Sa nu crezi in greci nici cand iti fac daruri, varianta financiara

Luni premierul grec a anuntat ca planul de salvare a zonei euro agreat miercuri de liderii europeni va fi supus aprobarii prin referendum de catre cetatenii eleni. Aceeasi cetateni eleni care, de doi ani de zile, saptamanal, fac greve peste greve, unele de o violenta iesita din comun. Aceeasi greci pentru care plata impozitelor este fatis considerate o optiune constitutionala si pentru care al 14-lea salariu este un drept inviolabil.
Daca joi pietele au reactionat pozitiv la anuntul liderilor europeni, saptamana aceasta FTSE World Index a coborat cu 0,4 procente. Pretul marfurilor industriale a cazut brusc in timp ce dolarul SUA si obligatiunile americane au fost la mare cautare. Aceste reactii arata dezamagirea investitorilor fata de neputinta Uniunii Europene de a rezolva criza deficitelor bugetare, criza care se propaga pana in SUA si pana in Hong Kong, afectand comertul international, investitiile, exporturile si creditarea.
Poate este o parere personala, dar cred ca decizia guvernului elen este jignitoare la adresa eforturilor liderilor principalelor state membre UE de a rezolva criza profunda prin care trecem cu totii in prezent. Cred ca guvernul si premierul elen se gandesc cum sa isi salveze functiile, asta dupa ce zeci de ani s-au imprumutat fara limita, banii scurgandu-se in consum si dupa ce au masluit ca ultimul plastograf raportarile statistice catre UE.
Care ar trebui sa fie raspunsul Europei la decizia premierului elen? Probabil ca Grecia ar trebui invitata sa paraseasca zona euro iar bancile germane si franceze sa fie urgent capitalizate, cu orice risc. Fie prin Fondul European pentru Stabilitate Financiara, fie direct de fiecare dintre cele doua guverne interesate de pastrarea stabilitatii pietelor monetare. Dupa acest pas Grecia poate sa faca oricate referendumuri vrea, sa ia sau nu bani de la FMI (cu siguranta ca nu, cu o astfel de atitudine), sa se spele pe cap cu propriile banci care vor intra in faliment, sa isi devalorizeze moneda pana o sa ajunga cutia de chibrituri 10 milioane de drahme si sa mareasca salariile bugetarilor cat o vrea de mult actualul premier socialist sau cel care ii va urma.

Agentiile de rating al creditelor, muma sau ciuma?

Dupa declansarea crizei financiare din anul 2008, o avalansa de initiative legislatie au ajuns in plenul Parlamentului European. Multe dintre ele reglementau institutiile bancare, insa la fel de multe se adresau auxiliarilor pietei financiare, printre care si agentiilor de rating al creditelor. Uitandu-ne in urma, in anii de boom anteriori crizei, cand se vindea si se cumpara aproape orice pe pietele financiare, reglementate sau nereglementate, vedem ca agentiile de rating al creditelor au avut si ele partea lor de vina. Fara aportul lor, nu am fi avut ratinguri bune pentru tot felul de instrumente financiare structurate si hibride. Desi conceptul de finante structurate nu este rau in sine, el ajutand la mobilizarea banilor din economie, impachetarea diferitelor componente ale acestor instrumente a ajuns sa fie o obisnuinta. Mai mult, impreunarea unor active-suport junk cu altele blue chip s-a bazat efectiv pe ideea ca cele din urma, bune, vor trage ratingurile in sus, ceea ce s-a si intamplat. Din pacate in finante, ca si in economie, in general, partea stricata pana la urma ajunge sa infecteze partea curata iar actuala criza a deficitelor bugetare arata cat de mult conteaza, in ecuatia stabilitatii europene, finantele publice a doar trei state (Grecia, Irlanda si Portugalia) a caror PIB insumat nu cred ca trece de 6% din PIB-ul agregat al zonei euro. Revenind la noile norme europene, legislative sau nelegislative (adica doar o suma de principii care pot deveni legi) aplicabile agentiilor de rating al creditelor, acestea pleaca de la premisa corecta ca ce a fost nu trebuie sa se mai repete. Drept urmare agentiile urmeaza a fi reglementate si supravegheate, plus o posibila viitoare raspundere pentru ratingurile date. Trecand peste faptul ca o astfel de prevedere poate deschide calea unor procese interminabile initiate pe criterii pur subiecvtive (ca in orice contract de prestatari de servicii, nimic nu impiedica nici acum beneficiarii unor ratinguri sa actioneze in judecata o agentie, daca aceasta acorda un rating gresit, insa ar trebui sa demonstreze acest lucru), e greu de spus cine poarta raspunderea pentru criza financiara declansata in 2008. Fiecare a avut partea lui de vina, incepand cu vanzatorii de credite ipotecare si terminand cu cumparataorii produselor financiare structurate, care nu erau niste neavizati. Ajungand in prezent, cand ne confruntam cu o serioasa criza a deficitelor publice, Uniunea Europeana incearca sa gaseasca o solutie pentru Grecia (deocamdata Portugalia si Irlanda stau un pic mai bine). Germania, care este principalul finantator al Facilitatii Europene de Finantare pentru Stabilitate, vrea neaparat ca sectorul privat sa participe si el la actiunea de salvare a Greciei, prin acceptarea “voluntara” a unei reduceri substantiale a principalului obligatiunilor de stat grecesti (hair-cut) sau o rostogolire pe o perioada de 10-30 de ani a acestora. Asadar, faptul ca Grecia a votat pachetul de austeritate nu a asigurat, deocamdata, decat primirea restului de 12 miliarde de euro din pachetul initial de ajutor. Conform unui studiu al Citigroup (citat de Financial Times), reducerea principalului pentru obligatiunile de stat grecesti ar insuma 224 mrd. euro, asta insemnand numai “contributia” privata la salvarea Greciei. Asadar cele 12 mrd. nu sunt decat o picatura intr-un pahar de apa, ca sa ne dam seama de dimensiunile crizei grecesti. In toata aceasta ecuatie, cand Germania (in principal) accepta sa contribuie la o noua finantare a Greciei, cand parlamentul elen a votat, in conditii de razboi, planul de austeritate, cand creditorii privati par si ei dispusi sa participe la finantarea Greciei pe calea restructurarii “voluntare” a creantelor detinute prin intermediul obligatiunilor de stat elene, singura care se opune este Banca Centrala Europena. Aceasta invoca faptul ca o astfel de restructurare numai voluntara nefiind, agentiile de rating (doua din cele trei mari) vor cobori ratingul obligatiunilor grecesti la insolvent (selective default) si atunci banca nu va mai putea primi aceste obligatiuni ca si garantie pentru (re)finantarea bancilor europene care detin astfel de obligatiuni. Afectate pana la colaps ar fi bancile grecesti si, intr-o masura mai mare sau mai mica, alte banci europene. Revenind la agentiile de rating, asistam la situatia bizara in care, dupa ce le-am acuzat de toate relele de pe lume in cazul finantelor structurate – fara insa a fi nevoie de salvarea vreuneia dintre ele, precum in cazul bancilor, societatilor de asigurare sau fondurilor de pensii – , in conditiile in care vina lor era doar tangentiala si circumstantiala, dupa ce le-am suprareglementat si vom da, probabil, posibilitatea oricarui sa se adreseze instantei din Tecuci pentru ca este nemultumit de ratingul primit pentru obligatiunile sale, am ajuns sa le rugam, sa le sugeram, sa le convingem sa nu retrogradeze obligatiunile grecesti, pentru ca BCE sa poata in continuare sa le accepte in garantie. Adica sa faca in mod constient exact ceea ce, pana acum doua luni, le aruncam in fata ca au facut doar luati de val fiind: sa incalce standardele in materie de acordare de ratinguri in mod evident si deliberat. Atentie, vorbim de o situatie evidenta de insolventa a statului elen, pe care o poate constata orice cetatean care se uita la stiri, aplicabila unor banale obligatiuni de stat, teoretic mult mai usor de evaluat decat derivativele din anii de boom economic. Nu stiu ce vor face agentiile de rating, daca vor retrograda sau nu obligatiunile de stat elene. Inclin sa cred ca nu. Probabil ca vor ceda presiunilor si rugamintilor sau vor face un compromis (acum dispunand de ceea ce nu dispuneau acum doua luni, si anume putere de negociere), pentru ca alta cale se pare ca nu exista. In felul acesta ar usura si sarcina BCE si ar lua presiunea care apasa acum pe aceasta institutie (despre care se anticipeaza oricum ca va ceda chiar si in lipsa unui compromis din partea agentiilor de rating). Mai ales ca, pana la urma, situatia dinainte de 2008 nu este echivalenta cu situatia de azi. Pana in 2008 te puteai teoretic plange ca ai facut o investitie de care s-a ales praful pentru ca te-ai bazat pe ratinguri (desi, repet, investitorii respectivi erau banci, societati de asigurare, fonduri de investitii si fonduri de pensii, nu jucatori individuali la bursa sau pensionari, adica institutii care puteau face o analiza obiectiva). Dar, ma rog, asa era jocul atunci si toata lumea era multumita pentru ca toata lumea castiga si nimeni nu pierdea (bizar, nu?). Or astazi nimeni nu ar mai putea invoca argumentul ca si-a bazat o decizie de a investi in obligatiunile grecesti pe ratingul agentiilor. Cine ar putea spune “onorata instanta (din Tecuci), am fost indus in eroare, eu credeam ca obligatiunile grecesti sunt o investitie sigura”?

Romania in Zona Euro? Nu cred…

Acum 6 luni, cand criza grceasca facea implozie, am zis ca Romania nu va mai pupa Zona Euro. Luna trecuta a venit randul Irlandei iar acum Spania este penalizata de agentiile de rating (Moody’s), ceea ce afecteaza rata dobanzii la obligatiunile emise de trezoreria spaniola. In ritmul asta e clar ca si Portugalia va avea aceleasi probleme. Si toate vor ajunge sa apeleze la noul mecanism de salvare  (European Financial Stability Facility) finantat in cea mai mare parte de cea mai mare economie europeana (Germania), adica exact de cei care nu s-au intins mai mult decat le permitea plapuma, desi plapuma lor e cea mai mare.

Acuma, stand stramb pentru a putea judeca drept, are Romania o istorie bugetara, fiscala, economica, legislativa si politica de succes? A demonstrat Romania seriozitate, corectitudine si realism in aceste politici publice? Din contra, istoria ultimilor 20 de ani ne arata contrariul: cheltuieli publice fara suport, venituri bugetare supraevaluate pentru a acomoda astfel de cheltuieli urmate, evident, de rectificari bugetare, intarzieri eterne in redactarea proiectelor de buget urmare de adoptari cu scandal parlamentar, incapacitate in a mari baza de impozitare (aici as putea sa ma laud ca am fost singurul care a reusit o crestere de 1% din PIB), indisciplina fiscala, de-o parte si dezinteres in a asigura un climat fiscal si administrativ-fiscal prietenos, de cealalta parte, achizitii publice si repartizari de credite bugetare politizate si…populsim si iresponsabilitate cat cuprinde.

Si acum vine intrebarea: crede cineva ca Germania (si alte state stabile din vestul Europei) se vor incumeta sa ne primesca in Zona Euro? Au chef guvernele si contribuabilii din vest de inca o problema? Asa ca putem noi sa ne chinuim cat vrem sa indeplinim 3 ani conditiile Pactului de Crestere si Sabilitate (desi ma indoiec ca reusim, cel putin pana acum nu am putut), ca se va mai gasi un motiv (ca Mecanismul de Cooperare si Verificare si R. Moldova, in cazul Schengen) pentru a ne fi refuzata aderarea, desi aceasta este, pentru Romania, un drept si o obligatie in acelasi timp. Vom ramane asadar noi aici, la granita Uniunii Europene, cum am fost de 1000 de ani la granita Europei civilizate, cu turcii, rusii (plus arábii si tiganii nostri), cu balcanismul nostru impartasit cu fratii bulgari pe care vom da vina pentru esecurile noastre (si ei pe noi, cum se intampla acum cu aderarea la Spatiul Schengen).

Poate ca ar trebui chiar noi sa cerem o revizuire a tratatului de aderare pentru introducerea unei clauze de opt-out deoarece, chiar de vom adera (desi eu sunt gata sa pun si pariu ca nu o vom face la termen, in 2014), nu vad cum am putea face fata presiúnilor economice aferente, in conditiile in care economia noastra nu este intr-atat de competitiva incat sa intre in concurenta deschisa cu economiile din vest. Si atunci vom fi nevoiti sa facem ajustari dure pe costuri (adica pe forta de munca: concedieri/salarii), ajustari necesare pe termen lung dar dureroase pe termen scurt si asta intr-o tara care inca nu e in stare sa isi gaseasca iesirea din criza.

Imi cer scuze fata de cetatenii si companiile pentru care aderarea la Zona Euro reprezinta, intr-adevar, un beneficiu (apartenenta la un club select sau disparitia riscului valutar) insa aici discutam de Romania per ansamblu, cu bunele si, mai ales, cu relele ei. Cronice.