Posts Tagged 'fotbal'

Gigi Becali, statuie sau împăiat?

Eu nu înțeleg cum pot unii sa îl plânga pe Jiji. Cum nu merita, săracu’ de el, sa stea la închisoare, ca nu a omorât pe nimeni. Nu inteleg cum pot oameni cu o inteligenta, educație si instruire peste medie sa compatieasca un incult pana la limita semi-analfabetismului si educat la nivelul unei primate vedeta într-o grădina zoologică. Cât despre intelect, ghinionul cel mai mare al „omului” a fost ca a crezut ca, bogat fiind, e automat si inteligent. Si, din ambele posturi, bogat si inteligent, „da m… beep… la DNA”. Da m… beep… la toată tara, la toata lumea, „la tot cartierul”. Da la oameni de cultura, la jurnaliști consacrati, la reporteri, la oameni politici, la oameni de afaceri, la oameni de fotbal. E adevărat ca de la ultimii a si luat, ca deh, in fond, e limbajul specific profesiei. Iar dacă unii nu au luat pana acum e pentru simplul motiv ca nu erau in target, nu ca Jiji se lua doar de cine merita, cum credeau ei. Ce nu stiu toti acestia e ca, de fapt, au luat si ei, dar in calitate de personaj colectiv si, deci, nu au realizat. Ca orice colectiv, de altfel, doar de aia a si esuat comunismul, ca totul era colectiv, adică al nimănui. Cum nimeni nu a avut constiinta bunului colectiv in comunism, nimeni nu are nici constiinta afrontului colectiv in capitalismul de mahala. Ba se mai si distreaza tamp de cum l-a făcut Jiji albie de porci pe unul, pe altul, pe toti ceilalti dar nu pe el.

E adevărat ca Jiji nu a omorât pe nimeni. Nu a tâlhărit si nu a violat. Dar de cand Codul Penal se reduce la omor, tâlhărie si viol? Sa înțeleg ca avem un Cod Penal prea stufos, cu prea multe infracțiuni? Ca talharirea statului nu se pune? Ca darea de mita nu se pune? Ca insulta si calomnia sigur nu se mai pun, e clar, asa a zis CEDO. Doar ca CEDO domiciliaza la Strasbourg, pe malul Rinului, nu la Bucuresti, pe malul Dambovitei, cu Jiji in prime-time la toate televiziunile dornice de rating ieftin. Iar dacă am aplica argumentul mult spus sofist ca si alții fac la fel sau ca au furat mai mult si nu au patit nimic (e adevărat, nu toți, dar din ce in ce mai mulți) am ajunge sa nu mai condamnat pe nimeni ca „de ce se fie ala primul”? De ce nu începem cu alții? Adică Parchetul sa aibă o lista de condamnabili si sa o ia, eventual, in ordinea prejudiciului, așteptand pana prinde pestele cel mai mare (care o fi ăla, ca părerile sunt împărțite). Sau, in cel mai rau caz, sa o ia in următoarea ordine: întâi uratii, piticii si ciufutii, apoi boschetarii, apoi politicienii, apoi vecinii care au doua masini si ocupa prea mult spatiu in parcare, apoi manelistii sau rockerii, dupa caz, apoi oamenii din fotbal si, cu voia Dvs., ultimul pe lista, Jiji.

Faptul ca Jiji e la pușcărie poate a mai daramat un mit, cel al lui Robin Hood sau Iancu Jianu de tip modern: ia de la stat (adică de la nimeni) si da la săraci. Si nu pateste nimic. Ba le mai tranteste si cate o m… beep… E bogat si da la saraci sub forma de biserici sau direct din buzunar, in bancnote de 50 si 100 de lei. Deci un model de urmat in viata. Dar nu toata lumea are norocul sa cumpere terenuri pe doi lei pentru oierit si sa se trezeasca peste 10 ani ca valoreaza milioane, după care sa mai facă si câte un schimb „avantajos” cu vreun minister, pentru a-si spori un pic averea. Si atunci, din tot ce are Jiji, copiatorii lui se descurca doar la partea cu datul m… beep… si o dau si ei cui pot: la profesorul de la scoala, la câte un coleg mai ochelarist, la câte un poliţist care are tupeul sa îi oprească in trafic, la câte un mos care traversează prea încet strada.

E adevărat ca, deocamdată, multi sunt încă prinși in paradigma „Free Gigi”, sperând într-o rasturnare de situație. Sau într-o minune crească, la ce pile divine părea ca are Jiji care, așa cum ne-a obișnuit, comunica din cand in cand direct cu Dumnezeu. Poate îl gratiaza Base, poate vin bodyguarzii si îl scot din pușcărie ca-filme, poate cade un trăsnet peste gardul de la Rahova. Poate. Dar nu se va întâmpla nimic din toate astea. După doi ani va începe sa solicite eliberarea conditionata si va ieși după aproape trei. Carti nu va scrie ca nu il va crede niciun judecator, cand el de abia a reusit sa citeasca una, a lui Coelho, si aia pe pasaje, ca nu i-au placut toate. Deci e „Three Gigi” (felicitări celui cu ideea), dupa cum a stabilit Înalta Curte de Casatie si Justiție.

Ce nu știu toți cei care l-au luat drept model de urmat in viata si/sau ii plâng pe umăr, in privat, pe retelele de socializare sau la TV, e ca Jiji e ca si terminat. Peste trei ani, cand va ieși, nu va mai avea nimic. Clubul i-l va lua Hrebe sau altul (sa nu uitam ca acțiunile Stelei nu mai sunt pe numele lui, gratie subsemnatului care l-a determinat sa se fereasca de o eventuala executare silită), despagubirile catre stat si banii confiscati de DNA însumează si ei vreo 2 milioane de euro cash, terenurilor le-a scăzut valoarea si lichiditatea si o sa continua sa scadă, influența si-o va pierde. In lumea in care s-a învartit Jiji trei ani de parnaie înseamnă mult. Al Capone a stapanea un stat întreg cand a intrat la Alcatraz si, cand a ieșit, era zero. A murit la 48 de a ani jigarit si bolnav.

Ma inchin si eu zeului fotbal ? (3)

Intrebarea mi-a venit imediat dupa golul senzational al lui Semih Senturk, cu care Turcia a egalat la 1 Croatia in ultimele secunde din prelungirile sfertului de finala de la Viena. “Ce-ar fi facut ai nostri daca primeau gol in minutul 119 si dintr-o gresala de portar?” Si mi-am adus aminte ce-au facut la 0-0, din minutul 1 pana in minutul 90 si ceva al unui meci in care depindeam doar de noi: au pasat de-a latul si inapoi, dupa o strategie menita sa ne aduca triumful doar de ei inteleasa! Auzi explicatie: “Jucatorii s-au demoralizat cand au auzit ca Italia a marcat contra Frantei”! Bravo, nea Piti! Ce treaba aveam noi, de data asta, cu italienii? Daca noi bateam Olanda, jucam contra Spaniei si-l trimiteam pe Del Piero sa se plimbe cu motocicleta (am auzit ca e mare fan). Unde mai pui ca olandezii au fost baietii de treaba pana la limita ridicolului, mai trebuia doar sa-si marcheze gol singuri (puteam sa li-l imprumutam noi pe Banel).

 

In 90 de minute demne de uitare am fost “sublimi”: ne-am aratat limitele si am demonstrat ca nu avem ce cauta in elita continentala. Spre deosebire de Turcia, care a facut trei meciuri memorabile la turneul final, castigandu-si simpatia tuturor.

 

Dar, astia suntem noi, romanii: ne aparam cand trebuie sa atacam si parjolim fantanile cand trebuie sa ne aparam. Gloria ne sperie si cand ne cauta, o evitam. Cam asa a fost si la alegeri: majoritatea a preferat statul acasa si a iesit cum a iesit. Daca asa gandim, meritam sa ne conduca doctorul care nu opereaza si primarele care este. Hai noroc, sanatate, ne vedem peste patru ani, la alte europene si alte alegeri. Poate, intre timp, invatam sa atacam.

 

 

 

 

Ma inchin si eu zeului Fotbal

Arunc si eu un ochi, ca tot romanul, la meciurile Euro 2008 si as zice mai degraba ca nimeni n-a rupt gura targului. Cu exceptia de rigoare, Portugalia, care a jucat incantator contra Turciei, anuntandu-se drept pretendenta la castigarea titlului continental. Nici nu se poate altfel cand ai in echipa jucatori precum Cristiano Ronaldo, Deco sau Simao Sabrosa, dar si fundasi capabili sa participe cu rezultate la faza ofensiva, cum e cazul cu marcatorul Pepe, dar si cu Ricardo Carvalho. Doar ca, in istoria fotbalului, nu echipa care a jucat cel mai spectaculos a si castigat o competitie. De aceea sunt inclinat sa spun ca sanse mai mari are Germania, care si-a facut treaba nemteste si a invins Polonia cu “dubla” lui… Podolski. Ce frustrare trebuie sa fi simtit polonezii: sa fii invins de un baiat nascut la Gliwice (Polonia)! Nu mi s-a parut ca nemtii s-au intrebuintat prea tare si de aceea spun ca echipa lui Löw e favorita la titlu.

Prima mare dezamagire e Croatia, de la care personal ma asteptam la mult mai mult decat a aratat contra Austriei. Dar, drumul e lung si cred ca trebuie tinut cont in continuare de echipa antrenata de fostul fundas de fier Slaven Bilic.

Nici Cehia n-a stralucit, dar aceasta e karma echipelor care schimba generatiile, sa joace din ce in ce mai putin convingator, pana apare scanteia care aduce in prim plan noile vedete. Victoria cehilor mi s-a parut chiar nedreapta, pentru ca elvetienii au jucat mai bine, au avut ocazii mai multe, dar au pierdut cu gol primit la singurul sut pe poarta al adversarilor! Ma simt solidar cu bietul Kobi Kuhn, antrenorul elvetian a carui sotie este in coma, pe un pat de spital. Poate ca Dumnezeu ii va zambi mai mult la meciul acesta mult mai important. Doamne ajuta!

Ca sa revin la ce ne arde pe noi romanii, astazi, astept nerabdator, ca fiecare dintre noi, meciul Romaniei cu Franta pe care il voi vedea pe ecranul din Piata. Hai baieti, ca se poate! Pronosticul meu: 1-1, cu marcator Mutu pentru echipa noastra.

UPDATE: Hmm, am nimerit-o cu egalul (0-0 in loc de 1-1 :). Teoretic, rezultatul e bun, avand in vedere ca a fost obtinut in fata echipei pe care majoritatea antrenorilor prezenti la turneul final a vazut-o favorita. Practic insa, rezultatul arata realitatea: ambele echipe au jucat sub asteptari. Sunt curios ce va face Piti la urmatoarele meciuri…


August 2017
L M M M V S D
« Aug    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 110,827 hits