Posts Tagged 'Zona Euro'

Iesirea Greciei din Zona Euro – o gresala grava de comunicare publica

Pe masura ce se apropie noua runda de alegeri din Grecia, panica pare sa fi cuprins intreaga Europa, incepand cu deponentii bancilor si continuand cu investitorii de pe pietele de capital. In prezent nimeni nu se mai fereste sa spuna ceea ce acum cateva luni de zile era un subiect tabu: Grecia este in faliment, conform celei mai clare definitii a acestei situatii, adica nu mai are bani sa isi plateasca creditorii. Mai mult, din propriile surse bugetare Grecia nu mai are bani sa plateasca nici macar salariile bugetarilor si pensiile. Deci falimentul este total.

Daca la alegerile din iunie partidele pro-europene, care sustin continuarea masurilor de austeritate – de care depinde continuarea asistentei europene – nu vor putea forma un guvern, parasirea Zonei Euro de catre Grecia va fi o realitate. Acest lucru este deja anticipat de piete, in conditiile in care au loc iesiri masive de capital din bancile grecesti.

Unde a gresit Uniunea Europeana in relatia cu Grecia? Nu mai reluam acum istoria cu relaxarea criteriilor de la Maastricht, relaxare de care grecii au profitat din plin in mod iresponsabil, imprumutandu-se peste masura, sau falsificarea situatiilor financiare. Nu vorbim nici de incapacitatea Eurostat de a descoperi falsurile. Nu ca nu ar fi importante in aparitia crizei grecesti si in dezvoltarea acesteia ci pentru ca deja s-a scris destul despre ele. In afara de aceste greseli mai mult sau mai putin asumate, Uniunea Europeana a mai facut, in ultimul an, o greseala fundamentala: nu a luat niciodata in calcul, ca scenariu administrabil, iesirea Greciei din Zona Euro. Drept urmare nu a si-a adaptat mesajele publice lunad in calcul o astfel de posibilitate. Fie din cauza neputintei teoretice de a anticipa toate efectele unei astfel de situatii, fie din trufia de a nu permite nici un esec al uniunii monetare care a adus, intr-adevar, sensibile beneficii economice timp de 10 ani.

Acest lucru a facut ca acum, cand spectrul iesirii Greciei din Zona Euro sa devina mai apropiat ca niciodata, Uniunea Europeana sa nu aiba un plan B. Mai rau, perpetuarea continua a mesajelor care evitau a recunoaste ca Grecia se afla in faliment si apoi a celor care sustineau mentinerea cu orice pret a Greciei in Zona Euro au facut ca, odata pierduta lupta, acest lucru sa slabeasca atat moneda euro, cat si economia statelor membre UE.

Daca liderii Uniunii Europene ar fi fost mai pragmatici, ar fi trebuit sa anticipeze reactia electoratului grec, mai ales ca istoria Greciei este una cunoscuta, presarata cu falimente si alunecari spre extrema stanga politica. Si chiar in lipsa unei astfel de anticipari, trebuia sa fie luata in calcul si varianta falimentului si iesirii Grediei din Zona Euro, varianta care sa fie comunicata intr-un mod care sa acrediteze ideea – realista de altfel – ca o iesire a Greciei din Zona Euro va intari moneda unica si nu invers. Dezlipirea din uniunea monetara a unui stat care nu mai indeplineste de mult criteriile pentru a fi acolo trebuia sa fie un mesaj care sa aduca incredere investitorilor in capacitatea Zonei Euro de a-si apara moneda. Pana la urma, asa cum ai intrat in uniunea monetara, trot asa poti iesi, chiar daca Tratatele nu contin prevederi exprese in acest sens.

In orice caz, daca falimentul elen nu ar fi fost intins precum pelteaua si mesajele ar fi fost altele, reactia investitorilor la anuntul posibilitatii eminente de iesire a Greciei din Zona Euro ar fi fost acum cu totul alta. Din pacate am ajuns in situatia in care vedem cum moneda unica se depreciaza constant fata de alte monede precum lira sterlina si dolarul american, desi situatia economica a Regatului Unit nu e deloc roza, cum nici a Statelor Unite nu este.

Din pacate tragedia Greciei nu se opreste la faliment sau la iesirea din Zona Euro. Pe fondul acestei realitati care va genera hiperinflatie, regres economic accentuat (mai ales pentru un stat cu o insemnata pondere in PIB a turismului si serviciilor bancare, care vor sucomba) si somaj la cote uriase, o alunecare a Greciei spre izolare va deveni un real pericol pentru Europa nu doar din punct de vedere economic (riscul de contagiune). Un stat membru UE cu un posibil guvern comunist sau guvernat cu o sustinere parlamentara ad-hoc va produce efecte sociale necontrolabile, adica un risc geopolitic pe care nimeni nu este pregatit sa il gestioneze.

Anunțuri

Agentiile de rating al creditelor, muma sau ciuma?

Dupa declansarea crizei financiare din anul 2008, o avalansa de initiative legislatie au ajuns in plenul Parlamentului European. Multe dintre ele reglementau institutiile bancare, insa la fel de multe se adresau auxiliarilor pietei financiare, printre care si agentiilor de rating al creditelor. Uitandu-ne in urma, in anii de boom anteriori crizei, cand se vindea si se cumpara aproape orice pe pietele financiare, reglementate sau nereglementate, vedem ca agentiile de rating al creditelor au avut si ele partea lor de vina. Fara aportul lor, nu am fi avut ratinguri bune pentru tot felul de instrumente financiare structurate si hibride. Desi conceptul de finante structurate nu este rau in sine, el ajutand la mobilizarea banilor din economie, impachetarea diferitelor componente ale acestor instrumente a ajuns sa fie o obisnuinta. Mai mult, impreunarea unor active-suport junk cu altele blue chip s-a bazat efectiv pe ideea ca cele din urma, bune, vor trage ratingurile in sus, ceea ce s-a si intamplat. Din pacate in finante, ca si in economie, in general, partea stricata pana la urma ajunge sa infecteze partea curata iar actuala criza a deficitelor bugetare arata cat de mult conteaza, in ecuatia stabilitatii europene, finantele publice a doar trei state (Grecia, Irlanda si Portugalia) a caror PIB insumat nu cred ca trece de 6% din PIB-ul agregat al zonei euro. Revenind la noile norme europene, legislative sau nelegislative (adica doar o suma de principii care pot deveni legi) aplicabile agentiilor de rating al creditelor, acestea pleaca de la premisa corecta ca ce a fost nu trebuie sa se mai repete. Drept urmare agentiile urmeaza a fi reglementate si supravegheate, plus o posibila viitoare raspundere pentru ratingurile date. Trecand peste faptul ca o astfel de prevedere poate deschide calea unor procese interminabile initiate pe criterii pur subiecvtive (ca in orice contract de prestatari de servicii, nimic nu impiedica nici acum beneficiarii unor ratinguri sa actioneze in judecata o agentie, daca aceasta acorda un rating gresit, insa ar trebui sa demonstreze acest lucru), e greu de spus cine poarta raspunderea pentru criza financiara declansata in 2008. Fiecare a avut partea lui de vina, incepand cu vanzatorii de credite ipotecare si terminand cu cumparataorii produselor financiare structurate, care nu erau niste neavizati. Ajungand in prezent, cand ne confruntam cu o serioasa criza a deficitelor publice, Uniunea Europeana incearca sa gaseasca o solutie pentru Grecia (deocamdata Portugalia si Irlanda stau un pic mai bine). Germania, care este principalul finantator al Facilitatii Europene de Finantare pentru Stabilitate, vrea neaparat ca sectorul privat sa participe si el la actiunea de salvare a Greciei, prin acceptarea „voluntara” a unei reduceri substantiale a principalului obligatiunilor de stat grecesti (hair-cut) sau o rostogolire pe o perioada de 10-30 de ani a acestora. Asadar, faptul ca Grecia a votat pachetul de austeritate nu a asigurat, deocamdata, decat primirea restului de 12 miliarde de euro din pachetul initial de ajutor. Conform unui studiu al Citigroup (citat de Financial Times), reducerea principalului pentru obligatiunile de stat grecesti ar insuma 224 mrd. euro, asta insemnand numai „contributia” privata la salvarea Greciei. Asadar cele 12 mrd. nu sunt decat o picatura intr-un pahar de apa, ca sa ne dam seama de dimensiunile crizei grecesti. In toata aceasta ecuatie, cand Germania (in principal) accepta sa contribuie la o noua finantare a Greciei, cand parlamentul elen a votat, in conditii de razboi, planul de austeritate, cand creditorii privati par si ei dispusi sa participe la finantarea Greciei pe calea restructurarii „voluntare” a creantelor detinute prin intermediul obligatiunilor de stat elene, singura care se opune este Banca Centrala Europena. Aceasta invoca faptul ca o astfel de restructurare numai voluntara nefiind, agentiile de rating (doua din cele trei mari) vor cobori ratingul obligatiunilor grecesti la insolvent (selective default) si atunci banca nu va mai putea primi aceste obligatiuni ca si garantie pentru (re)finantarea bancilor europene care detin astfel de obligatiuni. Afectate pana la colaps ar fi bancile grecesti si, intr-o masura mai mare sau mai mica, alte banci europene. Revenind la agentiile de rating, asistam la situatia bizara in care, dupa ce le-am acuzat de toate relele de pe lume in cazul finantelor structurate – fara insa a fi nevoie de salvarea vreuneia dintre ele, precum in cazul bancilor, societatilor de asigurare sau fondurilor de pensii – , in conditiile in care vina lor era doar tangentiala si circumstantiala, dupa ce le-am suprareglementat si vom da, probabil, posibilitatea oricarui sa se adreseze instantei din Tecuci pentru ca este nemultumit de ratingul primit pentru obligatiunile sale, am ajuns sa le rugam, sa le sugeram, sa le convingem sa nu retrogradeze obligatiunile grecesti, pentru ca BCE sa poata in continuare sa le accepte in garantie. Adica sa faca in mod constient exact ceea ce, pana acum doua luni, le aruncam in fata ca au facut doar luati de val fiind: sa incalce standardele in materie de acordare de ratinguri in mod evident si deliberat. Atentie, vorbim de o situatie evidenta de insolventa a statului elen, pe care o poate constata orice cetatean care se uita la stiri, aplicabila unor banale obligatiuni de stat, teoretic mult mai usor de evaluat decat derivativele din anii de boom economic. Nu stiu ce vor face agentiile de rating, daca vor retrograda sau nu obligatiunile de stat elene. Inclin sa cred ca nu. Probabil ca vor ceda presiunilor si rugamintilor sau vor face un compromis (acum dispunand de ceea ce nu dispuneau acum doua luni, si anume putere de negociere), pentru ca alta cale se pare ca nu exista. In felul acesta ar usura si sarcina BCE si ar lua presiunea care apasa acum pe aceasta institutie (despre care se anticipeaza oricum ca va ceda chiar si in lipsa unui compromis din partea agentiilor de rating). Mai ales ca, pana la urma, situatia dinainte de 2008 nu este echivalenta cu situatia de azi. Pana in 2008 te puteai teoretic plange ca ai facut o investitie de care s-a ales praful pentru ca te-ai bazat pe ratinguri (desi, repet, investitorii respectivi erau banci, societati de asigurare, fonduri de investitii si fonduri de pensii, nu jucatori individuali la bursa sau pensionari, adica institutii care puteau face o analiza obiectiva). Dar, ma rog, asa era jocul atunci si toata lumea era multumita pentru ca toata lumea castiga si nimeni nu pierdea (bizar, nu?). Or astazi nimeni nu ar mai putea invoca argumentul ca si-a bazat o decizie de a investi in obligatiunile grecesti pe ratingul agentiilor. Cine ar putea spune „onorata instanta (din Tecuci), am fost indus in eroare, eu credeam ca obligatiunile grecesti sunt o investitie sigura”?

Din ciclul: Cam nasoala treaba…

Dupa o perioada de cam relativ, pietele financiare au redevenit turbulente. Cauza principala o reprezinta semnalele politice contradictorii care vin in special din zona Germaniei corelata cu situatia fundamentala precara a citorva tari din zona euro, in special a Greciei care se afla de facto in faliment.

Situatia politica germana este relativ fragila in conditiile in care partenerul junior de guvernare (Partidul Liberal) ameninta cancelarul german cu parasirea coalitiei daca accepta cresterea participatiei Germaniei la EFSF (Fondul European de Stabilitate Financiara). Aceasta cerere cu accente puternice populiste este legata de incapacitatea acestui partid de a se acomoda cu responsabilitatile guvernarii si mai ales de a isi defini o orientare liberala intr-o lume aflata intr-o faza de stabilizare post-criza (dar si imposibilitatea de isi tine promisiunile de a diminua taxele, de a retrage trupele germane din Afganistan si implicit riscul de a disparea definitiv dupa scena politica la urmatoarele alegeri). In consecinta Germania nu intentioneaza sa creasca aceasta participatie peste nivelul de 440 de miliarde de euro deja agreat, cerind in schimb masuri de austeritate bugetara si o politica salariala restrictiva (mai specific scaderi nominale ale salariilor substantiale de peste 20-30%) in tarile afectate de criza. Aceste masuri insa cel mai probabil vor conduce la o intensificare a recesiunii in aceste tari, la o contractie suplimentara economica, venituri bugetare mai mici si un cerc vicios de deficite bugetare ridicate, o datorie publica in crestere si nevoi de finantare si refinantare din ce in ce mai sporite.

Grecia are printre cele mai ridicate probleme in conditiile in care exista o cultura inradacinata a neplatii taxelor, iar masurile recente de crestere a accizelor si taxei pe valoarea adaugata au condus la scaderea veniturilor bugetare (ajustarea bugetara facindu-se preponderent pe partea de cheltuieli). Chiar si in conditiile in care Grecia implementeaza masurile deja agreate, nivelul datoriei publice urmeaza sa se stabilizeze la aproximativ 155-160% din PIB in 2013-2014, total nesustenabil din punct de vedere economic, necesitind o finantare suplimentara pe termen lung a acestei tari din fondul de stabilitate. Acest scenariu este facut in conditiile in care clasa politica greaca este capabila sa sustina masuri de austeritate pe o perioada indelungata de timp (ceea ce este foarte putin probabil intr-o societate democratica). Chiar si presupunind un proces de privatizare de anvergura in Grecia (clasa politica opunindu-se la ora actuala), datoria publica nu va putea sa scada sub 120-125 la suta (presupunind ca se va obtine 30-35% din PIB din privatizare, ceea ce este putin probabil in conditiile in care preturile activelor grecesti sint scazute iar tara este confruntata cu incertitudine ridicata pe termen mediu si lung).

Pe de alta parte, echilibrul politic este fragil si in cazul unora dintre tarile periferice complicind  luarea unor decizii de implementare a unor masuri de austeritate si intrarea intr-un program de finantare. Portugalia are un guvern minoritar in conditiile in care principalul partid de opozitie (Partidul Socialist) nu are nici un interes sa intre la guvernare si nu provoaca caderea guvernului in Parlament (mai sint trei ani pina la urmatorele alegeri, si nu vor sa isi asume masuri de austeritate dure de partea guvernului). Sperantele acestei tari de a putea sa depaseasca aceasta perioada critica fara a intra intr-un program de finantare multilaterala (FMI, CE etc) au fost spulberizate recent prin decizia agentiei de rating Moodys de a retrograda ratingul Greciei la nivelul junk (fiind pe acelasi palier cu Egiptul si Angola). In consecinta decizia Portugaliei de a intra intr-un program de finantare multilaterala este iminenta. In decizia de retrogradare a Greciei un rol important l-au avut nu numai fundamentele economice slabe ale Greciei dar si ezitarile Germaniei (provocate de constringerile politice interne dar si de perceptia negativa a populatiei cu privire a nota de plata in crestere rezultata din criza) in a suplimenta Fondul de European de Stabilitate Financiara. Din contra, Germania a venit in contrapartida cu un Pact de Competitivitate care a  creat confuzie suplimentara in conditile in care se suprapune cu cadrul reformelor deja agreate (Semestru European, strategia EU 2020 si pachetul de guvernanta corporativa in ansamblu). Drept reactie, Presedintele Bancii Centrale Europene a anuntat ca intentioneaza cresterea ratelor dobinzilor incepind cu sfirsitul acestei primaveri (ceea ce reprezinta o surpriza majora pentru piata care se astepta la o inasprire a politicii monetare catre sfirsitul anului), principala ratiune a acestei miscari fiind ritmul lent de atingere a unui consens necesar adoptarii pachetului de guvernanta corporativa la nivelul UE. Cresterea ratelor dobinzilor va avea un efect negativ asupra perspectivei de reluare a cresterii economice in zona euro si va complica suplimentar managementul politicilor macroeconomice.

 

Nivelul datoriei publice (% din PIB)

 

 

2009 2008 2007 2006 2005 2004
EU 27 74.0 61.8 58.8 61.5 62.8 62.2
Belgium 96.2 89.6 84.2 88.1 92.1 94.2
Ireland 65.5 44.3 25.0 24.8 27.4 29.7
Greece 126.8 110.3 105.0 106.1 100.0 98.6
Spain 53.2 39.8 36.1 39.6 43.0 46.2
France 78.1 67.5 63.8 63.7 66.4 64.9
Italy 116.0 106.3 103.6 106.6 105.9 103.9
Portugal 76.1 65.3 62.7 63.9 62.8 57.6

Sursa: Eurostat

Daca insa guvernul german nu accepta sa suplimenteze Fondul European de Stabilitate Financiara, trebuie sa accepte restructurarea datoriilor bancilor proprii la guvernele mai sus amintite, ceea ce implica recunoasterea unor pierderi masive in bilanturi, retrogradarea acestora de catre agentiile de rating, costuri de finantare si refinantare sporite si implicit o dinamica mai lenta a reluarii procesului de creditare catre economiile reale ale tarilor afectate. In plus, o astfel de alternativa se poate dovedi riscanta in conditiile in care poate avea un efect contagios, si conduce la deprecierea cursului euro, presiuni inflationiste si efecte mai ample pe orizontala si in tarile care nu sint direct implicate. Asa cum se observa in graficele de mai jos, numai sectorul bancar german are o expunere de cumulata de 181 de miliarde de euro fata de Grecia, Irlanda si Portugalia (31 de miliarde de euro la guvernul grecesc, 119 miliarde de euro fata de guvernul irlandez si 31 de miliarde fata de guvernul portughez). In consecinta, daca nu accepta capitalizarea Fondului European de Stabilitate Financiara, guvernul german o sa fie fortat de realitatea economica sa capitalizeze bancile proprii. Problema este ca pentru moment, din ratiuni politice nici una din variante nu este acceptata (pe de o parte trebuie finantate tarile periferice care si-au permis un trai mai bun in ciuda realitatilor economice diferite, pe de alta parte publicul german care nu doreste sa dea un cec suplimentar bancilor dupa ce au fost sursa principala de declansare a crizei). Pe de alta parte, bancile la rindul lor speculeaza guvernele tarilor din zona euro in conditiile in care au economii si finante publice fragile si cer rate de randament ridicate in ciuda garantiei de ultima instanta data de guvernul german.

Criza este complicata si nu va avea o solutionare rapida in conditiile interdependentei economiilor si slabiciunii relative a actorilor principali (atit a guvernelor cit si a sistemului bancar). Cu certitudine, bancile au un avantaj competitiv in relatia cu guvernele tarilor din zona euro (in conditiile in care in ambele situatii trebuie sa fie remunerate suplimentar de catre guverne si de asemenea nu au constringerile politice rezultate din procesul de alegeri avind o structura de guvernanta corporativa mai bine definita, deci un proces decizional mai coerent).

Romania in Zona Euro? Nu cred…

Acum 6 luni, cand criza grceasca facea implozie, am zis ca Romania nu va mai pupa Zona Euro. Luna trecuta a venit randul Irlandei iar acum Spania este penalizata de agentiile de rating (Moody’s), ceea ce afecteaza rata dobanzii la obligatiunile emise de trezoreria spaniola. In ritmul asta e clar ca si Portugalia va avea aceleasi probleme. Si toate vor ajunge sa apeleze la noul mecanism de salvare  (European Financial Stability Facility) finantat in cea mai mare parte de cea mai mare economie europeana (Germania), adica exact de cei care nu s-au intins mai mult decat le permitea plapuma, desi plapuma lor e cea mai mare.

Acuma, stand stramb pentru a putea judeca drept, are Romania o istorie bugetara, fiscala, economica, legislativa si politica de succes? A demonstrat Romania seriozitate, corectitudine si realism in aceste politici publice? Din contra, istoria ultimilor 20 de ani ne arata contrariul: cheltuieli publice fara suport, venituri bugetare supraevaluate pentru a acomoda astfel de cheltuieli urmate, evident, de rectificari bugetare, intarzieri eterne in redactarea proiectelor de buget urmare de adoptari cu scandal parlamentar, incapacitate in a mari baza de impozitare (aici as putea sa ma laud ca am fost singurul care a reusit o crestere de 1% din PIB), indisciplina fiscala, de-o parte si dezinteres in a asigura un climat fiscal si administrativ-fiscal prietenos, de cealalta parte, achizitii publice si repartizari de credite bugetare politizate si…populsim si iresponsabilitate cat cuprinde.

Si acum vine intrebarea: crede cineva ca Germania (si alte state stabile din vestul Europei) se vor incumeta sa ne primesca in Zona Euro? Au chef guvernele si contribuabilii din vest de inca o problema? Asa ca putem noi sa ne chinuim cat vrem sa indeplinim 3 ani conditiile Pactului de Crestere si Sabilitate (desi ma indoiec ca reusim, cel putin pana acum nu am putut), ca se va mai gasi un motiv (ca Mecanismul de Cooperare si Verificare si R. Moldova, in cazul Schengen) pentru a ne fi refuzata aderarea, desi aceasta este, pentru Romania, un drept si o obligatie in acelasi timp. Vom ramane asadar noi aici, la granita Uniunii Europene, cum am fost de 1000 de ani la granita Europei civilizate, cu turcii, rusii (plus arábii si tiganii nostri), cu balcanismul nostru impartasit cu fratii bulgari pe care vom da vina pentru esecurile noastre (si ei pe noi, cum se intampla acum cu aderarea la Spatiul Schengen).

Poate ca ar trebui chiar noi sa cerem o revizuire a tratatului de aderare pentru introducerea unei clauze de opt-out deoarece, chiar de vom adera (desi eu sunt gata sa pun si pariu ca nu o vom face la termen, in 2014), nu vad cum am putea face fata presiúnilor economice aferente, in conditiile in care economia noastra nu este intr-atat de competitiva incat sa intre in concurenta deschisa cu economiile din vest. Si atunci vom fi nevoiti sa facem ajustari dure pe costuri (adica pe forta de munca: concedieri/salarii), ajustari necesare pe termen lung dar dureroase pe termen scurt si asta intr-o tara care inca nu e in stare sa isi gaseasca iesirea din criza.

Imi cer scuze fata de cetatenii si companiile pentru care aderarea la Zona Euro reprezinta, intr-adevar, un beneficiu (apartenenta la un club select sau disparitia riscului valutar) insa aici discutam de Romania per ansamblu, cu bunele si, mai ales, cu relele ei. Cronice.


Decembrie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Blog Stats

  • 111,448 hits