Idei pentru noul premier (I)

Vom avea un nou guvern cu un premier avand o imagine foarte buna (desigur ca acesta va trebui validat de Parlament iar votul va fi unul strans). Guvernul condus de Emil Boc pleaca si un altul, condus de Mihai Razvan UIngureanu, ii va lua locul, fara a sti care va fi componenta lui si cine va ocupa ministerele-cheie. In toate cazurile, as vrea sa remarc cateva chestiuni, economice pe fond, dar cu serioase implicatii sociale, politice si electorale. Spun electorale avand in vedere declinul PDL de la 35% in 2007 la 21% la sfarsitul lui 2011 si 15% la inceputul lui 2012, ceea ce pune partidul pe o panta descendenta periculoasa, in ciuda remanierilor, schimbarilor si alegerilor interne care ar fi trebuit sa aduca o revigorare a echipei politice si, mai ales, guvernamentale prin cooptarea de oameni cu pregatire si credibilitate recunoscute dar si cu rezultate politice, adica ministeriabili. Rolul noului premier este sa aleaga, dintre ministeriabili pusi la dispozitie de coalitia care va sustine guvernul, pe cei mai buni, fie ei parlamentari, functionari in administratia publica si, de ce nu, specialisti din mediul privat (daca e cineva dispus sa faca acest pas) care sa formeze o echipa coerenta si competenta, cu masuri bine tintie care sa produca maxim de efecte.

Intai de toate, ar trebui ca noii ministri sa nu adopte imediat orice idee care zburda pe buzele unor functionari publici dornici de afirmare. De asemenea, noii ministri vor trebui sa fie atat manageri performanti in domeniul lor, cat si sa dea dovada de solidaritate cu primul ministru, pentru a-i consolida autoritatea necesara unui tehnocrat. In cei 2 ani cat am fost presedinte al ANAF eu personal am invatat sa nu plec urechea la orice astfel de idee si sa invat sa discern intre initiativele corecte si cele de vitrina. Inainte de asta, in cei 10 ani de cariera in domeniul privat (incheiata intr-o functie de top management al unei banci multinationale) am invatat sa decid nu doar de dragul de a arata ca decizia e in mana mea ci pentru a fi de folos unei echipe, pentru a obtine rezultate financiare. Si, mai nou, in aproape 4 ani de mandat in Parlamentul European am invatat ca o propunere de lege trebuie indelung chibzuita, incercand a i se anticipa toate efectele si nu doar cele aparente, mentionate in titlul actului normativ. Daca, la nivel de guvernare, am face toate aceste lucruri si le-am face in mod competent, poate nu am mai da legi care, in loc sa reduca evaziunea fiscala, creaza probleme mari contribuabililor corecti. Sau un loc sa aduca mai multi bani la buget, alimenteaza economia neagra ori bulverseaza contribuabilii. Sau in loc sa stimuleze cresterea economica alimenteaza coruptia si birocratia.

Este cat se poate de adevarat si ar trebui sa fie clar pentru orice cetatean care lasa deoparte emotiile politice ca situatia prin care trece Romania a reprezentat la origini rezultatul imbinarii nefericite a unei crize financiare globale cu populismul unui fost prim-ministru in perioada 2007-2008, santajat din parlament de o “opozitie” iresponsabila. E de notorietate faptul ca adancirea deficitului public a avut loc in guvernarea Tariceanu II (nu pot insa sa nu afirm deschis ca supraevaluarea veniturilor bugetare ori cheltuirea banilor din Fondul National de Dezvoltare a inceput sub mandatul unui ministru de finante liberal preluat apoi de noi ca si mare specialist). Tin insa sa remarc faptul ca Romania este printre putinele state membre UE care simte efectele crizei in cel mai grav mod, din 2009 pana in prezent, in sensul ca atat criza financiara cat si criza ce a urmat acesteia, adica cea a deficitelor bugetare, au fost traduse, fara intermitente pentru Romania, intr-o criza sociala.

Bineinteles ca exista cresterea economica de aproximativ 2% in 2011, crestere care este reala, desigur, dar care este totusi bazata pe agricultura si pe exporturi, adica pe doua elemente conjuncturale: agricultura este dependenta de vreme iar exporturile de situatia economica a statelor din vestul Europei. Cum Europa se pregateste de o noua recesiune, situatia exporturilor noastre se va inratutati cu siguranta. Romania nu a fost, nu este si nu va fi niciodata o tara preponderent exportatoare si, in nici un caz, cu exporturi globale. Mai mult, fara o crestere a consumului (a carui pondere in PIB este uriasa), cresterea economica nu va ajunge sa se simta in buzunarele populatiei. Consumul nu este rau, asa cum poate spun consilierii guvernamentali, rau este doar consumul in exces sau bazat prea mult pe creditare. Singura, consolidarea fiscala nu este o solutie decat, eventual pentru tari ca Grecia, care a avut si are in continuare o situatie economica dezastruoasa, incomparabila cu a Romaniei. Toate statele membre UE au adoptat masuri de reducere a cheltuluielilor publice (masuri moderate de consolidare fiscala) in combinatie cu masuri de stimulare a cresterii economice.

La noi stimulii guvernamentali s-au tradus prin alocarea unui procent insemnat din PIB catre investitii, masura neinspirata si care ar nu fi trebuit insusita sau macar abandonata dupa primul an, ca si strategie anti-criza, cand toata lumea a vazut ca nu produce nici un efect de antrenare. Probabil ca sfatuitorii guvernatentali pe probleme de ecomomie i-au vorbit premierului Emil Boc despre factorul de multiplicare al investitiilor publice, asa cum scrie prin manuale. Din pacate insa, acest factor este, in cazul Romaniei, aproape inexistent din cauza problemelor structurale precum coruptia, birocratia, intarzierea lucrarilor, transferul profiturilor in strainatate etc. E drept ca Romania are mare nevoie, printre altele, de infrastructura rutiera, de autostrazi si de alte investitii. Dar nu asta este, astazi, prioritatea nr. 1. Asa cum am stat 20 de ani fara autostrazi mai putem sta inca 2-3 ani. Si cum banii sunt putini, Guvernul trebuie sa fie foarte atent atunci cand stabileste prioritatile alocarilor bugetare, pentru ca nu poti face prea multe. Prioritatea nr. 1 a Romaniei de astazi este pastrarea locurilor de munca si crearea altora noi (acest ultim indicator este de fapt si cel mai relevant privind mersul economiei, nu rata somajului). Dupa ce depasim aceasta etapa critica putem vorbi si de continuarea investitiilor in infrastructura.

Acest obiectiv ar putea fi realizat prin subventionarea partiala a dobanzii la creditele (noi sau deja contractate) ale IMM-urilor. In acest fel s-ar realiza, pe langa obiectivul esential mai sus amintit, urmatoarele: (i) cresterea productiei, (ii) pastrarea sau cresterea nivelului salariilor din mediul privat, (iii) cresterea consumului, (iv) stimularea creditului, in prezent semi-blocat si consolidarea sistemului bancar, precum si alte efecte pozitive induse de cele deja enumerate, printre care si inchiderea ciclului economic, componentele enumerate ajutandu-se una pe cealalta si toarte ducand catre crestere economica.

Largirea bazei de impozitare este intr-adevar importanta in general, nu numai pe perioada de criza, insa nu trebuie confundate masurile inteligente luate in afara influentei financiare obscure, cu masurile haotice, adoptate cu elan heirupist care nu reduc in nici un caz evaziunea fiscala ci doar agreseaza mediul economic sau creaza confuzie si nervozitate in randul contribuabililor si asa afectati de situatia economica. Si asta intr-o tara in care statul nu a fost nevoit nici sa salveze banci si nici sa acorde ajutor altor state.

Noul guvern va trebui de asemenea sa reconsidere tinta de deficit public. Actuala tinta de 1,9% din PIB (3% pe ESA, diferenta regasindu-se in pierderile companiilor de stat) nu numai ca este nerealista pentru Romania de astazi, dar este in afara chiar si a noului pact fiscal convenit de 25 din 27 de state membre UE, care prevede acest maxim incepand cu data de 1 ianuarie 2014, si asta cu exceptii. Diminuarea deficitului public prin noi masuri de austeritate (ca de largirea bazei de impozitare cu aproape 2% nici nu poate fi vorba) nu poate conduce decat la recesiune economica, in conditiile unui deficit cronic de cerere in sectorul privat. Si atunci se va intra intr-un cerc vicios, poate cel mai periculos. De altfel, daca el s-ar realiza, am putea asista la situatia in care operatia reuseste, dar pacientul moare.

Ar trebui revizuita de asemenea si legatura intre masurile de consolidare fiscala si dobanda la obligatiunile de stat ale Romaniei, in conditiile in care nu se vede o imbunatatire a randamentului acestora, comparativ cu statele vecine. Cu exceptia Ungariei, state care au o situatie macro-economica mult mai dificila decat a Romaniei beneficiaza de mai multa incredere din partea pietelor. Altfel spus, observam ca ratingul de tara si valoarea CDS-urilor nu au fost aproape deloc influentate de gradul consolidarii fiscale (si mai uit aici la statele PIIGS, cu exceptia Portugaliei), Romania nedevenind o insula de stabilitate si o exceptie economica est-europeana. Pietele sunt in continuare sensibile la faptul ca economia este nerestructurata (ma refer aici la companiile de stat generatoare de pierderi uriase) si ca sistemul bancar autohton poate fi vulnerabil, daca criza europeana se accentueaza, capitalul acestora fiind majoritar grecesc si austriac.

0 Responses to “Idei pentru noul premier (I)”



  1. Lasă un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s




Februarie 2012
L M M M V S D
« Ian   Mar »
 12345
6789101112
13141516171819
20212223242526
272829  

Blog Stats

  • 109,011 hits

%d blogeri au apreciat asta: