la primele derapaje.

Un boicot al produselor olandeze venit din partea a 100 de milioane de
consumatori este raspunsul potrivit pentru extremismul promovat de Olanda
si va transmite un mesaj clar catre Guvernul sau ca nu suntem cetateni de
mana a doua si, mai mult, ca noi contam. Daca olandezii nu ne vor pe noi,
nici noi nu vrem produsele lor.

Adoptand aceasta forma de protest, aratam ca suntem uniti in fata
extremismului care, in lipsa unei actiuni eficiente care sa depaseasca
simplele vorbe, risca sa escaladeze si sa transforme Europa in care traim
intr-un loc cu valori rasturnate, in care nu ne mai regasim, sau sa duca
chiar la violente fizice cu efecte greu calculabile.”

Sebastian V. BODU MEP
Vice-Chairman of the Committee on Legal Affairs

Jacek SARYUSZ-WOLSKI MEP
Head of the Polish delegation to the EPP Group in the European Parliament


mai 2024
L M M J V S D
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
2728293031  

Blog Stats

  • 119.799 hits