Posts Tagged 'USL'

Se rupe USL?

Evenimentele din ultimele zile au adus in prim-planul vietii politice o serie de declaratii razboinice facute de liderii PSD si PNL, la cel mai inalt nivel. Pe marginea lor s-au (re)aprins discuțiile privind ruperea aliantei, considerată de mulți (inclusiv din partidele sale componente) una contra naturii. Începem prin a reitera ca alianța nu s-a făcut ca urmare a vreunei compatibilitati între doctrine sau programe si nici in baza vreunei afinitati personale sau prietenii între lideri. Ca si alta alianță realizată cu 150 de ani in urma intre conservatori si liberali, denumită atunci „monstruoasa coalitie”, actuala alianță s-a făcut pentru un scop comun: înfrângerea lui Traian Basescu, asa cum predecesoara s-a facut pentru inlaturarea sefului statului nou format, Alexandru Ioan Cuza, acuzat de derapaje dictatoriale.

Deși USL si-a asumat inițial orice costuri politice generate de reactia electoratului celor doua partide, electorate absolut antagonice, acestea nu au existat iar scopul care scuza mijloacele a fost imbratișat de votanti. Mai mult, prin alianța realizată, clasa politică din România a descoperit ca, atunci cand exista trei mari forte si doua dintre ele se aliaza, o scot pe a treia din joc. Initial au castigat cvasi-totalitatea presedintiilor consiliilor judetene si a marilor primarii. Iar dacă nu ar fi fost respins la Curtea Constitutionala proiectul legii electorale a USL de alegeri uninominale pe baza principiului „castigatorul ia tot” (susținută inițial de Traian Basescu), ar fi câștigat si cvasitotalitatea mandatelor de parlamentar. Ceea ce ar fi dus, in mod ironic, la ruperea USL pentru ca ar fi avut o majoritate parlamentara de 99%, restul de 1% fiind reprezentat de minoritatile nationale. Totuși, chiar si cu pastrarea principiului electiv, USL a obținut o majoritate mai mult decât generoasa ce-i permite sa facă orice, inclusiv modificarea Constitutiei.

După ajungerea la guvernare, frictiunile dintre PSD si PNL au început sa se intețeasca. Cum e si normal, rabufnirile din teritoriu au fost primele, generate de impartirea funcțiilor. Apoi de gestionarea acestora, fiecare încercând sa conserve avantajele funcției exclusiv in folosul propriei tabere. După aceea au început sa apară reacții la nivel central, dar minore, batista de pe țambal fiind relativ bine fixata de cei doi lideri ai USL (de fapt mai e si un al treilea, dar acela nu contează). Scandalul legat de Roşia Montană a făcut, poate pentru prima data, ca batista sa cadă de pe țambal. Ambii lideri ai USL au scăpat hațurile declarațiilor, ajungând la ironii personale sau legate de familia fiecăruia dintre ei. Mai mult, s-a trecut la faza amenintarilor legate de suportul parlamentar actual, respectiv de suportul electoral pentru alegerile prezidențiale. Opiniile privind rezultatul acestor declarații belicoase s-au împărțit in doua: prima, conform căreia cei doi lideri fac un joc de imagine pentru a acapara spațiul public, războiul declarațiilor fiind unul simulat. Asupra acestei opinii nu insist, pentru ca o consider stupida din doua motive. Primul, pe cine sa scoata din prim-planul declaratiilor, pe Vasile Blaga? Pe bune? Al doilea motiv este intensitatea si gravitatea declaratiilor, care ma duc cu gandul la schimbul de replici dintre Gigi Becali si Dumitru Dragomir: „M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat”. A doua opinie imbratișează teza ruperii USL, pe care intenționeaz sa o dezvolt.

Am sa încep cu concluzia: USL nu se va rupe. Sau, cel putin, nu se va rupe acum. Asa cum spuneam la inceput, aceasta casatorie nu s-a facut din dragoste si nici nu si-a atins inca scopul. Sa zicem, pe fondul escaladarii declaratiilor, ca liderii USL pot sa uite de scopul care i-a unit, si chiar au uitat, partial. Crin Antonescu a decarat la un post TV ca, „in anumite chestiuni Traian Basescu are dreptate”. Niciodata nu te-ai fi asteptat la o astfel de formulare din partea liderului liberal. Poate sa fie de acord cu „chestiunea”, dar nu cu Traian Basescu. Exclus. Insa ce ii uneste acum pe socialisti si pe liberali este pastrarea guvernarii, respectiv suportul politic petru prezidentiale. PSD nu este pregatit inca (matematic si politic) pentru o excludere din Guvern a liberalilor. Nu si-a consolidat o alta majoritate, deși lucrează la acest lucru. Liberalii, pe de alta parte, nu vor pleca niciodată voluntar de la guvernare. Niciodată un partid politic nu lasa guvernarea. Nu o lasa nici măcar atunci cand mai cade câte un ministru sau secretar de stat pe câmpul de lupta, ceea ce nu s-a întâmplat (încă), deci cu atat mai putin din cauza unor declaratii, oricat de dure ar fi. Nu stiu cum se va incheia episodul Rosiei Montane. Indiferent de rezultat insa (trece sau pica legea) USL nu se rupe. Așa cum nu s-a rupt nici dupa numirea sefilor parchetelor si cum nu se va rupe nici cu ocazia urmatorului diferend politic major. Oricate declaratii vor fi, pana la europarlamentare batista va sta pe tambal sau, in cel mai rau caz, intr-o rână, pe jos, pe geam, sa o vadă poporul, dar nu va fi ruptă si aruncata celuilalt in față. Si chiar dacă, in extremis, USL se va rupe, ca alianță politică, la europarlamentare (mai ales ca fiecare va candida pe liste proprii, cu susținerea propriei familii politice europene), nu se va rupe ca si coalitie de guvernare, câtă vreme PSD nu si-a construit o majoritate alternativă (pentru asta mai are de racolat parlamentari de la PPDD sau PDL) iar Crin Antonescu e perfect constientient ca, dacă PSD își pune candidat propriu, nu mai are nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale, urmând sa piardă ulterior si președinția PNL. Pe de alta parte, Victor Ponta simte presiunea din ce in ce mai mare din partea partidului de a se angaja in cursa pentru presedintie, singura sa varianta de back-up fiind impingerea lui Sorin Oprescu (căruia tocmai i-a reconfirmat susținerea personală, in ciuda loviturii publice pe care a primit-o – prima, de altfel – legată de moartea copilului sfâșiat de maidanezi). Așadar, pana la prezidențiale, sa auzim de bine. Pe cât posibil.

Anunțuri

Protest. Iesim din UE?

Domnului Victor Ponta, Guvernul Romaniei, Prim-Ministru

Domnule Prim-Ministru,

Va scriu aceast protest in contextul intetirilor atacurilor la adresa Comisiei Europene din partea Guvernului pe care il conduceti, din partea Dvs. personal, precum si din partea unor reprezentanti ai coalitiei guvernamentale, inclusiv dupa recenta publicare a raportului privind Mecanismul de Cooperare si Verificare in domeniul justitiei.

Fara a comenta motivele pentru care ati decis sa va pozitionati nu ca partener, ci ca adversar al Comisiei Europene, va cer, domnule Prim-Ministru, sa va asumati pana la capat aceasta politica de adversitate care a dus, mai ales pe fondul crizei economice prelungite, la scaderea drastica a increderii romanilor in Uniunea Europeana. O astfel de asumare presupune ca Guvernul Romaniei si Uniunea Social-Liberala sa spuna clar, neechivoc, daca doresc ca Romania sa paraseasca Uniunea Europeana, eliberandu-se de sub „jugul Bruxellesului” sau sa ramana in Uniune, ca si partener al Comisiei, precum celelalte state membre. Guvernul Roamaniei si USL nu pot duce la nesfarsit o politica ambigua, acceptand, pe de-o parte beneficiile accesarii fondurilor europene, precum si a celorlalte beneficii directe sau indirecte care decurg din calitatea de stat membru si, pe de alta parte, sa duca o campanie acerba de denigrare a executivului comunitar.

Dupa cum stiti, domnule Prim-Ministru, dar nu spuneti, finantele publice ale Romaniei sunt intr-o situatie nu tocmai roza. Prin comparatie cu structura bugetara de la inceputul anului 2012, veniturile la bugetul de stat au scazut real cu 1,6 miliarde lei, respectiv cu 0,8% sub tinta de colectare. In aceasta situatie sunteti constient ca Romania este dependenta de ajutor financiar international si european. Ultima vizita a FMI a aratat ca nu s-a facut nimic in realizarea reformelor structurale iar ragazul de 3 luni acordat Guvernului va trece mai repede decat credeti, evident fara schimbari majore in ceea ce priveste implementarea acestor reforme. Ati preluat de la guvernele anterioare un deficit bugetar sustenabil insa chiar si acest deficit trebuie finantat. Stau si ma intreb la ce costuri veti ajunge sa-l finantati, in lipsa unui acord cu FMI (si, implicit, cu institutiile europene).

Prin politicile de austeritate extreme, bazate mai mult pe aritmetica decat pe calcule economice, coroborat cu lipsa de reforme structurale si de gestionare a politicilor publice (in special de resurse umane), PDL s-a auto-condamnat si acest lucru s-a vazut in preferintele electorale, dandu-va in acelasi timp Dvs. posibilitatea de a guverna practic fara opozitie si, mai mult, fara nici un fel de risc electoral. Ati preluat asadar o Romanie cu un deficit bugetar mic si cu o opozitie anemica. Aceasta situatie va confera avantajul – unic in istoria post-decembrista – de a face aproape orice, sub umbrela votului masiv anti-PDL din 9 decembrie: majoritatea electoratului va sustine neconditionat. Inclusiv in lupta cu „Inalta Poarta”, cum va place sa denumiti Comisia Europeana, desi 50 de ani inainte de Revolutie si inca 17 dupa aceea am sperat sa ne intoarcem acolo unde am fost inainte de comunism, respectiv alaturi de Europa civilizata.

In aceste conditii, domnule Victor Ponta, va solicit in mod public sa luati, in cadrul executivului pe care il conduceti, precum si in cadrul coalitiei guvernamentale, o decizie demna de un sef de guvern: hotarati-va daca vreti inauntrul sau in afara Uniunii Europene. Daca vreti in afara ei, asa cum rezulta din actiunile liderilor USL si ale Dvs. personal, fiti consecvent cu Dvs. insusi si cu partenerii de guvernare si cereti, precum primul ministru britanic, organizarea unui referendum pe aceasta tema, profitand de gradul minim la care ati adus increderea romanilor in Uniunea Europeana. Dar spuneti-le in acelasi timp romanilor despre toate consecintele retragerii, incepand cu pierderea a miliarde de euro din fonduri europene si pana la pierderile de competitivitate ale economiei Romaniei ca urmare a iesirii din piata unica. Spuneti-le romanilor cum se va contracta economia si cum vom ajunge la iesiri semnificative de capital, avand ca efect pierderi masive de locuri de munca. Mai spuneti-le romanilor cum o serie de state membre ne vor (re)institui vizele de calatorie, pe langa pierderea dreptului de munca, si cum exporturile catre UE (care acum reprezinta 90%) vor scadea dramatic. Si incercati sa ii convingeti pe romanii care totusi cred in Uniune sa nu emigreze, pentru ca altfel veti ramane doar cu asistatii social, liber sa implementati oricate „reforme” fiscale de stanga doriti, daca veti mai avea de unde sa luati impozite.

Daca vreti insa inauntrul ei, va cer, domnule Prim-Ministru, sa incetati atacurile la adresa executivului comunitar, la adresa liderilor unor importante state membre – care ar trebui sa fie pentru noi un model de urmat, nu un cal de bataie si un prilej de exacerbare a unui nationalism rudimentar – si sa deveniti partenerul Comisiei Europene, incadrandu-va in cerintele acesteia. Faceti reformele structurale cerute de FMI pentru a putea continua acordul de finantare. Fiti un lider politic adevarat si nu unul duplicitar, un jolly-joker al politicii europene ce isi schimba culoarea in functie de context.

Sebastian Bodu
cetatean european

Spre stiinta: Excelentei Sale, Domnului Jose Manuel Durao Barroso, Comisia Europeana, Presedinte (in limba engleza)

Scrisoare deschisă către premierul desemnat Victor Ponta

Domnule Prim-ministru desemnat,

Astăzi ați primit din partea președintelui României mandatul de formare a noului guvern, pe baza susținerii parlamentare anunțate și care vă conferă o majoritate calificată. O astfel de majoritate știm cu toții că nu este sănătoasă pentru democrație dar votul popular trebuie respectat, chiar și atunci când, prin negocieri parlamentare, se poate ajunge la cifre chiar mai mari.

Domnule prim-ministru desemnat,

Vă scriu această scrisoare deschisă în legătură cu un subiect mai mult economic decat politic care știu că nu este în măsură să tulbure negocierile pentru formarea Guvernului, însă eu consider că el este important pentru funcționarea eficientă a celui mai important minister din structura oricărui guvern: cel al finanțelor publice.

Preconizata divizare a respectivului minister în două, buget ți finanțe, este o măsură care va genera consecințe deosebit de grave pe care, dacă nu le știți sau deși le știți, le ignorați, trebuie să vi le spun în mod public. Ruperea politicii fiscale de construcția bugetară și gestionarea separată a celor două portofolii nou apărute va duce la imposibilitatea alcătuirii unui buget anual realist, ca să nu mai vorbim de îngroparea definitivă a principiului bugetării multianuale. Diversele direcții și servicii care compun actualul Minister al Finanțelor Publice trebuie să continue să lucreze împreună, în cadrul aceleiași instituții. Nici măcar administrarea fiscală nu este total separată de politica fiscală, președintele ANAF fiind subordonat ministrului de finanțe și având rang de secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice.

Absorbția fondurilor europene va fi și ea afectată, având în vedere componenta reprezentând contribuția proprie. Ori, în loc să îmbunătățim absorbția, prin crearea unui cadru bugetar pe termen mediu, Dvs. pare ca va propuneti să incetiniti acest proces. Probabil că cifra de 20% – grad de absorbție pe care ați anunțat-o în campania electorala credeți că este reală și, deci, cam mare. Vă reamintesc că ea este de 9,3% pe plăți efective și cea mai mica din UE.

USL a venit cu argumentul că o astfel de structură ministerială a mai existat în 1991 și 1997. Fals. Nu a existat niciodată. Din 2000 li s-au creat doar secretarilor de stat portofolii, astfel încât unul să se ocupe de buget, altul de politica fiscală, altul de fondurile europene, altul de trezorerie și altul de administrarea fiscală (devenit apoi președinte al ANAF, după crearea agenției sub umbrela ministerului, în 2003). Separând însă instituțional bugetul de politica fiscală și de administrarea fiscală mai realizați, în plus, și o majorare a a numărului de secretari de stat (existând cam 4-5 în fiecare minister), fiecare cu cabinetul lui (consilieri, asistenți, secretare, șofer și curier), precum si o suplimentare a personalului care va alcatui directiile-suport subordonate direct ministrului (juridic, administrativ, contabilitate, achizitii etc.) cu costurile aferente. Dar, probabil că vă așteptați că acest lucru va fi acceptat de electorat, ca și explozia numărului de parlamentari sau orice altă măsură pe care o veți lua în mod arbitrar.

Un alt argument adus de USL în sprijinul divizării este acela că, în cadrul Comisiei Europene, există o direcție generală de buget (BUDG), separat de o direcție generală de impozitare și uniune vamală (TAXUD). Domnule Ponta, pe lângă acestea mai există și o direcție generală de economie și finanțe (ECFIN), precum și o direcție de piață internă și servicii financiare (MARKT). După cum vedeți, structura Comisiei Europene este total diferită de structura oricărui guvern european, asta dacă nu vă gândiți să rupeți Ministerul Finanțelor Publice în patru, ca să replicați structura Comisiei. În primul rând, politica fiscală, la nivelul UE, este mult mai redusă decât la nivelul statelor membre, având în vedere că fiscalitatea națională este o competență exclusivă a fiecărui stat membru, nici măcar partajată cu Comisia. În al doilea rând, direcțiile generale din cadrul Comisiei funcționează în subordinea unui comisar european, astfel încât o astfel de structură să se suprapună aproximativ peste numărul de state membre (27, în curând 28), rămânând loc și pentru viitoare eventuale noi state. Așadar, argumentul copierii modelului executivului comunitar cade, dacă nu cumva vreți să înființați 33 de ministere – câte direcții generale există acum în cadrul Comisiei – ceea ce nu este exclus, având în vedere nevoia politicienilor USL (și nu numai) de a ajunge în guvern în număr cât mai mare.

În concluzie, domnule prim-ministru desemnat, Dvs. vreți să slăbiți o instituție fundamentală a guvernului doar pentru a împăca și capra PSD-istă și varza PNL-istă sau, altfel spus, să creați instituții după persoane, în loc să numiți persoane în funcție de instituții. Adică exact ce ați declarat ca nu veți face. Desigur, acea declarație a fost făcută înainte de alegerile din 9 decembrie.

Tot înainte de alegeri a fost făcută și declarația referitoare la faptul ca nu veți majora taxele locale, ocazie cu care i-ați luat chiar peste picior pe oficialii Ministerului Finanțelor Publice, începând cu ministrul Florin Georgescu și terminând cu secretarul de stat Liviu Voinea, pentru că nu știați cine e de vina pentru asta. Probabil că vor urma și alte majorări de taxe și impozite, pentru a satisface toată armata USL și pentru a petici un buget ajuns la fundul sacului, înainte de a merge, după ce veți fi terminat toți banii, ADICĂ ÎN MAXIM 6 LUNI, pentru a cere un împrumut Uniunii Europene. După cum însă știți, un astfel de împrumut va fi condiționat de bunăvoința cancelarului Merkel, Germania fiind singurul stat membru care mai are bani. Așadar, domnule Ponta, veți proceda exact ca cei pe care i-ați criticat, cu deosebirea că armata USL este mai mare și mai flămândă, deci mai greu de hrănit.

Vă mai aduc doar aminte că, pe când se aflau singuri la guvernare, liberalii au făcut la Ministerul Finanțelor Publice exact ceea ce vreți să faceți Dvs. acum, dar în sens opus, adică l-au comasat cu Ministerul Economiei și Comerțului, însă din același motiv: desenarea instituțiilor guvernamentale după persoane. Astfel, pentru a-i oferi ministrului economiei de atunci, dl. Varujan Vosganian, plăcerea de a conduce ministerul pe care și l-a dorit dintotdeauna, fără însă a renunța la cel primit cu doar câteva luni înainte, Guvernul a hotărât, în „înțelepciunea” lui, să comaseze două ministere care nu au nici o legătură unul cu celalalt, creând pentru un an și 6 luni un minister mamut, jumătate din el necondus (pentru că dl. Varujan Vosganian stătea doar la finanțe).

Domnule prim-ministru desemnat,

Raportând votul covârșitor obținut de Uniunea Social-liberală la calitatea îndoielnică a candidaților acestei alianțe (nu am să dau acum exemple, le știți foarte bine) rezultă evident că românii v-au acordat un cec în alb. Lucruri pe care până pe 9 decembrie nu ați fi avut curajul electoral a le spune sau a le face apar acum unul după celălalt. Și vor mai apărea cu siguranță. Vă rog doar să vă gândiți de două ori înainte de a completa acest cec cu o notă de plată ireversibilă.

O analiza a cauzelor care au dus la rezultatele alegerilor din 9 decembrie

Scrutinul de duminica a adus cu el o sanctiune aspra din partea electoratului, PDL pierzand aproape tot ce a dobandit din 2004 incoace quasi-exclusiv pe mana lui. Castigurile electorale trecute ale partidului au facut ca acesta sa se umfle indeajuns de mult pentru ca liderii sai sa piarda contactul cu realitatea, pe de-o parte iar partidul sa adune in jurul lui mai multi oportunisti decat putea duce, pe de cealalta parte.

As imparti cauzele esecului electoral in trei. Prima dintre ele este, evident, perioada de guvernare. In decursul celui de-al doilea mandat, din motivele invocate mai sus, partidul s-a aflat intr-un declin ireversibil, in ciuda remanierilor guvernamentale, remanieri care ar fi trebuit sa aduca o revigorare a echipei executive prin cooptarea de oameni cu pregatire si credibilitate recunoscute dar si cu rezultate politice, adica ministeriabili (ministeriabil nu este orice membru de partid, fie el si parlamentar ci este o calitate pe care o ai sau nu o ai ori nu o ai inca). Remanierile facute nu numai ca nici nu s-au apropiat de ideea de revigorare ci au fost doar cosmetizari ori chiar reglari de conturi interne.

Partidul a esuat in a transmite mesaje de incredere catre electorat si catre cetateni, in general, din cauza desemnarii in functiile executive centrale sau deconcentrate a unor personaje total nepotrivite, unele de-a dreptul sinistre, cu sau fara carnet de partid, numite in mod netransparent sau chiar nestatutar. Nu poti sa vii si sa ceri populatiei sacrificii materiale greu de suportat avand in aceste functii oameni care, in sistemul privat nu ar fi avut nicio sansa, uneori de-o aroganta maxima sau chiar etalandu-si in mod stupid opulenta.

Din pacate guvernarea noastra a fost perceputa ca o echipa de mecanici (avand un grad de competenta invers proportional cu sprijinul parlamentar de care s-a bucurat) care incerca sa astupe fisurile unei instalatii ce pleznea pe la toate incheieturile. Sudura aplicata nu numai ca nu a astupat fisura ci din contra, a transformat fisura intr-o gaura si astazi vedem efectele.

Din punct de vedere strict economic, multe din masurile luate noi au fost pro-ciclice si anti-business. Adica exact ceea ce spuneam mai sus intr-un mod mai plastic: asa-zisele solutii nu au rezolvat problemele ci le-au adancit ori au creat probleme altora care isi vedeau de treaba. O masura ori o lege trebuie indelung chibzuita, incercand a i se anticipa toate efectele si nu doar cele aparente, mentionate in titlul actului normativ. Daca, la nivel de guvernare, am fi facut toate aceste lucruri si le-am fi facut in mod competent, poate nu am mai fi pierdut chiar si increderea mediului de afaceri ori a clasei mijlocii, adica a electoratului de dreapta caruia ne adresam in primul rand.

Trecand peste problemele cronice si de data asta amplificate, generate de incompetenta si coruptia demnitarilor si functionarilor numiti politic cu o crasa iresponsabilitate, din punct de vedere al strategiei economice (daca pot sa ii spun asa), suntem singura tara al carui guvern a ales ca principala solutie la iesirea din criza consolidarea fiscala abrupta. Din punctul meu de vedere (si nu numai, uitati de exemplu discutiile aprinse din SUA pe acest subiect), taierile foarte mari de cheltuieli insotite de cresterea brusca a fiscalitatii indirecte reprezinta o solutie nefericita doaru pentru tari ca Grecia (care are insa a avut totusi sansa de se bucura de asistenta financiara a statelor din zona euro). Consolidarea fiscala trebuie facuta intr-o masura rezonabila si fara sa omoare de tot consumul. Am scris despre aceste lucruri de mai multe ori, pe blog sau pe Contributors.ro. La noi insa masurile pro-business nu numai ca au lipsit, dar multe dintre cele luate au agresat mediul economic sau au creat confuzie si nervozitate in randul intreprinderilor. Si asta intr-o tara in care statul nu a fost nevoit nici sa salveze banci si nici sa acorde ajutor financiar altor state.

A doua cauza a esecului electoral de duminica a fost izolarea PDL pe scena politica, urmata de constituirea USL ca si alianta politica. Insasi aritmetica spune ca atunci cand exista trei forte politice importante iar doua dintre ele se aliaza, o scot din joc pe a treia. Si daca aritmetica nu era sufucienta ca sa rezulte asta, exista desigur si exemplul baladei Miorita. S-a crezut ca electoratul socialist si liberal nu va inghiti aceasta alianta. Fals. A inghitit-o pentru ca i-a unit ura fata de PDL iar ura este un liant mai puternic chiar decat prietenia. Primul semnal a fost rezultatul USL la alegrile locale, cand oameni ca Liviu Negoita, George Flutur sau Florin Popescu au pierdut pozitiile in administratia publica locala. Nu stiu cati au realizat ca a fost si va fi un vot clar anti-PDL (datorat modului cum a guvernat), dat cu ura, si nu pro-USL dar acest lucru a devenit astazi evident pentru oricine. Altfel spus, USL putea sa puna pe listele electorale idioti, curupti, arestabili, securisti, turnatori sau cretini profunzi, ca tot ar fi castigat. De fapt USL chiar a pus astfel de personaje, ceea ce inseamna ca USL putea sa puna si camile moarte, ca tot ar fi primit votul majoritatii alegatorilor.

A treia cauza a fost modul in care a fost gandita strategia partidului dupa pierderea guvernarii, in aprilie. In conditiile in care la locale am inregistrat un scor chiar onorabil (23,3%), avand in vedere – asa cum spuneam – modul cum am guvernat, in opozitie fiind trebuia sa conservam acest capital electoral (dificila sarcina, in conditiile in care multi primari au dezertat la USL, din ratiuni financiare) si sa speculam punctual greselile economice pe banda rulanta ale noilor guvernanti (privatizarea tragi-comica a Combinatului Oltchim sau programul de guvernare al USL scris probabil de Gigi Becali fiind cele mai elocvente exemple).

Noi insa ne-am pozitionat fata de electorat ca si cum am fi fost in opozitie de nu-stiu-cati ani: „Repornim (sic) Inima Romaniei”. E drept ca USL nu a facut nimic la guvernare iar masurile economice luate de ei s-au redus, grosso-modo, la reintregirea cu cea de-a doua transa a salariilor taiate si la restituirea contributiilor incasate neconstitutional, lucruri pe care noi am ratat ocazia de a le pune in pracatica prin parasirea intempestiva a guvernarii. Mesajele si sloganurile noastre oficiale, prin pozitionarea partidului ca fiind unul care vrea sa vina sa salveze Romania (dupa ce abia a plecat de la guvernare) au fost neinspirate, nefacand decat sa jigneasca inteligenta electoratului. Apropos de asta, electoratul nu este prost, asa cum zic unii, pentru a se imbata cu apa rece. Desigur ca gradul de inteligenta al alegatorilor difera de la persoana la persoana dar atragerea voturilor de la cat mai multi se numeste management politic. Atunci cand partidul trece printr-o evidenta criza acest proces se numeste management al crizei: te adaptezi situatiei.

Au fost desigur si greseli individuale, care vor face obiectul unei analize interne. Intrebarea este ce e de facut de acum incolo? Unii ii cer demisia actualului presedinte, chiar daca isi castiga mandatul de senator. Daca pleaca, are PDL alt lider? Evident este ca PDL nu are un lider care sa electrizeze electoratul si care sa mobilizeze partidul. Nu il are pentru ca politica de resurse umane a PDL a fost sinucigasa, incalcand chiar si prevederile formale ale partidului care vorbesc despre modul de promovare in structurile executive: competenta, capacitate administrativa, verticalitate si buna comunicare publica; deci oameni care sa fie vectori de imagine, care sa traga partidul, nu sa il ingroape. Solutia, in astfel de cazuri, este cea a unei echipe care sa se grupeze pe domenii de specialitate si care sa critice guvernul USL pe arii determinate si alocate dupa modelul unui real guvern din umbra. Mai ales ca loc de critica va fi din belsug, USL nefiind un partid ci o alianta ale carei partide componente se vor sfasia la un moment dat intre ele, care va face exact aceleasi greseli ca si PDL la guvernare, in ceea ce priveste functiile executive, scuipand seminte de la inaltimea actualelor procente electorale si care va termina banii de la buget in 6 luni, nemaiputand sa faca nimic din ce a promis, mai ales ca a promis numai lapte si miere. Desigur o reducere a numarului de functii de conducere este obligatorie, ca pentru un partid care se doreste a reveni la flexibilitatea, inventivitatea si dinamismul care l-au caracterizat intre 1996 si 2004.

Daca nu vom reusi sa facem asta, peste patru ani vom contempla sucombarea partidului, insotita de ascensiunea PPDD sau a altui partid populist fara limite. Iar atunci scapa din tara cine poate, iar ultimul va ramane sa stinga lumina.

Scrisoare deschisă către bucureșteni

Dragi cetateni europeni ai Bucurestiului,

Va scriu aceste randuri ca urmare a deciziei PNL de a-i oferi lui Gigi Becali un loc pe listele USL, probabil in colegiul 25 din sectorul 6 (in zona stadionului Ghencea). Trecand peste orice fel de criterii politice si civice cu privire la desemnarea candidatilor, ignorand faptul ca Gigi Becali si-a sporit considerabil averea pe seama statului (printr-un schimb de terenuri cu armata), ignorand jignirile, injuraturile, circul si, in general vorbind, laturile care nu l-ar califica pe acesta nici macar pentru rolul de sef la o stana de oi, in orice alt stat membru UE, PNL ii face onoarea de a-l propune pentru fotoliul de deputat in Parlamentul Romaniei.

S-a spus prin mass-media ca aceasta miscare a liberalilor incalca toate principiile care ar trebui sa stea la baza desemnarii unui candidat, cel putin in ceea ce priveste un partid responsabil, care a condus Romania atat inainte de 1945 cat si dupa 1990. Aceasta nominalizare incalca insa nu doar principiile, intre care primul ar trebui sa fie bunul simt, ci chiar minima logica politica. Personal nu cred in argumentul ca o candidatura a lui Gigi Becali este necesara pentru a anihila candidatura lui Dan Diaconescu, mai ales ca acesta din urma nu va candida in acelasi loc cu Gigi Becali, deci nu vor fi adversari si, conform sondajelor pe partide, ambii ar putea ajunge parlamentari. Oricum, un partid care isi respecta electoratul nu aduce in locul unui circ un altul si mai rasunator, pentru ca nu ar face decat sa tranforme intr-o si mai mare masura scena politica intr-un circ total.

Personal am doua motive pentru care am dreptul sa scriu aceasta scrisoare. Primul este acela ca am fost singurul, poate, care l-a infruntat pe Gigi Becali, cu legea in mana, pentru datorii fiscale de zeci de milioane de euro neplatite de ani de zile. Aceasta actiune mi-a atras un val de injuraturi si invective in stilul care l-a consacrat. Al doilea motiv este acela ca ii cunosc foarte bine activitatea in Parlamentul European. Aceasta este, evident, 0. Ba chiar minus pentru ca Gigi Becali a venit, in cei trei ani si jumatate de cand este europarlamentar, de…3 ori la Bruxelles sau Strasbourg (dintre care, prima data, la sesiunea de investitura si, ultima data, pentru ca avea Steaua un meci prin apropiere).

Daca cineva si-a pus intrebarea de ce nu mai vrea Gigi Becali sa isi continue mandatul de europarlamentar o sa ii raspund eu: pentru ca Gigi Becali nu exista in Parlamentul European. Cata vreme acolo nu sunt jurnalisti care sa alerge cu camerele video dupa el, cata vreme nu stie nici macar sa injure intr-o limba straina, cata vreme in plen declaratiile se fac doar pentru statistici, pentru ca nu exista dezbateri (acestea avand loc doar in comisiile de specialitate, pe marginea rapoartelor legislative), Gigi Becali se simte inutil la Bruxelles.

Dragi cetateni europeni ai Capitalei Romaniei,

Aceasta scrisoare nu este una politica. Nu o scriu nici in calitate nici de membru PDL si nici de europarlamentar PPE. Este doar o scrisoare de la un cetatean european ca si dumneavoastră. Un cetatean european care vrea ca clasa politica sa arate altfel. Stiu ca exista o nemultumire foarte mare fata de politicieni, in general. Dar raspunsul la aceasta nemultumire nu este in nici un caz Gigi Becali. De aceea nu va pot spune din capul locului sa il votati pe X sau pe Y pentru ca este mai bun decat Z. Nici eu nu i-as vota decat pe foarte putini. Vreau doar sa va adresez rugamintea sa nu il votati pe Gigi Becali. Votati pe oricine altcineva sau nu votati pe nimeni. E destul ca exista incompetenta, chiul si dezinteres fata de actul legislativ. Nu aduceti acum in Parlamentul Romaniei si zerul mahalalei politice.

Dragi cetateni europeni din Bucuresti,

Nu exista, asa cum spun teoriile politice, locuri eligibile. Cunosc si eu sondajele de opinie si stiu care este scorul partidelor sau, mai bine zis, al aliantelor politice si electorale. Ma adresez aici tuturor bucurestenilor si nu doar celor din sectorul 6, pentru ca votul fiecarui bucurestean este esential pentru a bloca transformarea Parlamentului Romaniei intr-un spatiu becalizat. Indiferent in ce colegiu electoral sunteti inscris, un vot pentru USL este un vot pentru Gigi Becali, deoarece acest sistem de votare este unul proportional. Cu alte cuvinte, votul dumneavoastra se duce intr-o palarie mai mare si el este impartit apoi intre toate colegiile din Bucuresti. Asadar, alegand candidatii USL, indiferent in ce colegiu din Capitala, il votati implicit si indirect si pe Gigi Becali.

Sebastian Bodu

P.S. Stiu ca aceasta scrisoare va declansa o avalansa de injuraturi si jigniri la adresa mea. Nici o problema, deja le cunosc. Fata de mine Gigi Becali nu mai are ce sa spuna, le-am auzit pana acum pe toate. De mai multe ori.

Serialul Elodia, varianta extinsa

Odata cu adjudecarea, de catre Dan Diaconescu, a pachetului majoritar al Oltchim, realizatorul TV deschide o noua pagina a celebrei telenovele, de data asta cu efecte sociale, economice si, bineinteles politice ce depasesc aria de emisune de pana acum a antenei OTV.

Intai de toate, cateva consideratii despre procesul de privatizare. Acesta a fost facut in pripa, conceput pe genunchi si pus in aplicare cu un amatorism demn de inceputul anilor ’90, de catre persoane aduse la OPSPI direct de la lipit afise de capmanie. Nu a existat o publicitate corespunzatoare, o evaluare serioasa a companiei, o camera de date si, in aceste conditii (pe langa altele, la fel de obiective, ce tin de situatia dezastruoasa in care se gaseste compania), au lipsit cu desavarsire investitorii reali, stragegici sau institutionali (prin investitor strategic se intelege acel investitor care opereaza in aceeasi industrie ca si compania al carui pachet de actiuni face obiectul vanzarii, investitor care vine cu capital, expertiza, know-how, piete de desfacere s.a.; prin investitor institutional se intelege un fond de investitii care vine cu capital si, eventual, management, restructureaza compania si apoi o vinde unui investitor strategic).

Pe langa aceste lipsuri elementare, cel mai grav a fost ca au lipsit criteriile de eligibilitate minime, care sa filtreze accesul unui ofertant fictiv, interesat de cu totul altceva decat de preluarea reala a companiei. Un astfel de filtru putea fi usor conceput chiar si in situatia economica grava in care se gaseste Oltchim, de exemplu prin conditii de bonitate si experienta ale ofertantilor. Ca sa nu mai spun ca „vehiculul investitional al lui Dan Diaconescu” pare-se ca nici nu trecuse de faza de inmatriculare la Registrul Comertului. Un alt minus urias al procesului a fost vanzarea, separat sau impreuna cu pachetul de actiuni, a doua creante apartinand Electrica S.A. si AVAS. Astfel ca am avut niste oferte total diferite, imposibil de evaluat si comparat, cata vreme fiecare se referea la altceva: doar la pachetul de actiuni, la pachetul de actiuni si la creante sau doar la una din creante.

In lipsa investitorilor de care aminteam mai sus am avut urmatorii ofertanti: unul strategic, ce-i drept, dar care pare ca nu si-a dorit prea mult sa-si schimbe statutul de actionar minoritar existent cu cel de actionar majoritar (sau poate ca pretul cerut pentru acest lucru era prea mare, fie fata de posibilitatile sale de plata, fie fata de valoarea de piata a companiei vandute), altul rechin si al treilea hai sa spunem exotic.

Investitorul Vuza a aratat clar ca nu este interesat de companie ca si afacere (going concern), ci mai degraba de creanta Electrica S.A. pentru ca, asa cum a afirmat, este garantata. De aici rezulta ca interesul acestuia pentru Oltchim era unul punctual, in contextul clar al lichidarii companiei si vanzarii ei pe bucati, pret de vanzare care ar fi revenit cu preferinta d-lui Vuza, ca si creditor garantat. Restul ar fi ramas, evident, cu creantele nerealizate, pentru ca sunt chirografari (fara garantii reale sau personale).

Investitorul Diaconescu (prin firma nou infiintata), care si-a adjudedcat pachetul majoritar (pentru care, de altfel, a si licitat exclusiv), si-a calculat pretul ofertat intr-un mod care nu are nici o legatura cu o reala operatiune de privatizare: suma salariilor restante ale angajatilor Oltchim. Acesta este primul indiciu ca oferta este una neserioasa, din punct de vedere financiar. Au urmat apoi o serie de declaratii ale realizatorului TV, dintre care cea mai importanta este aceea ca banii pe care acesta ii plateste cu titlu de pret al actiunilor trebuie neaparat sa se intoarca in companie, cu titlu de imprumut din partea statului, pentru a putea fi folositi la plata salariilor reastante. Adica un fel de Leveraged Buy-Out la fel de original ca si prestatia publica a ofertantului. Sa ii spunem LBO de Dambovita. Sau de Caracal. Poate ajunge si in manualele de management financiar. Mai pe intelesul tuturor, Dan Diaconescu plateste 45 milioane euro cu titlu de pret al pachetului majoritar de actiuni, bani care ajung la vanzator (statul, prin AVAS), dupa care acelasi stat vireaza banii inapoi unei societati comerciale devenita proprietatea lui Dan Diaconescu (Oltchim). Adica, din punct de vedere juridic, statul pierde calitatea de actionar majoritar si se alege in schimb cu o (noua) creanta chirigrafara (ca Oltchim nu mai are cu ce sa garanteze) si cu sanse de rambursare 0, in conditiile in care combinatul are deja o datorie totala de peste 700 milioane de euro si o cifra de afaceri in 2011 de doua ori mai mica, cu piete in cadere, totul pe fondul lipsei de materie prima si cu productia oprita din cauza intreruperii furnizarii energiei electrice. In schimb Dan Diaconescu, din punct de vedere juridic, se alege cu dreptul de proprietate asupra unui combinat (actionar majoritar). Culmea e ca aceasta schema financiara ridicola de este incurajata prin declaratii iresponsabile chiar de seful OPSPI, Remus Vulpescu: „Banii urmează să fie viraţi luni, iar miercuri vor fi transferaţi în contul Oltchim pentru plata salariilor şi asigurarea capitalului de lucru”. Ce nu stie dl. Vulpescu – dar stiu d-nii Florin Georgescu si Liviu Voinea, insa tac malc, poate-poate Dan Diaconescu chiar plateste luni cele 45 milioane euro (altfel, dl. Liviu Voinea fiind foarte activ in declaratii referitoare la buget, finante publice si chiar administrare fiscala, desi acest din urma domeniu este in responsabilitatea d-lui Serban Pop) – este ca un astfel de imprumut ar fi o noua gaura in buget, cu efecte asupra deficitului public. Mai mult, este ajutor de stat si trebuie aprobat de Bruxelles. Plus ca statul, direct, nu acorda imprumuturi ci cel mult garantii de stat, cu aceleasi efecte ca si in cazul unui imprumut direct.

Pentru linistea domnilor Georgescu, Voinea sau Ponta, le pot spune cu responsabilitatea unuia care a lucrat 10 ani in private equity si banking, dintre care multe privatizari (Banca Agricola, Rolast, Policolor, Marmosim, Orgachim-Bulgaria), ca dl. Dan Diaconescu nu va plati un leu. Va pune tot felul de conditii si va inventa tot felul de tertipuri si de amanari pe care le va folosi in a arata tuturor ca el, salvatorul Oltchim, nu poate plati salariile angajatilor si nu poate reporni combinatul din cauza ciocoilor care nu il lasa, care nu tin cu romanii, care blocheaza tranzactia si fluxul banilor. Deja a spus că nu poate garanta că va semna contractul luni, întrucât trebuie să studieze „o serie de elemente”. Pentru oricine cu o minima experienta in domeniul privatizarilor si achizitiilor este evident ca Dan Diaconescu nu are acesti bani si nu are nici vreun investitor miraculos in spate. Nu are nici un „gigant”, ca sa il citez pe dl. Vulpescu, convins ca dl. Dan Diaconescu nu poate juca la cacialma, ca doar „a studiat documentele si s-a convins ca un astfel de nivel de siguranta (a ofertei lui DD, n.n) nu poate veni decat din posibilitati de finantare foarte serioase”. Un investitor sanatos la cap nu ii da unuia ca Dan Diaconescu 45 de milioane de euro sa se joace cu ei de-a privatizarea. Prin insasi faptul cum a conceput pretul pachetului de actiuni este clar ca a fost un calcul strict electoral din partea presedintelui PPDD. Un calcul meschin, facut pe seama a trei mii de angajati aflati intr-o situatie disperata, un calcul meschin facut cu concursul OPSPI care a aratat o incompetenta imposibil de egalat. Un calcul in care singura pierdere financiara a lui Dan Diaconescu este garantia de participare la licitatie, pentru care va face in continuare un circ fantastic, macar sa merite banii. Asta daca nu cumva scrisoarea de garantie bancara (ca nu cred ca a depus vreo garantie in cash) este scrisa in asa fel incat sa nu poata fi executata, ca la cat sunt de competenti angajatii OPSPI, ne putem astepta la orice…

Asadar in continuare vom asista la un joc de-a soarecele si pisica, din care Dan Diaconescu va castiga cu siguranta puncte politice pe seama unui electorat care nu va intelege mare lucru din chestiunile economice si juridice. In alcelasi timp, guvenul USL si-a agatat de gat o bomba cu ceas care va expolda in capul tuturor, incepand cu Daniel Chitoiu si terminand cu Victor Ponta. Deocamdata, week-end-ul asta, suntem inca la stadiul la care ne-a lasat dl. Vulpescu vineri, adica avem „o privatizare de succes”. De luni incolo insa, ticaitul bombei se va auzi si in afara zidurilor Palatului Victoria. Tic, tac, tic, tac…

Despre viziunea economica social-liberala

Uniunea Social Liberala si-a prezentat astazi, prin vocea celor doi co-presedinti, „viziunea economica”. Plecand de la niste indicatori publici cunoscuti (unii chiar depasiti sau neactualizati, luati din surse amestecate), alianta PSD-PNL concluzioneaza ca actuala situatie economica se perpetueaza ca urmare a unei proaste gestionari a crizei. Despre greselile PDL in gestionarea crizei am mai scris, asa ca voi concentra continutul acestui post asupra masurilor propuse de initiatori, ca sa vedem cam cum vor gestiona ei economia Romaniei.

Am sa incep cu cele fiscale si anume cotele de impozitare de 8, 12 si 16% pe venitul salarial. Prima observatie pe care o fac este una de natura politica, si anume ca aceste cote reprezinta un compromis intre o mentinere a unei fiscalitati reduse si a unei cote unice (PNL) si o cota progresiva de impozitare, in functie de cuantumul venitului salarial (PSD). Din acest compromis politic a iesit un melanj nesustenabil din punct de vedere fiscal si generator de costuri administrative, insotite de o declaratie care ar trebui retinuta. Conform d-lui Tariceanu, “liberalism nu inseamna cota unica ci fiscalitate redusa”. Pana acum se bateau liberalii cu caramida in piept ca ei au nascut-o. Pe cota (istoria recenta a cotei unice arata ca aceasta a fost propusa de guverne crestin-democrate, dar asta poate si datorita faptului ca in Europa nu mai exista de foarte mult timp prim-ministri liberali).

Nesustenabilitatea masurilor propuse vine din faptul ca orice reducere din fiscalitate este, cel putin pentru urmatorii 3 ani, nerealista in conditiile in care Romania, ca si majoritatea statelor membre UE, se lupta cu deficitele bubetare si cu gradul de indatorare. Imi pare rau ca USL nu a prezentat si niste prognozele bugetare (multianuale, dupa cum chiar ei se lauda) privind veniturile. De ce nu le-a prezentat? Pentru ca ele nu exista. Pentru ca nici un profesionist, chiar si angajat politic, nu putea sa gireze o masura pro-ciclica populista pana la extrem de reducere a fiscalitatii intr-o perioada in care inamicul nr. 1 mondial este deficitul public.

Care sunt sursele cu care USL zice ca va compensa reducerea de fiscalitate? Cresterea gradului de absortie a fondurilor europene, oprirea risipei bugetare, combaterea evaziunii fiscale, imbunatatirea colectarii, suprataxarea tranzactiilor speculative, cresterea redevenetelor statului etc. Aceste surse le-as clasifica in doua categorii: (1) minore si (2) populiste.

In categoria celor minore, a caror pondere este deci nesemnificativa in structura veniturilor bugetare, intra majorarea redeventelor si impozitul pe tranzactiile speculative. Am spus intotdeauna ca redeventele statului sunt mici si ca ele trebuie marite, insa acest lucru doar va corecta o situatie anormala, dar fara a aduce, singura, multi bani la buget. Tranzactiile speculative? Care tranzactii speculative? Cu terenuri si constructii nu mai sunt. Cand am vrut, in calitate de Presedinte ANAF, sa le incadrez in categoria tranzactiilor comerciale si nu civile, pentru a le putea taxa cu TVA, ministrul liberal al finantelor, dl. Sebastian Vladescu, a „pierdut” propunerea mea. De doua ori. E adevarat ca el a ajuns ulterior si ministru PDL al finantelor, dar asta e alta discutie si nu o reiau, mai ales ca am mai scris despre aceasta anomalie. Asadar singurele tranzactii speculative ramase ar fi cele bursiere. Cum bursele noastre (de marfuri si de valori) au volume de tranzactionare ridicol de mici, comparativ cu alte piete, nu are rost sa mai discutam despre cati bani ar intra la buget. Nici despre impactul nimicitor asupra asupra burselor si, deci, asupra investitiilor de portofoliu.

Din categoria masurilor populiste se distinge de departe cea privind reducerea evaziunii fiscale. Aceasta nu poate provoca decat rumoare, daca nu ilaritate. Nici o institutie financiara serioasa nu te va lua in seama, ba te va mai si cataloga ca neprofesionist si rupt de realitate daca invoci reducerea evaziunii fiscale ca si sursa bugetara. Aici trebuie sa vii cu propuneri concrete, cu cifre exacte si prognoze corecte (forecasts), nu cu basme cu feti-frumosi. Asta nu inseamna ca nu trebuie luptat cu evaziunea, insa acest lucru nu poate fi adus ca argument palpabil intr-o discutie profesionista. Largirea bazei de impozitare este de asemenea o masura nerealista, desi mai putin spectaculoasa decat evaziunea fiscala in ceea ce priveste gradul de populism. Largirea catre cine? Catre evazionisti? Deja am spus cum sta treaba cu evaziunea fiscala. Catre alte categorii de venituri? Care venituri, ca acum se impoziteaza tot, inclusiv dobanzile bancare. Catre alte categorii de contribuabili? Agricultura este un segment in mare parte nefiscalizat, insa acest lucru este mai greu de facut decat colectivizarea in anii ’50 si asta nu din lipsa de tancuri, ci din cauza inexistentei marilor exploatatii (ferme) agricole. Suprafata cultivabila a Romaniei este, multumita lui Petre Roman (celebrul “pariu cu agricultura”), faramitata din punct de vedere al proprietatii, ceea ce face ca mare parte a agriculturii sa fie una de subzistenta si deci, aproape imposibil de fiscalizat. In traducere libera, e imposibil sa alerge fiscul dupa taranii care vand pe marginea drumului sau in mici piete (vanzarea in acest regim constituie si unul dintre motivele pentru care, din super-market, cumparam doar produse turcesti si egiptene). Cresterea gradului de absortie a fondurilor europene l-am incadrat la categoria masurilor populiste deoarece este tema la fiecare campanie electorala si, indiferent cine vine la guvernare, gradul e cam acelasi: mic. In cazul asta, pe langa populism, trebuie sa adaugam si neprofesionalismul introducerii acestor fonduri la categoria surse bugetare, in conditiile in care impactul lor asupra bugetului este 0, fiind in acelasi timp atat venituri, cat si cheltuieli.

Ramanand la categoria masurilor fiscale, trebuie neaparat facuta si o remarca referitoare la costurile de administrare care insotesc o cota progresiva de impozitare, costuri pe care autorii le uita sau le considera nesemnificative spre a fi mentionate. Totusi acestea sunt insemnate deoarece presupun tiparirea si distribuirea de declaratii fiscale tuturor contribuabililor (ca pana in 2004), realizarea de campanii publice de informare a contribuabililor asupra modului de completare, asistenta la depunere si apoi gestionarea lor informatica, prelucrarea datelor, verificarea deductibilitatilor si calcularea ori recalcularea impozitului si plata acestuia. Si sa nu uitam de cozile aferente. Si pentru ca tot veni vorba de deductibilitate, nu pot sa nu remarc din nou incompatibilitatea acestei masuri (ce insoteste, in general, o cota progresiva de impozitare) cu masura de reducere a fiscalitatii. Adica se bat cap in cap.

In ceea ce priveste reducerea CAS cu 5%, desi costurile fiscale cu forta de munca sunt mari, in conditii de criza bugetara (inclusiv deficit al bugetulului de asigurari) acest lucru este imposibil de realizat. Atunci cand conditiile se vor schimba, acest lucru ar fi sustenabil, dar in conjunctie cu masuri de crestere a bazei de impozitare salariala precum din cele adoptate prin noul cod al muncii, cresterea varstei de pensionare fiind cea mai importanta. O astfel de masura a fost adoptata in toata Uniunea Europeana, in conditiile in care natalitatea este in scadere iar numarul pensionarilor deja a depasit numarul salariatilor. Dar cum USL s-a opus zgomotos adoptarii noului cod al muncii, desi acesta era cerut cu insistenta de angajatori (aceiasi carora USL li se adreseaza astazi cu masuri de genul reducerii CAS), nu vad cum USL poate sustine in mod credibil reducerea CAS.

Reducerea TVA la 19% pana in 2016 este un deziderat pe care nimeni nu il poate controla. Cresterea TVA a fost o masura hazardata si am fost printre primii care l-a acuzat pe Sebastian Vladescu (pe atunci ministru de finante) ca a luat aceasta masura ca la clasa a 8-a, adica pur aritmetic (15% din pensii = 5% in plus la TVA), fara o analiza a impactului asupra cresterii economice si a veniturilor pierdute la buget ca urmare a scaderii consumului. Asadar TVA trebuie scazut la un moment dat, dar numai daca, in urma analizalor, ar rezulta o crestere a consumului pentru ca altfel riscam sa patim ce a patit Marea Britanie. Spre deosebire de noi, care am marit TVA-ul, ei l-au redus pentru a stimula consumul, numai ca acest lucru nu s-a intamplat din cauza temerii britanicilor ca criza va continua si, in lipsa increderii in viitor, consumul nu a crecut iar marea Britanie s-a ales doar cu o gaura in buget. Iar laburistii lui Gordon Brown au pierdut alegerile.

Scutirea de impozitul pe dividendele nerepartizate si folosite la majorarea capitalului social in vederea investirii sumelor ce fac obiectul majorarii in utilaje si echipamente etc. imi aduce aminte de legile privatizarii de la jumatatea anilor ’90, scrise de unii care habar nu aveau finante, legi care au dus la litigii inevitabile intre investitori si FPS-ul de pe atunci. Oricum, avem deja in codul fiscal masura scutirii de impozit pe profitul reinvestit cu diferite destinatii. Scutirea de impozit pe dividende nu aduce nimic in plus, ci in minus, ca inainte de a distribui dividende, platesti impozit de profit. In orice caz, nici actuala masura nu prea produce efecte deoarece, pur si simplu, lipseste profitul. Din pacate.

Restul propunerilor sunt mai mult de revista, asa ca nu voi face comentarii. Cu doua exceptii, prima referitoare la masura capitalizarii CEC Bank si Eximbank, cu riscul de a intra in conflict cu toate guvernele trecute, prezente si viitoare. Daca ar fi dupa mine, Eximbank-ul nu ar trebui capitalizat, ci dizolvat si lichidat. De cand exista nu a fost decat o sursa de drenaj a banilor publici catre credite preferentiale care ajung, invariabil, in default. Asadar salariul de 20.000 euro pe luna al cumnatului Costea (la care se adauga bonusuri „de performanta”) este doar partea vizibila, care genereaza discutii asupra subiectului. A doua se refera la masura “TVA 9% la stat si 15% deductibil la producator”. Cum adica?? TVA e tot la stat, ca de aia e impozit, si tot deductibil la producator, intermediar, retailer, singurul care plateste si nu deduce fiind consumatorul, utilizatorul final. Ma rog, as fi curios sa il cunosc si eu pe “inventatorul” masurii J

In concluzie, cu mici exceptii care, desi bune ca initiative (masuri de altfel, vehiculate de mult timp atat in mediul politic, cat si in cel de afaceri, insa ramase tot timpul la stadiul de promisiuni electorale), acestea nu pot reprezenta baza unui program economic. Acestea sunt contractele de management pentru proprietatile statului, contractele de performanta ale managerilor, incredintarea managementului catre firme private si centralizarea administrarii accesarii fondurilor europene. Asadar programul USL pare scris pe genunchi, este nesustenabil si necredibil, atat din punct de vedere fiscal-bugetar, cat si din punct de vedere economic. Mi-ar placea, daca tot invoca renegocierea acordului cu FMI, sa ceara o opinie si reprezentantilor acestei institutii. In special cu privire la obiectivul final, cresterea cu 6 puncte a ponderii in PIB a veniturilor bugetare, adica de la 32% la…38%.


Octombrie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Blog Stats

  • 111,102 hits