Arhivă pentru Septembrie 2011

Despre guvernanta economica

Parlamentul European a votat miercuri un pachet de 6 legi privind guvernanta economica. In ciuda opozitiei sau abtinerii celor mai multi dintre deputatii socialisti, toate cele 6 rapoarte au fost aprobate, cu modificarile intervenite pe parcursul negocierilor ce au avut loc intre grupurile poltice din Parlament, pe de-o parte, si intre Parlament si Consiliu, pe de cealalta parte.

Dupa dezbateri aprinse in Comisia pentru Afaceri Economice si Monetare, prelungite pana in ultima zi dinaintea votului in plen (cand socialistii au incercat o reluare a votului in respectiva comisie, ceea ce ar fi amanat votul din plen pentru inca alte cateva luni), majoritatea a fost asigurata la votul din plen prin compromisul realizat de populari cu liberalii si cu conservatorii europeni. Odata adoptat pachetul legislativ, asa cum arata acum prevederile acestuia, ar trebui sa creasca increderea investitorilor si pietelor ca Uniunea Europeana va fi, pe viitor, in stare sa previna si sa evite o criza a deficitelor bugetare si a datoriilor suverane de genul celei pe care o traversam in prezent.

Principalele atuuri ale “Pachetului celor 6″ constau in faptul ca, pe de-o parte, rolul Comisiei in prevenirea si sanctionarea derapajelor bugetare este considerabil intarit, in dauna Consiliului si, pe de cealalta parte, ca procedura de supraveghere a unor potentiale viitoare derapaje incepe inca din faza alcatuirii bugetelor nationale. Aplicand cele de mai sus unor state membre ale caror guverne sunt tentate sa alunece spre cheltuieli nesustenabile in scopuri populiste, electorale si politice, ar trebui sa avem o interventie ferma a Comisiei pentru stoparea unor astfel de masuri si sper ca, avand aceste instrumente, Comisia sa isi exercite cu maxima fermitate atributiunile acum primite. Asadar cheltuielile bugetare ale statelor membre vor putea fi analizate de Comisie, care va califica aceste cheltuieli in “sanatoase” sau “nesanatoase”, in functie inclusiv de legatura acestora cu competitivitatea si cresterea economica. Numai prin faptul ca o terta parte, teoretic mult mai putin politizata decat executivele nationale, se va pronunta asupra sustenabilitatii unor alocari bugetare este un pas important catre o insanatosire a finantelor publice. Cand acest pas este urmat si de posibilitatea aplicarii de avertismente si chiar sanctiuni pecuniare celor care incalca disciplina bugetara, vedem ca tabloul oferit este unul corect si necesar, tablou care nu ar fi putut fi niciodata implementat fiecare dintre statele membre prin reglementari nationale. In acest caz insa a primat vointa Germaniei si a Frantei, care si-au impus punctul de vedere.

Pe larg, cele patru realizari majore ale “Pachetului celor 6″ sunt urmatoarele: (i) Intarirea regulilor Pactului de Crestere si Stabilitate, care deseneaza limitele deficitelor bugetare si de indatorare ale statelor membre ale zonei euro. E pacat ca a trebuit sa avem o criza financiara ca sa observam ca aveam si o problema majora de nerespectare a criteriilor trasate de pact si Tratatul de la Maastricht. E pacat ca a trebuit sa vedem ca disciplina bugetara nu poate fi asigurata numai pe baza de incredere reciproca intre parteneri si acest lucru ar fi fost bine sa fie avut in vedere chiar la momentul 0, in 1999. (ii) Intriducerea unor mecanisme de control al dezechilibrelor macro-economice inauntrul Uniunii Europene, precum baloanele de active sau distorsionari ale concurentei intre statele membre. Daca, in ceea ce priveste baloanele de active, am avut si noi criza noastra imobiliara (pe care banca noastra centrala la anticipat dar impotriva caruia nu a avut instrumentele necesare de stopare, in conditiile unei libere circulatii a capitalurilor§), in ceea ce priveste dezechilibrele concurentiale imi permit sa fiu precaut, eu unul fiind un avocat constant al idei de competitie fiscala intre statele membre (vezi articolul subsemnatului pe tema riscului de unificare a ratei de impozitare corporatiste prin unificarea bazei). (iii) Stabilirea de standarde care sa sigure corecta si independenta analizare a datelor statistice. Aici stim cu totii ca aceasta prevedere vrea sa previna falsificarea statisticilor de catre un stat membru, pana acum Grecia fiind campioana absoluta la acest capitol. (iv) Largirea transparentei proceselor decizionale de supraveghere a derapajelor macro-economice. In cazul zonei euro, aceasta va insemna ca, odata ce executivul comunitar va propune o masura (de prevenire sau de sanctionare) a unui stat membru, aceasta nu va putea fi pur si simplu ignorata de Consiliu ci din contra, aceasta se va considera adoptata de drept, daca membri Consiliului nu decid altfel cu o majoritate de 9 din 17 state.

Procesele decizionale presupun ca fiecare stat membru isi va trasa obiectivele bugetare pe termen mediu in baza unor politici fiscale puternice, inclusiv prin reducerea cheltuielilor. Comisia va examina apoi aceste obiective si va trimite o atentionare acelui stat membru care se abate de la aceste principii. In baza atentionarii, Consiliul voteaza apoi cu majoritate calificata (si fara votul statului membru vizat) o recomandare facuta statului membru in cauza pentru corectarea politicilor dezagreate. Daca in termen de 5 luni nu se intampla nimic din partea statului membru, Comisia cere Consiliului sa adopte o decizie de imputernicire a Comisiei pentru adoptarea de sanctiuni. Aceasta decizie se ia de asemenea cu majoritate, fara votul statului membru vizat. Odata decizia luata, Comisia poate impune sanctiuni pecuniare. Acestea pot fi inlaturate de Consiliu doar in baza aceleiasi proceduri de vot (majoritate calificata inversa). In toate cazurile insa, daca nu urmeaza deciziile Comisiei, Consiliu este obligat sa explice public, in fata Parlamentului European, motivele pentru care a actionat in acest fel. Sanctiunile pecuniare constau in obligativitatea statului membru sanctionat de a constitui unei garantii sub forma unor depozite (purtatoare de dobanda) sau de a plati o amenda, ambele calculate ca procent din PIB-ul national.

Probabil ca acest mecanism de adoptare semi-automata a unor decizii, prin cresterea fortei executivului comunitar si transferarea de atributiuni de la Consiliu (care s-a opus initial acestui mecanism), reprezinta cea mai mare realizare a acestui pachet legislativ reprezinta un pas inainte catre o uniune politica, cel putin in ceea ce priveste politica bugetara. Poate ca existenta acestor mecanisme, intarind in primul rand siguranta zonei euro, va crea conditiile pentru o largirea a acestei zone, conform calendarului agreat, intr-un proces decizional lipsit de patimi politice si politicianiste.

Salut asadar adoptarea acestui pachet legislativ, chiar daca acest lucru nu este un remediu pentru actuala criza, care ramane inca un punct fierbinte pe agenda discutiilor europene, in conditiile in care acordul din 21 iulie pare sa isi fi pierdut momentum si actualitatea, cel putin in viziunea ministrului german de finante (neimpartasita insa de toti actorii implicati in acest proces). Sau, cum glumesc unii, Uniunea Europeana are un plan pe care nu stie cum sa il implementeze, in timp ce SUA nu are nici un plan si asteapta ca lucrurile sa se rezolve de la sine.

Anunțuri

Steaguri in berna?

Saptamana aceasta a inceput in Parlamentul European o colectare de semnaturi pe o scrisoare facuta impotriva comisarului european din partea Germaniei, Gunther Oettinger, ca urmare a declaratiilor acestuia cum ca „steagurile statelor cu datorii ar trebui coborate in berna, pe cladirile Uniunii Europene”. Scrisoarea este initiata de belgianul Marc Tarabella, euro-deputat socialist.

 Semnatarii de pana acum nu sunt foarte decisi intre a-i cere comisarului german demisia sau a-i cere sa isi prezinte scuze pentru afirmatia facuta. Desi Gunther Oettinger nu a precizat despre ce fel de datorii este vorba, deficitul public sau datoria publica, s-a inteles foarte bine ca se referea la state precum Grecia care este – desi neoficial (inca) – in stare de faliment.

 Din pacate, Uniunea Europeana traverseaza un al doilea val de criza (fara ca unele tari sa fi iesit inca din primul) pe fondul deficitelor publice uriase, nesustenabile, ale catorva dintre membrii sai si pe fondul gradului de indatorare mult prea mare al acelorasi si al altora. Din punctul meu de vedere, participarea la zona euro prespune mai mult decat respectarea unor valori inscrise in Tratatul de la Maasticht (care, din pacate, au ramas litera moarta), cat responsabilitate fata de parteneri. Adica unele state fac eforturi mari ca sa tina indicatorii macro-economici sub control iar altele profita de calitatea de membru al zonei euro pentru a consuma mult mai mult decat produc si pentru a se imprumuta mai ieftin decat o faceau inainte de a adopta moneda comuna, folosind banii tot pentru consum.

 Poate ca declaratiile comisarului european nu au fost inspirate, din punct de vedere politic, dar ele pot reprezenta un semnal ca Germania ar putea trece la o atitudine mai dura fata de Grecia, pentru a determina un raspuns mai ferm din partea acesteia cu privire la masurile sale de austeritate insuficiente si la cooperarea cu creditorii actuali si posibil viitori. Era insa de asteptat ca populismul sa se manifeste imediat, euro-deputatii nefiind cu mult mai prejos decat colegii lor deputati in parlamentele nationale. Poate ca acesti euro-deputati socialisti ar trebui sa ceara, per a contrario, ca premierilor succesivi ai Greciei sa li se ridice cate o statuie in Place Luxembourg din Bruxelles (n.n. in piata din fata cladirii Parlamentului European). Sau ar trebui sa ne facem ca nu vedem ca problemele Greciei afecteaza cursul euro pe piata valutara. Sau sa nu tinem cont ca Grecia datoreaza sume uriase catre cele mai mari banci franceze si germane (si grecesti, desigur) iar acest lucru va forta guvernele tarilor respective sa mai pompeze cateva zeci de miliarde de euro in aceste banci, dupa ce au mai facut acelasi lucru doar cu doi-trei ani in urma.

 Din pacate Grecia va trebui sa invete ca nu se mai fac statui, precum in antichitate, ci se impaiaza direct. Mai mult, ar trebui ca acest lucru sa se constituie intr-un exemplu si pentru altii. Odata intrata in faliment (chiar daca Uniunea Europeana va gasi sau va inventa un alt termen, mai bland), Grecia va trebui sa renunte la multe din atributele sale de suveranitate, incepand cu politica bugetar-fiscala si terminand cu transferul sau ipotecarea unor active catre creditorii straini, daca vrea sa primeasca in continuare ajutor financiar din partea celorlalte state membre, pentru ca altfel nu se poate. Nimeni nu e obligat sa dea bani Greciei din simpatie, mai ales ca atitudinea guvernelor grecesti si a grecilor, in general care, vorbind deschis despre „dreptul de a-ti plati impozitele” si transformand astfel o obligatie fundamentala pentru functionarea oricarui stat intr-o optiune, intr-o filozofie, numai de simpatie nu se pot bucura. Mai mult, falsificarea ani de zile a statisticilor pentru a raporta un deficit public mult mai mic este un act reprobabil, despre care nu se vorbeste insa public pentru motivul invocat de Marc Tarabella in scrisoarea sa, respectiv că „umilirea cetăţenilor greci prin intermediul simbolurilor naţionale nu va fi cea mai bună soluţie pentru relansarea economiei acestei ţări”. Ei bine, daca toate aceste lucruri s-ar fi petrecut intr-o companie germana, aceasta ar fi fost declarata in faliment de la bun inceput iar directorul general, impreuna cu cel financiar nu ar fi fost umiliti coborand in berna vreun fanion corporatist, ci ar fi fost direct judecati penal pentru evaziune fiscala si gestiune frauduloasa.

 Desigur ca executivul comunitar s-a distanţat de declaraţiile lui Gunther Oettinger, subliniind că este o afirmaţie personală a comisarului pentru Energie. Dar, cum spuneam, sa nu uitam ca Gunther Oettinger este german.


Septembrie 2011
L M M M V S D
« Aug   Oct »
 1234
567891011
12131415161718
19202122232425
2627282930  

Blog Stats

  • 111,102 hits