RAPORT DE ACTIVITATE PE PERIOADA 1 Septembrie 2009- 01 Martie 2014

Membru: Comisia pentru Afaceri Juridice (JURI)
Membru: Delegația pentru relațiile cu Canada

1. Raportor al Parlamentului European, al Grupului parlamentar al Partidului Popular European sau al Comisiei parlamentare.
Număr de rapoarte: 37

Nr.
Titlul raportului
Stadiul raportului
1. Cadrul de guvernanță corporativă pentru întreprinderile europene
adoptat în Plen

2. Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2009/65/CE de coordonare a actelor cu putere de lege și a actelor administrative privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare (OPCVM) și a Directivei 2011/61/UE privind administratorii fondurilor de investiții alternative în ceea ce privește încrederea excesivă acordată ratingurilor de credit
adoptat în Plen

3. Modificarea Directivei 97/9/CE a Parlamentului European şi a Consiliului privind sistemele de compensare pentru investitori.
adoptat în Plen

4. Modificarea Directivelor 98/78/CE, 2002/87/CE și 2006/48/CE în ceea ce privește supravegherea suplimentară a entităților financiare care aparțin unui conglomerat financiar.
adoptat în Plen

5. Gestionarea crizelor transfrontaliere din sectorul bancar.
adoptat în Plen

6. Propunere de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivelor 2003/71/CE privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și 2004/109/CE privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată
adoptat în Plen

7. Serviciile de plată pe piața internă
adoptat în Plen;

8. Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme uniforme și a unei proceduri uniforme de rezoluție a instituțiilor de credit și a anumitor întreprinderi de investiții în cadrul unui mecanism unic de rezoluție și al unui fond unic de rezoluție bancară și de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului
adoptat în Plen

9. Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind comparabilitatea comisioanelor aferente conturilor de plăți, schimbarea conturilor de plăți
și accesul la conturile de plăți cu funcționalități de bază
votat parțial în ședința plenară din data de 12/12/2013; urmează votul final în Plen;

10. Propunere de Directivă a Parlamentului European și a Consiliului privind condițiile de intrare și de ședere a resortisanților țărilor terțe pentru cercetare,
studii, schimb de elevi, formare profesională remunerată și neremunerată, servicii de voluntariat și muncă au pair
[Reformare]
votat în ședința plenară din data de 25/02/2014; neactualizat pe site-ul PE;

11. Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a unui program al Uniunii de sprijinire a activităților specifice din domeniul raportării financiare și al auditului pentru perioada 2014-2020
adoptat în Comisia JURI; în curs de aprobare in Plen;

12. Raport al Comisiei privind subsidiaritatea și proporționalitatea (al 19-lea raport „O mai bună legiferare” pe anul 2011)
votat în ședința plenară din data de 04/02/2014; neactualizat pe site-ul PE;

13. Propunere de Directivă a Consiliului
de punere în aplicare a unei cooperări consolidate în domeniul taxei pe tranzacțiile financiare
votat în ședința plenară din data de 03/07/2013; neactualizat pe site-ul PE;

14. Raport ref. la Statutul societății cooperative europene în legătură cu participarea lucrătorilor.
votat în ședința plenară din data de 13/03/2012; neactualizat pe site-ul PE;

15. Raport al Comisiei privind Subsidiaritatea și Proporționalitatea (al 18-lea raport pe o mai bună legiferare, cuprinzând anul 2010)
votat în ședința plenară din data de 13/09/2012; neactualizat pe site-ul PE;

16. Propunere de Directivă a PE și a Consiliului
de modificare a Directivei 2006/43/CE privind auditul legal al conturilor anuale și al conturilor consolidate
Trialog încheiat; urmează votul final în Plen;

17. Propunere de Regulament al PE și al Consiliului
privind cerințe specifice referitoare la auditul statutar al entităților de interes public
Trialog încheiat; urmează votul final în Plen;

18. Propunere de regulament al PE și Consiliului privind tranzacțiile pe baza informațiilor confidențiale și manipularea pieții (abuzul de piață)
adoptat în Plen

19. Propunere de directivă a PE și a Consiliului privind pedepsele penale tranzacțiile pe baza informațiilor confidențiale și manipularea pieții
adoptat în Plen

20. Agențiile de rating a creditelor
adoptat în Plen

21. Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind fondurile europene cu capital de risc
adoptat în Plen

22. Propunere de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind fondurile europene de antreprenoriat social
adoptat în Plen

23. Propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind îmbunătățirea decontării instrumentelor financiare în Uniunea Europeană și depozitarii centrali de instrumente financiare (Central Securities Depositories – CSD) și de modificare a Directivei 98/26/CE
adoptat în Comisia JURI; în curs de aprobare în Plen;

24. Comunicare a Comisiei către Parlamentul European si Consiliu privind modalitățile concrete de intensificare a luptei împotriva fraudei și evaziunii fiscale, inclusiv în ceea ce privește țările terțe
votat în ședința plenară din data de 21/05/2013; comisia JURI a decis să nu dea aviz;

25. Propunerea de directivă a Parlamentului European și a Consiliului de instituire a unui cadru pentru redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a întreprinderilor de investiții și de modificare a Directivelor Consiliului 77/91/CEE, 82/891/CE, 2001/24/CE, 2002/47/CE, 2004/25/CE, 2005/56/CE, 2007/36/CE și 2011/35/CE și a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010
adoptat în Plen;

26. Propunere de Regulament al Parlamentului European si al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 1093/2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană) în ceea ce privește interacțiunea sa cu Regulamentul (UE) nr. …/… al Consiliului de atribuire a unor sarcini specifice Băncii
Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit
votat în ședința plenară din data de 10/09/2013; neactualizat pe site-ul PE;

27. Propunere de Regulament al Consiliului
de atribuire a unor sarcini specifice Băncii Centrale Europene în ceea ce privește politicile legate de supravegherea prudențială a instituțiilor de credit votat în ședința plenară din data de 10/09/2013; neactualizat pe site-ul PE;

28. Propunere de regulament a Parlamentului European şi al Consiliului privind instrumentele financiare derivate extrabursiere, contrapartidele centrale şi registrele centrale de tranzacții
votat în ședința plenară din data de 29/03/2012; neactualizat pe site-ul PE;

29. Raport referitor la cel de-al 27-lea raport anual privind monitorizarea aplicării legislației Uniunii Europene (2009)
adoptat în Plen

30. Raport privind vânzarea în lipsă și anumite aspecte ale swapurilor pe riscul de credit
votat în ședința plenară din data de 15/11/2011; neactualizat pe site-ul PE;

31. Politica de Audit: lecțiile crizei
adoptat în Plen

32. Sistemele de garantare a depozitelor (reformare)
votat în ședința plenară din data de 16/02/2012; neactualizat pe site-ul PE;

33. Sistemele de garantare a asigurărilor
votat în sedința plenară din data de 13/10/2011; comisia JURI a decis să nu dea aviz;

34. Sistemul comun al Taxei pe Valoarea Adăugata in privința normelor privind facturarea (modificarea Directivei 112/2006/CE)
votat în ședința plenară din data de 05/05/2010; neactualizat pe site-ul PE;

35. Măsurile provizorii de înghețare și dezvăluire a activelor debitorilor în cazurile transfrontaliere
Votat în ședința plenară din data de 10/05/2011; neactualizat pe site-ul PE;

36. Guvernanța corporativă în instituțiile financiare
votat în ședința plenară din data de 11/05/2011; neactualizat pe site-ul PE;

37. Propunere de modificare a Directivei 2011/96/UE a Consiliului privind regimul fiscal comun care se aplică societăților-mamă și filialelor acestora din diferite state membre
adoptat în Plen

2. Propuneri de rezoluții: 7

Nr.
Tema propunerii de rezoluție
Data depunerii
1
Propunere de Rezoluție depusă pe baza declarațiilor Consiliului si Comisiei referitoare la site-urile de internet discriminatorii și reacțiile guvernelor
12.03.2012
2
Propunere de Rezoluție referitoare la elaborarea unei strategii privind cooperarea dintre Statele Membre
ale Uniunii Europene pentru prevenirea și combaterea incendiilor de pădure
04.09.2012
3
Propunere de Rezoluție referitoare la coperta pașapoartelor simple (turistice) emise de Statele Membre cetățenilor lor
13.01.2011
4
Propunere de Rezoluție referitoare la înlocuirea termenului de „rom”
28.09.2010
5
Propunere de Rezoluție referitoare la înființarea unei Agenții Europene Vamale (conf.art.120 Reg.PE)
15.09.2010
6
Propunere de Rezoluție referitoare la instituirea unui cadru comun de reglementare a tratamentului împotriva infertilității (conf.art.120 Reg.PE)
14.04.2010
7
Propunere de Rezoluție referitoare la instituirea unui sistem vizual de raportare a consumului de combustibil al automobilelor (conf.art. 120 Reg.PE)
23.02.2010

3. Întrebări adresate Consiliului sau Comisiei

Număr de întrebări: 17

Nr.
Problema abordată
Data
1
Proceduri oficiale de constatare a neîndeplinirii obligației la adresa României
04-12-2013
2
Ambiguități în interpretarea propunerii de directivă privind cotele de femei în consiliile de administrație
05-06-2013
3
Transpunerea excesivă de către România a Directivei 2000/43/CE în domeniul discriminării
07-05-2013
4
Abordarea uniformă a normelor privind guvernanța corporativă
18-07-2012
5
Călătoria fără viză în Canada pentru toți cetățenii UE și Acordul economic și comercial cuprinzător UE – Canada
21-03-2012
6
Încălcarea de către Olanda a articolului 18 alineatul (1) din TFUE
13-03-2012
7
Uleiuri menajere uzate
05-10-2011
8
Standardizarea sistemelor de conectare la rețelele electrice la nivel UE
05-10-2011
9
Orientări în privința ajutoarelor de stat pentru industriile energofage
21-06-2011
10
Permisele de liberă trecere
03-03-2011
11
Obligativitatea vizelor pentru Canada pentru cetățenii cehi, români şi bulgari
09-02-2011
12
Situația actuală creată de țigani în Franța și aderarea României la spațiul Schengen
16-09-2010
13
Taxarea cererilor de soluționare a litigiilor depuse la Curtea de Justiție Europeană
18-03-2010

14
Înființarea unei Agenții Europene Vamale
29-10-2010
15
Eventuala clauză de reciprocitate în Acordul de liber-schimb dintre UE şi China
29.03.2010
16
Crearea unei instanțe specializate în domeniul patentelor
12-03-2010
17
Crearea unei instanțe specializate în domeniul proprietății intelectuale
03-03-2010

4. Intervenții în ședințele plenare ale Parlamentului European: 440

Câteva exemple de teme abordate:

Situația romilor (dezbatere)

Regândirea educației (A7-0314/2013 – Katarína Neveďalová)

Combaterea șomajului în rândul tinerilor: posibile soluţii (A7-0275/2013 – Joanna Katarzyna Skrzydlewska

Compensarea și asistența acordată pasagerilor în eventualitatea refuzului la îmbarcare și a anulării sau întârzierii prelungite a zborurilor (A7-0020/2014 – Georges Bach)

Sănătatea sexuală şi a reproducerii şi drepturile aferente (A7-0426/2013 – Edite Estrela)

Siguranța pacienților (A7-0320/2013 – Oreste Rossi)

5. Activitatea în Delegația UE-Canada:

– scrisoare deschisă către ministrul federal al imigrației în chestiunea vizelor pentru România și Bulgaria
– scrisoare deschisă către ministrul federal al comerțului internațional în chestiunea vizelor pentru România și Bulgaria
– scrisoare deschisă către Primul Ministru federal în chestiunea vizelor pentru România și Bulgaria
– doua vizite la Ottawa în care au fost abordate următoarele chestiuni: exploatarea gazelor de șist, acordul de liber schimb dintre UE și Canada, regimul vizelor pentru România și Bulgaria, reciprocitatea vizelor dintre statele membre UE și Canada
Realizări: modificarea legislației canadiene cu privire la condițiile de acordare a azilului politic, conform căreia cetățenii europeni vor fi supuși unui regim mai strict, care să aibă ca efect liberalizarea regimului de vize turistice

6. Alte activități speciale desfășurate în PE (dezbateri, evenimente, etc.):

• 10 iulie 2013: speaker în cadrul conferinței pe tema „Stregthening corporate governance and long-term investment” organizată de Standard Life Investments și Kangoroo Group
• 26 martie 2013: speaker în cadrul conferinței cu tema: „Auditor Tenure, Non-Audit Services Policy and their impact on quality and price of audit” organizat de EuroFinUse International Conference la P.E.
• 29 ianuarie 2013- speaker în cadrul conferinței pe tema: :”Do we need a reform of the EU banking structure?” organizat de European Parliamentary Financial Services Forum
• 19 septembrie 2012 – speaker în cadrul conferinței pe tema „Corporate governance” organizat de Kangaroo Group la P.E.
• 25 septembrie 2012 – speaker in cadrul conferinței: „The Future of Audit: towards more transparency, quality and independence” organizat de Association of Chartered Certified Accountants, Brussels (ACCA)
• 13 noiembrie 2012 – speaker în cadrul conferintei: „Financial Future event on Audit and Corporate Governance” organizat de BusinessEurope, EuropeanIssuers,
Deutsches Aktieninstitut, ecoDa, the UK Financial Reporting Council and FEE in P.E.
• 05 decembrie 2012 – speaker în cadrul dezbaterii cu Comisarul Viviane Reding pe tema: “Women on boards: What is the right approach for Europe?” , Brussels
• 14 martie 2011: Masă rotundă cu tema: „Impactul politicilor europene asupra mediului de afaceri din Romania” cu parteneriatul „The Money Channel”, București
• 21octombrie 2011: Dezbatere”Eurodialog cu studenții tema: „Actul privind Piața Unică”, Parlamentul European
• 8 noiembrie 2011: Co-organizator dezbatere cu tema: „Corporate Governance Framework” – în colaborare cu Financial Reporting Council UK si Ashley Fox – MEP, Parlamentul European
• 26 martie 2010: Dezbatere „Eurodialog cu studenții” tema : “Măsuri propuse la nivel comunitar în vederea depășirii crizei economice şi financiare”, Centrul Infoeuropa, București
• 9 octombrie 2010: Conferința „Managementul riscului in societate”” organizată în colaborare cu Centrul European de Relații Internaționale și Studii Strategice, Parlamentul European
5

1 Response to “RAPORT DE ACTIVITATE PE PERIOADA 1 Septembrie 2009- 01 Martie 2014”


  1. 1 alonso Iunie 3, 2014 la 7:53 AM

    stiu ca nu mai sunteti in pdl, dar daca pdl e inghitit de pnl, macar noul partid sa aiba culoarea portocaliu, daca numele va ramane pnl


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Februarie 2014
L M M M V S D
« Noi   Dec »
 12
3456789
10111213141516
17181920212223
2425262728  

Blog Stats

  • 109,011 hits

%d blogeri au apreciat asta: