Posts Tagged 'acord de liber schimb'

Despre vize sau despre cum poți fi politician ori surogat de politician

Săptămâna asta m-am întâlnit cu Mark Davison, director general pentru Afaceri Internationale in Ministerul Cetateniei si Imigrației din Canada. I-am comunicat că eurodeputații români si bulgari nu doar că vor vota împotriva acordului de liber schimb UE-Canada, dar că fiecare dintre noi își va alege un eșantion de colegi străini pe care să îl convingă să voteze contra.

I-am spus că e jignitor să vezi că Cehiei i se ridică vizele iar primul ministru canadian recunoaște fățiș că a făcut-o pentru că are nevoie de votul eurodeputaților cehi. Răspunsul d-lui Davison a fost același bla-bla-bla cum că evaluează criteriile tehnice.

E bine că MAE a avut o reacție dură in urma declarațiilor primului ministru canadian. Ar fi fost mult mai bine dacă ar fi jucat la fel de dur de la bun început, de când au început negocierile pe acord, acum patru ani, cum au făcut cehii pentru că este evident faptul că singurul argument ce îi poate determina pe canadieni să ne ridice vizele este acela privind posibila respingere a acordului de liber schimb. Poate asta face deosebirea dintre a fi stat membru conștient de statutul său și a fi o simplă prezență. Între a fi activ în jocul politicii externe și a fi slugă. Nu există diplomație, in sens tehnic. Diplomația tehnică se reduce la regulile de protocol. Diplomația este politică: îți dau ceva dacă am interes. Dacă nu, nu. România nu contează pentru Canada. E un zero pe harta geo-politicii. La fel cum e Bulgaria si la fel cum e Republica Cehă. Dar pentru Canada contează UE iar Cehia a știut să-și joace perfect cartea de stat membru.

Mă așteptam la o reacție și din partea liderilor Opoziției, însă aspectul nu pare a-i interesa. Probabil ca sunt prea ocupați să pună pastă de dinți pe clanțele de la Palatul Victoria, ca să citez din clasicii TNR.

Precizez că legislația canadiană în materie de imigrație s-a modificat de aproape un an iar șansele cetățenilor din state de origine sigură (adică cele care respectă drepturile omului) de a obține azil politic sunt, teoretic, nule. Așadar canadienii se pot proteja împotriva cererilor abuzive de azil politic cerut pe criterii etnice. Personal am insistat, atât in discuții directe cât si prin scrisori deschise, ca autoritățile canadiene să vină cu aceasta lege. M-am bucurat când au adoptat-o însă constat acum că nu este menită să înlocuiască regimul vizelor ci să-l dubleze.

Reclame

Scapam de vize pentru Canada?

Bruxelles, 18.10.2011

Scrisoare deschisă adresata premierului Canadei cu privire la problema vizelor impuse cetăţenilor români – Sebastian Bodu (PPE, PDL)

Sebastian Bodu îi solicită premierului Canadei Stephen Harper ridicarea vizelor impuse cetăţenilor români, în caz contrar existând posibilitatea blocării în Parlamentul European a acordului de liber schimb UE – Canada negociat in prezent, prin votul cumulat al eurodeputaţilor români, cehi şi bulgari.

Eurodeputatul român Sebastian Bodu (Partidul Popular European) este co-semnatarul unei scrisori deschise adresată premierului canadian, împreună cu Antonya Parvanova (Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa) din Bulgaria şi Pavel Poc (Alianta Socialistilor si Democratilor Europeni) din Republica Cehă. Cei trei eurodeputati provin, pe de-o parte, din cele trei state membre UE pentru care Canada mentine regimul vizelor si, pe de cealaltă parte, din primele trei grupuri politice, ca mărime, din Parlamentul European.

„Românii, bulgarii şi cehii continuă să aibă nevoie de vize pentru a călători în Canada de teama valului de cereri de azil politic care ar putea urma drept consecinţă a ridicării acestora. In loc insă sa modifice regimul de acordare a azilului politic, astfel incât să fie eliminată posibilitatea folosirii acestei proceduri in mod abuziv de către anumiti cetăteni români, bulgari si cehi, autoritătile canadiene preferă să mentină vizele pentru toti românii, bulgarii si cehii, pedepsindu-i in astfel mod nejustificat pe toti, prin considerarea lor ca potentiali solicitanti de azil” a declarat Sebastian Bodu.

Cei trei co-semnatari ai scrisorii îi amintesc premierului Stephen Harper că UE şi Canada negociază, în acest moment, un vast acord de liber schimb, care urmează să ajungă spre aprobare in Parlamentul European in prima parte a anului viitor, iar soarta lui depinde de votul eurodeputatilor. „Ne exprimăm speranţa că problema vizelor va fi rezolvată până ce acordul va ajunge în plenul legislativului european, spre a fi aprobat prin vot. Altfel, nu este exclusă o blocare a votului pe acord in Parlamentul European din partea celor 70 de eurodeputaţi ai celor 3 state membre, in conditiile in care numărul minim de eurodeputati care pot forma o minoritate de blocaj este de 40. Sperăm ca ambele probleme de pe agenda comună a UE şi Canadei să îşi găsească in acest fel rezolvarea cât de curând”, se spune în scrisoarea adresată premierului Canadei.

Sebastian Bodu a declarat: „22 dintre cele 40 de milioane de europeni care au nevoie de vize pentru a călători în Canada sunt români. Avem peste 200.000 de români stabiliţi în Canada iar rudele şi prietenii lor fac coadă la Consulatul Canadei din Bucureşti. Eu insumi a trebuit sa astept mai mult de o săptămană eliberarea unei vize, necesară pentru o vizită oficială, in calitatea mea de membru al Delegatiei interparlamentare UE – Canada”. Eurodeputatul susţine că nu există două categorii de cetăţeni europeni, aşa cum consideră autorităţile din Canada. „Câtă vreme toţi facem parte din aceeaşi uniune, uniune care defineste cetătenia europeană prin chiar legislatia comunitară primară, problema liberei circulaţii a cetăţenilor noştri – indiferent de ţara din care provin – trebuie tratată unitar şi comun. Mai mult, autorităţile canadiene nu mai pot invoca nici măcar rata de refuz a vizelor solicitate de români. A scăzut de la 16 la 5 la sută din 2008 până acum”, a spus Sebastian Bodu.

„Am trimis această scrisoare deschisă impreună cu un deputat liberal bulgar si un deputat socialist ceh pentru că am constatat, de mai bine de doi ani de când sunt membru al Delegatiei interparlamentare UE – Canada, ca România singura nu poate obţine ridicarea vizelor. Pentru Canada, România singură nu există. La fel se intâmplă si cu Bulgaria si Cehia. In schimb există Uniunea Europeana iar noi, eurodeputatii români, bulgari si cehi putem face impreună ce nu putem face fiecare separat, in ţara lui. Mi-ar părea rău ca un acord de liber schimb negociat timp de doi ani sa ajungă sa fie blocat, insă nu cred ca putem vorbi intr-un astfel de acord despre libera circulatie a bunurilor si capitalurilor in lipsa unei libere circulaţii a persoanelor”, a declarat in final eurodeputatul român.

Nota catre editori: Scrisoarea a fost depusă astazi, 18.10.2011, la sediul Misiunii Canadei pe lângă Uniunea Europeană, spre a fi transmisă Primului Ministru canadian


octombrie 2019
L M M J V S D
« aug.    
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
28293031  

Blog Stats

  • 114.616 hits
Reclame