Arhivă pentru iulie 2016

Solicit demisia Presedintelui ANAF, Dragoș Doroș

Solicit demisia Presedintelui ANAF, Dragoș Doroș, care nu face decât sa continue „milițienizarea”, după modelul predecesorului său, Gelu Diaconu, a instituției pe care o conduce. Conform unui proiect de act normativ, ANAF vrea să aibă acces la toate datele de identitate ale persoanelor fizice care efectuează plăţi cu cardul în magazine, adică să știe tot ce cumpăram, ceea ce încălcă și cele mai elementare drepturi ale omului, precum cel la intimitate. O asftfel de tentativă – culmea, nici măcar reglementată printr-o lege organică, ci printr-o simplă Hotărâre de guvern – arată cât de mult s-a depărtat instituția fiscului de scopul său. Această mentalitate securistă transpare din toată activitatea ANAF de după reorganizarea ei prin înființarea Directiei Generale Antifraudă Fiscală (populată, de altfel, numai cu milițieni). Culmea este că, înainte să fi fost numit președinte al ANAF, dl. Dragoș Doroș critica acerb…abuzurile inspectorilor anti-fraudă.
Independent de această solicitare de demisie (căreia nu mă aștept să i se dea curs, pentru că mentalitatea de milițian te face să te crezi etern), dar tot în legătură cu abuzurile comise de ANAF, îi comunic pe această cale d-lui Dragoș Doroș, că, în cazul in care nu va publica criteriile pentru condiționarea înregistrării in scop de TVA, pe baza cărora ANAF stabilește dacă o persoană impozabilă justifică, prin Declaratia 088, intenția și capacitatea de a desfășura activitate ca plătitor de TVA, comite infractiunea de abuz în serviciu și va raspunde penal. Publicarea este obligatorie, conform art. 316 alin. (9) C. fisc., iar art. 297 alin. (1) C. pen. prevede că „fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos (cu încălcarea legii, conform deciziei CCR, n.n.) şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică”. Mă astept, de asemenea, la o reacție și din partea prim-ministrului, ca șef al guvernului pe a cărei ordine de zi se află abuzivul proiect de hotărâre.


iulie 2016
L M M J V S D
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

Blog Stats

  • 119.799 hits