Scrisoare deschisă către salvamontista Miruna Inel

Dragă Miruna,
Imaginile în care un animal cu chip de om te-a transformat într-un sac de box au făcut ocolul țării. Cu toții am vazut cum ai fost pusă la pământ printr-o lovitură de pumn în plină figură. Mai rău, am văzut cum acest lucru s-a petrecut sub ochii unui jandarm montan care, în mod nepermis, stătea la aceeași masă cu acea primată (nu îi voi folosi numele, care este un atribut de identificare a unui om). Reacţia societatii a fost una de blamare a jandarmului, în particular, precum și a autorităților responsabile cu ordinea publică, în general, pentru inacțiunile generate de legăturile oculte sau chiar fățișe cu lumea interlopă.
Deunăzi, Miruna, a apărut în spațiul public informația că intenționezi să îți retragi plangerea penală depusă împotriva animalului care te-a transformat într-un sac de box, retragere care îi va asigura acestuia impunitate deoarece, pentru astfel de infracțiuni, acțiunea penală se pune în mișcare doar la plângerea prealabilă. Acesta va scăpa, deci, cu simpla amendă contravențională pe care a primit-o pentru tulburarea liniștii publice. 
Dragă Miruna, 
Știu că într-o comunitate mică, precum cea din Straja, interlopii fac legea, ceea ce arată, în mod trist, cum statul eșeuează – cel puțin în comunitățile mici – în a asigura protecția cetățenilor săi. Știu că ți-e teamă de posibilele repercursiuni la care vei fi supusă atunci când animalul va ieși din închisoarea în care va sta doar câțiva ani, unde, probabil, va scrie o carte despre boxul, ca sport (cu mai multe poze decât text, precum un alt individ, mult mai celebru). Această teamă, Miruna, este, de asemenea, efectul aceluiași eșec al statului în a-și proteja cetățenii. În mod normal, pentru persoane ca tine, deși nu esti martor, ci victimă, ar fi trebuit să existe programe de protecție. Martori suntem noi, restul, care am privit cu groază și dezgust imaginile în care ai fost lovită cu bestialitate și umilită. Noi nu avem nevoie de protectie pentru că suntem multi, suntem întreaga societate. Drept urmare, noi, toți, trebuie să facem zid în jurul tău pentru a te proteja: începând cu primul ministru și ministrul de interne și terminând cu ultimul cetățean care are o urmă de umanitate și compasiune. 

Nu întâmplator l-am pus în fruntea listei pe primul ministru, deoarece am văzut că, de curând, a participat la lansarea cărții unui polițist care, ca și tine, a fost umilit de șefii săi și care, prin suportul uriaș pe care l-a primit de la societate, a reușit să îi înfrângă. Cred – sau, cel puțin, sper – că această participare nu a fost un simplu exercițiu de imagine, ci a avut rolul de a da un semnal autorităților pentru a schimba niște practici, de a le spune că umilirea celor slabi de către cei puternici este intolerabilă. Or tu, Miruna, ai mai multă nevoie de noi decât alții deoarece însăși viața ta este pusă în primejdie. 

Dragă Miruna,
Meseria pe care ți-ai ales-o, de salvamont, este una nobilă: aceea de a salva vieți. Drept urmare noi îți suntem datori. Noi, societatea, suntem datori în a-ți asigura sprijin moral și protecție. Și putem face asta punând presiune pe autorități, care trebuie să găsească o soluție pentru a te feri de răzbunarea care, cu siguranță, te-a făcut să te gândești la retragerea plângerii penale. Teama de răzbunare nu este un defect, Miruna, este o reacție naturală. Chiar și cei mai puternici dintre noi pot încerca un astfel de sentiment, care ajunge să distrugă liniștea sufletească și viața normală. De aceea tu nu trebuie să te simti singură, nu trebuie să te simți abandonată, iar noi vom avea grijă ca reprezentanții autorităților să își facă treaba pentru care sunt plătiți. 

Drept urmare, cer Poliției Române să găsească, împreună cu tine, cele mai potrivite măsuri pentru ca tu să te simți în siguranță. Și o cer imperativ, inclusiv prin comunicarea publică a unui raspuns la această problemă, iar pentru ca informarea poliției cu privire la solicitarea mea să fie formală, o voi trimite și în scris, în atenția inspectorului general al Poliției Române.

Miruna,
Folosesc această cale pentru a-i transmite avocatului care îl reprezintă pe animalul care te-a lovit că este nu doar un zero în profesia lui, ci un om josnic. Nu pentru că și-a ales un astfel de client, deoarce oricine are dreptul la asistență juridică (eu însumi sunt avocat, chiar dacă sunt comercialist și nu penalist). Justiție înseamnă nu doar acuzare, ci și apărare, chiar și atunci când infracțiunea se petrece într-un loc public, ba chiar și atunci când scena de violență este înregistrată și văzută de o țară întregă. Acest avocat este un om josnic întrucât a ales să îți transmită teama de forța brută a clientului său, pentru a te determina să îți retragi plângerea penală, adică s-a tranformat, dintr-un om al legii, într-un simplu curier al unui mesaj de teroare. Dacă ar fi fost avocat, în adevăratul sens al cuvântului, s-ar fi pregătit pentru a intra, cu clientul său, în sala se judecată. 
Dragă Miruna,
Închei această scrisoare prin a-ți spune că nu cred în varianta retragerii plângerii penale în folosul unei sume de bani pe care inculpatul ți-ar oferi-o, fiind convins că teama de răzbunare este, dacă nu singurul, cel puțin principalul motiv al intenției tale. Este evident că o persoană care, pe munte, ziua și noaptea, își riscă propria viață pentru a salva alte vieți, primind în schimb o remunerație modică, nu este materialistă. Așadar sper, Miruna, ca rândurile pe care ți le-am scris să te convingă să mergi înainte, lăsând justiția să își facă datoria până la capăt. Am certitudinea că cei care o vor citi, înaintea ta, vor face tot posibilul ca această scrisoare să ajungă la tine.
Cu simpatie,
Sebastian Bodu

0 Responses to “Scrisoare deschisă către salvamontista Miruna Inel”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Februarie 2016
L M M M V S D
« Ian   Mar »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
29  

Blog Stats

  • 109,030 hits

%d blogeri au apreciat asta: