Dar solicitarea constatarii incalcarii legislatiei europene inseamna, automat, sesizarea Comisiei Europene, singura intr-adevar competenta sa declanseze procedura de infringement, ca si gardian al legislatiei in speta. Si sesizarea nu a fost vis-a-vis de un articol din legislatia secundara, ci chiar referitoare la incalcarea unui articol din Tratat, cel mai dur in speta. Asadar nu poti vorbi, in acelasi timp, despre incalcarea legislatiei comunitare primare si despre lipsa intentiei de a atrage sanctiuni asupra Romaniei, cand in chiar comunicatul pe care il faci, atragi atentia asuora consecintelor dezastruoase ale unei astfel de masuri.

Aceasta inseamna ca interventia ulterioara a lui Victor Ponta a fost determinata de faptul ca si-a dat seama ca a mers prea departe. Si cum nu putea sa o lase in off-side pe Rovana Plumb, atunci a spus ca “premierul Boc minte cu nerusinare”, el adresandu-se doar Parlamentului European. Poate el personal, cu ocazia vizitei facute la Strasbourg saptamana aceasta, insa e greu de crezut ca Rovana Plumb a actionat fara un mandat de la partid, direct de la Victor Ponta.

In ceea ce priveste vizita lui Victor Ponta la Parlamentul European si resolutia despre Romania pe care PSD o mentioneaza cum ca ar fi in discutie in cadrul forului legislativ comunitar, resolutie care sa atraga atentia asupra derapajelor despre care vorbeste Victor Ponta, trebuie facuta precizarea ca aceasta se refera la alt stat membru, in speta Ungaria, tara impotriva careia, intr-adevar, Comisia Europeana a inceput procedura de infringement pe trei capete: independenta justitiei, independenta bancii centrale maghiare si independenta autoritatii de protectie a datelor. Acest lucru a fost anuntat miercuri in plenul Parlamentului de catre presedintele Barroso, in prezenta reprezentantilor Consiliului si chiar a lui Viktor Orban, venit sa isi sustina punctul de vedere. In plus fata de demersul administrativ al executivului comunitar, ingrijorari privind situatia din Ungaria au fost exprimate de reprezentantii Bancii Mondiale, ai FMI si ai Departamentului de Stat american. Asadar nu este vorba de nici o resolutie privind Romania, chiar daca reprezentantii PSD in Parlamentul European vor incerca sa bage si Romania la pachet cu Ungaria pentru ca, pur si simplu, nu exista nici o procedura de infringement pornita impotriva Romaniei si nici temei pentru un astfel de demers. De altfel independenta si impartialitatea Comisiei Europene este deasupra oricarei banuieli si daca o astfel de actiune ar fi pe cale a se declansa, am fi aflat cu siguranta de ea.

In concluzie, declaratiile PSD prin vocea Rovanei Plumb arata ca infantilitatea lui Victor Ponta nu are limite, acesta fiind in stare sa intinda coarda oricat, chiar cu riscul de a plesni intreaga Romanie, odata rupta. Iar interventia ulterioara prin care neaga implicatiile declaratiilor PSD asupra blocarii fondurilor europene i-o fi sugerat-o Iliescu sau Nastase, care de orice pot fi auzati, in afara de imaturitate si infantilism politic.

Concluzia imaturitatii politice a liderului PSD as include-o intr-un silogism alaturi de intervantia sa de anul trecut cand, adresandu-se tot colegilor socialisti din Parlamentul European, le-ar fi cerut acestora sa nu sustina integrarea Romaniei in Schengen. Informatia a fost postata de Cristian Preda pe blogul sau, urmare a unei discutii cu Adrian Severin (la acel moment vicepresedinte al grupului socialist). Ei bine, acea conversatie dintre Severin si Preda este reala, eu personal am auzit-o derulandu-se pe pasarela aeroportului Otopeni, la revenirea noastra saptamanala de la Parlamentul European. Si atunci Victor Ponta a negat atat posibilitatea existentei discutiei, cat si o eventuala implicare a sa in blocarea accesului Romaniei la Spatiul Schengen. Ce a spus Victor Ponta socialistilor europeni atunci numai Victor Ponta, Adrian Severin si ceilalti socialisti (romani si straini) prezenti la dezbatere pot sti. Dar de aceasta data avem o declaratie oficiala a unui lider de la varful PSD care cere inceperea procedurii de infringement pe cel mai dur articol din legislatia europeana, din punct de vedere al consecintelor economice si politice (masura care nu are precedent si care ar trebui aprobata de Consiliu, cu patru cincimi). Asadar e cam tarziu pentru Victor Ponta sa dea inapoi prin declaratii ulterioare de dezvinovatire. Desigur ca cine voteaza PSD orice s-ar intampla poate crede absolut tot ce spune Victor Ponta. Dar pentru cei care mai sunt in stare sa faca o analiza obiectiva a situatiei cred ca nu este nici un dubiu ca acest om este iresponsabil si ca urmareste puterea cu orice cost. Ei bine, aceasta ultima sintagma face obiectul criticilor care ar trebui sa abunde la adresa lui Victor Ponta. Nu faptul ca doreste puterea este problema, acest lucru fiind normal pentru orice partid, de la liderul sau pana la ultimul membru. Insa pentru asta exista alegeri libere. Exista de asemenea si procedura demiterii guvernului prin motiunea de cenzura, care are inclusiv un precedent. Nu este insa scopul acestui articol sa enumere modalitatile constitutionale prin care un guvern poate fi schimbat. Nu este de asemenea rolul acestui articol sa enumere greselile a nu-stiu-cati ministri din guvernul Boc (lucru pe care eu l-am facut de nenumarate ori pe blogul personal). Scopul acestui articol este de a arata, daca cineva mai poate folosi logica interpretarii unor actiuni si declaratii, ca Romania ar putea fi aruncata intr-o zona a iresponsabilitatii politice prin actiunile unui om care a ajuns prea devreme intr-o functie care ii confera instrumente institutionale mult prea periculoase pentru capacitatea sa de apreciere.

Am ales să mă adresez Dvs. pe această cale având în vedere calitatea de preşedinte al Partidului Social Democrat şi, teoretic, şef al d-lui Adrian Năstase, preşedinte al Consiliului Naţional al partidului şi fost prim-ministru al României între anii 2000 şi 2004.

Motivul acestui demers este o scrisoare privată pe care dl. Adrian Năstase a trimis-o Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European, pe care v-o transmit şi dvs. în cazul în care nu aveţi cunoştinţă de ea, şi în care se consideră o victimă a Mecanismului de Cooperare şi Verificare în domeniul justiţiei. Dosarul despre care vorbeşte dl. Adrian Năstase este cel în care a fost trimis în judecată pentru fapte de corupţie legate de finanţarea campaniei sale electorale din 2004 prin intermediul Inspectoratului de Stat în Construcţii (desigur că dl. Adrian Năstase nu a menţionat în scrisoare că mai are şi alte dosare penale precum cel al „mătuşii Tamara” – cea mai vestită matuşă şi „dosarul Zambaccian”). Toate aceste dosare sunt, aşa cum ştiţi foarte bine, ca fost procuror, supuse unor termene de prescripţie.

Nu am să pun accent în această scrisoare deschisă pe aşa-zisele merite pe care dl. Adrian Năstase şi le arogă, în cuprinsul scrisorii sale, în materie de combatere a corupţiei şi reformare a sistemului judiciar din România întrucât sunt arhi-cunoscute steguleţele roşii şi galbene de pe harta integrării Romaniei, la capitolul justiţie, precum şi faptul că închiderea acestui capitol în 2006 s-a făcut in condiţii fără precedent în istoria UE.

Nu am să pun în discuţie nici faptul că autorul scrisorii, dl. Adrian Năstase, este inconsistent în propriile susţineri, considerând, pe de-o parte, că prelungirea finalizării în instanţă a dosarului său (deschis în 2006) “ridică mari semne de întrebare cu privire la dreptul unui proces corect într-o perioadă de timp rezonabilă” pentru ca, pe de altă parte, să se plângă că aceeaşi finalizare este grabită de justiţie sub presiunea Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Nu acesta este scopul acestei scrisori, în speţă problemele de logică ale d-lui Adrian Năstase, profesor de drept la Universitatea Bucureşti, printre altele.

Ce mă preocupă pe mine şi ceea ce consider eu grav în scrisoarea d-lui Adrian Năstase (care nu este un simplu membru al partidului Dvs. ci este omul căruia îi datoraţi cariera Dvs. politică, mentorul Dvs. atlfel spus) este faptul că domnia sa nu consideră că acest dosar poate fi încadrat la capitolul “mare corupţie” din cauza sumei prea mici (conform expertizei proprii) pentru care a fost trimis în judecată.

Stimate domnule Preşedinte al Partidului Social Democrat,

Şi eu sunt convins că, între 2000 şi 2004, dl. Adrian Năstase nici nu s-ar fi dat jos din pat pentru o sumă neconformă cu rangul său. Iar pentru că nu cunosc averea reală a d-lui Adrian Năstase, ca să îi pot evalua “rangul”, am sa mă uit – aşa cum sugera un coleg de partid – la averea fostului său şef de cabinet, dl. Remus Truică (dezvaluită cu ocazia celebrului sau divorţ), adică a omului care adună firimiturile din spatele şefului său pe linie administrativă şi am să o înmulţesc cu orice coeficient supraunitar vreţi Dvs.

Aşadar, domnule Victor Ponta, marea corupţie nu se raportează numai la cuantumul fraudei, indiferent de diferenţele de evaluare a acesteia, ci şi la persoana care săvârşeşte fapta. Cu cât funcţia acesteia este mai înaltă în ierarhia statului, cu atât eticheta de mare corupţie este mai pertinentă. Dacă îmi amintesc bine, mita în palincă si caltaboş a dus la demisia unui ministru liberal al agriculturii, dl. Decebal Traian Remeş, faptă încadrată la mare corupţie, după standardele europene.

În concluzie, vă întreb public, domnule Victor Ponta: care este viziunea dvs. asupra conceptului de „mare corupţie”? Se referă el, aşa cum crede fostul premier Năstase, doar la cuantumul prejudiciului adus statului de un oficial sau se referă si la înălţimea funcţiei celui care comite actul de corupţie? Şi vă adresez aceasta întrebare deoarece şi Dvs. v-aţi asumat optica potrivit căreia dosarele aflate pe rolul instanţei avându-l pe Adrian Năstase drept inculpat sunt grăbite în mod artificial, din dorinţa de a demonstra Europei că România ia în serios lupta împotriva corupţiei,

Vă adresez însă această întrebare şi ca fost procuror – mai ales că amintiţi acest lucru cu aproape orice ocazie – iar un procuror ar trebui să ştie că dovedirea actelor de corupţie este cu atât mai dificilă cu cât persoana care săvârşeşte actul este mai influentă. Dacă ar fi altfel, şi probele în procesul penal ar avea acelaşi regim juridic ca în procesul civil, am putea foarte bine folosi prezumţiile. Aceasta s-ar traduce, în dosarele d-lui Adrian Năstase, în inculparea sa pe baza averii prezumate prin compararea ei cu averea d-lui Remis Truică. Dar, fiind un stat de drept şi, mai mult, unul în care justiţia funcţioneaza şi parchetul trimite acum în judecată persoane cu funcţii importante indiferent de partidul din care fac parte, regimul probelor în dreptul procesual penal este diferit de cel din dreptul procesual civil.

Încheind capitolul întrebări publice, vă sugerez, domnule Victor Ponta, dacă îmi permiteţi, să îi spuneţi domnului Adrian Năstase (desigur, dacă vă permiteţi) că a invoca în faţa unui organism european disfuncţii in personam în aplicarea Mecanismului de Cooperare şi Verificare la fapte de corupţie este cel putin inoportun, dacă nu deplasat, în condiţiile în care v-aţi exprimat în favoarea aderării României la Spaţiul Schengen iar motivul rămânerii noastre pe dinafară este aşa-zisa lipsă a rezultatelor în combaterea marii corupţii (valabilitatea unui astfel de argument invocat astăzi ca pretext de către un singur guvern din UE, cu componentă radicală, este desigur o altă discuţie).

În final, vă mai precizez doar că scrisoarea d-lui Adrian Năstase nu va primi un răspuns din partea Comisiei pentru Afaceri Juridice a Parlamentului European deoarece competenţa materială de a formula un astfel de răspuns aparţine Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne, lucru pe care Adrian Năstase ar fi trebuit să îl cunoască, în calitatea sa de profesor de drept internaţional public.

Ştiu, domnule Victor Ponta, că aveţi deja în tolbă un răspuns politicianist la problemele ridicate de mine, dar aştept din partea Dvs. un altfel de răspuns, dacă vreţi să arătaţi că sunteţi independent de influenţa d-lui Adrian Năstase, omul care v-a deschis calea către actuala ascensiune politică.

Ma jos scrisoarea d-lui Adrian Năstase.

H.E Klaus-Heiner LEHNE
Chair of the Legal Affairs Committee of the European Parliament

Dear Mr. President,

Please allow me to draw your attention to some aspects of a particular importance concerning not only the situation of a litigant in a penal trial in Romania nowadays (even being the former Prime Minister), but the use of the Cooperation and Verification Mechanism (CVM) for political purposes before the electoral year 2012.

As former Prime Minister, leading the Government between 2001 and 2004 and leader of the Social Democratic Party(and President of SDP in the related period of time), I deeply understand the positive role of the Cooperation and Verification Mechanism for strengthening the judiciary reforms in Romania, after the closure of EU accession negotiations, in 2004. I coordinated the entire activity of the Government that closed all negotiations chapters, including Chapter 24 – Justice and Home Affairs. The three laws guaranteeing the reform of the Judiciary, the fully independence of the magistrates, the empowerment of the Superior Council of Magistracy with all aspects regarding the career of magistrates, in accordance to EU requirements and best practices have been drafted and adopted under my coordination (the Law on judiciary organization, the Law of the Superior Council of Magistracy and the Status of Magistrates), as well as the creation of the National Anti-Corruption Prosecutorial Office, in 2002 (one of the notable results of a PHARE project).Through a continuous effort of four years I had numerous chances to prove my attachment to European values and ideals and also concrete results in this heavy work, illustrated by the accession of Romania to NATO (in 2002) and the successful ending of accession negotiations, in 2004.

Unfortunately the evolution of my political situation after 2004 and the actual status of the penal files opened on my name starting 2006, raise serious doubts regarding the right to a fair trial in a reasonable period of time that I should benefit as any other citizen of Romania.
Three files on my name are now pending on the High Court of Cassation of Justice, in penal matters, and the public message transmitted through various channels is that there is ‘a must’ for all these to be finalized in December by obtaining a penal conviction against me (no matters in which form), in order to demonstrate to EU representatives that Romania is capable to deal with “high level corruption”. The CVM’ requirements are invoked repeatedly as a basis for “forcing” a penal decision against me and in this respect, please allow me to ask your opinion on the following matters:
 could it be a “European need” to obtain penal convictions in all these files in less than one month and, if so, could it represent a “success story” for the implementation of MCV, capable to be exported in other European countries?;
 could it represent a fair trial, in any sense, considering, for example, the fact that in so-called “electoral posters” of 2004 presidential elections file the National Anti-corruption Department (DNA) asked 974 witnesses to be heard by the judges, probably for strengthening the impression that it is a real “high level corruption” case (three times more than the number of witnesses in the famous Nurenberg trial) and an important part of them are to be heard by the HCCJ this month which seems to be practically impossible without substantially injuring the penal rules and affecting the fair judgment?

Please allow me to point in short only some essential aspects on the above-mentioned “electoral posters” file: it was several times postponed not for “gaining” undue time, but due to the fact that in 2005 the Minister of Justice has modified the law on ministerial liability, by infringing a Decision of the Constitutional Court of 1999, which was mandatory, so judges had to wait for a new decision of the Constitutional Court.

The main accusation of the DNA prosecutors was that a civil damage of approx. 175.000 Euro was produced in the detriment of a public body (The State Inspectorate for Constructions), presuming that the amount of money was used to sponsor the electoral posters, pens and pencils and other campaign materials, during the political campaign for Presidency that I ran for in 2004. But please let me offer you an information of a crucial importance at this stage of the file: the specialized expertise administrated recently (end of October) by the HCCJ and produced by a team of judiciary experts (independent bookkeepers, according to the law) shows clearly that in the respective case it was produced a damage of only 148.228.917 lei (old lei), meaning approximately 3.700 Euro. According to the experts, this small amount of money is usually coming from some in-service negligence of the SIC’ representatives and in any case has nothing to do with my person, as former candidate. Beside its valuable contribution in solving this file, please let me question (even rhetorical) if a damage of 3.700 Euro, not imputable to the former candidate to Presidency, in 2004, could be considered a “high level corruption case”?

This represents, Your Excellency, the famous “corruption case” used against me in a terrible political fight during seven long years and it finally leads to a kind of ridiculous situation, even for DNA prosecutors who spent a lot of time and resources for proving a damage which represents, in fact, less than 3.700 euro and not directly imputable to the candidate. The above-mentioned files have not follow the procedural rules and, under an immense pressure through invoking publicly the CVM’ requirements, they shall have six court hearings in the month of November in order to obtain a possible (desirable) conviction in December and to “offer” a good “reason” for closing the CVM in 2012 (a new evaluation report is expected for February next year) or at least this is the public perception and its corresponding pressure.

Other question may be raised, with your permission: could it be the will of EU’ member states and official bodies to use the “umbrella” of the so-called “anti-corruption principles” for supporting purely political goals of the actual political establishment of Romania in its struggle with political opponents? (At this stage I am president of the National Council of SDP, coordinating all the departments of the party) Is there a real need of the EU Member States and EU bodies to find and agree with a “scape-goat” in Romania in order to close CVM and to escape from such a sensible (and real) problem represented by high level corruption which couldn’t be in any sense a damage of 3.700 Euro, cause by a negligence?

Thanking you in advance for taking some time to read and reflect to this case affecting not only a person but an entire system of making justice in Romania, please allow me, Dear Mr. President, to express my highest consideration and esteem,

ADRIAN NĂSTASE MP
Former prime-minister of Romania

Imatur si orgolios, Victor Ponta crede ca intarirea pozitiei sale de lider al PSD presupune eliminarea totala si definitiva a lui Mircea Geoana, pe care il percepe ca pe un adversar care incearca sa revina in fruntea PSD prin orice mijloace. Judecata falsa, frustrarea si iesirile sale repetate din “linia partidului” (de fapt initiative care, in viziunea lui Geoana, il ajuta pe acesta in pastrarea unei imagini de potential challanger a lui Ponta) nefiind decat convulsii disparate, fara sorti de izbanda si nici macar cu potential mediatic prea mare, amplificate mai degraba de reactia dispoportionata din partea lui Ponta si a altora din PSD (Miron Mitrea, Valeriu Zgonea etc.). Altfel spus, Geoana ar fi trebuit lasat in plata lui si ignorat complet, el fiind mort politic, cu certificatul de deces scris in decembrie 2009 si parafat la congresul PSD din 2010.

Vazuta de Ponta ca ultima greseala a lui Geoana, vizita acestuia in SUA il determina pe cel dintai sa treaca la solutia finala: mazilirea lui Geoana de la sefia Senatului, precedata de o excludere din partid. Initial sprijinit de Adrian Nastase si Ion Iliescu, poate chiar sfatuit ca se afla pe calea cea buna, Ponta considera ca a venit momentul sa ii dea lui Geoana lovitura de gratie, lovitura care sa ii asigure linistea in fruntea PSD. Doar ca, pe fondul discutiilor privind succesiunea, respectiv carei formatiuni politice ii revine dreptul de a numi pe urmasul lui Geoana la sefia Senatului, Nastase (care, trecut printr-o procedura de revocare el insusi, stie perfect care va fi rezultatul unui meci in Senat) si Iliescu fac pasul la off-side si il lasa pe Ponta singur in lupta cu Geoana. Nu este exclus ca, mai mult sau mai putin voalat, Nastase si Iliescu sa il fi sprijinit si atitudinea “rebela” a lui Geoana, mai ales ca acesta, din disperare, frustrare si prostie, era dispus sa faca orice pentru a iesi in evidenta ca si potential lider.

Constient ca un pas inapoi din partea lui inseamna pierderea autoritatii si un punct important castigat de Geoana, Ponta continua procedura si il exclude pe Geoana din partid, dupa o sedinta de birou la care acesta din urma nu a fost prezent, presedintele comisiei de disciplina (Dan Sova, prieten si fost coleg de facultate cu Ponta) invocand motive ridicole in argumentarea deciziei luate in lipsa. Chiar si de ochii lumii, chiar cand decizia era ca si luata, Geoana trebuia lasat sa apara in fata comisiei de disciplina. Insa Ponta si cu Sova au considerat fondul mai important decat forma, concentrandu-se asadar pe eliminarea cat mai rapida a lui Geoana si ignorand efectele publice ale unei decizii privite, chiar si de o parte din membrii PSD, ca nedemocratica si abuziva. Faptul ca Geoana a vorbit ulterior doua ore in fata Comitetului Executiv e superflu, decizia fiind deja luata. Mai mult, Nastase si Iliescu s-ar fi abtinut in loc sa voteze in favoarea excluderii daca Geoana nu ar fi avut o “aparare” care pur si simplu a enervat pe toata lumea (pe Iliescu chiar l-a bagat in spital pentru o zi). Daca nu am stii care sunt limitele inteligentei lui Geoana, am fi zis ca a facut astfel incat sa fie dat afara, ca si-a fortat demiterea.

Odata exclus Geoana din partid, Ponta continua cu eliminarea acestuia de la sefia Senatului, procedural invocand initial rocada cu Titus Corlatean si apoi transferarea atributiunilor catre Ioan Chelaru, vicepresedinte din partea PSD. Din punct de vedere juridic nu poate exista nici o rocada, procedura fiind una de revocare urmata de o numire pe baza de vot. Asa cum s-a intamplat in cazul Nastase, in 2005, functia revine aceluia care intruneste cele mai multe voturi, indiferent ce partid sau alianta il propune. Este evident pentru toata lumea ca PDL isi va nominaliza un candidat propriu pentru o functie-cheie in procesul legislativ si politic este esentiala si ca acesta va fi ales prin vot majoritar al tuturor senatorilor.

Odata pierduta functia de presedinte al Senatului, va incepe adevaratul razboi in PSD, cu un candidat de calibru: Adrian Nastase. Acesta a mai incercat o revenire in fruntea PSD la congresul din 2010, insa amintirile baronilor stransi de curea in timpul guvernarii sale erau inca proaspete si acesta a facut un pas inapoi, lasandu-l pe Ponta sa castige in fata lui Geoana, convins insa ca va aparea un moment mai prielnic pentru o noua incercare. Un argument pentru o astfel de miscare este, desigur, pierderea de catre PSD a functiei de presedinte al Senatului, pierdere care ii va fi reprosata lui Ponta (desi mai greu, avand in vedere cvasi-unanimitatea votului) la momentul oportun, acesta din urma neputand a convinge ca orgoliul lui este mai important decat pastrarea de catre partid a unei functii-cheie. Iar importanta functiei se va vedea in continuare, Vasile Blaga fiind indeajuns de experimentat sa jongleze cu procedurile in favoarea PDL, intr-o masura chiar mai mare decat Geoana, care reusea sa foloseasca aceleasi proceduri pentru a bloca activitatea legislativa (si nu numai) a puterii.

In acuzarea lui Ponta si, implicit, in sprijinul lui Nastase va iesi si Iliescu care, chiar daca nu mai are forta de a impune o decizie, are maturitatea si viclenia de a convinge. De fapt Iliescu s-a si exprimat public in favoarea lui Nastase ca si viitor prim ministru din partea PSD, dupa viitoarele alegeri, ignorand faptul ca aceasta functie ar reveni, conform pozitiei din partid si intelegerii cu PNL, lui Ponta.

In concluzie, Consilul Director din 22 noiembrie nu a reprezentat momentul intaririi puterii lui Ponta ci inceputul pierderii acesteia in favoarea lui Adrian Nastase. Cand va crede ca, odata scapat de Geoana, partidul si el personal vor iesi intariti va realiza cine ii sufla in ceafa cu sanse reale. Atunci va intelege Ponta ca este un simplu pion, alaturi de Sova, Zgonea etc., pe tabla de sah pe care se joaca Nastase si Iliescu. Atunci va intelege Ponta ca adversarul si adevaratul challanger al sau nu e Geoana ci Nastase. Din pacate, va fi prea tarziu pentru ca efectele in timp ale pierderii functiei de presedinte al senatului de catre PSD vor fi insemnate. Si atunci Adrian Nastase va aparea ca singurul candidat cu viziune pentru partid, capabil sa il infrunte pe Traian Basescu, in timp ce Ponta va avea aceeasi soarta ca si Geoana, adica va ajunge, daca nu in afara tablei de sah, cel mult pe marginea acesteia, dupa cum va considera Nastase necesar.

Scrisoare deschisă adresata premierului Canadei cu privire la problema vizelor impuse cetăţenilor români – Sebastian Bodu (PPE, PDL)

Sebastian Bodu îi solicită premierului Canadei Stephen Harper ridicarea vizelor impuse cetăţenilor români, în caz contrar existând posibilitatea blocării în Parlamentul European a acordului de liber schimb UE – Canada negociat in prezent, prin votul cumulat al eurodeputaţilor români, cehi şi bulgari.

Eurodeputatul român Sebastian Bodu (Partidul Popular European) este co-semnatarul unei scrisori deschise adresată premierului canadian, împreună cu Antonya Parvanova (Alianta Liberalilor si Democratilor pentru Europa) din Bulgaria şi Pavel Poc (Alianta Socialistilor si Democratilor Europeni) din Republica Cehă. Cei trei eurodeputati provin, pe de-o parte, din cele trei state membre UE pentru care Canada mentine regimul vizelor si, pe de cealaltă parte, din primele trei grupuri politice, ca mărime, din Parlamentul European.

„Românii, bulgarii şi cehii continuă să aibă nevoie de vize pentru a călători în Canada de teama valului de cereri de azil politic care ar putea urma drept consecinţă a ridicării acestora. In loc insă sa modifice regimul de acordare a azilului politic, astfel incât să fie eliminată posibilitatea folosirii acestei proceduri in mod abuziv de către anumiti cetăteni români, bulgari si cehi, autoritătile canadiene preferă să mentină vizele pentru toti românii, bulgarii si cehii, pedepsindu-i in astfel mod nejustificat pe toti, prin considerarea lor ca potentiali solicitanti de azil” a declarat Sebastian Bodu.

Cei trei co-semnatari ai scrisorii îi amintesc premierului Stephen Harper că UE şi Canada negociază, în acest moment, un vast acord de liber schimb, care urmează să ajungă spre aprobare in Parlamentul European in prima parte a anului viitor, iar soarta lui depinde de votul eurodeputatilor. „Ne exprimăm speranţa că problema vizelor va fi rezolvată până ce acordul va ajunge în plenul legislativului european, spre a fi aprobat prin vot. Altfel, nu este exclusă o blocare a votului pe acord in Parlamentul European din partea celor 70 de eurodeputaţi ai celor 3 state membre, in conditiile in care numărul minim de eurodeputati care pot forma o minoritate de blocaj este de 40. Sperăm ca ambele probleme de pe agenda comună a UE şi Canadei să îşi găsească in acest fel rezolvarea cât de curând”, se spune în scrisoarea adresată premierului Canadei.

Sebastian Bodu a declarat: „22 dintre cele 40 de milioane de europeni care au nevoie de vize pentru a călători în Canada sunt români. Avem peste 200.000 de români stabiliţi în Canada iar rudele şi prietenii lor fac coadă la Consulatul Canadei din Bucureşti. Eu insumi a trebuit sa astept mai mult de o săptămană eliberarea unei vize, necesară pentru o vizită oficială, in calitatea mea de membru al Delegatiei interparlamentare UE – Canada”. Eurodeputatul susţine că nu există două categorii de cetăţeni europeni, aşa cum consideră autorităţile din Canada. „Câtă vreme toţi facem parte din aceeaşi uniune, uniune care defineste cetătenia europeană prin chiar legislatia comunitară primară, problema liberei circulaţii a cetăţenilor noştri – indiferent de ţara din care provin – trebuie tratată unitar şi comun. Mai mult, autorităţile canadiene nu mai pot invoca nici măcar rata de refuz a vizelor solicitate de români. A scăzut de la 16 la 5 la sută din 2008 până acum”, a spus Sebastian Bodu.

“Am trimis această scrisoare deschisă impreună cu un deputat liberal bulgar si un deputat socialist ceh pentru că am constatat, de mai bine de doi ani de când sunt membru al Delegatiei interparlamentare UE – Canada, ca România singura nu poate obţine ridicarea vizelor. Pentru Canada, România singură nu există. La fel se intâmplă si cu Bulgaria si Cehia. In schimb există Uniunea Europeana iar noi, eurodeputatii români, bulgari si cehi putem face impreună ce nu putem face fiecare separat, in ţara lui. Mi-ar părea rău ca un acord de liber schimb negociat timp de doi ani sa ajungă sa fie blocat, insă nu cred ca putem vorbi intr-un astfel de acord despre libera circulatie a bunurilor si capitalurilor in lipsa unei libere circulaţii a persoanelor”, a declarat in final eurodeputatul român.

Nota catre editori: Scrisoarea a fost depusă astazi, 18.10.2011, la sediul Misiunii Canadei pe lângă Uniunea Europeană, spre a fi transmisă Primului Ministru canadian

Your Excellency,

The purpose of this open letter is to stress on the importance of finding a solution to the current situation concerning the travel visas Canada imposes on the citizens of three European Union Member States: Romania, Czech Republic and Bulgaria.

We, the three co-signatories of this open letter, Members of the European Parliament elected in these three Member States as representatives of tens of millions citizens and defending their interests and rights as Europeans, consider as being our duty to address you this open letter. We are not speaking here about Romanian, Czech or Bulgarian citizens; rather, we speak about European citizens whose European citizenship is a social and legal reality, being expressly inserted in the Treaty of Lisbon. Although, in principle, they should enjoy the same rights and be treated equally to other European citizens, in practice this is not happening because of the fear that Canada would be assaulted by thousand of citizens coming from these three countries and asking for political asylum.

Of course Canada, as a signer of the Universal Declaration of Human Rights, could not refuse the right of one person to seek asylum. It is perfectly reasonable to investigate each asylum application before taking a decision of admitting or rejecting the applicant and, therefore, admitting or rejecting the application. But we consider that the citizenship of the applicant should be the first criteria which the Canadian authorities should consider during examination.

Practically, the option to seek political asylum should not exist for European citizens. However, we are ready to acknowledge that cases of discrimination could exist in the EU. We could admit though, that there is a theoretical probability of discrimination cases in the EU. There are, in any way, democratic means for the 27 European Union Member States to demonstrate that they feel discriminated in their very home states, European Union representing a democratic space where no one is prevented from seeking justice. In this event, however, we have enough institutional tools in place, both national and European, as well as a strong NGO sector, that should be used long before coming to seek asylum in your country.

This reality should be considered in the analysis of an asylum application, in order to accelerate the approval or rejection procedure. In other words, any application for asylum, coming from a European citizen, should be preceded by a refusal of the national authorities, national and European courts, to protect a fundamental right of the applicant.

Each individual Member State, as well as the European Union, as a legal entity distinct from its members, has signed the Universal Declaration of Human Rights and we all agree that the right to asylum is a fundamental right. What we do not understand is the tolerance of the Canadian authorities towards the abuses that the asylum seekers coming from EU Member States practice deliberately, and that the only response from the Canadian Government to this is to maintain or restore travel visas for all citizens of the EU countries from where the ones that abuse the asylum procedure are coming from. Or that, by such a system, another fundamental right is in breach, that of free movement of persons, as mentioned in the Universal Declaration of Human Rights.

Your Excellency, as you know, European Union and Canada are intensively negotiating a frame agreement and a free trade agreement that, once approved, will be a legal and economic framework more than avant-garde in terms of development of the Canadian-European economic relations. However, one cannot ignore the fact that most of our citizens consider the free movement of the people more important than the one of capitals, goods or services. Under these circumstances, it is plausible that the Romanians, Czechs and Bulgarians consider any treaty that ignores their right to free movement, despite the fact that they are European citizens, as one incomplete or useless.

So we take this opportunity, Prime Minister, to express our hope that, by the completion of negotiations for any or both of the Bilateral Agreement or the Comprehensive Economic and Trade Agreement (scheduled for the first quarter of next year), the visas situation for Romanian, Czechs and Bulgarian citizens will be solved, so when the agreement(s) will reach the European Parliament to be approved by vote, the 70 European MPs from these three Member States (40 MPs representing a blocking minority, according to the European Parliament’s rules of procedure), regardless of the political group they belong, will vote without any withholding due to the responsibility they have towards their constituencies.

We can only hope that soon the Romanian, Czech and Bulgarian citizens, in their vast majority traveling in good faith attracted by the beauty of your country, by the desire to see their relatives and friends, but also by the possibility of extending their businesses, will need no visa anymore. This would be a sign of normality of very good bilateral relations between countries, representing the past and the future of millions of citizens.

Hoping to conclude as soon as possible the Bilateral Agreement and the Comprehensive Economic and Trade Agreement and to solve the visas situation imposed to Romanian, Czech and Bulgarian citizens,

Please accept, Your Excellency, the assurances of our highest consideration.

Antonyia PARVANOVA
Group of the Alliance of Liberals and Democrats for Europe, Vice-Chair
Committee on Women’s Rights and Gender Equality
Member elected in Bulgaria

Sebastian V. BODU
Group of the European People’s Party (Christian-Democrats)
Committee on Legal Affairs, Vice-Chair
Member elected in Romania

Pavel POC
Group of the Progressive Alliance of Socialists and Democrats in the European Parliament
Committee on the Environment, Public Health and Food Safety
Member elected in Czech Republic

Multumesc in primul rand organizatiei Dvs. pentru invitatia facuta si pentru oportunitatea de a ma afla aici. In calitatea mea de euro-deputat am sa incep prin a vă vorbi putin despre Europa. Si anume despre faptul ca, de exemplu, Uniunea Europeana intentioneaza sa modifice regulile privind conducerea si administrarea marilor companii iar Parlamentul European mi-a incredintat mie calitatea de raportor principal.

Care este legatura dintre femei si acest raport legislativ? Una foarte mare, care a suscitat si suscita in continuare dezbateri aprinse pe scena política europeana: cresterea reprezentarii femeilor in consiliile de administratie ale corporatiilor. In calitate de raportor, voi propune si cu siguranta aceasta va fi forma care se va vota, ca marile societati comerciale sa fie obligate sa isi mareasca numarul de femei in consiliile de administratie prin asumarea publica a modalitatilor concrete de promovare, a cotei de reprezentativitate si a intervalului de timp in care aceasta cota sa fie atinsa.

Am venit la congresul Dvs. pentru că este un loc foarte bun, și unul care se găsește destul de rar, pentru a exprima o idee pe care o am de ceva vreme legată de evoluția, mai bine zis involuția societății europene și de prestația politicienilor europeni, incluzând aici desigur și clasa politică românească. Actuala criză de pe continentul european nu este neaparat doar o criza a datoriilor suverane, a gradului de indatorare, a slăbiciunii monedei euro sau a fragilității sistemului bancar.

Actuala criză a Europei este si una a comunicării, a desprinderii liderilor europeni de cetatenii lor, a auto-izolării instituțiilor-cheie europene printr-un limbaj demn de cărțile de spionaj în care dezlegarea enigmei stă în descifrarea unui cod secret. Aceasta este trista realitate: Europa politică, Europa instituțională, și-a creat propria limbă, absolut neînțeleasă de către oamenii obișnuiți, sub presiunea corectitudinii politice duse la extrem.

Am ajuns sa trimitem felicitari, in pragul sarbatorilor de iarna, pe care scrie Season’s Greetings in loc de Merry Christmas. Am ajuns asadar sa evitam consacratul Craciun Fericit, desi sarbatorim Craciunul. La fel si cu Pastele. O sa ajungem sa ii spunem iubitului sau iubitei in loc de “te iubesc”, „admir forța ta interioară” sau „vreau să-mi exprim calda apreciere pentru modul exemplar in care te manifesti”.

Europa a uitat nu numai să vorbească normal, dar și să se comporte normal. Uitați-vă peste ocean și îl veți vedea pe Barack Obama cum bate America într-un autobuz pentru a explica oamenilor, până și țâncilor de școală, planul său de creare de locuri de muncă. Imaginați-vă acum același lucru cu unul din liderii UE, mergând de la Paris sau Berlin până la Atena pentru a le explica pe drum și la destinație oamenilor soluțiile de iesire din criză.

Așa este, știu, veti spune că noi nu putem. Că Europa nu e America. Europa este de mult timp ascunsă după zidurile reci și mereu umede ale Bruxelles-ului. Iar singurul mod de comunicare cu exteriorul este prin intermediul resoluțiilor, recomandărilor și reuniunilor la vârf.

De ce spun că vorbim de fapt de o criză comunicațională? Pentru că aceasta duce automat la o criză de încredere a oamenilor în măsurile propuse, iar criza de încredere se manifestă pe burse, in decizia de a mai deschide o afacere, de a mai cumpăra materie prima, de a consuma ș.a.m.d.

Această criză de limbaj nu este doar a instituțiilor europene centrale. Ea se manifestă și la nivel național. Și în România, multe dintre problemele economice și sociale ar avea un impact mai redus dacă lucrurile ar fi comunicate corect. Să vă dau un exemplu, din domeniul financiar, ca îmi este mie mai la indemână. Guvernul a adoptat o strategie bugetar-fiscală pentru următorii ani care, fixeaza, atenție, doar niște jaloane pentru anii viitori dar, în probleme sensibile precum pensiile si salariile. Putea să iasă ministrul de finanțe si să spună: măi oameni buni, uite ce am aprobat noi, asta e ceea ce gândim acum, sunt niște cifre minime bazate pe realitatea economica, insa sperăm să fie mai bine si să depășim cifrele astea, dar acum asta se poate, insă noi am lăsat doar hartiile reci sa vorbeasca, si presa să descopere așa-zise bombe ascunse în document.

Desigur ca presa, aia pe care o stim, nu si-a batut capul sa interpreteze strategia corect. Poate ca atat a putut. Dar daca cei direct responsabili cu strategia fiscala ar fi iesit public, in loc sa înveleasca toate aceste lucruri de o maximă importanță pentru viața de zi cu zi a oamenilor într-un staniol sticlos, impermeabil, lucrurile ar fi stat altfel. Putem foarte bine, mai ales atunci când persoane credibile ies la rampa, să le spunem adevărul privindu-i în ochi pe concetatenii nostri: ăștia-s banii, cu ăștia defilăm, uite cum vor fi ei gestionati!

Poate ca barbatii sunt mai emotivi. Poate ca avem nevoie de mai multe femei care sa fie vectori de imagine ai partidului si care sa spuna lucruri pe care barbatii nu si le pot asuma. Desigur, cele spuse trebuie sa fie informatii corecte si interpretari oportune, nu aberatii economice generatoare doar de socuri mediatice, precum ne-a obisnuit cineva care crede ca o cariera politica se poate construi pe declaratii facute cu o iresponsabilitate dezarmanta.

Ma bucur insa ca lucrurile s-au mai asezat pe fagas in ultimele saptamani si ca avem o candidata la functia de presedinte al Organizatiei de Femei pe care as califica-o ca o mana de fier intr-o manusa de catifea. Asadar sper ca, in frunte avand-o pe Sulfina Barbu, organizatia Dvs. să crească, să crească de asemenea si numarul femeilor in politica, sa le atragem din domeniul privat, din economia reala, din corporatii si IMM-uri si sa le aratam adversarilor nostri politici ce inseamna a avea o organizatie serioasa.

Poate o sa il vedem atunci pe Nicu Bănicioiu de la PSD, de exemplu, cum o sa recunoasca in mod cinstit ca Organizația Tinerilor Sociali-Democtrati se numeste de fapt Organizatia pentru Promovarea Sexului cu Minore. Sau la PNL, urmând exemplul liderului actual, să-i spună Organizația Tineretului Liberal Cu Noroc La Trefla. Sau la PC, doamna Ghervasiuc, să-i zică Organizația Femeilor Conservatoare Pentru Care Viața Nu E O Loterie.

Dl. Presedinte Boc spunea zilele trecute că vremea dinozaurilor populiști s-a dus peste tot în Europa. Așa este. Dar cred că în interiorul partidelor trebuie să treacă si vremea comunicarilor defectuoase, a discursurilor prea pompoase sau prea tehnice, a denumirilor călduț de banale sau ascunderea in spatele purtatorilor de cuvant.

Marea provocare a Dvs. ca organizație este, consider eu, să reușiți să vă reinventați, să veniți cu ceva nou în politica românească. Pentru că și discursul unora dintre Dvs. este plin de stereotipuri sau vine din partea unor de falsi promotori ai feminismului.

Si acum, ca să închei, cred sincer că fiecare din această sală trebuie sa creada in sansa de a deveni cu adevarat util partidului. Iar pentru ca acest lucru sa fie adevarat, înainte de a fi politicieni, trebuie sa fiti profesionisti intr-un anumit domeniu, indiferent care este acela.

Mult succes inca o data Sulfinei Barbu si sper ca in noul ei mandat sa se intample cate ceva din cele spuse de mine astazi in fata Dvs.

Amanarea aderarii Romaniei si Bulgariei, care trebuia decisa pana pe 11 septembrie 2011, pentru un termen nedeterminat, reprezinta un precedent periculos intrucat acest lucru inseamna nerespectarea unor reguli foarte clar stabilite si incalcarea unor angajamente asumate in mod formal.

Toata aceasta discutie referitoare la indeplinirea asa-numitelor “criterii tehnice” nu este facuta decat pentru a induce in eroare, deoarece nu exista mai multe categorii de criterii in respectivul acquis. Nu exista asadar criterii tehnice, juridice, politice s.a.m.d., ci exista doar criterii punct.

Criterii pe care Romania si Bulgaria le-au indeplinit, conform foii de parcurs, criterii care se refera la protectia datelor, Sistemul de Informatii Schengen, controlul frontierelor (terestra, maritima si aeriana), cooperarea politieneasca si regimul vizelor.

Introducerea de alte criterii suplimentare, precum lupta impotriva coruptiei sau a criminalitatii organizate, este un lucru de neacceptat, nu pentru ca nu ar exista coruptie, respectiv criminalitate organizata in cele doua state candidate, ci pentru ca acest lucru nu are nicio legatura cu aderarea la Spatiul Schengen.

Atunci cand a fost facuta evaluarea pe Romania, de exemplu, pe Schengen a fost testat si gradul de pregatire si integritate al politistilor de frontiera si al vamesilor in acest domeniu. Repet, in acest domeniu, pentru ca nu voi putea spune niciodata ca nu exista coruptie in punctele de trecere a frontierei si in vami.

Dar in acest domeniu testul a fost trecut, altfel nu ar fi putut fi indeplinite conditiile enumerate mai sus. Iar acest lucru a fost confirmat de fiecare data de catre comisiile de evaluare succesive care au redactat raportul prezentat Consiliului, acelasi raport care a fost avut in vedere si de Parlamentul European, cand s-a votat in mod formal pentru aderarea Romaniei si Bulgariei.

Nu stiu daca aceasta rezolutie va schimba pozitia Olandei si Finlandei, insa este bine ca ea a fost votata in forma in care a fost depusa, fara niciun alt amendament. Cele doua amendamente depuse de Grupul Conservatorilor si Democratilor Europeni (alcatuit, in cea mai mare parte, din conservatorii britanici, adica din cetateni ai unui stat care nu este membru al Spatiului Schengen si care nici nu cred ca va fi vreodata) si prin care se cerea introducerea unor noi criterii (aceleasi cu cele invocate de Olanda si Finlanda) ar fi reprezentat o modificare a regulilor in timpul jocului.

Romania (ca si Bulgaria) a investit sute de milioane de euro in vederea alinierii la standardele de securitate a frontierelor, iar acum i se reproseaza problema coruptiei, o problema care se refera insa la Romania in general.

Impotriva acestui flagel Romania lupta poate mai mult decat se lupta alte state membre cu alte fenomene cel putin la fel de periculoase precum deficitul bugetar si datoriile suverane, fenomene care ameninta insasi existenta zonei euro si chiar a Uniunii Europene deci, implicit, si a zonei Schengen.

Este regretabil ca agenda publica a Europei a ajuns sa fie facuta de catre partide mici si nationaliste care, ajunse la guvernare pe fondul unui val imigrationist extra-comunitar, constant in ultimii zeci de ani (Olanda fiind o destinatie predilecta a imigrantilor priviti de olandezi, pana de curand, cu o prea larga ingaduinta), isi indreapta acum atacurile politice impotriva unor state membre ale Uniunii precum pistolarii inspre pianist.

Faptul ca cetateni romani certati cu legea au navalit inca din anii ’90 in vestul Europei, faptul ca strazile marilor orase europene sunt pline de cersetori tigani din Romania nu poate fi insa un argument juridic pentru a nega dreptul legitim si castigat de ceilalti cetateni romani si bulgari de a circula fara control de frontiera.

Mai mult, nu poate fi niciun argument politic deoarece lasarea Romaniei si Bulgariei pe afara nu ii va determina pe cei cativa rataciti spalatori de parbrize romani sau bulgari sa plece din Helsinki.

Dupa dezbateri aprinse in Comisia pentru Afaceri Economice si Monetare, prelungite pana in ultima zi dinaintea votului in plen (cand socialistii au incercat o reluare a votului in respectiva comisie, ceea ce ar fi amanat votul din plen pentru inca alte cateva luni), majoritatea a fost asigurata la votul din plen prin compromisul realizat de populari cu liberalii si cu conservatorii europeni. Odata adoptat pachetul legislativ, asa cum arata acum prevederile acestuia, ar trebui sa creasca increderea investitorilor si pietelor ca Uniunea Europeana va fi, pe viitor, in stare sa previna si sa evite o criza a deficitelor bugetare si a datoriilor suverane de genul celei pe care o traversam in prezent.

Principalele atuuri ale “Pachetului celor 6″ constau in faptul ca, pe de-o parte, rolul Comisiei in prevenirea si sanctionarea derapajelor bugetare este considerabil intarit, in dauna Consiliului si, pe de cealalta parte, ca procedura de supraveghere a unor potentiale viitoare derapaje incepe inca din faza alcatuirii bugetelor nationale. Aplicand cele de mai sus unor state membre ale caror guverne sunt tentate sa alunece spre cheltuieli nesustenabile in scopuri populiste, electorale si politice, ar trebui sa avem o interventie ferma a Comisiei pentru stoparea unor astfel de masuri si sper ca, avand aceste instrumente, Comisia sa isi exercite cu maxima fermitate atributiunile acum primite. Asadar cheltuielile bugetare ale statelor membre vor putea fi analizate de Comisie, care va califica aceste cheltuieli in “sanatoase” sau “nesanatoase”, in functie inclusiv de legatura acestora cu competitivitatea si cresterea economica. Numai prin faptul ca o terta parte, teoretic mult mai putin politizata decat executivele nationale, se va pronunta asupra sustenabilitatii unor alocari bugetare este un pas important catre o insanatosire a finantelor publice. Cand acest pas este urmat si de posibilitatea aplicarii de avertismente si chiar sanctiuni pecuniare celor care incalca disciplina bugetara, vedem ca tabloul oferit este unul corect si necesar, tablou care nu ar fi putut fi niciodata implementat fiecare dintre statele membre prin reglementari nationale. In acest caz insa a primat vointa Germaniei si a Frantei, care si-au impus punctul de vedere.

Pe larg, cele patru realizari majore ale “Pachetului celor 6″ sunt urmatoarele: (i) Intarirea regulilor Pactului de Crestere si Stabilitate, care deseneaza limitele deficitelor bugetare si de indatorare ale statelor membre ale zonei euro. E pacat ca a trebuit sa avem o criza financiara ca sa observam ca aveam si o problema majora de nerespectare a criteriilor trasate de pact si Tratatul de la Maastricht. E pacat ca a trebuit sa vedem ca disciplina bugetara nu poate fi asigurata numai pe baza de incredere reciproca intre parteneri si acest lucru ar fi fost bine sa fie avut in vedere chiar la momentul 0, in 1999. (ii) Intriducerea unor mecanisme de control al dezechilibrelor macro-economice inauntrul Uniunii Europene, precum baloanele de active sau distorsionari ale concurentei intre statele membre. Daca, in ceea ce priveste baloanele de active, am avut si noi criza noastra imobiliara (pe care banca noastra centrala la anticipat dar impotriva caruia nu a avut instrumentele necesare de stopare, in conditiile unei libere circulatii a capitalurilor§), in ceea ce priveste dezechilibrele concurentiale imi permit sa fiu precaut, eu unul fiind un avocat constant al idei de competitie fiscala intre statele membre (vezi articolul subsemnatului pe tema riscului de unificare a ratei de impozitare corporatiste prin unificarea bazei). (iii) Stabilirea de standarde care sa sigure corecta si independenta analizare a datelor statistice. Aici stim cu totii ca aceasta prevedere vrea sa previna falsificarea statisticilor de catre un stat membru, pana acum Grecia fiind campioana absoluta la acest capitol. (iv) Largirea transparentei proceselor decizionale de supraveghere a derapajelor macro-economice. In cazul zonei euro, aceasta va insemna ca, odata ce executivul comunitar va propune o masura (de prevenire sau de sanctionare) a unui stat membru, aceasta nu va putea fi pur si simplu ignorata de Consiliu ci din contra, aceasta se va considera adoptata de drept, daca membri Consiliului nu decid altfel cu o majoritate de 9 din 17 state.

Procesele decizionale presupun ca fiecare stat membru isi va trasa obiectivele bugetare pe termen mediu in baza unor politici fiscale puternice, inclusiv prin reducerea cheltuielilor. Comisia va examina apoi aceste obiective si va trimite o atentionare acelui stat membru care se abate de la aceste principii. In baza atentionarii, Consiliul voteaza apoi cu majoritate calificata (si fara votul statului membru vizat) o recomandare facuta statului membru in cauza pentru corectarea politicilor dezagreate. Daca in termen de 5 luni nu se intampla nimic din partea statului membru, Comisia cere Consiliului sa adopte o decizie de imputernicire a Comisiei pentru adoptarea de sanctiuni. Aceasta decizie se ia de asemenea cu majoritate, fara votul statului membru vizat. Odata decizia luata, Comisia poate impune sanctiuni pecuniare. Acestea pot fi inlaturate de Consiliu doar in baza aceleiasi proceduri de vot (majoritate calificata inversa). In toate cazurile insa, daca nu urmeaza deciziile Comisiei, Consiliu este obligat sa explice public, in fata Parlamentului European, motivele pentru care a actionat in acest fel. Sanctiunile pecuniare constau in obligativitatea statului membru sanctionat de a constitui unei garantii sub forma unor depozite (purtatoare de dobanda) sau de a plati o amenda, ambele calculate ca procent din PIB-ul national.

Probabil ca acest mecanism de adoptare semi-automata a unor decizii, prin cresterea fortei executivului comunitar si transferarea de atributiuni de la Consiliu (care s-a opus initial acestui mecanism), reprezinta cea mai mare realizare a acestui pachet legislativ reprezinta un pas inainte catre o uniune politica, cel putin in ceea ce priveste politica bugetara. Poate ca existenta acestor mecanisme, intarind in primul rand siguranta zonei euro, va crea conditiile pentru o largirea a acestei zone, conform calendarului agreat, intr-un proces decizional lipsit de patimi politice si politicianiste.

Salut asadar adoptarea acestui pachet legislativ, chiar daca acest lucru nu este un remediu pentru actuala criza, care ramane inca un punct fierbinte pe agenda discutiilor europene, in conditiile in care acordul din 21 iulie pare sa isi fi pierdut momentum si actualitatea, cel putin in viziunea ministrului german de finante (neimpartasita insa de toti actorii implicati in acest proces). Sau, cum glumesc unii, Uniunea Europeana are un plan pe care nu stie cum sa il implementeze, in timp ce SUA nu are nici un plan si asteapta ca lucrurile sa se rezolve de la sine.