Posts Tagged 'PNL'

Criza de leadership și tragedia Dreptei tradiționale

Ultimul sondaj Sociopol efectuat în București relevă faptul că Alina Gorghiu și Vasile Blaga, cei doi copreședinți ai PNL, principalul partid de dreapta din România, au 11, respectiv 6% grad de încredere în electorat. Adică, împreună, au 17%, cât are liderul PSD, Liviu Dragnea și jumate din cât are liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu; mai rău, Vasile Blaga are doar două puncte procentuale peste Bogdan Diaconu, liderul unui partid naționalist minuscul. Alina Gorghiu și Vasile Blaga abia reușesc, împreună, să se ridice la jumătatea scorului politic al partidului, care este 30%, ceea ce arată o situatie dezastruoasă și, în acelasi timp, demobilizantă pentru membrii și simpatizantii noului PNL, care ajunsese, după victoria prezidențială din noiembrie 2014, la amețitorul scor de 40%. 
In mod normal, liderul unui partid politic trebuie să fie locomotiva partidului, persoana care tractează formațiunea politică în preferințele electoratului. Liderul trebuie să fie omul pe care partidul îl urmează și care, prin simpla lui apariție, mobilizează și motivează, inspiră încredere și forță, conduce partidul către cel mai bun scor electoral posibil. Mai mult, liderul politic trebuie să fie cel care își asumă candidatura cea mai grea și mai vizibilă, așa cum comandanții militari se puneau în fruntea oștirilor pentru a obține victoria. 
În realitate, cei doi copreședinți ai PNL nu doar că nu reușesc să inspire forță și încredere, nu reușesc să motiveze și să mobilizeze, dar nu au nici măcar curajul de a-și asuma vreo candidatură într-un scrutin uninominal. Singurele alegeri la care participă sunt cele în care se ascund în spatele unei liste, inclusiv migrând dintr-un colegiu într-altul, de la un ciclu electoral la altul, în căutarea celui mai comod loc, unde să nu riște nimic. Este adevarat că Vasile Blaga, de exemplu, păstrează încă în minte eșecul electoral din 2008, când a pierdut Primăria Generală în fața lui Sorin Oprescu, deși era ministru în funcție (al administratiei și internelor), presedinte al PD București, cu un buget de campanie de invidiat. Paradoxul nu a fost însă acela că a pierdut alegerile, ci că a luat un scor sub cel obținut de partid în Bucuresti, mai precis la Consiliul General (27,8%, față de 34,18%). Acela a fost momentul în care Vasile Blaga a realizat cât valorează, ca om politic, inclusiv ca strateg electoral. Dacă Vasile Blaga este total lipsit de carismă, de mesaj, de viziune, de idei, Alina Gorghiu s-a născut talent și a murit speranță. Nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, în ciuda tinereții și a energiei. 
Vasile Blaga, în calitate de lider, ar trebui să comunice și nu o face, iar cand o face toată lumea regretă că a făcut-o, cel mai recent exemplu fiind anunțul privind colaborarea dintre PNL și UNPR, care prevestește chiar o posibilă preluare a acestui din urmă „partid”, un paria al scenei politice, format din cei mai odioși traseiști. În schimb Alina Gorghiu comunică lucruri mărunte, platitudini sau populisme ieftine, parcă intr-o concurență, la acest ultim capitol, cu campioana Andreea Paul-Vass, ultimul exemplu al celei din urmă fiind acuzațiile aduse ministrului de externe de a nu o nominaliza pe Nadia Comăneci pentru…conducerea O.N.U. (cu tot respectul pentru marea noastră gimnastă, funcția de secretar general al Organizatiei Națiunilor Unite este, totuși, una politică).
Din păcate PNL va intra in alegerile locale cu astfel de „lideri”. Aceeasi lideri care, cu mai putin de un an în urmă, negociau cu PSD Legea alegerilor locale, conform căreia primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin. O atare lipsă de viziune și strategie – ca să folosesc niște termeni blânzi – a facut ca liderii PNL să negocieze împotriva intereselor propriului partid. Importat, în alegerile din 5 iunie, nu este scorul politic al partidului (probabil, că urmand acelasi trend descrescător, acesta va fi în jur de 25%), ci numărul de primari, în general și, in particular, numărul de primari de municipii – reședință de județ. Scorul politic obținut in alegerile locale este irelevant pentru partid deoarece principalii vectori de imagine și de campanie la alegerile parlamentare din toamnă sunt primarii. Consilierii locali sunt buni doar pentru a negocia diverse funcții prin societatile si regiile din subordinea municipalităților, adică pentru a satisface doar interesele liderilor, deci nimic pentru partid, ca ansamblu al membrilor săi. Mai mult, consilierii ajung cel mai usor o masă de manevră in consiliile locale, unde primarul – chiar și independent – își poate impune foarte ușor voința, în special în fața unui partid lipsit de lideri și, deci, impotent in a oferi suficient confort politic.
Cu un PSD + ALDE pe cai mari, cu o fărâmițare electorală uriașă pe partea drepată, cu o pleiadă de candidați independenți și anti-sistem, PNL este condus de doi diletanți. Doi oameni care au reușit „performanța” de a coborî atât de jos în preferințele electoratului încât periclitează însăși existența celui mai mare partid de dreapta, ultimul purtător al unui nume istoric. Desigur că, teoretic, puterea de a schimba conducerea unui partid stă în mâinile membrilor săi. Oare vor fi aceștia în stare să realizeze o astfel de schimbare? Întrucat nu poate veni decat după alegerile locale, va putea schimbarea – dacă se va produce – să oprească hemoragia care va cuprinde partidul, cu dezertări în masă către alte partide, în special ALDE și MP?

Anunțuri

Se rupe USL?

Evenimentele din ultimele zile au adus in prim-planul vietii politice o serie de declaratii razboinice facute de liderii PSD si PNL, la cel mai inalt nivel. Pe marginea lor s-au (re)aprins discuțiile privind ruperea aliantei, considerată de mulți (inclusiv din partidele sale componente) una contra naturii. Începem prin a reitera ca alianța nu s-a făcut ca urmare a vreunei compatibilitati între doctrine sau programe si nici in baza vreunei afinitati personale sau prietenii între lideri. Ca si alta alianță realizată cu 150 de ani in urma intre conservatori si liberali, denumită atunci „monstruoasa coalitie”, actuala alianță s-a făcut pentru un scop comun: înfrângerea lui Traian Basescu, asa cum predecesoara s-a facut pentru inlaturarea sefului statului nou format, Alexandru Ioan Cuza, acuzat de derapaje dictatoriale.

Deși USL si-a asumat inițial orice costuri politice generate de reactia electoratului celor doua partide, electorate absolut antagonice, acestea nu au existat iar scopul care scuza mijloacele a fost imbratișat de votanti. Mai mult, prin alianța realizată, clasa politică din România a descoperit ca, atunci cand exista trei mari forte si doua dintre ele se aliaza, o scot pe a treia din joc. Initial au castigat cvasi-totalitatea presedintiilor consiliilor judetene si a marilor primarii. Iar dacă nu ar fi fost respins la Curtea Constitutionala proiectul legii electorale a USL de alegeri uninominale pe baza principiului „castigatorul ia tot” (susținută inițial de Traian Basescu), ar fi câștigat si cvasitotalitatea mandatelor de parlamentar. Ceea ce ar fi dus, in mod ironic, la ruperea USL pentru ca ar fi avut o majoritate parlamentara de 99%, restul de 1% fiind reprezentat de minoritatile nationale. Totuși, chiar si cu pastrarea principiului electiv, USL a obținut o majoritate mai mult decât generoasa ce-i permite sa facă orice, inclusiv modificarea Constitutiei.

După ajungerea la guvernare, frictiunile dintre PSD si PNL au început sa se intețeasca. Cum e si normal, rabufnirile din teritoriu au fost primele, generate de impartirea funcțiilor. Apoi de gestionarea acestora, fiecare încercând sa conserve avantajele funcției exclusiv in folosul propriei tabere. După aceea au început sa apară reacții la nivel central, dar minore, batista de pe țambal fiind relativ bine fixata de cei doi lideri ai USL (de fapt mai e si un al treilea, dar acela nu contează). Scandalul legat de Roşia Montană a făcut, poate pentru prima data, ca batista sa cadă de pe țambal. Ambii lideri ai USL au scăpat hațurile declarațiilor, ajungând la ironii personale sau legate de familia fiecăruia dintre ei. Mai mult, s-a trecut la faza amenintarilor legate de suportul parlamentar actual, respectiv de suportul electoral pentru alegerile prezidențiale. Opiniile privind rezultatul acestor declarații belicoase s-au împărțit in doua: prima, conform căreia cei doi lideri fac un joc de imagine pentru a acapara spațiul public, războiul declarațiilor fiind unul simulat. Asupra acestei opinii nu insist, pentru ca o consider stupida din doua motive. Primul, pe cine sa scoata din prim-planul declaratiilor, pe Vasile Blaga? Pe bune? Al doilea motiv este intensitatea si gravitatea declaratiilor, care ma duc cu gandul la schimbul de replici dintre Gigi Becali si Dumitru Dragomir: „M-am certat si cu Mitica Dragomir, dar fara jigniri. El m-a facut oligofren, eu l-am facut zdreanta, dar nu ne-am insultat”. A doua opinie imbratișează teza ruperii USL, pe care intenționeaz sa o dezvolt.

Am sa încep cu concluzia: USL nu se va rupe. Sau, cel putin, nu se va rupe acum. Asa cum spuneam la inceput, aceasta casatorie nu s-a facut din dragoste si nici nu si-a atins inca scopul. Sa zicem, pe fondul escaladarii declaratiilor, ca liderii USL pot sa uite de scopul care i-a unit, si chiar au uitat, partial. Crin Antonescu a decarat la un post TV ca, „in anumite chestiuni Traian Basescu are dreptate”. Niciodata nu te-ai fi asteptat la o astfel de formulare din partea liderului liberal. Poate sa fie de acord cu „chestiunea”, dar nu cu Traian Basescu. Exclus. Insa ce ii uneste acum pe socialisti si pe liberali este pastrarea guvernarii, respectiv suportul politic petru prezidentiale. PSD nu este pregatit inca (matematic si politic) pentru o excludere din Guvern a liberalilor. Nu si-a consolidat o alta majoritate, deși lucrează la acest lucru. Liberalii, pe de alta parte, nu vor pleca niciodată voluntar de la guvernare. Niciodată un partid politic nu lasa guvernarea. Nu o lasa nici măcar atunci cand mai cade câte un ministru sau secretar de stat pe câmpul de lupta, ceea ce nu s-a întâmplat (încă), deci cu atat mai putin din cauza unor declaratii, oricat de dure ar fi. Nu stiu cum se va incheia episodul Rosiei Montane. Indiferent de rezultat insa (trece sau pica legea) USL nu se rupe. Așa cum nu s-a rupt nici dupa numirea sefilor parchetelor si cum nu se va rupe nici cu ocazia urmatorului diferend politic major. Oricate declaratii vor fi, pana la europarlamentare batista va sta pe tambal sau, in cel mai rau caz, intr-o rână, pe jos, pe geam, sa o vadă poporul, dar nu va fi ruptă si aruncata celuilalt in față. Si chiar dacă, in extremis, USL se va rupe, ca alianță politică, la europarlamentare (mai ales ca fiecare va candida pe liste proprii, cu susținerea propriei familii politice europene), nu se va rupe ca si coalitie de guvernare, câtă vreme PSD nu si-a construit o majoritate alternativă (pentru asta mai are de racolat parlamentari de la PPDD sau PDL) iar Crin Antonescu e perfect constientient ca, dacă PSD își pune candidat propriu, nu mai are nicio șansă să câștige alegerile prezidențiale, urmând sa piardă ulterior si președinția PNL. Pe de alta parte, Victor Ponta simte presiunea din ce in ce mai mare din partea partidului de a se angaja in cursa pentru presedintie, singura sa varianta de back-up fiind impingerea lui Sorin Oprescu (căruia tocmai i-a reconfirmat susținerea personală, in ciuda loviturii publice pe care a primit-o – prima, de altfel – legată de moartea copilului sfâșiat de maidanezi). Așadar, pana la prezidențiale, sa auzim de bine. Pe cât posibil.

Scuze si demitere!

Având in vedere argumentele ridicole cu care au motivat obiecția de neconstituționalitate depusă pe data de 25 noiembrie 2011 la CCR împotriva legii de modificare a actualei Ordonanțe privind câinii fără stăpân, ar trebui ca PSD si PNL să își ceară scuze in mod public față de toate victimele făcute de maidanezi de la acea data pana in prezent.

Citez din motivația obiecției:
– proiectul de lege încalcă Conventia europeană pentru protecția animalelor de companie
– contravine demnității umane, întrucât eutanasierea este o măsura violentă, traumatizantă, care împiedica libera dezvoltare a personalități umane
– eutanasierea în masă a câinilor va periclita existența rasei comune și va produce dezechilibre previzibile, ceea ce încalcă dreptul populației la un mediu sănătos și echilibrat ecologic
– prevede limitări injuste ale dreptului de proprietate privată al adoptatorului a mai mult de doi câini, întrucât acesta trebuie sa îndeplinească unele condiții privind spațiul de locuit. In acest fel se aduce atingere si vieții private a cetateanului
– proprietarii câinilor fără stăpân sunt discriminați in raport cu proprietarii altor specii de animale fără stăpân, întrucât aceste din urmă animale nu pot fi eutanasiate.

Dacă situația nu ar fi tragică, probabil că citatele enumerate ar putea fi din Caragiale. Dar nu sunt. Nu sunt o glumă proastă ci fac parte din realitatea cotidiană si prezentă.

Cum însă și glumele proaste sunt, in acest moment, o dovada de imbecilitate politică, cer în același timp consilierilor generali ai municipiului București să procedeze de îndată la revocarea mandatului de viceprimar general al lui Marcel Nicolaescu, in temeiul art. 57 alin. 4 din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, pentru declarațiile deplasate făcute ieri. Acesta a afirmat: „am luat toate măsurile, am mutat toți câinii pe stadionul Dinamo” (unde va avea loc meciul România – Ungaria).

Scrisoare deschisă către bucureșteni

Dragi cetateni europeni ai Bucurestiului,

Va scriu aceste randuri ca urmare a deciziei PNL de a-i oferi lui Gigi Becali un loc pe listele USL, probabil in colegiul 25 din sectorul 6 (in zona stadionului Ghencea). Trecand peste orice fel de criterii politice si civice cu privire la desemnarea candidatilor, ignorand faptul ca Gigi Becali si-a sporit considerabil averea pe seama statului (printr-un schimb de terenuri cu armata), ignorand jignirile, injuraturile, circul si, in general vorbind, laturile care nu l-ar califica pe acesta nici macar pentru rolul de sef la o stana de oi, in orice alt stat membru UE, PNL ii face onoarea de a-l propune pentru fotoliul de deputat in Parlamentul Romaniei.

S-a spus prin mass-media ca aceasta miscare a liberalilor incalca toate principiile care ar trebui sa stea la baza desemnarii unui candidat, cel putin in ceea ce priveste un partid responsabil, care a condus Romania atat inainte de 1945 cat si dupa 1990. Aceasta nominalizare incalca insa nu doar principiile, intre care primul ar trebui sa fie bunul simt, ci chiar minima logica politica. Personal nu cred in argumentul ca o candidatura a lui Gigi Becali este necesara pentru a anihila candidatura lui Dan Diaconescu, mai ales ca acesta din urma nu va candida in acelasi loc cu Gigi Becali, deci nu vor fi adversari si, conform sondajelor pe partide, ambii ar putea ajunge parlamentari. Oricum, un partid care isi respecta electoratul nu aduce in locul unui circ un altul si mai rasunator, pentru ca nu ar face decat sa tranforme intr-o si mai mare masura scena politica intr-un circ total.

Personal am doua motive pentru care am dreptul sa scriu aceasta scrisoare. Primul este acela ca am fost singurul, poate, care l-a infruntat pe Gigi Becali, cu legea in mana, pentru datorii fiscale de zeci de milioane de euro neplatite de ani de zile. Aceasta actiune mi-a atras un val de injuraturi si invective in stilul care l-a consacrat. Al doilea motiv este acela ca ii cunosc foarte bine activitatea in Parlamentul European. Aceasta este, evident, 0. Ba chiar minus pentru ca Gigi Becali a venit, in cei trei ani si jumatate de cand este europarlamentar, de…3 ori la Bruxelles sau Strasbourg (dintre care, prima data, la sesiunea de investitura si, ultima data, pentru ca avea Steaua un meci prin apropiere).

Daca cineva si-a pus intrebarea de ce nu mai vrea Gigi Becali sa isi continue mandatul de europarlamentar o sa ii raspund eu: pentru ca Gigi Becali nu exista in Parlamentul European. Cata vreme acolo nu sunt jurnalisti care sa alerge cu camerele video dupa el, cata vreme nu stie nici macar sa injure intr-o limba straina, cata vreme in plen declaratiile se fac doar pentru statistici, pentru ca nu exista dezbateri (acestea avand loc doar in comisiile de specialitate, pe marginea rapoartelor legislative), Gigi Becali se simte inutil la Bruxelles.

Dragi cetateni europeni ai Capitalei Romaniei,

Aceasta scrisoare nu este una politica. Nu o scriu nici in calitate nici de membru PDL si nici de europarlamentar PPE. Este doar o scrisoare de la un cetatean european ca si dumneavoastră. Un cetatean european care vrea ca clasa politica sa arate altfel. Stiu ca exista o nemultumire foarte mare fata de politicieni, in general. Dar raspunsul la aceasta nemultumire nu este in nici un caz Gigi Becali. De aceea nu va pot spune din capul locului sa il votati pe X sau pe Y pentru ca este mai bun decat Z. Nici eu nu i-as vota decat pe foarte putini. Vreau doar sa va adresez rugamintea sa nu il votati pe Gigi Becali. Votati pe oricine altcineva sau nu votati pe nimeni. E destul ca exista incompetenta, chiul si dezinteres fata de actul legislativ. Nu aduceti acum in Parlamentul Romaniei si zerul mahalalei politice.

Dragi cetateni europeni din Bucuresti,

Nu exista, asa cum spun teoriile politice, locuri eligibile. Cunosc si eu sondajele de opinie si stiu care este scorul partidelor sau, mai bine zis, al aliantelor politice si electorale. Ma adresez aici tuturor bucurestenilor si nu doar celor din sectorul 6, pentru ca votul fiecarui bucurestean este esential pentru a bloca transformarea Parlamentului Romaniei intr-un spatiu becalizat. Indiferent in ce colegiu electoral sunteti inscris, un vot pentru USL este un vot pentru Gigi Becali, deoarece acest sistem de votare este unul proportional. Cu alte cuvinte, votul dumneavoastra se duce intr-o palarie mai mare si el este impartit apoi intre toate colegiile din Bucuresti. Asadar, alegand candidatii USL, indiferent in ce colegiu din Capitala, il votati implicit si indirect si pe Gigi Becali.

Sebastian Bodu

P.S. Stiu ca aceasta scrisoare va declansa o avalansa de injuraturi si jigniri la adresa mea. Nici o problema, deja le cunosc. Fata de mine Gigi Becali nu mai are ce sa spuna, le-am auzit pana acum pe toate. De mai multe ori.

SCRISOARE DESCHISĂ d-lui Crin Antonescu (C.C. d-nei Renate Weber)

Stimate Domnule Crin Antonescu,

Astăzi în Parlamentul European are loc dezbaterea cu privire la existenţa site-ului xenofob al aşa-zisului Partid Olandez al Libertăţii (PVV) şi la lipsa de reacţie a autorităţilor olandeze cu privire la derapajele partidului extremist care susţine în continuare din Parlament guvernul olandez. La această dezbatere a fost invitat şi premierul Olandei, liberalul Mark Rutte, care a refuzat însă participarea.
Un astfel de refuz reprezintă o premieră istorică pentru Parlamentul European şi nu una de bun augur. Nu mai devreme de luna ianuarie premierul Ungariei a fost chemat pentru a da explicaţii cu privire la acuzaţiile de slăbire a mecanismelor democratice din ţara sa. Viktor Orban s-a prezentat şi şi-a susţinut punctul de vedere, deşi ştia că o majoritate aritmetică formată din liberali şi socialişti îl va pune la zid. Este nu numai o datorie de onoare pentru orice lider din statele membre să îşi prezinte poziţia în faţa unei instituţii fundamentale a Uniunii Europene, ci şi un gest de respect faţă de legislativul european.
Sfidarea premierului olandez observ cu tristeţe că trece nesancţionată de eurodeputaţii liberali, mai ales cei români, precum şi de Dvs., ca preşedinte al unui partid înfrăţit cu partidul liberal al premierului olandez Mark Rutte. E adevărat că sunt mai puţini români în Olanda decât în Italia sau Spania, de exemplu, dar este de-a dreptul cinic să îţi ghidezi acţiunile politice doar cantitativ într-un caz care reprezintă un atentat la însăşi valorile democratice ale unui stat membru al UE în funcţie de astfel de calcule.
Mă adresez dumneavoastră, domnule Crin Antonescu, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal şi depun aceasta scrisoare deschisă şi în atenţia doamnei Renate Weber, foarte vocală zilele trecute în a susţine că domnia sa a fost cea care a aflat prima de existenţa site-ului xenofob (fără însă să am cunoştinţă de vreo acţiune concretă, dincolo de simple declaraţii, a doamnei Weber împotriva site-ului PVV), să ieşiţi din tăcerea suspectă la adresa premierului olandez care girează, prin lipsa totală de reacţie, acţiunile PVV şi să vă folosiţi influenţa în cadrul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor în Europa (ALDE) pentru a-l convinge pe acesta să folosească pârghiile administrative şi judiciare de care Olanda dispune, ca orice stat membru UE, pentru a închide acel site. Vă atenţionez, domnule Antonescu, că orice zi în care acel site funcţionează prin incriminarea concetăţenilor noştri pentru „vina” de a fi primit permis de muncă în Olanda poate duce la consecinţe greu de controlat, dacă vreun fanatic susţinător al PVV decide să-şi facă dreptate singur.
V-aş mai ruga să faceţi public modul în care înţelegeţi să abordaţi această problemă şi demersurile exacte, în eventualitatea în care veţi da, desigur, curs solicitării mele.

Principiile de dreapta tin doar pana la prima campanie electorala

In 2008 PNL, pe atunci (aproape) singur la guvernare dar sustinut din parlament de PSD, majora pensiile si fura astfel „ideea” lui Geoana (cam de genul aceasta fiind toate ideile pe care le-a putut produce ilustrul presedinte pentru o seara). Asta dupa ce, initial, Tariceanu spusese ca nu se poate pentru ca nu sunt bani. Dar nu l-au tinut mai mult de trei zile principiile de dreapta si, dupa doar trei zile, mirosind avantajul electoral, l-a trimis pe Vosganian pe toate televiziunle pentru a explica masura electoratului PNL. Si electoratului altora, caruia Tariceanu i s-a si adresat ulterior in mod direct, prin fluturasi electorali tipariti de Guvern (adica tot pe banii nostri). Si uite asa PNL a obtinut in toamna lui 2008 22% din voturi iar deficitul public a ajuns la 5,4%. Ca sa nu ramana mai prejos in anul electoral ce nu se incheiase, doi ilustri necunoscuti deputati de la PD si, respectiv, PSD, propun in Parlament majorarea salariilor profesorilor cu 50%. De unde bani? Ce conteaza, asta e problema Guvernului, sa gaseasca bani (ca sa o citez pe o distinsa „doamna” a politicii romanesti, ajunsa la PSD dupa un stadiu de tatism la PRM), Parlamentul doar voteaza. Si uite asa a trecut legea, a votat-o pana si Adomnitei, ca tot si-a adus aminte ca si el deputat si nu se cade sa nu ridice mana cand gestul sau da bine la subordonatii de pe atunci ai domniei sale (pentru cine nu isi mai aduce aminte, Adomnitei era, la acel moment, Ministrul Educatiei). Relativ imediat dupa votul cu pricina au venit si alegerile iar PNL s-a dus in opozitie cu toate cele 22 de procente ale lor si, bineinteles, cu tot cu Adomnitei (pentru cine tot nu isi aduce aminte, Adomnitei e ala care s-a dus la nunta cu elicopterul MApN, precum se duc cocalarii cu limuzina). Odata ajuns la putere, PD isi da seama ca e partid de dreapta si suspenda aplicarea legii (ma rog, nici nu trebuia sa fii de dreapta ori de stanga ca sa vezi ca asta e prea groasa ca sa tina). Ideea generala desprinsa din toate aceste intamplari vesele si triste e aceea ca chestia asta, cu dreapta, nu tine prea mult timp, ci doar pana la prima campanie, cand toata lumea devine de stanga. Asa ca, mai avand de infruntat inca o campanie electorala, cea prezidentiala din 2009, in afara blocarii posturilor si nebugetarea celor neocupate in administratia publica, mare lucru nu s-a intamplat pe partea dreapta. In continuare isi produc efectele majorarile de cheltuieli publice convenite cu sindicatele si uite asa ajungem, la sfarsitul lui 2009, cu un deficit public ce tindea spre 8%. Odata trecute si alegerile din 2009, PD trece in 2010 la masuri de austeritate si consolidare bugetara (pe care ar fi trebuit sa le ia, daca nu PNL & UDMR in 2008, cu siguranta PD & PSD in 2009), sub titlul de masuri anti-criza – desi „anti-criza” inseamna stimularea, fiscala sau chiar si nefiscala a mediului economic -. Tinta: reducerea deficitului public pana unde vrea FMI-ul, ca doar el da banii pentru plata in continuare a pensiilor si salariilor, adica pentru consum… Ramane cota unica, lucru excelent, insa creste TVA-ul cu 5%, cu consecintele de rigoare asupra consumului, care scade pe masura. 2011 incepe cu anuntarea unei aliante surpriza (?) PSD – PNL + PC (plus, minus, nu mai conteaza; cand e dragoste nu mai conteaza nici doctrina diametral opusa si nici damful de securist dovedit, dapai matematica). Alianta cu acte in regula, inscrisa la cremenel. Mai mult, Antonescu spune ca ar renunta chiar si la cota unica daca PSD accepta listele comune la paritate (juma-juma). Asta dupa ce a zis ca moare de gat cu cota unica… Ponta saluta faptul ca Antonescu a inteles ca si socialismul e o optiune viabila economic, daca ai specialisti si uite asa au cantat impreuna prohodul cotei unice, in aplauzele liberalilor si spre stupefactia electoratului lor care nu mai intelege cine e de dreapta in tara asta. Pai ii spun eu cine e de dreapta: nimeni. Sau, mai bine spus, nimeni, cata vreme se apropie o campanie electorala. Toate actiunile, ba chiar si declaratiile publice palesc in fara mirajului guvernarii obtinut prin pomeni electorale, in diferite aliante politice. Daca ne uitam inapoi in istorie o sa vedem ca asa a fost dintotdeauna, de la Cuza incoace. aliante spectaculoase si promisiuni de dragoste etarna inspre binele patriei, desigur, urmate de divorturi gretoase si insotite de flegmele de rigoare. Un singur om a reusit sa puna ordine in adunatura de politicieni de pe la noi. Il chema Carol si venea din Germania. Si uite asa am inceput sa avem si noi bulevarde, cladiri administrative si canalizare ori iluminat stradal. A inceput si Bucurestiul sa semene a capitala europeana si nu a targ oriental. De unde mai luam acum un Carol? Ca Mihai e batran iar Duda poate sa-si spuna „principe” cat vrea ca, daca nu te nasti Hohenzolern, tot o duda, ramai. Din pacate concurenta pe un Carol ar putea fi mare, ca sunt in buda cu deficitul public si Grecia, si Irlanda, si Portugalia, si Spania, si Italia. Ba chiar si Belgia si Marea Britanie (apropos de Marea Britanie, si Gordon Brown stia ca se duce dracu’ deficitul public dar, ca si Tariceanu si Boc inaintea lui, intr-un alt colt de Europa, nu a luat nici o masura pentru ca, nu-i asa, urma o campanie electorala pe care oricum a pierdut-o). Si atunci ma intreb eu, mai e cineva de dreapta in UE? Teoretic da, cata vreme 21 din 27 de guverne sunt conduse de premieri ai caror partide fac parte din PPE. Practic, se pare ca doar Germania e de dreapta. Ca doar ei au inventat PPE-ul si crestin-democratia, nu? Germania, care inregistreaza cea mai robusta crestere economica post-criza. Germania, care si-a inscris in Constitutie ca statul federal nu are voie sa depaseasca 3% deficit public iar landurile 0%. Germania care este nevoita acum sa dea bani tuturor celorlalti (direct sau prin EFSF ori ECB), teoretic de dragul solidaritatii comunitare, practic de dragul monedei euro pe care ei au inventat-o si acum le pare rau. Dupa marca. Si atunci ramane sa ne ducem crucea, cu politicienii nostri de Dambovita (printre care ma numar si eu, ce sa fac, macar din solidaritate de breasla daca nu din impartasirea acelorasi principii), politicieni dintre care unii ajung ministri de finante din poeti ori ministri de interne din tamplari. Sau poate, Doamne-ajuta, s-o gasi vreun Carol pe aici, pe la noi, prin Romania. Unul care vorbeste rar dar bine si care acum lucreaza pe undeva pe strada Doamnei…


Octombrie 2017
L M M M V S D
« Aug    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Blog Stats

  • 111,077 hits