Arhivă pentru Martie 2016

Am decis să candidez independent pentru funcția de Primar al Sectorului 6.

Ne aflăm într-o situație tristă: bucureștenii din șase au ajuns să aibă de ales între (1) un individ urmărit penal de DIICOT, (2) un interlop din Clanul Sportivilor și (3) continuatorul mafiei lui Mănescu.

Mă întâlnesc cu mulți simpatizanți PNL și PSD care locuiesc în sectorul 6. Toți sunt dezamăgiți de candidații propuși de cele două partide. Îmi spun că mai bine votează cu interlopul Florescu, decât cu Gabriel Mutu sau cu Răzvan Mironescu.

Destul! Sectorul 6 are nevoie de o administrație modernă, de o viziune, dar și de ordine.

Vă chem alături de mine pe toți cei de bună credință, pe cei care vreți un altfel de sector 6. Haideți să-i batem la vot!

Criza de leadership și tragedia Dreptei tradiționale

Ultimul sondaj Sociopol efectuat în București relevă faptul că Alina Gorghiu și Vasile Blaga, cei doi copreședinți ai PNL, principalul partid de dreapta din România, au 11, respectiv 6% grad de încredere în electorat. Adică, împreună, au 17%, cât are liderul PSD, Liviu Dragnea și jumate din cât are liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu; mai rău, Vasile Blaga are doar două puncte procentuale peste Bogdan Diaconu, liderul unui partid naționalist minuscul. Alina Gorghiu și Vasile Blaga abia reușesc, împreună, să se ridice la jumătatea scorului politic al partidului, care este 30%, ceea ce arată o situatie dezastruoasă și, în acelasi timp, demobilizantă pentru membrii și simpatizantii noului PNL, care ajunsese, după victoria prezidențială din noiembrie 2014, la amețitorul scor de 40%. 
In mod normal, liderul unui partid politic trebuie să fie locomotiva partidului, persoana care tractează formațiunea politică în preferințele electoratului. Liderul trebuie să fie omul pe care partidul îl urmează și care, prin simpla lui apariție, mobilizează și motivează, inspiră încredere și forță, conduce partidul către cel mai bun scor electoral posibil. Mai mult, liderul politic trebuie să fie cel care își asumă candidatura cea mai grea și mai vizibilă, așa cum comandanții militari se puneau în fruntea oștirilor pentru a obține victoria. 
În realitate, cei doi copreședinți ai PNL nu doar că nu reușesc să inspire forță și încredere, nu reușesc să motiveze și să mobilizeze, dar nu au nici măcar curajul de a-și asuma vreo candidatură într-un scrutin uninominal. Singurele alegeri la care participă sunt cele în care se ascund în spatele unei liste, inclusiv migrând dintr-un colegiu într-altul, de la un ciclu electoral la altul, în căutarea celui mai comod loc, unde să nu riște nimic. Este adevarat că Vasile Blaga, de exemplu, păstrează încă în minte eșecul electoral din 2008, când a pierdut Primăria Generală în fața lui Sorin Oprescu, deși era ministru în funcție (al administratiei și internelor), presedinte al PD București, cu un buget de campanie de invidiat. Paradoxul nu a fost însă acela că a pierdut alegerile, ci că a luat un scor sub cel obținut de partid în Bucuresti, mai precis la Consiliul General (27,8%, față de 34,18%). Acela a fost momentul în care Vasile Blaga a realizat cât valorează, ca om politic, inclusiv ca strateg electoral. Dacă Vasile Blaga este total lipsit de carismă, de mesaj, de viziune, de idei, Alina Gorghiu s-a născut talent și a murit speranță. Nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor, în ciuda tinereții și a energiei. 
Vasile Blaga, în calitate de lider, ar trebui să comunice și nu o face, iar cand o face toată lumea regretă că a făcut-o, cel mai recent exemplu fiind anunțul privind colaborarea dintre PNL și UNPR, care prevestește chiar o posibilă preluare a acestui din urmă „partid”, un paria al scenei politice, format din cei mai odioși traseiști. În schimb Alina Gorghiu comunică lucruri mărunte, platitudini sau populisme ieftine, parcă intr-o concurență, la acest ultim capitol, cu campioana Andreea Paul-Vass, ultimul exemplu al celei din urmă fiind acuzațiile aduse ministrului de externe de a nu o nominaliza pe Nadia Comăneci pentru…conducerea O.N.U. (cu tot respectul pentru marea noastră gimnastă, funcția de secretar general al Organizatiei Națiunilor Unite este, totuși, una politică).
Din păcate PNL va intra in alegerile locale cu astfel de „lideri”. Aceeasi lideri care, cu mai putin de un an în urmă, negociau cu PSD Legea alegerilor locale, conform căreia primarii vor fi aleși într-un singur tur de scrutin. O atare lipsă de viziune și strategie – ca să folosesc niște termeni blânzi – a facut ca liderii PNL să negocieze împotriva intereselor propriului partid. Importat, în alegerile din 5 iunie, nu este scorul politic al partidului (probabil, că urmand acelasi trend descrescător, acesta va fi în jur de 25%), ci numărul de primari, în general și, in particular, numărul de primari de municipii – reședință de județ. Scorul politic obținut in alegerile locale este irelevant pentru partid deoarece principalii vectori de imagine și de campanie la alegerile parlamentare din toamnă sunt primarii. Consilierii locali sunt buni doar pentru a negocia diverse funcții prin societatile si regiile din subordinea municipalităților, adică pentru a satisface doar interesele liderilor, deci nimic pentru partid, ca ansamblu al membrilor săi. Mai mult, consilierii ajung cel mai usor o masă de manevră in consiliile locale, unde primarul – chiar și independent – își poate impune foarte ușor voința, în special în fața unui partid lipsit de lideri și, deci, impotent in a oferi suficient confort politic.
Cu un PSD + ALDE pe cai mari, cu o fărâmițare electorală uriașă pe partea drepată, cu o pleiadă de candidați independenți și anti-sistem, PNL este condus de doi diletanți. Doi oameni care au reușit „performanța” de a coborî atât de jos în preferințele electoratului încât periclitează însăși existența celui mai mare partid de dreapta, ultimul purtător al unui nume istoric. Desigur că, teoretic, puterea de a schimba conducerea unui partid stă în mâinile membrilor săi. Oare vor fi aceștia în stare să realizeze o astfel de schimbare? Întrucat nu poate veni decat după alegerile locale, va putea schimbarea – dacă se va produce – să oprească hemoragia care va cuprinde partidul, cu dezertări în masă către alte partide, în special ALDE și MP?

Achim Irimescu este nu doar prost (ministru), ci și laș

Institutul Cantacuzino a anunțat, in urma unei investigații, că nu există nicio legătură între produsele firmei Lactate Brădet și moartea bebelușilor din Arges, așa cum, de fapt, anunțate și directorul DSV Arges chiar a doua zi după nefericita declaratie a ministrului agriculturii, Achim Irinescu. Ei bine, reacţia ministrului la anunțul Institutului Cantacuzino este de o lașitate maximă: acesta afirmă nonșalant că nu a spus niciodată că aceste produse au fost cauza morții bebelușilor, deși declarația a fost făcută exact în contextul crizei acestor decese. Așadar ministrul Irimescu nu a vorbit, la modul general, despre diversele bacterii care s-ar putea găsi în diverse produse, ci a facut declarația ca răspuns la întrebările legate de cauza deceselor bebelușilor argeșeni. Intenția ministrului Irimescu de a lega expres numele firmei Lactate Brădet de moartea bebelușilor a fost dezvăluită chiar de prim ministrul Dacian Cioloș, care a spus că Achim Irimescu s-a apărat, în urma scandalului declanșat de declarația sa iresponsabilă, prin faptul că a facut respectiva declaratie… la presiunea jurnaliștilor. Stau și mă întreb cum ar fi reactionat Achim Irimescu dacă ar fi fost, de exemplu, ministrul apărării naționale, iar jurnaliștii l-ar fi „presat” să divulge oareșce secrete militare. Acest argument, al presiunii jurnaliștilor, îl descalifică din start pe Achim Irimescu pentru a ocupa orice funcție de răspundere, cu atât mai mult una de ministru. Cel mai important lucru la un ministru este să știe cand și ce să vorbească, dar mai ales, când să tacă. 
Pe lângă iresponsabilitatea de care a dat dovadă prin declarația care incrimina firma Lactate Brădet, declaratie care, făcută in contextul morții bebelușilor, a generat o isterie națională, cu efect de reducere drastică a consumului general de produse lactate, efecte care s-au propagat pe întreg lanțul de producție și desfacere, ministrul Achim Irimescu se dovedește, deci, a fi și laș. Dovada lașității a pornit însă cu mult înainte de prezentarea rezultatului investigatiei Institutului Cantacuzino. Primul semn al acestei lașități a fost un comunicat al Ministerului Agriculturii – publicat, chipurile, fără implicarea ministrului – prin care se spunea că ministrul ar fi fost obligat să comunice numele firmei Lactate Brădet, invocându-se vreo câteva regulamente europene. Evident că acele regulamente nu supuneau – și nici nu puteau să spună – altceva decat ca autoritățile trebuie să ia măsuri pentru ca produse infestate să nu ajungă la consumatori. Nici nu era nevoie de invocarea unor regulamente europene, bunul simț si reglementarile naționale fiind suficiente pentru a face acest lucru (dar, probabil, invocarea unui regulament european conferă mai multă credibilitate). Așa cum am scris imediat după scandalul generat de declarația iresponsabilă a ministrului Irimescu, într-un material postat pe ziare.com, situația unor produse cu defecte – inclusiv alimentare – nu este inedită, nici la noi, nici la alții (vezi, de exemplu, retragerea batoanelor de ciocolată de catre un mare producător multinațional, exemplu invocat, culmea, chiar de ministrul Irimescu). O astfel de de situatie ar fi trebuit rezolvată printr-un apel calm, tehnic, al DSV Argeș către cei care au cumparat în perioada X produsul Y al producătorului Z, de a-l returna la magazinul de unde a fost achiziționat, însoțită de o retragere temporară de la raft a produsului suspect, până la finalizarea investigatiei. Deci nu prin declarația ministrului, cu efecte asupra întregii piețe de produse lactate, care a înregistrat pierderi financiare semnificative timp de cateva zile, ci prin actiunea autorității competente (Directia Sanitar-Veterinară), cu implicarea producătorului și a vânzătorilor.
Bineînțeles că ministrul Achim Irimescu își va vedea în continuare de ministeriatul său, convins fiind că lumea e rea, ingrată și instigată de sabotori invidioși pe succesele sale de ministru tehnocrat. Desigur că demisia de onoare este exclusă, lașitatea cu care gestionează efectele propriei incompetențe fiind un indiciu clar în acest sens, mai ales când alternativa ar fi aceea de a se întoarce la funcția anterioară, de simplu functionar la misiunea României de pe lângă UE, unde colegii l-ar complimenta in continuare cu apelativul „dom’ ministru”. Este perfect adevarat că nici miniștrii politici nu prea au onoare, însă aceștia sunt înlăturați, după câte un scandal de acest gen, de partidul care le-a oferit sprijin politic. Or, în cazul unui guvern tehnocrat, nu există sprijin politic, după cum nu există nici răspundere politică.


Martie 2016
L M M M V S D
« Feb   Mai »
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 110,823 hits